ICCJ. Decizia nr. 6297/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6297/2010

Dosar nr. 1847/54/2009

Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 7449 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de revizuire formulată de C.P. împotriva deciziei nr. 1999 din 13 aprilie 2009 (pronunţată de aceeaşi instanţă în soluţionarea recursului declarat de C.P.).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de revizuire a constatat că în cauză nu se regăsesc întrunite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care au constituit temei juridic al cererii de revizuire promovate.

Astfel, s-a reţinut că cele două înscrisuri noi de care s-a prevalat revizuenta (respectiv, două adrese care atestă că diferenţele de manoperă încasate de reclamantă făceau parte din veniturile brute salariale încasate din fondul de salarii al unităţii ) nu sunt, în sensul legii, înscrisuri „doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.

Aceasta, întrucât înscrisurile au fost emise ulterior deciziei a cărei revizuire se cere, aşa încât, nefiind întrunită cerinţa preexistenţei acestora, nici nu se poate susţine că au fost reţinute de partea potrivnică ori că nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta, pretinzând nelegalitatea soluţiei.

Calea de atac astfel exercitată este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot face obiect al recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională”.

În speţă, recursul a fost îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile (în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.), pronunţată în soluţionarea unei revizuiri împotriva unei decizii a instanţei de recurs

Or, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Cum hotărârea ce a constituit obiect al revizuirii este, astfel cum s-a menţionat, o hotărâre irevocabilă, rezultă că aceeaşi natură, din punct de vedere al regimului căilor de atac, o are şi decizia atacată prin prezentul recurs.

 Sistemul căilor de atac se caracterizează prin legalitate, ceea ce înseamnă că nu pot fi exercitate căi de atac în afara dispoziţiilor legale, şi că o hotărâre irevocabilă nu poate fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului, nefiind posibilă aducerea în faţa judecăţii instanţei de recurs a unei hotărâri irevocabile.

Pentru aceste considerente, constatându-se caracterul inadmisibil al recursului, declarat în afara cadrului legal, urmează ca acesta să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta C.P. împotriva deciziei civile nr. 7449 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6297/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs