ICCJ. Decizia nr. 6580/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6580/2010
Dosar nr. 4270/117/2009
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 652 din 23 octombrie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii la Legea nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 340 din 17 mai 1974 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la trei ani închisoare, în temeiul art. 354 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare. Tribunalul a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât face parte din secta religioasă interzisă „Martorii lui Iehova".
S-a mai reţinut că, fapta săvârşită de reclamant pentru care a fost condamnat nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de OUG nr. 214/2009 iar Constituţia României adoptată în 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conştiinţei şi libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligaţia pentru toţi cetăţenii a îndeplinii serviciul militar. Infracţiunea pentru care a fost condamnat există şi în prezent în codul penal, nefiind abrogată expres.
În acelaşi context, s-a reţinut că nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma, datorat convingerilor religioase, ar echivala cu o oponenţă fără echivoc împotriva principiilor statului totalitar, de vreme ce aceste infracţiuni încă mai sunt în vigoare în codul penal, iar condamnări în baza acestor texte de lege au fost pronunţate şi după data de 22 decembrie 1989, când nu se mai putea afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 51 din 24 februarie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A., împotriva sentinţei civile nr. 652 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în realitate, condamnările pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., nu au fost dispuse pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Problema compatibilităţii obiecţiei de conştiinţă cu obligaţia satisfacerii serviciului militar a fost pusă în discuţia instituţiilor Consiliului Europei, formând obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea Parlamentară. Articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina dispoziţiilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul M.A., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Instanţei îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, în baza probelor administrate.
- Hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 221/2009 şi art. 24 din Constituţia României şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
- Reclamantul a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor religioase, acesta fiind membru al cultului religios „Martorii lui Iehova", convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar. Refuzul de a primi arma, datorat convingerilor religioase, a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar.
Recursul nu este fondat.
Criticile privind faptul că instanţele de fond şi apel nu au administrat dovezi pentru a se constata caracterul politic al condamnării, încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 nu pot fi primite.
Conform art. 4 alin. (1), (3) din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapt decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată [alin. (1)]. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri reparatorii administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător [alin. (2)]. Instanţa de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România [alin (3)].
Instanţele nu au făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (3) întrucât, aşa cum rezultă de altfel şi din aşezarea topografică a textelor, obligaţia de a lua măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare a fost instituită nu pentru a se dovedi caracterul politic al condamnării, ci pentru a se proba existenţa condamnării însăşi.
Câtă vreme la dosarul cauzei erau dovezi din care rezulta condamnarea reclamantului şi, doar în raport de acest element, respectiv al faptei pentru care s-a dispus condamnarea, s-a putut aprecia asupra lipsei caracterului politic al condamnării acestuia, instanţele nu aveau de ce să mai facă aplicarea art. 4 alin. (3) din lege.
Condamnarea reclamantului, nefăcând parte dintre cele înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, trebuia să probeze că a fost condamnat pentru o faptă care a avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, aşa cum prevede alin. (1) al textului. Or, pentru acesta nu trebuia cerut dosarul de condamnare.
Instanţele de fond şi apel au apreciat, în mod corect, faptul că reclamantul nu a fost condamnat politic.
Pentru a delimita infracţiunile politice de cele de drept comun, trebuie avută în vedere latura subiectivă a faptei, respectiv scopul urmărit de făptuitori şi anume implicarea în răsturnarea regimului comunist ori contestarea legitimităţii puterii politice de la data condamnării.
Infracţiunea de neprezentare la încorporare era reglementată în Titlul X al Codului penal intitulat „Infracţiuni contra capacităţii de apărare a Republicii Socialiste România".
Obligaţia de apărare a ţării era una de natură constituţională şi era astfel încât condamnările nu se făceau pe criterii de ordin religios.
Drept urmare, întrucât restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu obligaţia de executare a serviciului militar, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional ce viza organizarea acestui serviciu şi care a fost menţinut până în anul 2006 când a fost reglementat serviciul alternativ.
Decizia nr. 32/2009 invocată de instanţa de apel în motivarea deciziei de respingere a apelului, vizează aplicarea unitară a Decretului nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 51/A din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 6589/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6579/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|