ICCJ. Decizia nr. 6575/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6575/2010
Dosar nr. 1332/86/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2010, la Tribunalul Suceava reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte l-a chemat în judecată pe pârâtul P.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Italia, care a fost expulzat din această ţară la data de 3 noiembrie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Pescara.
Prin sentinţa civilă nr. 401 din 22 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
De la data de 1 iulie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene. Fiind vorba de raporturi juridice în sfera comunitară, în virtutea principiului priorităţii, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept naţional în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie intrând şi dispoziţiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu state membre care stabilesc alte restrângeri ale exerciţiului dreptului la liberă circulaţie decât cele premise de legislaţia comunitară. Astfel, norma comunitară, respectiv art. 27 lit. a) din Directiva 2004/38/CE prevede că „statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice". În consecinţă, a reţinut instanţa, norma comunitară prevede limitativ doar trei situaţii când este posibilă restrângerea dreptului la liberă circulaţie, în timp ce norma internă [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera circulaţie. Consecinţa este că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară.
Prin Decizia nr. 23 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Spre deosebire de norma internă (art. 38 din Legea nr. 248/2005) ce prevede că restrângerea dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în străinătate este condiţionată doar de simpla returnare, norma comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE) prevede doar trei situaţii în care este posibilă această măsură restrictivă şi anume: afectarea ordinii , sănătăţii şi siguranţei publice.
În cazul neconcordanţei dintre normele interne şi cele comunitare au prioritate normele comunitare.
Măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Justiţie Europeană în interpretarea art. 18 din Tratatul CE şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În speţă nu s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele trei situaţii prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, aşa încât măsura solicitată este disproporţionată în raport cu scopul urmărit şi încalcă dreptul la liberă circulaţie al pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs, se arată că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 3 noiembrie 2009 prin Decretul Prefecturii Provinciei Pescara. Pârâtul nu a respectat o interdicţie anterioară de a pătrunde pe teritoriul Italiei, a lucrat fără forme legale şi a avut o activitate infracţională. Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997 „fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără alte formalităţi, oricare persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta este cetăţean al părţii contractante solicitante".
Astfel recurentul invocă greşita interpretare şi aplicare a legii prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr limitarea circulaţiei cetăţenilor români nu este una absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), teza l din Constituţie.
Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi cerinţelor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva nr. 38/2004 a Protocolului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr. 72/194/CEE, nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr. 90/365/CEE şi nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 , stabileşte prin art. 27 că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României, a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi a Spaţiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Drept urmare normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun.
Întrucât reclamantul nu a probat în condiţiile art. 1169 C. civ. incidenţa vreuneia din cauzele de limitare prezentate în Directivă instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor normei comunitare, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 23 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6579/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6550/2010. Civil → |
|---|
