ICCJ. Decizia nr. 6385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6385/2010
Dosar nr. 12578/3/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, anularea dispoziţiei nr. 9670 din 27 februarie 2008 emisă de Primarul General, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 180 mp situat în Bucureşti, Str. Lăzureanu, sector 5 şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie, prin care să dispună acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de 406 mp.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că prin actul de donaţie autentificat din 22 iunie 1971, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare din 22 iunie 1971 de către notariatul de stat al Sectorului 6 Bucureşti, a primit de la părinţii săi, C.I. şi C.V., imobilul situat în Bucureşti, Str. Lăzureanu, sector 6 (în prezent sector 5), compus din teren în suprafaţă de 180 mp şi diferenţa până la 406 mp construcţia existentă, întreg imobilul fiind expropriat, iar construcţia demolată în baza Decretului nr. 152/1980, astfel cum rezultă şi din adresa din 27 octombrie 2006 emisă de SC C. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 676 din 14 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis în parte contestaţia, dispunând modificarea dispoziţiei contestate în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 180 mp situat în Bucureşti, Str. Lăzureanu, sector 5, menţinând celelalte prevederi ale dispoziţiei contestate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că la dosar nu există un titlu de proprietate care să ateste că reclamanta ar fi avut în proprietate o suprafaţă mai mare decât cea de 180 mp, menţiunea din procesul-verbal din 05 noiembrie 1980 emis de fostul Consiliu Popular al municipiului Bucureşti - Comisia de evaluare cu privire la suprafaţa expropriată fiind nerelevantă, în lipsa unui titlu.
Cât priveşte suprafaţa de 208 mp menţionată în acelaşi proces verbal, tribunalul a constatat că aceasta este suprafaţa aferentă construcţiei, pentru care nu se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii întrucât reclamanta a solicitat despăgubiri pentru teren, nu şi pentru construcţie.
În ce priveşte considerentul din dispoziţia contestată în sensul acordării despăgubirilor la momentul exproprierii, s-a reţinut că la dosar nu există dovezi care să ateste că reclamanta ar fi încasat efectiv despăgubirile stabilite prin procesul-verbal din 05 noiembrie 1980 şi, ca atare, acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 4/ A din 7 ianuarie 2010.
Curtea de apel a reţinut în considerentele hotărârii sale, faţă de motivele de apel invocate, că deşi din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la momentul exproprierii au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 80.000 lei, nici unul din înscrisuri nu consemnează plata efectivă a acestora către beneficiar.
Sarcina probei pentru a sprijini afirmaţia în sensul că titularul notificării a încasat despăgubirile revenea pârâtului, faţă de împrejurarea că, atât în cuprinsul notificării, cât şi în faţa instanţelor, reclamanta a afirmat în mod constant că nu a primit suma în discuţie.
O asemenea dovadă nu a fost administrată şi, mai mult, în adresa emisă de instituţia publică care efectua plata despăgubirilor către persoanele a căror proprietate era expropriată, respectiv SC C. SA, se arată expres că această instituţie nu deţine date referitoare la încasarea despăgubirilor de către reclamantă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
Despăgubirile cuvenite pentru imobilul solicitat se stabilesc de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, iar notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de ordinul Prefectului.
Obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii, iar în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, revine notificatorului, iar acestea trebuiau depuse ca anexă la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamanta avea obligaţia să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri în momentul preluării terenului în proprietatea statului, întrucât restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate, astfel cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, iar pe fond, respingerea contestaţiei.
A nalizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În general, criticile formulate prin cererea de recurs nu vizează soluţia instanţei de apel şi, ca atare, nu pot fi primite.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Criticile din recurs trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi să vizeze soluţia pronunţată, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, recurentul nu arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci expune texte de lege şi situaţii fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.
Singura critică care permite încadrarea în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este cea vizând pretinsa încasare a despăgubirilor de către reclamantă în momentul exproprierii.
Art. 11 alin. (1) teza a II a C. proc. civ. prevede că „dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite …”, iar art. 11.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, definesc sintagma „despăgubiri primite” ca fiind „acele despăgubiri calculate şi încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat”.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pârâtul nu a administrat vreo dovadă prin care să combată afirmaţiile reclamantei în sensul că nu ar fi încasat despăgubirile la momentul exproprierii, întrucât sarcina probei îi revenea, reclamanta neputând dovedi un fapt negativ.
Mai mult, în adresa emisă de instituţia publică care efectua plata despăgubirilor către persoanele a căror proprietate era expropriată, respectiv SC C. SA, se arată că această instituţie nu deţine date referitoare la încasarea despăgubirilor de către reclamantă.
Ca atare, pârâtul nu a putut proba susţinerile sale, astfel că recursul declarat în cauză se constată nefondat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 4/ A din 7 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6384/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6386/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
