ICCJ. Decizia nr. 5772/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5772/2010
Dosar nr. 10236/3/2009
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 aprilie 2009 reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata sumei de 500.000 Euro, ca diferenţă dintre suma acordată cu titlu de despăgubire şi cea datorată efectiv, pentru a proceda la demararea demersurilor necesare recuperării suprafeţei de teren devenită neutilizabilă în urma exproprierii, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 91 din data de 21 ianuarie 2000 de BNP Asociaţi G.C.M.- D.C.P., reclamantul a cumpărat împreună cu l.G.B. imobilul situat în Bucureşti, Drumul Pădurea Ciolpani nr. 40-42, în suprafaţă de 825 mp, împreună cu construcţie.
Prin actul de comasare a proprietăţii autentificat sub nr. 1570 din 13 august 2004 de BNP S.D. şi T.B.C.C. reclamantul împreună cu l.I. şi l.M. au hotărât comasarea imobilului situat în Bucureşti Drumul Pădurea Ciolpani nr. 40-42 cu cel în suprafaţă de 184,08 mp situat în Bucureşti Drumul Pădurea Ciolpani nr. 44, în vederea constituirii unei singure proprietăţi cu adresa Bucureşti Drumul Pădurea Ciolpani nr. 40-42, în suprafaţă de 1009,08 mp.
Ulterior, prin Sentinţa nr. 12307/2006 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a luat act de tranzacţia dintre părţi, cu privire la existenţa dreptului de proprietate al reclamantului şi al lui l.G.B. şi C.M. asupra construcţiei edificate pe teren.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 29 mai 2008 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea de despăgubiri aferente imobilului construcţie situat în Bucureşti Drumul Pădurea Ciolpani nr. 42-44, în suprafaţă de 780mp din care construcţie 531 mp, în sumă de 1.916.197,50 RON, echivalentul a 525.000 Euro.
Reclamanţii au arătat că această sumă nu este corect calculată, având în vedere că nu reflectă valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 7 din Hotărârea nr. 1 din 29 mai 2008 (hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată), art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 31 din Legea nr. 33/1994.
Prin Sentinţa nr. 1155 din 19 octombrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea, ca tardiv formulată.
În motivare, tribunalul a arătat că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 1 din 29 mai 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost comunicată petentului la data de 11 iunie 2008.
Deşi în faţa comisiei reclamanţii nu s-au arătat de acord cu cuantumul despăgubirilor, aşa cum a fost stabilit, ulterior, prin declaraţia autentificată sub nr. 1512 din 18 iunie 2008 şi-au exprimat acordul şi au încasat suma consemnată pe numele lor la CEC Agenţia Lipscani.
Legea nr. 198/2004 prevedea două termene pentru atacarea în instanţă a hotărârii de către expropriat, dar termenul de trei ani se referă la persoanele cărora nu le-a fost comunicată hotărârea. Persoanele cărora hotărârea le-a fost comunicată o pot ataca în termen de 15 zile, aspecte ce a fost reglementate prin modificările aduse de Legea nr. 184/2008.
În speţă, reclamanţilor li se aplică termenul de 15 zile de la data comunicării, care este 11 iunie 2008, iar cererea de chemare în judecată prin care se contestă hotărârea comisiei a fost depusă la data de 16 martie 2009. În plus, prin declaraţia autentificată sub nr. 1512/2008 reclamanţii şi-au exprimat acordul privind cuantumul despăgubirilor.
Prin Decizia nr. 185A din 11 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, curtea de Apel a reţinut că potrivit prevederilor legale cuprinse în art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, odată ce cuantumul despăgubirilor a fost comunicat expropriatului, acesta se poate adresa instanţelor de judecată în termen de 15 zile de la data comunicării.
Termenul de trei ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008 este aplicabil exclusiv situaţiei în care hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu a fost comunicată persoanei care le contestă.
În speţă reclamaţii nu au contestat cuantumul despăgubirilor în termenul legal, prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, în principal referindu-se la termenul în care reclamanţii ar fi avut dreptul de a ataca hotărârea de stabilire a despăgubirilor.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C. proc. civ.
Reclamanţii susţin că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv dispoziţiile cuprinse în Hotărârea nr. 1/2008, schimbând natura termenelor ce privesc contestarea acestui act juridic.
Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004, forma iniţială, prevedea că cel nemulţumit de cuantumul despăgubirii, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1).
Reclamanţii au susţinut că termenul de 15 zile se aplică doar celor cărora comisia le-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.
Or în speţa de faţă, reclamanţii nu s-au arătat de acord cu cuantumul despăgubirilor, aspect ce a fost menţionat şi în hotărârea contestată.
Aceştia au mai arătat că, în această situaţie, respectiv în lipsa unei respingeri exprese a cererii de despăgubire, simpla emitere a unei hotărâri ce prevede un cuantum al despăgubirilor nu poate fi considerată data de la care curge termenul de 15 zile.
Din coroborarea art. 9 şi art. 8 din Legea nr. 198/2004 rezultă că reclamanţii fac parte din categoria persoanelor care se consideră îndreptăţite la despăgubire pentru expropriere. În consecinţă, au la dispoziţie un termen de trei ani pentru a-şi exprima nemulţumirea în legătură cu despăgubirea acordată.
Referitor la temeiul de drept al cererii de recurs, instanţa constată că reclamanţii au indicat ca temei de drept pct. 1, 8 şi 9 art. 304 C. proc. civ.
Din analiza criticilor aduse deciziei, se constată că pct. 1 al art. 304 C. proc. civ. a fost indicat formal, câtă vreme recurenţii nu motivează această susţinere şi nu arată în cel fel instanţa ar fi fost alcătuită fără respectarea prevederilor legale.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, forma în vigoare la data de 29 mai 2008, dată la care a avut loc exproprierea „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire".
În consecinţă, din interpretarea textelor legale de mai sus, rezultă că reclamanţii aveau la dispoziţie termenul de 15 zile pentru a contesta cuantumul despăgubirilor.
Aceasta deoarece textul în varianta în vigoare la data la care a avut loc exproprierea stipulează că termenul de 15 zile se aplică acelor expropriaţi cărora comisia le-a comunicat hotărârea referitoare la cererea de despăgubire.
Reclamanţii nu au calitatea de persoane care se consideră îndreptăţite, pentru a beneficia de termenul de trei ani în care pot contesta decizia comisiei, aşa cum arată în cuprinsul cererii de recurs, ci calitatea de expropriaţi, motiv pentru care comisia le-a şi comunicat hotărârea referitoare la cuantumul despăgubirilor.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 184/2008 la data de 3 noiembrie 2008, art. 9 a fost modificat în sensul că:
„(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului;
(2) În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii".
Termenul de trei ani, despre care susţin reclamanţii că li s-ar aplica, se referă doar la situaţia în care hotărârea comisiei de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu a fost comunicată, cei interesaţi luând cunoştinţă de conţinutul acestora de la sediul consiliului local în raza căruia se află imobilul expropriat şi de la sediul expropriatorului.
Faţă de aceste argumente, este corectă interpretarea dată de Curtea de Apel, în sensul că termenul de 15 zile este unul de decădere şi are efectul unei sancţiuni civile în privinţa apelanţilor.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.T.A. şi C.M. împotriva Deciziei civile nr. 185A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6141/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5213/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
