ICCJ. Decizia nr. 6219/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6219/2010

Dosar nr. 3068/1/2010

Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 526 din 7 aprilie 2008 Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Z.I.I., a anulat dispoziţia din 13 decembrie 2004 emisă de pârâtul Primarul municipiului Iaşi, a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea terenului în suprafaţă de 408 mp, din Iaşi, şi la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 40 mp de la aceeaşi adresă.

Judecata în apel

Prin Decizia civilă nr. 143 din 24 septembrie 2008 Curtea de Apel Iaşi, secţia, civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri ambele instanţe de fond au reţinut că din terenul de 408 mp. solicitat de reclamant numai suprafaţa de 368 mp este liberă şi neafectată de detalii de sistematizare, astfel încât poate fi restituită în natură, neafectând buna funcţionare a clădirilor din imediata vecinătate.

În drept au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 9 şi 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Judecata în recurs

Prin Decizia nr. 8423 din 20 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârât, a casat Decizia curţii de apel, a admis apelul declarat de aceeaşi parte, a schimbat în parte sentinţa tribunalului şi a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 408 mp din Iaşi.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut nelegalitatea soluţiei adoptate de instanţele anterioare, constând în aceea că au dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 368 mp deşi, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză acesta reprezintă spaţiu verde, situat în apropierea bisericii Sf. L., monument istoric religios ce aparţine patrimoniului cultural al municipiului Iaşi.

Chiar dacă pe terenul în litigiu nu se află construcţii şi căi de acces, el este absolut necesar pentru buna şi normala exploatare a construcţiei învecinate, formând un tot inseparabil.

Judecata în revizuire

La data de 10 aprilie 2010 intimatul-reclamant Z.I.I. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 8423 din 20 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuientul arată că după pronunţarea deciziei instanţei de recurs a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare noi, constând în schiţe cadastrale, care erau deţinute de autorităţile locale, respectiv de O.C.P.I. Iaşi.

Din aceste înscrisuri reiese că terenul solicitat este viran, în pantă şi se află la o distanţă de peste 30 de metri de biserica Sf. L.

Mai mult, reiese că mai multe persoane au primit terenuri învecinate cu cel solicitat de revizuient.

În raport de întreaga situaţie de fapt, revizuientul solicită să se constate că nu există nici un impediment din cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea terenului în natură, aşa încât se impune anularea deciziei pronunţate în recurs şi menţinerea deciziei curţii de apel.

Revizuientul a ataşat la dosar schiţele cadastrale la care a făcut referire.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Cererea de revizuire este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă după darea acesteia s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Deşi nu se prevede expres, înscrisurile trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi determinante în ceea ce priveşte soluţia adoptată.

În speţă, revizuientul îşi întemeiază cererea pe schiţe cadastrale ale zonei în care se situează terenul litigios, despre care arată că se aflau în posesia O.C.P.I. al Municipiului Iaşi.

Prin urmare, înscrisurile nu au fost reţinute de partea potrivnică, aşa cum prevede prima teză a textului de lege menţionat.

Pentru a putea constitui temei al revizuirii, conform celei de a doua teze, ar trebui ca aceste înscrisuri să nu fi putut fi înfăţişate instanţei sesizate cu judecata recursului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuientului.

Or, revizuientul nici măcar nu invocă în cererea sa o asemenea împrejurare, considerând că simpla „descoperire” ulterioară judecăţii în recurs a schiţelor cadastrale îi deschide calea revizuirii deciziei.

Faptul că revizuientul nu a solicitat eliberarea de către O.C.P.I. a copiilor respectivelor schiţe cu ocazia judecării recursului, fără arătarea şi dovedirea unei împrejurări mai presus de voinţa sa, care să-l fi oprit să le procure şi să le administreze în combaterea motivelor de recurs, nu-i dă posibilitatea de a solicita revizuirea deciziei.

Dat fiind că, pentru considerentele arătate, înscrisurile depuse la dosar în calea de atac a revizuirii nu întrunesc nici cerinţa de a fi fost reţinute de partea potrivnică şi nici pe aceea de a nu fi putut fi depuse la dosar dintr-un motiv mai presus de voinţa părţii, condiţia ca acestea să fie determinante în privinţa soluţiei nici nu se mai impune a fi analizată.

În baza art. 326 alin. (3) şi 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Z.I. împotriva Deciziei civile nr. 8423 din 20 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6219/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs