ICCJ. Decizia nr. 6187/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.6187/2010

Dosar nr. 7983/300/2007

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 10469 din 18 decembrie 2007 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanţii – pârâţi T.I., T.E., T.V. şi T.D. şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâţii – reclamanţi B.I.I. şi B.A., compensând parţial cheltuielile de judecată în limita sumei de 10,3 lei şi obligând reclamanţii – pârâţi să plătească pârâţilor – reclamanţi 350 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 485 A din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta – pârâtă T.V. şi a admis apelul declarat de pârâţii – reclamanţi B.I.I. şi B.A. şi de reclamanta T.V.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis cererea reconvenţională şi a dispus evacuarea reclamanţilor – pârâţi din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3.

Au fost obligaţi reclamanţii – pârâţi la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli de judecată diferenţă onorariu de avocat neacordat la judecata în fond.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţii – pârâţi ca neîntemeiată.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile şi a fost obligată apelanta – reclamantă la plata către apelanţii – pârâţi a sumei de 1.350 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia nr. 1552 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanţii – pârâţi T.D., T.E. şi T.I. împotriva deciziei şi a respins ca tardiv recursul declarat de recurenta T.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Împotriva deciziei Curţii de Apel reclamanta T.V. a declarat din nou recurs, în care îşi exprimă mai multe nemulţumiri legate de soluţionarea procesului şi solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii reconvenţionale.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2010, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere următoarele considerente:

Decizia pronunţată de curtea de apel nu se încadrează în dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului şi anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

În speţă, Decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Prin urmare, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta T.V. împotriva deciziei nr. 1552 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6187/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs