ICCJ. Decizia nr. 6141/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6141/2010
Dosar nr. 13783/54/2006
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 8 iulie 2002, reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E.Ş., au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 4852 din 3 iunie 2002 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
La termenul de judecată din 14 octombrie 2002, Tribunalul Dolj a dispus conexarea Dosarului nr. 6691/2002 la Dosarul nr. 6504/2002 al aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 12 februarie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestaţiile conexe, reţinând că terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, pentru că a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 2905/1943 şi, pe de altă parte, pentru că terenul este arabil şi în raport de prevederile art. 8 din lege, acesta constituie obiect de reglementare în legile fondului funciar.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii I.M., P.G.M., P.E., M.N. şi M.N.E. (din cele două dosare conexate), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 232 din 26 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 2004/2003, s-a admis apelul declarat de reclamanţi, a fost anulată sentinţa civilă nr. 63 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj şi s-a reţinut cauza pentru rejudecare, dispunându-se efectuarea unei expertize tehnice în vederea individualizării terenului în litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civilă.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a format Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005).
Separat de notificările ce au fost soluţionate prin Decizia civilă nr. 394 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Dolj, reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E. au formulat o altă notificare, prin care, în calitate de moştenitori ai defuncţilor M.G. şi D. (M.) A., au solicitat restituirea în natură a terenurilor libere din suprafaţa de 45 ha., terenuri situate în zona Calea Ferată Craiova - Bucureşti, Drumul Muntenilor şi Aeroport.
Această notificare a fost soluţionată de Primarul Municipiului Craiova prin Dispoziţia nr. 8986 din 3 decembrie 2002, cererea de restituire a terenurilor fiind respinsă cu motivarea că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei dispoziţii cei trei reclamanţi au formulat contestaţie, prin care au cerut anularea dispoziţiei primarului şi restituirea în natură a terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 5 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8254/2002, s-a respins contestaţia formulată de reclamanţi, reţinându-se că terenurile solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind reglementat de legile fondului funciar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, susţinând că în mod greşit instanţa de apel a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în realitate fiind aplicabile prevederile art. 6 din aceeaşi lege.
Prin Decizia civilă nr. 234 din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei expertize tehnice în vederea identificării terenurilor solicitate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.E., criticile invocate fiind identice cu cele formulate împotriva Deciziei civile nr. 394 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Dolj.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost format Dosarul nr. 5838/2005 (nr. unic 20434/1/2005).
Prin încheierea din 30 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a dispus conexarea Dosarului nr. 5838/2005 (nr. unic 20434/1/2005) la Dosarul nr. 5785/2005 (nr. unic 20327/1/2005), apreciind că se impune soluţionarea unitară a cauzelor.
Prin Decizia nr. 3633 din 6 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursurile conexe declarate de reclamanţii I.M., P.G.M., P.E.Ş., M.N. şi M.N.E., împotriva Deciziilor nr. 394 şi nr. 395 din 4 februarie 2005 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Au fost casate deciziile atacate şi au fost trimise cauzele conexe spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
În rejudecare, la Curtea de Apel Craiova s-a format Dosarul nr. 13783/54/2006.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond a apelurilor, apărătorul apelanţilor reclamanţi I.M., P.E.Ş. şi P.G.M., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei reclamante M.N.E.
Examinând cu prioritate excepţia invocată în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civilă, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Cu certificatul de moştenitor nr. 70/1998, reclamanta M.N.E. a făcut dovada faptului că este moştenitoarea testamentară a autorului F.I., decedat la data de 13 noiembrie 1997, care la rândul său este moştenitorul legal dar şi testamentar al soţiei sale F.G., decedată la data de 3 noiembrie 1995, aşa cum rezultă din certificatul de legatar nr. 196 din 18 noiembrie 1998.
Autoarea F.G. este la rândul său moştenitoarea legală a lui M.G., acesta din urmă fiind unicul moştenitor legal al autoarei M. (D.) A.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali şi testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Cum în cauză notificările au vizat terenurile autorilor M.G. şi M. (D.) A., reclamanta M.N.E., ca legatară universală a autorului F.I., are legitimare procesuală activă în speţa dedusă judecăţii.
Pe fond, apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 63 din 12 decembrie 2003 şi a sentinţei civile nr. 105 din 5 martie 2003, pronunţate de Tribunalul Dolj, sunt neîntemeiate.
Astfel, notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 de apelanţii reclamanţi, au vizat terenul în suprafaţă de 45 ha. situat în intravilanul oraşului Craiova, zona Aeroport, Şoseaua Craiova - Bucureşti şi Drumul Muntenilor.
Prin Dispoziţiile nr. 4852/2002 şi nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, au fost respinse cererile de restituire a terenului liber situat în zona Aeroport – H.D., cu motivarea că acest teren nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispoziţiile art. 8 din actul normativ citat.
Împotriva celor două dispoziţii reclamanţii au formulat contestaţie în instanţă, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, susţinând că sunt nelegale, întrucât terenul solicitat este teren intravilan şi că, în atare situaţie, poate fi restituit în baza dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, care consacră expres prevalenta principiului restituirii în natură, în raport cu celelalte măsuri reparatorii.
În primul ciclu procesual, atât la fond, cât şi în apel, au fost administrate probatorii din care a rezultat în mod cert că terenul în suprafaţă de 45 ha. situat în punctul H.D., era teren arabil extravilan în momentul trecerii în proprietatea statului.
La dosarul cauzei nu există nici un fel de dovezi din care să rezulte momentul exact al preluării de către stat a acestor terenuri, singurul act din care rezultă o preluare cu titlu a unei suprafeţe de teren din proprietatea autorilor reclamanţilor, fiind Decretul nr. 2905/1943.
Prin acest act normativ a fost preluată de către stat suprafaţa de 3,3821 ha. în vederea construirii Aeroportului civil din Craiova, suprafaţă pentru care însă, reclamanţii nu au ridicat nici un fel de pretenţii, neîncadrându-se în perioada de referinţă a legii 1945 - 1989.
Diferenţa de teren până la suprafaţa totală de 45 ha, a rămas în proprietatea autorilor, fiind preluată de stat în perioada următoare, preluarea vizând terenuri ce aveau la momentul respectiv categoria de folosinţă - arabil extravilan.
O dovadă concludentă cu privire la categoria de folosinţă a terenului menţionat, în momentul preluării, o constituie certificatul nr. 8602 din 14 ianuarie 1999 eliberat de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale (fila 6 Dosarul nr. 6504/2002 al Tribunalului Dolj), din care rezultă că suprafaţa de 65,75 ha. preluată de la autorii G.M. şi D. (M.) A., era compusă din teren arabil (49,75 ha.), fâneţe (5 ha.) şi islaz (11 ha.).
În acelaşi timp, actul de proprietate din 1906 intitulat „contract de vendere” aflat la fila 9 din Dosarul nr. 6504/2002 al Tribunalului Dolj, demonstrează că G.M. - autorul lui M.G. şi D. (M.) A., a cumpărat 90 pogoane (45 ha) reprezentând M.P. H.D., teren ce se încadra în categoria de folosinţă arabil - extravilan.
Prin urmare, terenul situat în punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor reclamanţilor, a fost extravilan în momentul preluării de către stat şi a rămas încadrat în categoria terenurilor extravilane până în anul 1999 şi 2000, când prin H.C.L. nr. 147 din 31 august 1999, respectiv H.C.L. nr. 23 din 29 februarie 2000, a fost trecut în intravilanul oraşului Craiova.
Probatoriul administrat după casarea cu trimitere spre rejudecare, a relevat aceeaşi situaţie cu privire la terenul din punctul „M.H.D.”, proprietatea autorilor M.G. şi M. (D.) A.
După efectuarea rapoartelor de expertiză, apelanţii reclamanţi au reiterat cererea formulată, atât în primul ciclu procesual, dar şi în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul restituirii numai a terenului liber identificat prin lucrările tehnice de specialitate, respectiv suprafaţa de 16,61 ha, situată în intravilanul Craiovei, în punctul „H.D.”.
Această suprafaţă, ca de altfel întreaga suprafaţă de 41,61 ha din care face parte, a fost teren extravilan în momentul preluării, devenind teren intravilan înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General al Craiovei.
Tocmai în considerarea categoriei de folosinţă întreaga suprafaţă de teren din punctul H.D. a fost solicitată în baza Legii nr. 18/1991, cererea de reconstituire fiind formulată de autorul M.G.
Ulterior decesului autorului M.G., reclamanţii au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 şi nr. 247/2005, solicitând restituirea în natură a tuturor terenurilor fosta proprietate a autorului M.G. şi M. (D.) A., inclusiv a terenului din punctul „H.D.”.
Din actele depuse la dosar, rezultă că în baza legilor fondului funciar reclamanţilor li s-a restituit în natură pe vechiul amplasament 1,23 ha., iar suprafaţa de 36,54 ha., prin compensare în alte localităţi, după cum urmează: prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 889 din 28 august 2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, în Anexa nr. 36 poziţia 22 pentru suprafaţa de 10 ha în Podari, judeţul Dolj, pentru care s-au eliberat titlurile de proprietate nr. 2606 – 2046 din 21 martie 2002, iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 524 din 18 iulie 2002, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 26,54 ha. în Şimnic, judeţul Dolj, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2704 din 31 octombrie 2002.
Rezultă, de asemenea, că pentru suprafaţa de 13,46 ha. reclamanţii figurează înscrişi în anexa 39 poziţia 174, în vederea acordării despăgubirilor băneşti.
Mai mult, după apariţia Legii nr. 247/2005 reclamanţii au formulat cereri noi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionate în actele de proprietate ale autorilor, inclusiv suprafaţa de teren din punctul „H.D.”.
Faţă de toate aceste aspecte, Curtea constată că terenul ce a format obiectul notificărilor soluţionate prin Dispoziţiile nr. 4852/2002 şi nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci sub incidenţa legilor fondului funciar, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond - Tribunalul Dolj.
Art. 8 (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede în mod expres că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării sau notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.
În raport de aceste dispoziţii legale, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul oraşului Craiova, atât la data preluării de către stat, cât şi la data notificării (art. 8 teza I), sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000 (art. 8 teza a II-a).
În speţă, sunt îndeplinite cerinţele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data preluării terenul din punctul „H.D.” nu se afla în intravilan, fiind lipsit de eficienţă juridică faptul că la data notificării terenul se afla în extravilanul extins, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Mai mult, terenul solicitat de apelanţii reclamanţi face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, în conformitate cu H.G. nr. 965/2002, aşa cum rezultă din anexa 2 la această hotărâre, în care la poziţia nr. 4783 apare H.D. - lac de acumulare cu suprafaţa de 30.000 m.p., iar la poziţia nr. 4794 apare Parcul H.D. cu suprafaţa de 140.000 m.p., ambele suprafeţe fiind în administrarea pârâtului Consiliul Local Craiova.
În acelaşi timp, se constată că excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 cu privire la poziţiile nr. 4794 şi nr. 4783 din anexa 2 la hotărâre, invocată de apelanţii reclamanţi, a fost respinsă în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1089 din 27 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 1516/54/2007.
În atare situaţie, sentinţele civile nr. 63 din 12 decembrie 2003 şi respectiv, nr. 105 din 5 martie 2003 pronunţate de Tribunalul Dolj, sunt legale şi temeinicie, apelurile declarate împotriva acestora, fiind respinse ca nefondate.
Referitor la cererea de intervenţie formulată de S.C. C.H.R. H.D. în interesul pârâtului Consiliul Local Craiova, Curtea a constatat că este întemeiată, urmând a fi admisă.
Soluţia de admitere a cererii de intervenţie accesorie se bazează pe apărările invocate de pârâtul Consiliul Local Craiova, întrucât, cererea a fost formulată în interesul acestei părţi.
Ca atare, în examinarea cererii de intervenţie nu au fost avute în vedere susţinerile prin care se invocă un drept propriu al intervenientei, deoarece instanţa de apel nu a fost investită cu o cerere în interes propriu, ci cu o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul Local Craiova.
Câtă vreme pârâtul Consiliul Local Craiova şi-a formulat apărările numai raportat la incidenţa prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul ambelor ipoteze reglementate de textul citat, cererea de intervenţie accesorie este întemeiată numai prin prisma acestor susţineri pe care intervenienta la rândul său le-a invocat în cuprinsul cererii de intervenţie.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 8,5 ha situat în punctul P., se constată că acesta se afla în extravilanul Craiovei la data preluării, astfel că, în raport de art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate face obiectul acestui act normativ.
Se mai constată că acest teren a fost solicitat în baza legilor fondului funciar, cererea fiind soluţionată favorabil prin H.C.J. nr. 1628 din 23 octombrie 2007 (fila 577 dosar apel).
Acest aspect a fost confirmat de apelanta reclamantă M.N.E. prin cererea depusă la fila 576 în dosarul de apel, dar şi cu ocazia dezbaterilor pe fond, apelanta învederând că terenul din punctul P. a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar prin H.C.J. nr. 1628/2007.
În atare situaţie, Curtea a constatat că şi cu privire la terenul din punctul P. sunt îndeplinite cerinţele celor două ipoteze reglementate expres art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, terenul nu intră sub incidenţa actului normativ citat.
Sub acest aspect, Tribunalul Dolj a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică şi ca atare, greşit a obligat Primarul Municipiului Craiova să emită dispoziţie motivată pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru terenul în suprafaţă de 8,5 ha. situat pe raza Municipiului Craiova, în punctul P.
Aşa cum s-a reţinut în considerentele expuse anterior, reclamanţii au primit drepturile cuvenite cu privire la acest teren în procedura reglementată de legile fondului funciar, aşa încât, nu pot beneficia de despăgubiri şi în condiţiile Legii nr. 10/2001, întrucât în acest mod s-ar realiza o dublă despăgubire, ceea ce evident ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 296 C. proc. civilă, apelul declarat de pârâţii Consiliul Local Craiova şi Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Dolj, este fondat, urmând a fi admis.
Pe cale de consecinţă, sentinţa apelată a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, astfel cum a fost precizată, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Cât priveşte apelul declarat de intervenienţii M.N. şi M.N.E., împotriva aceleiaşi sentinţe, s-a constatat că, faţă de raţionamentul juridic expus anterior, este nefondat şi a fost respins ca atare.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii.
Recurenţii reclamanţi I.M., P.G.M. şi P.E.Ş. critică decizia atacată sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.N.E., în sensul că nu a coroborat dispoziţiile art. 4 alin. (2) cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, aşa încât, să raporteze calitatea de moştenitor testamentar la calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
În acest sens, recurenţii reiterează punctul de vedere potrivit căruia, moştenitorilor testamentari nu le este aplicabilă instituţia retransmiterii succesorale.
O altă critică vizează aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod greşit instanţele anterioare reţinând că sunt aplicabile aceste dispoziţii în cauză.
Instanţa de apel adaugă la lege, atunci când reţine că, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive de către stat, cât şi la data notificării.
Este greşită şi reţinerea din considerentele deciziei atacate, potrivit căreia, terenul a făcut obiectul legilor fondului funciar. Dacă a fost solicitat, aceasta nu înseamnă că a făcut obiectul legilor fondului funciar, aşa încât, instanţele nu au analizat probatoriile în spiritul aplicării Legii nr. 10/2001, care cuprinde norme ce au un caracter de complinire faţă de legile funciare.
În speţă, terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în mod abuziv de către stat, se află situat în intravilan şi nu a fost restituit reclamanţilor.
O altă critică vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul nerespectării Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către instanţa de trimitere, decizie prin care s-a dispus să se identifice „legea aplicabilă în raport de situaţia terenului în litigiu”, ceea ce instanţa de apel nu a făcut în cauză.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut greşit şi faptul că terenul solicitat face parte din domeniul public al municipiului Craiova, aceasta în condiţiile în care, Legea nr. 10/2001 nu exclude de la restituirea în natură terenurile, indiferent în posesia cui se află, prin dispoziţiile art. 9 din lege. Este lipsit de relevanţă faptul că excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, faţă de conţinutul textului menţionat.
O ultimă critică formulată de recurenţii - reclamanţi vizează aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu privire la terenul din punctul P., deoarece terenul era situat în intravilan la data notificării şi nu a fost restituit în baza legilor fondului funciar, în natură sau prin echivalent.
Prin recursul declarat, în mod separat, de recurenta reclamantă P.E.Ş., aceasta critică hotărârea curţii de apel pentru aceleaşi motive privind nerespectarea legii.
Astfel, prin motivele de recurs se reiau, practic, mult mai argumentat, criticile cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.N.E., cu privire la stabilirea în mod eronat a regimului juridic al terenului în litigiu, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţe, în sensul că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar sau relativ la apartenenţa sa la domeniul public.
De asemenea, susţine recurenta, că instanţa de apel a făcut aceleaşi greşeli şi în ceea ce priveşte terenul din punctul P., şi că aceasta nu a ţinut cont, nefăcând nicio referire la legislaţia europeană sau la deciziile Curţii Constituţionale invocate de reclamanţi în cauză.
Recurenţii reclamanţi M.N. şi M.N.E. critică decizia atacată pentru interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte stabilirea regimului juridic al terenului notificat în baza Legii nr. 10/2001, republicată.
În esenţă, se arată că acesta nu este reglementat de legile fondului funciar deci, nu îi poate fi aplicat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum greşit a procedat instanţa de apel.
În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, fiind incidente astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Examinând recursurile, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere motivele de nelegalitate, reglementate în mod expres şi limitativ de art. 304 cod proc. civilă, Înalta Curte, reţine următoarele:
Sub aspectul calităţii procesuale active, justificată de calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentei – reclamante M.N.E., critică invocată în recursurile declarate de reclamanţii P.G.M., I.M. şi P.E.Ş - Înalta Curte constată că de pe urma autorului comun al părţilor, M.G., decedat la data de 26 decembrie 1992, au rămas ca moştenitori legali reclamanţii P.G.M., P.E.Ş., I.M., M.N. şi F.G. - în calitate de veri primari, conform certificatului de moştenitor nr. 3112 din 22 octombrie 1993.
La rândul său, M.G. este unicul moştenitor legal al autoarei M. (D.) A., în calitate de frate.
De pe urma defunctei F.G. a rămas, în calitate de legatar universal, soţul acesteia F.I., conform certificatului de legatar nr. 18 din 30 ianuarie 1996, iar de pe urma defunctului F.I. a rămas, în calitate de legatar universal, M.N.E., conform certificatului de moştenitor nr. 70/1998, aceasta fiind şi fiica lui M.N. (moştenitor legal).
Cum în cauză, notificările formulate de reclamanţii din cele două dosare conexate, în temeiul Legii nr. 10/2001, au vizat terenurile preluate abuziv, aparţinând autorilor M.G. şi M. (D.) A., instanţa de apel a concluzionat în mod corect, că reclamanta M.N.E. are legitimare procesuală activă, justificată de calitatea de persoană îndreptăţită, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din lege, „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite”.
La pct. 4.4 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se menţionează că „în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor - legal sau testamentar - se face potrivit legilor civile române”.
Prin urmare, în sensul legii speciale, Legea nr. 10/2001, îndreptăţirea aparţine, atât moştenitorilor legali, cât şi celor testamentari, fără nici o distincţie, şi faţă de aceste considerente, se constată că antecesorul reclamantei M.N.E., numitul F.I., fiind moştenitorul legal dar şi testamentar al soţiei sale F.G., a dobândit prin moştenire şi apoi a retransmis succesoarei sale cu titlu universal, dreptul persoanei îndreptăţite de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speţă, cadrul juridic procesual este dat de o lege specială, care cu privire la dreptul la măsuri reparatorii, prevede în mod clar în art. 4 alin. (2), că de dispoziţiile sale „beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite”, aceasta fiind regula generală, dar şi specială în această materie.
În consecinţă, apreciind că recurenta reclamantă M.N.E. are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce justifică calitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte urmează să înlăture, ca nefondat, motivul de recurs relativ la legitimarea procesuală activă a reclamantei, în cauză.
Motivul de recurs referitor la greşita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu de către instanţa de trimitere în urma casării, cuprins în toate cele trei recursuri, va fi examinat în continuare, Înalta Curte reţinând următoarele:
Terenul ce face obiectul litigiului de faţă, cu privire la care recurenţii – reclamanţi solicită restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, este în suprafaţă de 16,61 ha. şi se află situat în intravilanul municipiului Craiova, în punctul H.D.
În cauză, s-a stabilit cu certitudine faptul că acest teren a fost situat în extravilan la momentul preluării abuzive de către stat, fiind trecut în intravilan înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, ca urmare a aprobării Planului de Urbanism General al Craiovei.
În raport de situaţia de fapt astfel stabilită, curtea de apel a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci sub incidenţa legilor fondului funciar, făcând în acest sens, aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa de apel a statuat că, pentru ca terenul solicitat să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul oraşului Craiova, atât la data preluării abuzive de către stat, cât şi la data notificării, sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar.
În speţă, instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite ambele ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi a concluzionat că terenul solicitat nu intră sub incidenţa acestei legi.
Exercitând controlul de nelegalitate asupra acestor considerente, Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă şi acele terenuri situate în intravilanul localităţilor, care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are şi caracter de complinire a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000.
În atare situaţie, constatarea instanţei de apel, referitoare la regimul juridic al terenului în litigiu, ca fiind cel reglementat prin dispoziţiile legilor funciare, justificată doar de situarea terenului în extravilanul municipiului Craiova la momentul preluării abuzive de către stat şi de faptul că reclamanţii au formulat cereri de restituire conform legilor fondului funciar, se reţine a fi nefondată, urmând a fi înlăturată.
În continuare, antamând o altă critică formulată prin cele trei recursuri, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, instanţa de trimitere nu s-a conformat, întocmai, Deciziei de casare nr. 3633 din 6 aprilie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu a stabilit suprafaţa de teren care ar fi liberă, în raport de planurile de urbanism zonal, recurenţii reclamanţi solicitând pe tot parcursul judecăţii restituirea numai a terenului liber, identificat prin lucrările tehnice de specialitate (expertize). De asemenea, nu au fost în mod clar delimitate suprafeţele de teren care au fost retrocedate reclamanţilor prin titlurile de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar.
Prin urmare, curtea de apel în rejudecare după casare, nu a stabilit cu certitudine amplasamentul terenului liber solicitat a fi restituit de către recurenţii – reclamanţi, nu a delimitat acest teren, în raport cu suprafeţele retrocedate în temeiul legilor funciare şi nu a lămurit, dacă pentru terenul solicitat, reclamanţii figurează înscrişi în vederea acordării despăgubirilor băneşti.
Aşa fiind, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât, nu se poate exercita în mod eficient controlul de legalitate asupra hotărârii atacate,instanţa supremă apreciind că nu se poate verifica aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, republicată, pentru terenul liber, nerestituit recurenţilor reclamanţi, decât după ce acesta va fi identificat şi individualizat.
În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte apreciază că nu s-a lămurit pe deplin nici situaţia terenului solicitat de recurenţii reclamanţi I.M., P.G.M. şi P.E.Ş., în suprafaţă de 8,5 ha situat în punctul P., faţă de susţinerile recurentei reclamante M.N.E., care arată că acesta a fost reconstituit în baza legilor fondului funciar.
Instanţa de apel va trebui să verifice dacă terenul solicitat de 8,5 ha face parte din suprafaţa de 32,87 ha teren validată prin Hotărârea Prefectului Judeţului Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007, invocată în cauză.
Având în vedere aceste considerente şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) raportat la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanţi, să caseze hotărârea instanţei de apel şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării apelurilor, instanţa de trimitere, va dispune administrarea oricăror probe în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, cu trimitere la probatoriile şi la dispoziţiile legale apreciate a fi relevante în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii I.M., P.E.Ş., P.G.M. şi de M.N.E., M.N., prin procurator M.M., împotriva Deciziei nr. 332 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6537/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5772/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
