ICCJ. Decizia nr. 6403/2010. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6403/2010
Dosar nr. 3169/328/2006
Şedinţa din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 27 martie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 3169/328/2006, s-a respins cererea precizată formulată de către reclamantul B.S.N. şi susţinută ulterior de F.B., în calitate de moştenitor, în contradictoriu cu pârâţii A.V.C.B. şi S.G.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâţilor suma de 4180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 10 octombrie 2003 între numiţii B.S.N. şi B.E., în calitate de întreţinuţi, şi A.V.C.B., în calitate de întreţinător, a fost încheiat contractul de întreţinere sub semnătură privată, prin care în schimbul întreţinerii în natură a creditorilor obligaţiei de întreţinere, debitorul acestei obligaţii, A.V.C.B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise în contract, imobile înscrise în C.F. nr. 1445 Luncani, nr.top.84/3/1, C.F. nr. 1313 Luncani nr.top.84/2 şi nr.top.84/5 şi terenul agricol înscris în titlul de proprietate nr. 1545/1036 din 18 iunie 2002 şi asupra bunurilor mobile descrise în anexa la contract (fila 5 dosar nr. 3878/2005 al Judecătoriei Turda).
S-a mai stipulat în contract că în cazul în care executarea în natură a obligaţiei de întreţinere nu mai este posibilă întreţinătorul este obligat să achite întreţinuţilor o sumă de bani în cuantum de 1.000.000 ROL lunar.
Contractul nu a fost perfectat în formă autentică, neoperând deci transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor prevăzute în contract în favoarea debitorului întreţinerii.
La data de 29 iunie 2000 între B.S.N. şi pârâtul S.G. s-a încheiat contractul de închiriere prin care primul a închiriat celui de-al doilea imobilul înscris în C.F. nr. 1445 Luncani, nr.top.84/3/1 şi imobilele înscrise în C.F. nr. top 84/2 şi nr.top.84/4, pe o durată de 99 de ani. În contract s-a prevăzut că închirierea este gratuită pe toată durata contractului.
La data de 14 iunie 2005 între B.S.N. şi A.V.C.B. s-a încheiat un act adiţional la contractul de întreţinere identificat mai sus prin care s-a modificat valoarea în bani a întreţinerii de la 1.000.000 ROL la 1.500.000 ROL, stipulându-se că celelalte prevederi contractuale rămân nemodificate.
În ceea ce priveşte contractul de întreţinere sub semnătură privată încheiat la data de 10 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional încheiat la dat de 14 iunie 2005, reclamantul a solicitat rezoluţiunea raportat la neîndeplinirea obligaţiilor întreţinătorului.
Tribunalul a apreciat că, deşi, în acţiune obiectul este precizat ca fiind reziliere, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, în cazul contractului de întreţinere, deoarece numai obligaţia uneia dintre părţi are caracter succesiv, se impune folosirea noţiunii de rezoluţiune.
Rezoluţiunea este cerută pentru întreg contractul şi toate bunurile care fac obiectul său, fiind lipsite de temei juridic susţinerile pârâţilor din scriptul depus la fila 36 şi urm. dosar nr. 3878/2005 al Judecătoriei Turda în sensul că în ceea ce o priveşte pe B.E., decedată anterior introducerii acţiunii, nu se mai poate solicita rezoluţiunea contractului, contractul producându-şi în întregime efectele faţă de aceasta.
Prima instanţă a apreciat că reclamantul B.S. avea dreptul să promoveze acţiunea în rezoluţiunea întregului contract de întreţinere după decesul soţiei, acesta având calitatea de moştenitor al defunctei B.E., celălalt creditor al întreţinerii.
Din coroborarea probelor administrate, tribunalul a concluzionat că reclamantul nu a reuşit să facă dovada neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere de către pârâta A.V.C.B. prin reprezentanţii săi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. pentru a se pronunţa rezoluţiunea contractului.
Referitor la cel de-al doilea contract atacat, contractul de închiriere încheiat între defunctul B.S. şi pârâtul S. la data de 29 iunie 2000 prima instanţă a constatat că prin precizarea de acţiune formulată în cauză s-a solicitat constatarea nulităţii acestuia pentru cauză ilicită având în vedere că a fost încheiat pe o durată de 99 de ani, care depăşeşte durata normală a vieţii omului, intenţia fiind aceea de a pune stăpânire asupra tuturor bunurilor reclamantului.
Prin simpla invocare a faptului că un contract de închiriere, care de fapt conform conţinutului este un contract de comodat, are o cauză ilicită din cauza stipulării duratei contractului la 99 ani, instanţa a apreciat că nu s-a făcut în nici un mod dovada nevalabilităţii cauzei contractului. Clauza din contract prin care s-a prevăzut perioada de închiriere de 99 de ani nu are prin ea însăşi nimic ilicit.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul F.B. a declarat apel în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanţa de fond a făcut o simplă analiză a declaraţiilor testimoniale fără să observe echivocul acestora şi fără să observe echivocul pretinselor prestaţii cu titlu de donaţie din partea pârâtei A.V.C.B.
A susţinut că prima instanţă a omis cu desăvârşire să cerceteze două apărări deosebit de importante ale reclamantului A.V.C.B. are o activitate non-profit care potrivit statutului are ca scop realizarea de proiecte social umanitare şi, prin urmare, pretinsa renovare a locuinţei în care s-au mutat soţii B. precum şi dovezile despre donaţiile primite reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociaţiei care, prin definiţie şi esenţă trebuie să fie non-profit.
Reclamantul a susţinut nulitatea absolută a contractului de întreţinere deoarece acesta contravine ordinii de drept stabilite pentru asociaţiile non-profit, întrucât, prin efectuarea activităţilor ce constituie însuşi scopul asociaţiei şi nu se poate avea ca finalitate obţinerea unui folos material, aspecte care nu au fost analizate de instanţa de fond.
Un alt aspect ignorat de prima instanţă este cel privind scrisoarea recunoscută, trimisă de pârâtul S.G. reclamantului la 22 mai 2005 din care rezultă fără nici un dubiu şi în mod clar că după încheierea unui testament autentificat în favoarea reclamantului contractul de întreţinere se anulează, lucru menţionat în contractul de închiriere încheiat la 29 iunie 2000 şi dovedit de împrejurarea că pârâţii recunosc calitatea de unic moştenitor al reclamantului.
Termenul de 99 ani prevăzut în contractul de închiriere are un caracter ilicit deoarece prin acesta se demonstrează în mod vădit un scop ilicit al contractului de închiriere ceea ce atrage sancţiunea nulităţii convenţiei.
Pârâţii intimaţi A.V.C.B. şi S.G., prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată (f. 16-22).
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 266A din 15 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului şi l-a obligat să le plătească intimaţilor suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel reevaluând întregul material probator administrat în cauză a reţinut că reclamantul a invocat pentru prima dată în apel nulitatea absolută a contractului de întreţinere pe considerentul că acesta contravine ordinii de drept stabilită pentru asociaţiile non profit, iar pretinsa renovare a locuinţei în care s-au mutat soţii B. şi dovezile despre donaţiile primite reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociaţiei pârâte care trebuie să fie, prin definiţie, non profit.
În opinia Curţii aceste aspecte reprezintă o schimbare, o completare a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată de reclamant, inadmisibilă în apel.
Critica reclamantului referitoare la faptul că prima instanţă nu a analizat faptul că prestaţiile de întreţinere ale soţilor B. nu au fost îndeplinite de pârâtă cu acest titlu, ci în virtutea îndeplinirii scopurilor non profit ale asociaţiei instanţa de apel a considerat că nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, acest motiv de rezoluţiune a contractului de întreţinere a fost menţionat doar prin concluziile scrise depuse de reclamant la data de 19 martie 2009, după închiderea dezbaterilor şi punerea concluziilor de către părţi pe fondul cauzei astfel încât, după acest moment procesual instanţa de fond nu putea proceda la analizarea lui, iar pe de altă parte, fiind menţionat pentru prima dată în apel, schimbarea cauzei juridice a acţiunii civile este inadmisibilă, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Au fost găsite ca nefondate şi celelalte critici formulate.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul F.B., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Criticile formulate au reluat argumentele dezvoltate în susţinerea apelului vizând următoarele aspecte:
Modul în care instanţa de apel (şi instanţa de fond) au interpretat probele administrate în cauză atrage nelegalitatea deciziei, datorită împrejurării că, instanţa nu a sesizat neexecutarea obligaţiilor contractuale ale pârâţilor şi nu a analizat neexecutarea în funcţie de niciun criteriu calitativ sau cantitativ.
La analiza neexecutării contractuale, trebuia să se ţină seama de voinţa expresă sau prezumată a părţilor, iar aprecierea gravităţii neexecutării nu poate să excludă nici elementele obiective nici elementele subiective, de apreciere.
Astfel prin contractul de întreţinere atacat, pârâta A.V.C.B., s-a obligat să acorde întreţinere totală, privind toate aspectele vieţii, asigurând " toate cele necesare traiului".
Recurentul susţine că îndeplinirea acestei obligaţii din partea pârâtului, ar fi trebuit să însemne degrevarea totală a familiei B. de orice fel de obligaţii materiale legate de propria lor întreţinere, aceasta urmând a fi suportată în întregime şi exhaustiv de întreţinător.
Dovezile administrate în cauză sunt departe de a proba îndeplinirea obligaţiilor contractuale de întreţinere.
Recurentul a subliniat că nu se plânge de probaţiunea administrată, ci de modul în care instanţa a receptat depoziţiile, aceasta determinând caracterul nelegal al deciziei.
Din moment ce toţi martorii (inclusiv cei doi ai pârâţilor) au relatat că, defunctul B.S. şi soţia lui au fost aceia care au suportat aspectele materiale ale plăţii utilităţilor locuinţei, a menajerelor de care aveau nevoie şi că ei aveau suficiente resurse materiale pe care le-au şi folosit pentru a-şi asigura întreţinerea, nu se poate concluziona că pârâta şi-ar fi îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale.
Împrejurarea că, pârâtul S.G. a „donat" sporadic unele alimente nu poate echivala cu îndeplinirea obligaţiei de întreţinere asumată de A.C.B.
Motivarea instanţei de apel este inconsecventă, întrucât, pe de o parte se acceptă că toate acţiunile făcute de S.G. către soţii B. ar constitui acţiuni de îndeplinire a obligaţiei de întreţinere, iar, pe de altă parte, a înlăturat apărările reclamantului, motivând că S.G. nu a fost reprezentantul A.V.C.B.
Astfel, susţine recurentul, dacă se acceptă ideea că S.G. nu a fost reprezentantul A.V.C.B., atunci înseamnă, că el nici nu a putut face nimic în numele şi pe seama A.C.B. şi, prin urmare, înseamnă că aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit în niciun mod obligaţia de întreţinere.
Interpretarea unilaterală şi în interesul A.C.B. a declaraţiilor şi faptelor pârâtului S.G., atunci când este vorba de argumentarea respingerii acţiunii şi înlăturarea lor sub motiv că S.G. nu este reprezentant al Asociaţiei şi nu poate face declaraţii în numele ei, atunci când este vorba de întreţinuţii defuncţi şi de reclamantul F.B., constituie o gravă şi evidentă inegalitate care creează o situaţie defavorabilă, disproporţionată uneia dintre părţi.
Se critică şi faptul că instanţa de apel nu a reţinut caracterul ilicit al contractului de închiriere încheiat pe o perioadă de 99 de ani, întrucât termenul este esenţa contractului de închiriere, iar atunci când, prin el însuşi, demonstrează în mod vădit un alt scop, nulitatea apare ca evidentă.
Calificarea contractului de închiriere într-unul de comodat este eronată şi aceasta presupune că pârâţii folosesc în mod gratuit averea B., care ea singură producea suficiente venituri pentru a întreţine familia, iar de aici se desprinde concluzia că pretinsele acţiuni de întreţinere a familiei B. au ca suport material venitul realizat de pe pământurile folosite gratuit de pârâţi.
Recurentul susţine că din acest raţionament decurge caracterul echivoc al pretinselor" donaţii", aspect semnalat şi în faţa instanţei de apel.
Faţă de motivele prezentate mai sus, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 12 noiembrie 2010.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Acesta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege şi a invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele invocate.
Înalta Curte nu a identificat critici ce pot atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât nu poate cenzura hotărârea instanţei de apel din prisma acestui text legal.
În ceea ce priveşte criticile ce vizează nelegalitatea deciziei în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Astfel, recurentul prin criticile formulate se plânge de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit în raport de acestea situaţia de fapt.
Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparţine judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivului de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala sa configuraţie.
Altfel spus, recurentul nu a precizat în ce constau nelegalităţile invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, sau prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă, în legătură cu aceste dispoziţii legale.
Susţinerile recurentului, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate şi nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond şi, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent, ca parte care a căzut în pretenţii prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimaţii-reclamanţi în cuantum de 2975 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.B. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă recurentul F.B. la plata sumei de 2975 lei cheltuieli de judecată către intimaţii A.V.C.B. şi S.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 201.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6511/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6364/2010. Civil. Prestaţie tabulară. Recurs → |
|---|
