ICCJ. Decizia nr. 6579/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6579/2010
Dosar nr.2536/114/2009
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1166 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Buzău s-a respins ca prescrisă acţiunea reclamantului C.G.E. împotriva pârâţilor Ministerul Reformei Administrative şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, reţinându-se că indiferent ce termen s-ar aplica, fie cel de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, fie cel de 1 an prevăzut de art. 502 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea reclamantului în despăgubiri este prescrisă atâta vreme ce sentinţa de condamnare a fost pronunţată la 23 mai 1996, iar acţiunea în despăgubiri a fost introdusă abia la 25 ianuarie 2008, cu mult peste termenul legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 42 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul pentru următoarele considerente:
Nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului contradictorialităţii înscris în art. 129 C. proc. civ. întrucât, aşa cum rezultă din cererea aflată la dosarul nr. 1028/114/2009 al Tribunalului Buzău - fila 16, reclamantul, completându-şi cererea cu un nou capăt vizând acordarea cheltuielilor de judecată a solicitat judecata în lipsă. În atare situaţie, instanţa de fond a procedat corect sub aspectul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, formulată de reclamant.
Atât dreptul la un proces echitabil cât şi principiul contradictorialităţii au fost garantate de instanţă prin citarea reclamantului, însă exercitarea drepturilor procesuale cade în sarcina fiecărei părţi.
Alin. (1) al art. 129 C. proc. civ. prevede că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel încât reclamantul putea să formuleze concluzii sau să susţină oral opinia sa faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune .
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, dar şi termenul de un an conform art. 505 alin. (2) C. proc. pen., în contextul în care reclamantul a solicitat pretenţii civile patrimoniale doar în baza art. 13 coroborat cu art. 5, art. 6 alin. (2) şi art. 8 din CEDO.
Cu privire la termenele în care se poate exercita o atare acţiune Convenţia face trimitere la legislaţia internă, astfel încât soluţia adoptată de prima instanţă este dată cu aplicarea legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.G.E. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, fiind încălcat şi principiul contradictorialităţii.
Ca atare reclamantul solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe.
Recurentul mai susţine că daunele morale solicitate au ca temei legal dispoziţiile art. 5 şi art. 6 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs indicate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a analizat hotărârea atacată prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum şi a faptului că reclamantul solicitase judecarea cauzei în lipsă în condiţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Excepţia prescripţiei extinctive incidentă în cauză, ca excepţie dirimantă şi absolută, împiedică cercetarea fondului.
Astfel, hotărârea de care se prevalează reclamantul în susţinerea acţiunii privind acordarea daunelor morale ca urmare a lezării unor drepturi personale nepatrimoniale, a fost pronunţată în 1996.
Temeiul de drept al acţiunii în acordarea daunelor morale îl constituie prevederile art. 504 C. proc. pen., ca instituie o răspundere a statului pentru arestarea pe nedrept a unei persoane.
Potrivit art. 505 C. proc. pen. acţiunea pentru repararea pagubei poate fi înaintată de persoana îndreptăţită potrivit art. 504 C. proc. pen. în termen de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire.
Or, faţă de dispoziţiile legale sus evocate, este de reţinut că reclamantul a introdus acţiunea peste termenul legal prevăzut de art. 505 C. proc. pen., operând astfel instituţia prescripţiei, cum, de altfel a reţinut atât instanţa de apel cât şi cea de fond.
Cum dispoziţiile art. 505 C. proc. pen. sunt imperative şi exprese, susţinerile recurentului sunt nefondate, motiv pentru care, nefiind întrunite cerinţele art. 304, pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei nr. 42 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6580/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6575/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
