ICCJ. Decizia nr. 6384/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6384/2010
Dosar nr. 3932/103/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 416/ C din 15 aprilie 2009, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul D.M. împotriva pârâtului Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin acţiune, reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să-i fie restituită în natură sau prin echivalent suprafaţa de teren de 338,24 mp, situată în Roman, str. Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, deţinută de pârâtul I.C.A.S.
În fapt, D.T., decedată la data de 12 aprilie 1998, a moştenit de la mama sa un teren situat în Roman, str. Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 4159/1995 a Judecătoriei Roman, s-a admis acţiunea în revendicare formulată de D.T. şi au fost obligate pârâtele Institutul de Amenajări Silvice Bucureşti şi I.C.A.S. - filiala Roman să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 237,96 mp.
În considerentele acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, s-a reţinut că în anul 1970, pârâta a iniţiat demersuri în vederea preluării terenului proprietatea mamei reclamantei pentru construirea unei vile formată din parter şi două etaje, cu fundaţie de beton şi cărămidă.
Nu a reuşit să perfecteze o expropriere, astfel încât, la decesul autoarei, în anul 1982, a fost trecută în masa succesorală şi suprafaţa de 600 m.p. teren construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 47/C/2008 a Tribunalului Neamţ, aşa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 111/2008 a Curţii de Apel Bacău (în Dosarul nr. 245/103/2005 s-a admis contestaţia formulată de D.M. şi pentru suprafaţa de 337 m.p. solicitată şi în prezenta cauză), a fost obligat Primarul municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 337 mp, evaluat prin expertiză la 151.650 RON.
Această hotărâre a devenit irevocabilă şi a intrat în puterea lucrului judecat.
Reclamantul din prezenta cauză a arătat că notificarea sa a fost înaintată şi intimatei I.C.A.S. Bucureşti, dar nu a fost soluţionată.
Este, însă, inadmisibil să se solicite instituţiei deţinătoare, I.C.A.S. Bucureşti, acelaşi imobil faţă de care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Despăgubiri.
În aceste condiţii, reclamantul are căile specifice de obligare a Comisiei Centrale să-l despăgubească, fiind inadmisibil să mai ceară retrocedarea în natură sau în orice altă modalitate a imobilului de la instituţia deţinătoare.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 98 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond se bazează pe o eroare, întrucât decizia nr. 111/ A din 08 septembrie 2008 se referă doar la art. 1 din decizia 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, care priveşte suprafaţa de 337 m.p. aferentă străzii Dumbrava Roşie şi pentru care a fost obligat Primarul municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare de despăgubiri, în limita sumei de 151.650 RON.
În cauza de faţă însă, reclamantul emite pretenţii pentru suprafaţa de teren de 333 m.p. situată în Roman, str. Dumbrava Roşie, pentru care, prin dispoziţia nr. 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a notificării către Institutul de Cercetare şi Amenajări Silvice Roman, în calitate de unitate deţinătoare.
Aflându-se, aşadar, într-o eroare asupra imobilului ce face obiectul cauzei de faţă, tribunalul greşit s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti care a formulat următoarele critici:
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că în cauză este vorba de un alt teren.
În anul 1970, I.C.A.S. Bucureşti, prin filiala I.C.A.S. Roman, a început construcţia unui bloc de locuinţe de serviciu P+2 cu 6 apartamente pe lotul de 600 m.p. din strada Dumbrava Roşie, având la bază următoarele situaţii şi acte legale:
- lotul de 600 m.p. din str. Dumbrava Roşie era cuprins în planul de sistematizare al municipiului Roman ca „Lot construcţii de locuinţe”;
- terenul care la acea dată era lipsit de orice construcţie se afla în folosinţa lui T.V., care figura în evidenţele oficiale ca proprietar al imobilului şi lotului în folosinţă din str. Dobrogeanu Gherea, având acces şi prin str. Dumbrava Roşie;
- construcţia ridicată de I.C.A.S. Bucureşti a fost dată în folosinţă în anul 1971 şi înscrisă ca mijloc fix în inventarul acestei societăţi, cu suprafaţa totală împrejmuită de 600 mp, înregistrată ca proprietate la Administraţia Financiară Roman; la baza ridicării respectivei construcţii stă autorizaţia de construcţie din 25 martie 1970, precum şi acordul scris al familiei T. ca pe terenul său să se construiască de către I.C.S.P.S. - filiala Roman o vilă cu 6 apartamente, urmând să se obţină un decret de expropriere;
- I.C.A.S. Bucureşti a stăpânit ca un adevărat proprietar imobilul şi a achitat la zi impozitele şi taxele legale, iar apartamentele au fost închiriate legal salariaţilor săi;
- la solicitările repetate de emitere a unui decret de expropriere pentru terenul de 600 m.p. prevăzut în autorizaţia de construcţie, prin adresa nr. 17157/243/J din aprilie 1970, Oficiul juridic şi de arbitraj al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii Bucureşti înştiinţează I.C.A.S. că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile HCM 3060/1966 şi prevederile Legii nr. 19/1968 şi că doar Consiliul Municipal Roman este îndrituit să-i ofere familiei T. în schimb o suprafaţă echivalentă în intravilan; familia T. nu a formulat nici un fel de obiecţiuni la acest răspuns;
- în anul 1991, D.T., în calitate de fiică a lui T.V. şi Leonora decedaţi, solicită Primăriei Roman un teren la schimb pentru suprafaţa de 356 m.p. ocupată de imobilul I.C.A.S. Bucureşti şi instalaţiile de utilităţi aferente; prin adresa din 08 noiembrie 1991, Primăria Municipiului Roman a comunicat petiţionarei că terenul în litigiu a fost, într-adevăr, preluat de stat fără forme legale şi că prin Hotărârea nr. 96 din octombrie 1991 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a constituit dreptul la compensare;
- prin cererea în revendicare din Dosarul nr. 6396/1992, D.T. a solicitat ca I.C.A.S. Filiala Roman să-i lase în deplină posesie suprafaţa de 244 mp, compusă din cele două loturi situate de o parte şi de alta a blocului construit de acesta şi a cerut Primăriei Roman să efectueze compensarea pentru cei 356 m.p. menţionaţi anterior; prin sentinţa civilă nr. 4155/1995, pronunţată în Dosarul nr. 2142/1995, s-a dispus ca I.C.A.S. să-i lase în posesie suprafaţa solicitată - obligaţie executată - şi s-a luat act că D.T. a renunţat la cererea de compensare; aceste situaţii juridice sunt menţionate şi în sentinţa civilă nr. 47/ C din 21 ianuarie 2008 (fila 5).
În aceste condiţii, D.T. a fost îndestulată în pretenţiile ei, odată prin cedarea de către I.C.A.S. a terenului solicitat şi, apoi, prin renunţarea acesteia la capătul de cerere privind compensarea.
În cauza de faţă, reclamantul, moştenitor al soţ iei sale D.T., solicită terenul asupra căruia aceasta a renunţat la compensare.
I.C.A.S. Bucureşti nu mai este proprietarul apartamentelor şi a terenului de sub clădirea situată în str. Dumbrava Roşie, Roman, deoarece a încheiat contracte de vânzare-cumpărare perfect legale şi valabile, respectând prevederile imperative ale Legii nr. 85/1992. Mai mult, la această adresă este deschisă Carte funciară pe numele noilor proprietari, există titluri de proprietate în procentele legale asupra terenului de sub clădirea respectivă, astfel că I.C.A.S. Bucureşti, prin filiala Roman, nu mai are nicio calitate în speţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4159 din 02 noiembrie 1995 a Judecătoriei Roman s-a admis cererea în revendicare formulată de D.T. şi au fost obligate pârâtele I.C.A.S. Bucureşti şi I.C.A.S. Filiala Roman să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 237,96 mp. În considerentele acestei sentinţe se arată situaţia menţionată anterior şi având în vedere că sentinţa a intrat în puterea lucrului judecat este inadmisibil a se solicita unităţii deţinătoare I.C.A.S. Bucureşti acelaşi imobil pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Despăgubiri.
În concluzie, recurentul a pretins că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, motiv pentru care a solicitat casarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, menţinerea soluţiei dată de Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 416/ C din 15 aprilie 2009.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a stabilit, în mod corect, că prima instanţă a dezlegat greşit pricina pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmare a erorii în care s-a aflat asupra imobilului ce face obiectul acesteia.
Astfel, prin acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren din str. Dumbrava Roşie, Roman, ocupată de construcţiile edificate de pârâtul-recurent. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare de la fila 26 dosar fond, reclamantul a precizat încă o dată că măsurile reparatorii solicitate vizează suprafaţa de teren afectată de construcţiile Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, suprafaţă pentru care notificarea adresată Primăriei municipiului Roman a fost declinată de această entitate către I.C.A.S., în calitate de unitate deţinătoare.
Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu este posibil să se solicite de la unitatea deţinătoare - I.C.A.S. Bucureşti - acelaşi imobil pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv decizia civilă nr. 111/A/2008 a Curţii de Apel Bacău.
Aprecierile primei instanţe privind identitatea între imobilul litigios şi cel pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale sunt, însă, greşite, după cum judicios a reţinut şi instanţa de apel.
Astfel, prin notificarea nr. 97/2002, înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr. 8612 din 14 februarie 2002, reclamantul, în calitate de moştenitor al soţiei sale D.T., a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 663,95 mp, situat în Roman, str. Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ.
În soluţionarea acestei notificări, Primarul municipiului Roman a emis dispoziţia nr. 1002 din 30 martie 2005 (fila 38 dosar fond), prin care a constatat că unitatea administrativ-teritorială are calitatea de unitate deţinătoare numai pentru o parte din terenul notificat, respectiv pentru 330,95 m.p., sens în care a dispus respingerea în parte a notificării, pentru suprafaţa de 330,95 m.p., cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 1 din dispoziţie). Prin aceeaşi dispoziţie s-a constatat că, pentru diferenţa de 333 m.p., calitatea de unitate deţinătoare o are Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, aşa încât pentru suprafaţa de 333 m.p. s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (art. 2 din dispoziţie).
Dispoziţia nr. 1002 din 30 martie 2005 a fost contestată în justiţie de către reclamant, iar în urma controlului de legalitate exercitat în cadrul contestaţiei s-a stabilit cu putere de lucru judecat nelegalitatea actului atacat numai în ceea ce priveşte măsura cuprinsă la art. 1.
Astfel, soluţia de respingere a contestaţiei ca nefondată, pronunţată de Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 47/ C din 21 ianuarie 2008 (filele 29-31 dosar fond), a fost reformată în calea de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 111/ A din 08 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău (filele 83-87 dosar Curtea de Apel Bacău nr. 245/103/2005, ataşat la prezenta cauză).
Conform deciziei nr. 111/A/2008, sentinţa fondului a fost schimbată în sensul admiterii contestaţiei, cu consecinţa modificării art. 1 din dispoziţia nr. 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, sens în care s-a dispus admiterea notificării din 14 februarie 2002 în parte, pentru suprafaţa de 337 m.p. afectată străzii Dumbrava Roşie din municipiul Roman şi obligarea Primarului municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 337 m.p. teren, evaluată la 151.650 RON.
Art. 2 din dispoziţia nr. 1002 din 30 martie 2005 nu a fost modificat prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 111/A/2008, aşa încât măsura pe care acest articol o cuprinde a rămas valabilă. Este vorba despre măsura de declinare a competenţei de soluţionare a notificării reclamantului către I.C.A.S. pentru suprafaţa de teren de 333 m.p., pentru care ICAS are calitatea de unitate deţinătoare.
Suprafeţele de teren la care se referă măsurile cuprinse în art. 1 şi art. 2 din dispoziţia Primarului municipiului Roman nr. 1002/2008 sunt diferite, art. 1 vizând suprafaţa de teren deţinută de Primăria municipiului Roman, iar art. 2 suprafaţa deţinută de I.C.A.S., cele două suprafeţe fiind părţi componente ale imobilului-teren ce face obiectul notificării de restituire nr. 97/2002.
Rezultă că terenul pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale este cel pentru care, prin decizia civilă nr. 111/A/2008 a Curţii de Apel Bacău, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că este deţinut de Primăria municipiului Roman, or nu pentru acesta a solicitat reclamantul măsuri reparatorii în prezenta cauză de la I.C.A.S.
Terenul litigios nu este cel deţinut de Primăria municipiului Roman, pentru care a fost sesizat Secretariatul Comisiei Centrale, ci cel deţinut de I.C.A.S., pentru care această din urmă instituţie a fost sesizată cu soluţionarea notificării prin art. 2 din dispoziţia nr. 1002/2008 a Primarului municipiului Roman.
În consecinţă, terenul litigios nefiind cel pentru care s-a stabilit irevocabil dreptul reclamantului la despăgubiri în procedura în faţa Comisiei Centrale, ci cel pentru care I.C.A.S. trebuia să răspundă la notificarea cu care a fost învestit în urma declinării de către entitatea iniţial sesizată, în mod legal instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru greşita dezlegare a pricinii pe excepţia de inadmisibilitate.
Criticile formulate pe aspectul supus analizei sunt, aşadar, neîntemeiate şi fac inaplicabil în speţă cazul de modificare în care ele de încadrează - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurent, legate de modalitatea în care el a dobândit terenul litigios, de situaţia lui actuală şi de modalitatea în care autoarea reclamantului a înţeles să fie despăgubită pentru el într-un litigiu anterior, ele vizează fondul cererii de restituire şi cum în cercetarea acestuia nu s-a intrat faţă de respingerea acţiunii în primă instanţă pe excepţia de inadmisibilitate, respectivele critici ele vor fi avute în vedere de instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării cauzei.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că în mod legal instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, care greşit a soluţionat pricina pe excepţia de inadmisibilitate, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea va obliga pe recurentul-pârât, ca parte care a căzut în pretenţii prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală de intimatul-reclamant. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 2.300 lei şi reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa de la fila 21 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 98 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Obligă pe recurentul-pârât Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti să plătească intimatului-reclamant D.M. suma de 2.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6388/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
