ICCJ. Decizia nr. 6038/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6038/2010
Dosar nr. 21366/3/2008
Şedinţa din 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 213667/2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta C.M.R. a solicitat. în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului Voluntari şi primăria Voluntari – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, să se constate că este proprietara unui teren de 210.000 mp, situat în Voluntari, şi să fie obligaşi pârâţii să emită dispoziţie de restituire în natură pentru suprafaţa de 9452,65 mp şi de acordare de despăgubiri pentru diferenţa de 547,74 mp teren ocupat de construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.M.R. împotriva pârâţilor Primarul oraşului Voluntari şi Primăria Voluntari - Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin care solicita să se constate că reclamanta este proprietara unui teren de 10000 mp situat în oraşul Voluntari, şi să fie obligaţi pârâţii să emită dispoziţie de restituire în natură pentru diferenţa de 547,74 mp teren ocupat de construcţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că imobilul pretins de reclamantă face parte din suprafaţa de 2,5 ha teren arabil ce a fost dobândită de numita S.R.I. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33652 din 26 noiembrie 1930.
În ceea ce priveşte imobilul pretins, astfel cum a fost el identificat prin expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosarul administrativ, tribunalul a reţinut că acesta este un teren arabil care făcea parte - la nivelul anului 1990 din perimetrul fostului I.A.S. Voluntari, iar în prezent este cuprins într-un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum rezultă din planul cadastral depus în extras de Primăria Voluntari şi din Titlul de proprietate nr. 47203 din 7 noiembrie 2000.
Faţă de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991.
În anexa Decretului nr. 92/1950 figurează numiţii V.I.L. cu anumite imobile naţionalizate, între care nu se regăseşte vreun imobil din Voluntari.
În plus, potrivit art. 1 şi art. 4 din acest act normativ, obiectul naţionalizării constituiau construcţiile cu destinaţia de locuinţe, terenurile şi instalaţiile aferente, şi nu terenurile libere, cu atât mai puţin cele arabile, cum este caz celui în litigiu.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, tribunalul nu a putut admite cererea reclamantei de a obliga pârâţii să-i restituie un teren care este în prezent în proprietatea altei persoane, care nu urmează regimul juridic Legii nr. 10/2001 şi pentru care aceasta nici nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, sub aspectul legăturii sale cu fosta proprietară, aşa cum s-a arătat deja.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea - reclamantă criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive de apel:
În mod greşit instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor faptul reclamanta nu a făcut dovada că este moştenitoarea lui V.I.A. care este aceiaşi persoană cu S.R.I. Mai mult, prin adresa nr. 39380 din 25 noiembrie 2003 a Primăriei Voluntari i se recunoaşte reclamant dreptul de proprietate pentru 10.000 mp teren. Trebuia ca tribunalul să reţin faţă de aceste aspecte, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei;
- greşit instanţa de fond a reţinut că terenul în litigiu cade sub incidenţa Legii nr. 18/1991 şi nu a Legii nr. 10/2001. Acest teren este un teren intravilan care cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, iar faptul că acest teren a fost atribuit abuziv altor persoane în temeiul Legii nr. 18/1991, nu este u argument juridic de respingere a acţiunii. Pârâta nu a dovedit că terenul solicitat prin acţiune se suprapune pe terenul de 6,5 ha atribuit unei terţ persoane în baza Legii nr. 18/1991;
- greşit a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Acest argument este în contradictoriu cu Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în interesul legii prin care se reţine că „instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate".
Prin Decizia civilă nr. 559 A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă C.M.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în apel, reclamanta a depus acte noi prin care a făcut dovada faptului că V.I.A. a fost una şi aceiaşi persoană cu S.R.I.
Prin copie după extrasul din Registrul de Naştere al Primăriei Bucureşti Sector 1 s-a dovedit că S.R.I.A. s-a născut în Bucureşti la data de 10 februarie 1905 având ca părinţi pe S.I.R. şi M.
S.R.I.A. s-a căsătorit la data de 04 iunie 1932 cu V.L. conform copiei certificatului de căsătorie depus în apel fila 26, dobândind numele de familie V.
Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 5 din 21 ianuarie 1999 reclamanta - apelantă este unica moştenitoare în calitate de fiică a autoarei V.I.A., decedată la data de 26 decembrie 1974.
Faţă de aceste probe, Curtea constată că reclamanta a făcut dovada primului motiv de apel.
Este fondată şi ultima critică formulată de reclamantă, sub aspectul încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei XX a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 19 martie 2007, care statuează că, atâta vreme cât există o notificare legală depusă în raport cu cerinţele Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionată în mod nejustificat în termen de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, instanţele de judecată competente vor soluţiona pe fond cererile de restituire în natură a imobilelor notificate.
Ca atare, instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reţinere care a fost pur formală atâta vreme cât instanţa a analizat pe fond acţiunea reclamantei.
Nu este fondat cel de al doilea motiv de apel, motiv pentru care apelul nu va fi admis, întrucât în mod corect instanţa de fond a reţinut că terenului în litigiu nu i se pot aplica dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că terenul în litigiu a căzut sub incidenţa Legii nr. 18/1991 fiind reconstituit ca drept de proprietate numitei C.C.E., ş.a. prin Titlul de proprietate nr. 47203 din 07 noiembrie 2000 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Judeţul Ilfov.
Curtea, analizând întregul material probator a reţinut că terenul în litigiu nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În primul rând, apelanta - reclamantă a susţinut că terenul în litigiu a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de pe numele autoarei sale V.I.A. La dosarul cauzei s-a depus extras din Decretul nr. 92/1950 din care rezultă că la poziţia 8059 s-au naţionalizat de pe numele soţilor V.L. şi I. un număr de 8 apartamente situate în Bucureşti.
In decretul de naţionalizare nu se regăseşte naţionalizarea de pe numele soţilor V. a nici unui teren, cu atât mai puţin a unui teren arabil cum este terenul în litigiu.
Naţionalizarea a operat ca o sancţiune de trecere a imobilelor construcţii cu terenul aferent din proprietatea anumitor persoane prevăzute în decret în proprietatea statului. Obiectul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 nu l-au reprezentat terenurile agricole.
Autoarea reclamantei - apelante a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33652 din 26 noiembrie 1930 un drept de proprietate pentru un teren agricol în suprafaţă de 5 ha situat în comuna Pipera Tătărani, teren care nu putea să fie naţionalizat prin Decretul nr .92/1950.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa de apel a reţinut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu de către stat într-una dintre modalităţile reglementate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faptul că terenul s-a aflat în posesia statului nu este suficient pentru a atrage aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât terenurile agricole au fost cooperativizate de către stat. Terenurile agricole cooperativizate cad sub incidenţa Legii nr. 18/1991, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. De astfel, la data de 01 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în extravilanul localităţii Voluntari fiind în perimetrul fostului IAS Voluntari.
În al doilea rând, apelanta-reclamantă a susţinut că nu s-au administrat de către instanţa de fond probe din care să rezulte că terenul revendicat se regăseşte în terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. 47203/2000 în baza Legii nr. 18/1991.
Această apărare nu a fost reţinută de către instanţa de apel întrucât sarcina probei în acest sens aparţinea reclamantei - apelante. Aceasta a susţinut prin acţiunea introductivă de instanţă că terenul revendicat se află în intravilanul comunei Voluntari.
Pârâtul – intimat a contestat că terenul este liber arătând că acesta nu-i mai aparţine în proprietate întrucât l-a inclus în Titlul de proprietate mai sus arătat. în acest sens, pârâtul a depus la dosarul de fond Titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nr. 47203/2000 şi planurile cadastrale ale terenului.
În această situaţie, în baza art. 1169 C. civ., sarcina de a proba că terenul revendicat nu face parte din terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. 47203/2000 aparţinea reclamantei care a susţinut prin acţiune că terenul se află încă la Primăria Voluntari. Ori, reclamanta a depus în dovedirea acţiunii sale doar o expertiză extrajudiciară care nu face referire la terenul cuprins în Titlul de proprietate nr. 47203/2000, iar la termenul din data de 08 decembrie 2008 a precizat că nu mai solicită alte probe pentru dovedirea acţiunii.
Nici în faţa instanţei de apel reclamanta - apelantă nu a solicitat efectuarea de noi probatorii prin care să dovedească că terenul se află încă în proprietatea Primăriei Voluntari.
Apelanta susţine că intimatul a recunoscut dreptul său de proprietate pentru terenul în litigiu de 10000 mp prin adresa nr. 39380 din 25 noiembrie 2003.
Curtea a constatat că prin această adresă Primăria Voluntari a recunoscut numai că „din actele depuse rezultă cu certitudine dreptul de proprietate pentru 10.000 mp" nu şi faptul că acestui teren îi este aplicabilă Legea nr. 10/2001 şi nici individualizarea terenului, sens în care i s-a impus reclamantei să facă o expertiză topo. După efectuarea expertizei intimata-pârâtă a constatat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu se mai află în proprietatea sa fiind restituit în baza Legii nr. 18/1991 unei terţe persoane.
Împotriva deciziei respective, la data de 18 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.M.R., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în totalitate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, a susţinut că Decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, Curtea de Apel Bucureşti reţinând, în mod eronat, aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, s-a învederat faptul că prin cererea formulată şi întemeiată pe dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr. 168/2005 la Primăria comunei Voluntari – Comisia de aplicare a legii fondului funciare, i s-a comunicat faptul că terenul solicitat face obiectul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nu a Legii nr. 18/1991, cererea fiind înaintată Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, cererea numitei B.E., căreia autoarea s-a i-a vândut o parte din teren, a fost soluţionată de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 încă din anul 2005, astfel încât, pentru identitate de acţiune, rezultă faptul că şi terenul solicitat de ea urmează acelaşi regim juridic, întrucât a făcut parte din aceeaşi suprafaţă.
S-a mai arătat faptul că, terenul în litigiu nu a aparţinut niciodată fostului I.A.S. Voluntari, atribuirea acestuia unor persoane fizice fiind realizată în mod abuziv prin aprobarea unui schimb de terenuri efectuat între Primăria oraşului Voluntari şi I.A.S. Mogoşoaia, astfel încât, terenul proprietatea sa a fost atribuit unor persoane care nu au avut niciodată drept de proprietate pe raza oraşului Voluntari, iar intimaţii-pârâţi nu au făcut niciodată dovada faptului că terenul solicitat a fost inclus în titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991.
În drept, recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în susţinerea recursului a depus, în copie, sentinţa civilă nr. 191 din 28 februarie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948 şi Dispoziţia nr. 809 din 23 septembrie 2005 emisă de Primăria comunei Voluntari - Judeţul Ilfov.
La data de 11 august 2010, Primăria oraşului Voluntari, în calitate de intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamantă prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat recursul declarat şi-l va admite ca atare, avându-se în vedere urm. considerente :
Dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. stipulează faptul că: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite".
În cauză, sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,concluzie reieşită dintr-o situaţie de fapt ce nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, în raport de probele administrate în cauză, de actele şi lucrările dosarului, nu a rezultat cu certitudine faptul că terenul solicitat de reclamantă face sau nu obiectul Legii nr. 10/2001 sau a Legii fondului funciar şi că ar fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere".
Dimpotrivă, în cauză, reclamanta a depus o serie de înscrisuri care contrazic situaţia de fapt reţinută de către cele două instanţe, înscrisuri care pot duce la concluzia că terenul solicitat face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În acest sens, reclamanta-recurentă C.M.R. a solicitat terenul respectiv în temeiul Legii nr. 247/2005, cererea acesteia fiind înregistrată la Primăria comunei Voluntari – Comisia de aplicare a legii fondului funciar sub nr. 168/2005, iar această comisie a înaintat cererea către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, apreciind că suprafaţa de teren revendicată face parte din domeniul de aplicare al acestei legi cu caracter reparatoriu, intimata-pârâtă recunoscând pe parcursul anilor că terenul solicitat face obiectul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi nu a Legii nr. 18/1991.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 191 din 28 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Voluntari şi Primarul oraşului Voluntari, s-a anulat în parte Dispoziţia nr. 721 din 27 februarie 2007 emisă de Primarul oraşului Voluntari şi s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a acestuia la despăgubiri, în sensul Legii nr. 10/2001,pentru terenul în suprafaţă de 12500 mp situat în oraşul Voluntari, din totalul terenului de 15000 mp ce a aparţinut autorului N.P.B.
S-a reţinut, în considerentele hotărârii respective, că suprafaţa de teren înstrăinată numitului B.N. făcea parte dintr-o suprafaţa totală de 2,5 ha teren pe care autoarea recurentei-reclamante (I.V. ) o deţinea pe teritoriul satului Pipera, aceasta din urmă rămânând în proprietate cu suprafaţa de 1 ha teren pe care a solicita-o, în temeiul Legii nr. 10/2001, şi care constituie obiectul prezentului litigiu.
Se constată astfel că, pentru identitate de raţionament juridic, celor două suprafeţe de teren care au făcut parte din acelaşi trup, trebuie să li se aplice aceeaşi lege cu caracter reparatoriu, fiind nejustificat ca pentru recurenta-reclamantă să se concluzioneze că terenul solicitat constituie obiectul legilor fondului funciar, iar pentru terenul ce a fost înstrăinat de către autoarea sa numitului B.N. să se concluzioneze că face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În al doilea rând, nu s-a lămurit faptul potrivit căruia terenul solicitat de reclamantă mai este sau nu, în prezent, în patrimoniul oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, acesta susţinând că suprafaţa respectivă a făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind reconstituit dreptul de proprietate pentru alte persoane fizice, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În cauză însă, nu s-a stabilit cu certitudine dacă terenul aflat în litigiu face sau nu parte din titlurile de proprietate ce au fost emise în temeiul legilor fondului funciar către alte persoane fizice.
Aceasta, întrucât, la cererea reclamantei, s-a efectuat la data de 10 aprilie 2007 un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a fost depus la dosar şi din conţinutul căruia a reieşit faptul că terenul solicitat se găseşte pe raza oraşului Voluntari, la sud de Aeroportul Băneasa; că există identitate între imobilul descris în actele de vânzare-cumpărare din 1930 şi 1948 şi imobilul aflat în teren şi că nu există date la Primăria oraşului Voluntari din care să rezulte faptul că acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi că există emise titluri de proprietate către alte persoane fizice, conform legilor fondului funciar.
Prin urmare, faţă de cele arătate, se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză pentru corecta reţinere a situaţiei de fapt, împrejurări în baza cărora să se concluzioneze, cu certitudine, că terenul aflat în litigiu face parte sau nu din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sau, dimpotrivă, dacă sunt aplicabile prevederile legilor fondului funciar, cu consecinţa reţinerii dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi timp, se impune a se stabili cu claritate, prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, dacă terenul solicitat mai este liber sau nu şi dacă poate fi restituit în natură, atât fizic cât şi juridic, urmând a se verifica pe baza titlurilor de proprietate prezentate de primăria locală, coroborate cu situaţia de la faţa locului, dacă suprafaţa de teren revendicată a făcut obiectul de aplicare al legilor fondului funciar, dacă a fost reconstituită ca drept de proprietate persoanelor fizice cărora li s-a eliberat titluri de proprietate şi dacă terenul respectiv este inclus sau nu în actele de proprietate prezentate.
În consecinţă, faţă de cele arătate, şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta, va casa Decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.M.R. împotriva deciziei civile nr. 559/A din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6111/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5999/2010. Civil → |
|---|
