ICCJ. Decizia nr. 6301/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6301/2010
Dosar nr. 1160/1/2010
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 7 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2285/2000 de Tribunalul Arad, secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.J., A.M.T. şi A.L. întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 115/1938 şi art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Arad, prin care au solicitat rectificarea situaţiei de CF Arad în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, de sub B 35 şi revenirea la situaţia anterioară prin reînscrierea dreptului de proprietate conform cotelor din CF.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat(identitate de obiect, părţi şi temei juridic), faţă de împrejurarea că prin acţiunea civilă ce a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 31/1998 de către Tribunalul Arad, s-a solicitat a se constata caducitatea Decretului nr. 244/1988 de expropriere, rectificarea CF Arad în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi revenirea la situaţia anterioară de CF prin înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, arătând că prin prezenta acţiune s-a solicitat rectificarea de CF, ca urmare a cererii de anulare a încheierii de înscriere în CF, acest din urmă capăt de cerere neregăsindu-se în acţiunea anterioară, în care s-a solicitat constatarea caducităţii Decretului nr. 244/1988, iar părţile nu mai sunt aceleaşi, D.G.F.P.C.F.S. nemaifiind parte în procesul de faţă.
Prin decizia civilă nr. 105 din 6 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 6450/C/2000 de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul reclamanţilor, reţinându-se că prima instanţă a reţinut în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 166 C. proc. civ., întrucât pe rolul Tribunalului Arad a existat Dosarul cu nr. 4671/1998, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 31 din 26 ianuarie 1998, în care au figurat aceleaşi părţi şi care a avut acelaşi obiect.
Instanţa de apel a mai reţinut că împrejurarea că prezenta acţiune are şi un alt capăt de cerere, respectiv, anularea încheierii de înscriere în CF a Statului Român, nu schimbă identitatea de obiect a celor două cauze, finalitatea fiind aceeaşi, şi anume, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat.
Referitor la identitatea părţilor, instanţa de apel a reţinut că faptul că în prezenta cauză nu mai apare în calitate de pârât D.G.F.P.C.F.S. Arad nu are nici o relevanţă asupra identităţii de părţi ca şi condiţie a existenţei autorităţii de lucru judecat, deoarece conform principiului disponibilităţii, reclamanţii au înţeles să nu mai cheme în judecată acest pârât.
Împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au declarat recurs reclamanţii, solicitând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru a se pronunţa asupra fondului.
În susţinerea recursului, au arătat că în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acestei instituţii juridice.
În acest sens, reclamanţii au arătat că nu este întrunită condiţia identităţii de obiect faţă de faptul că în a doua cerere au solicitat să se constate şi nulitatea încheierii CF nr. X/1992, iar prin sentinţa civilă nr. 31/1998 Tribunalul Arad nu s-a pronunţat, întrucât nu s-a cerut, asupra cererii de anulare a acestei încheieri.
Au mai arătat că cererea privind anularea(constatarea nulităţii) încheierii de CF are ca temei juridic art. 127 din Decretul lege nr. 115/1938, iar cererea în rectificarea cărţii funciare s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 34 din acelaşi act normativ. Încheierea de CF este lovită de nulitate absolută, cauza nulităţii fiind fraudarea legii(a Constituţiei).
Prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2001, la cererea recurenţilor, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din data de 1 februarie 2006 s-a menţinut măsura suspendării, iar la data de 3 iunie 2010 dosarul a fost repus pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării, fiind acordat termen de judecată la 29 septembrie 2010.
Prin încheierea din 29 septembrie 2010 s-a dispus amânarea cauzei în vederea obţinerii relaţiilor privind stadiul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, efectuându-se în acest sens adrese către Primăria municipiului Arad şi către reclamanţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul reclamanţilor a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 18 decembrie 2000, judecata acestuia fiind suspendată la data de 25 mai 2001 în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsura fiind menţinută la data de 1 februarie 2006, dată de la care nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul din 29 septembrie 2010, şi, ulterior, pentru termenul din 24 noiembrie 2010.
Din relaţiile depuse la dosarul cauzei de către Primăria municipiului Arad a rezultat că notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi au fost soluţionate prin dispoziţiile nr. 542 din 14 februarie 2002 şi, respectiv, nr. 540 din 14 februarie 2002 emise de Primarul municipiului Arad, ataşate în copie la dosar.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când s-a menţinut măsura suspendării, respectiv, 1 februarie 2006, şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume, 3 iunie 2010, nici una din părţi nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare recursul, iar notificările care au determinat suspendarea judecăţii au fost soluţionate la 14 februarie 2002.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii A.M.T. şi C.J. împotriva deciziei civile nr. 105 din 06 octombrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6300/2010. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 6297/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
