ICCJ. Decizia nr. 6190/2010. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6190/2010
Dosar nr. 8872/1/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 8595 din 23 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 49 A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a considerat nefondate criticile aduse de recurent deciziei atacate, prin care a fost respins apelul declarat de acelaşi pârât, constatându-se că în cauză despăgubirile cuvenite persoanei expropriate au fost stabilite în mod temeinic şi legal de prima instanţă, iar anularea celor două hotărâri emise de expropriator vizează exclusiv dispoziţiile de stabilire a despăgubirilor.
Astfel, Înalta Curte a arătat, în considerentele hotărârii, că nu se poate reţine că, în speţă, nu mai sunt întrunite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, respectiv calitatea procesuală activă, interesul şi obiectul, deoarece nu s-a dovedit că hotărârile de revocare au rămas definitive până la data soluţionării recursului.
S-a mai reţinut că, dispunând anularea celor două hotărâri emise de expropriator şi stabilind un alt cuantum al despăgubirilor, fără alte referiri la celelalte menţiuni din cuprinsul actelor contestate de reclamant, este fără dubiu că hotărârea primei instanţe vizează numai cuantumul despăgubirilor, iar nu şi restul menţiunilor din hotărârile respective, astfel încât nu se impunea o altă tehnică de redactare a dispozitivului sentinţei civile pronunţate în cauză.
Instanţa de recurs a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pe motiv că instanţa nu a dispus din oficiu administrarea probei cu o nouă expertiză în faza apelului, având în vedere argumentele pentru care s-a considerat că expertiza efectuată în dosarul primei instanţe a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, dar şi faţă de faptul că recurentul avea la dispoziţie mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezii respective.
S-a mai reţinut că prevederea legală a posibilităţii revocării hotărârii nu exclude posibilitatea formulării unui alt tip de acţiune, de către partea interesată, cu condiţia de a se încadra în cerinţele art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
La data de 10 noiembrie 2009 a formulat contestaţie în anulare pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, care, invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze excepţiile de ordine publică invocate pentru prima dată prin cererea de recurs, care constituiau motive de modificare a deciziei recurate.
În dezvoltarea motivului de contestaţie prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul a susţinut că, judecând recursul, Înalta Curte a omis din greşeală să se pronunţe cu privire la excepţiile lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a lipsei dreptului la acţiune, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a intimatului – reclamant.
După ce a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei civile nr. 8595/2009, contestatorul şi-a completat contestaţia în anulare cu motivul reglementat de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susţinând că dezlegarea dată prin Decizia atacată este şi rezultatul unei greşeli materiale.
Astfel, s-a arătat că greşeala materială constă în confundarea unor elemente/date importante referitoare la Hotărârile nr. 61 din 17 martie 2009, respectiv nr. 62 din 17 martie 2009 de revocare a Hotărârilor de stabilire a despăgubirii nr. 83 din 19 noiembrie 2007 şi nr. 84 din 19 noiembrie 2007, pe fondul nepunerii în discuţia părţilor de către instanţă a regimului juridic specific gotărârilor de revocare.
De asemenea, contestatorul a arătat că greşeala materială este evidentă şi constă în cercetarea sumară a regimului juridic propriu hotărârii de revocare, în condiţiile în care instanţa de recurs nu a observat că hotărârea de revocare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii este definitivă prin natura sa.
În plus, instanţa de recurs nu a pus în vedere părţii să administreze probe în acest sens.
Totodată, contestatorul a apreciat că instanţa de recurs nu a reţinut în mod corect dispozitivul sentinţei pronunţate de prima instanţă, din conţinutul căruia rezultă indubitabil că instanţa care a soluţionat fondul cauzei s-a pronunţat atât asupra cererii intimatului de majorare a cuantumului despăgubirii, cât şi asupra cererii de obligare a contestatorului, în calitate de reprezentant al expropriatorului, la plata despăgubirii.
A mai arătat contestatorul că există contradicţie între considerentele hotărârii şi dispozitiv, iar soluţia de respingere a cererii de recurs se datorează exclusiv unei greşeli materiale săvârşite de către instanţa de judecată, în condiţiile în care, deşi exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu a mai operat, terenurile intimatului nemaifiind utile şi necesare obiectivului de investiţii, contestatorul fiind totuşi obligat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile la plata despăgubirilor către intimat.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
În sensul textului citat, greşeala materială se referă la aspectele formale, procedurale, ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
În speţă, contestatorul nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci susţine că instanţa de recurs a făcut o cercetare sumară a regimului juridic propriu hotărârii de revocare, fără să pună în vedere părţii interesate administrarea de probatorii cu privire la acest aspect.
De asemenea, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 şi nu a reţinut în mod corect dispozitivul sentinţei primei instanţe.
Or, în cadrul contestaţiei în anulare o atare re(judecare) nu este posibil a fi făcută, iar aspectele invocate de contestator nu sunt susceptibile de reevaluare în contextul acestei căi extraordinare de atac, deoarece dacă s-ar proceda astfel, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate de asemenea de către contestator, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Nici aceste prevederi legale nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susţinerile contestatorului potrivit cărora instanţa de recurs nu a analizat excepţiile de ordine publică invocate.
Instanţa de recurs a analizat excepţiile invocate prin cererea de recurs, în dezvoltarea motivelor de recurs şi a arătat, în considerentele hotărârii, argumentele pentru care nu se poate reţine că, în speţă, nu mai sunt întrunite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, respectiv calitatea procesuală activă, interesul şi obiectul, constatând totodată că subzistă calitatea procesuală în persoana intimatului reclamant, care justifică legitimarea de a contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator.
În condiţiile arătate, instanţa de recurs nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestator, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 8595 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6188/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6187/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
