ICCJ. Decizia nr. 6756/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6756/2010
Dosar nr. 6548/111/2006
Şedinţa de la 15 decembrie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 18 octombrie 2006, reclamantele B.M. şi T.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura judeţului Bihor, Primarul municipiului Oradea, A.V.A.S. şi SC O. SA solicitând instanţei:
- a li se constata calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului situat în Oradea;
- a fi obligaţi pârâţii (în principal Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice) la restituire, prin acordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă, conform art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001;
- a fi obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantele au arătat că după anul 1945, Statul Român a preluat abuziv imobilul mai sus individualizat, compus din clădire cu etaj şi teren, prin preluarea mai întâi ca şi chiriaş de către o cooperativă textilă, iar după scurt timp, prin deposedare de întregul imobil.
Mai arată reclamantele că în prezent, clădirea este demolată, iar terenul preluat în parte de fabrica de textile SC O. SA, privatizată de A.V.A.S., altă parte fiind în proprietatea Statului Român, în administrarea Primăriei municipiului Oradea - parcare.
Reclamantele au susţinut că au notificat Prefectura judeţului Bihor, cu cererea de restituire a imobilului în echivalent, notificarea fiind transmisă Primăriei municipiului Oradea, fără a primi propunere de restituire sau despăgubiri.
Prin întâmpinare, D.G.F.P. Bihor, în numele Ministerului Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de prevederile Titlului VII capitolul II art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, ulterior aceasta formulând „precizări" (fila 218 Dosar nr. 6548/111/2006), prin care a arătat că terenul şi clădirea care fac obiectul prezentei cauze au fost preluate de SC O. SA, privatizată de A.V.A.S., calitatea procesuală pasivă aparţinând acesteia din urmă, invocând prevederile art. 29 alin. (1) din actul normativ menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 165/ C din 05 mai 2009, Tribunalul Bihor a admis acţiunea, a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S. să plătească reclamantelor suma de 2.425.385 RON despăgubiri civile.
A respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Oradea, SC O. SA, Ministerul Finanţelor Publice, Prefectul judeţului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că imobilul în litigiu a constituit proprietatea autorilor K.L. şi E.M., căsătorită cu I.E., reclamanta B.M. fiind fiica lui K.L., iar T.M., moştenitoarea lui I.M., fiind preluat abuziv de stat, în temeiul art. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel că acestea au calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul actului normativ de reparaţie.
Prin expertiza dispusă şi efectuată în dosar, s-a stabilit valoarea de circulaţie a imobilului la suma de 2.425.385 RON, instanţa de fond reţinând că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001 - pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate - altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) - persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă.
SC O. SA s-a privatizat conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S. şi Asociaţia O. şi a contractului de vânzare de acţiuni, încheiat cu F.P.S. II Moldova prin schimbare cu certificate de proprietate.
Această societate a devenit proprietară, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor, în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi H.G. 834/1991.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, instanţa a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă şi nici Primarul municipiului Oradea, or Prefectura judeţului Bihor, nefiind deţinătoare ale imobilului şi neexistând vreo dispoziţie legală care să le oblige la despăgubiri, Tribunalul Bihor constatând că sunt incidente prevederile ar. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. fiind entitatea implicată în privatizare.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamantele B.M.E., T.M. şi pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul declarat de reclamante a vizat critici referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa expres asupra calităţii acestora de persoane îndreptăţite, la respingerea în mod eronat a acţiunii în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi: Primarul municipiului Oradea, Prefectul judeţului Bihor, precum şi la neacordarea cheltuielilor de judecată, deşi acestea au fost solicitate, iar la dosar au fost depuse chitanţe privind plata onorariului pentru expertiza efectuată în cauză.
În apelul declarat de pârâta A.V.A.S. se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, primul articol stipulând că „în cazul construcţiilor demolate şi terenurilor ocupate, notificarea se soluţionează de către primarul unităţii administrativ-teritoriale, în raza căreia se află imobilul, iar în speţă, fiind vorba de un imobil demolat, de pe raza municipiului Oradea, primăria are obligaţia soluţionării notificării, astfel că, în mod greşit, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Oradea.
A.V.A.S. arată că nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora, aceasta nu are obligaţia de plată efectivă a despăgubirilor civile, obligaţia A.V.A.S. limitându-se doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, instituţiei competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Alte critici ale pârâtei se referă la: neefectuarea procedurii administrative prealabile, dosarul administrativ nefiind completat cu toate actele doveditoare, A.V.A.S. fiind nelegal „învestită" cu soluţionarea notificării; acordarea măsurilor reparatorii în mod direct, fără finalizarea procedurii administrative; nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii; contradicţia dintre considerente şi dispozitivul acesteia, deoarece A.V.A.S. are numai o obligaţie de a face, iar în dispozitiv, hotărârea instanţei de fond stabileşte obligaţia de a da, respectiv plata despăgubirilor civile; nelegalitatea probei cu expertiză.
Prin Decizia nr. 2/ A din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamante şi de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor.
Pentru a decide astfel, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamante, Curtea de Apel Oradea a constatat că nu se poate reţine faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitului privind recunoaşterea calităţii de persoane îndreptăţite ale reclamantelor, de vreme ce a admis acţiunea şi a dispus obligarea la despăgubiri.
Nici critica referitoare la calitatea procesuală pasivă în cauză, nu este întemeiată întrucât, astfel cum prevede Legea nr. 302/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie motivată a A.V.A.S., iar în procesele şi cererile având ca obiect stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent şi a valorii recalculate a acţiunilor, A.V.A.S. se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora, or, în atare situaţie, corect a reţinut prima instanţă calitatea procesuală a acestuia şi a respins pe excepţia lipsei calităţii procesuale, acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi.
Referitor la critica privind plata cheltuielilor de judecată, nici acest motiv nu este întemeiat, câtă vreme nu s-a făcut dovada că au fost solicitate aceste cheltuieli la instanţa de fond.
Nici criticile formulate de pârâta A.V.A.S. nu sunt fondate.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta A.V.A.S. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză, această calitate fiindu-i conferită chiar prin Legea nr. 302/2009, în locul Ministerului Finanţelor Publice şi ale instituţiilor publice, aceasta preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale, conform art. 1-4 din acest act normativ care a modificat Legea nr. 10/2001.
Nefondate au fost apreciate şi criticile privind nelegalitatea sentinţei, întrucât nu se poate reţine că instanţa ar fi interpretat greşit prevederile art. 29, respectiv art. 32 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme a reţinut că imobilul a fost naţionalizat şi preluat de către fosta fabrică de confecţii, care ulterior l-a demolat şi a edificat o nouă clădire, care a fost privatizată.
Referitor la nelegalitatea declinării notificării către A.V.A.S., în legea specială se stipulează că, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul imobilului, notificarea se transmite primăriei, care va identifica unitatea deţinătoare şi va redirecţiona astfel notificarea acestei entităţi.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a constatat că nu este întemeiată nici critica privind lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate ale reclamantelor, deoarece aceste înscrisuri se află la dosarul cauzei, iar cu privire la nulitatea expertizei, a reţinut că raportul de expertiză a fost comunicat tuturor părţilor, acordându-se termen în acest sens, astfel încât partea avea posibilitatea să conteste ori să depună obiecţiuni la raportul de expertiză, să solicite o contraexpertiză, în temeiul art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind legalitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, respectiv titluri de participare la Fondul Proprietatea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că, acest organism colectiv de valori imobiliare nu funcţionează în prezent, într-un mod în care să ducă la acordarea efectivă a despăgubirilor.
Instanţa de apel a considerat că în mod corect au fost acordate despăgubiri la valoarea imobilului.
Împotriva Deciziei nr. 2 pronunţată la 12 februarie 2010 de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele indicate de aceasta, ca fiind circumscrise art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs se referă la lipsa de temei legal, în ceea ce priveşte obligarea A.V.A.S. la plata despăgubirilor băneşti sau de orice natură, pentru imobilele preluate abuziv, A.V.A.S. putând fi obligată doar la emiterea unei decizii motivate, cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Se susţine că obligaţia plăţii efective a despăgubirilor solicitate, în condiţiile Legii nr. 10/2001 revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, conform art. 16 alin. (2), Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se poate constata că „ în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Altă critică, încadrată de pârâtă în motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se referă la împrejurarea greşitei aprecieri a faptului că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recurenta-pârâtă arată că motivarea instanţei de apel este nelegală şi creează o gravă confuzie între dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, care nu sunt incidente în speţă şi art. 29 din acelaşi act normativ.
Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, încadrabil conform susţinerilor scrise ale recurentei A.V.A.S., în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., îl constituie interpretarea greşită a prevederilor art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001 în raport de reţinerea eronată a calităţii procesuale pasive a A.V.A.S.
Recurenta-pârâtă afirmă, în cuprinsul motivelor de recurs, că din probele administrate în cauză se dovedeşte că imobilul situat în Oradea, din CF Oradea, compus din spaţii comerciale, apartament, garaj şi teren aferent, este un imobil demolat, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar Primăriei municipiului Oradea îi revine obligaţia de soluţionare a notificării.
În mod nelegal, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Oradea, constatând că aceasta nu are nicio obligaţie în cauză, deoarece faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi, în raport de situaţia juridică a imobilului ce face obiectul notificării, respectiv construcţii demolate, Primăria trebuia să soluţioneze notificarea.
Au fost invocat critici circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Alte critici se referă la nelegalitatea probei cu expertiză, deoarece s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii stabilite prin expertiza efectuată, sunt încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.
Recurenta-pârâtă A.V.A.S. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta împotriva sentinţei civile a Tribunalului Bihor, schimbării sentinţei şi, pe fond, respingerii acţiunii formulată faţă de aceasta.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru şi în limita considerentelor ce succed:
Este de observat că, din contextul criticilor formulate de pârâta A.V.A.S. sunt fondate acelea referitoare la dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a susţinut că instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Ca atare, în situaţia unei societăţi comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispoziţiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt fără echivoc, în a stabili că măsurile reparatorii se propun de instituţia de stat care a efectuat privatizarea.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură. In acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către A.V.A.S.
Din analiza acestor texte, rezultă că A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituţiei competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Şi motivul de nelegalitate privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor este fondat, din perspective aceluiaşi text de lege, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel cuantumul despăgubirilor va fi determinat în procedura specială a Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, după ce despăgubirile se vor emite în baza prezentei hotărâri, care va fi înaintată Comisiei Centrale.
În speţă, nu a fost emisă dispoziţie/decizie anterior intrării în vigoare a acestei legi, aşa încât este de observat că dispoziţiile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 devin aplicabile.
De altfel, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, s-a stabilit inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, numai în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri, ipoteza la care se referă alin. (1), şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat în cuprinsul alin. (2) al art. 16 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
În raport cu această distincţie realizată de legiuitor este de reţinut că notificările cu privire la care exista o practică neunitară sunt cele ce se referă, în principal la dispoziţiile alin. (1) din art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora, entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prev. de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.
Astfel, Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabileşte valoarea finală a despăgubirilor şi se emite titlul de despăgubiri.
Potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, determinarea cuantumului final al acestora se realizează de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
Ca atare, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005 stipulează că, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prevederilor prezentei lege se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind nelegal aplicată, dispoziţia privind obligarea directă a A.V.A.S. la plata despăgubirilor băneşti, singura instituţie competentă să plătească efectiv despăgubirile este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
A.V.A.S. a fost însă, în mod corect, configurată în raportul procesual pasiv şi reţinută ca fiind entitatea juridică ce trebuie să soluţioneze notificarea, având ca obiect terenul identificat în speţă, ca fiind deţinut actualmente de o societate integral privatizată, respectiv O. SA, sub acest aspect fiind corect aplicate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă prevederile art. 31 din acelaşi act normativ, nu sunt incidente în cauză.
În fine, în ceea ce priveşte construcţiile demolate în anii 1954-1955, s-a reţinut ca situaţie de fapt că acestea au constat în: spaţii comerciale (ateliere meşteşugăreşti) la parter, apartament la etaj şi garaj şi au fost demolate după preluarea imobilului de către stat, dar înainte de privatizare.
În raport de această situaţie de fapt şi văzând prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, nu A.V.A.S. este entitatea obligată să formuleze propuneri de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate.
Contrar celor reţinute de prima instanţă şi confirmate de instanţa de apel, în acord cu prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în situaţia imobilelor-construcţii demolate, notificarea formulată de persoana îndreptăţită se soluţionează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ - teritoriale, în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti".
Este astfel de observat că sunt fondate criticile recurentei-pârâte A.V.A.S., din înscrisurile şi concluziile raportului de expertiză, rezultând că imobilul solicitat a fi restituit, compus din spaţii comerciale, apartament, garaj şi teren aferent este un imobil demolat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 29 din Legea nr. 10/2001, Primăria municipiului Oradea având obligaţia de a soluţiona notificarea din 12 februarie 2002 şi, ca atare, calitate procesuală pasivă în cauză.
Potrivit art. 10 alin. (1) din actul normativ de reparaţie „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
În mod nelegal, tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâta Primăria municipiului Oradea, referindu-se în motivare la lipsa de calitate a acesteia, dar statuând,totodată, pe fond, că măsurile reparatorii trebuie propuse de A.V.A.S. şi pentru construcţia demolată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Or, la situaţia de fapt stabilită atât de tribunal cât şi de Curtea de Apel erau incidente dispoziţiile legale menţionate.
Înalta Curte va admite recursul şi sub acest aspect, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, conform art. 296 din acelaşi cod, va admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S., va schimba sentinţa Tribunalului Bihor, constatând că Primarul municipiului Oradea are obligaţia de a emite dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent, pentru construcţiile demolate, conform Legii speciale de reparaţie nr. 247/2005.
În raport de cele reţinute, criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea probei cu expertiză nu se impun a fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte decizia Curţii de Apel Oradea.
Va schimba în parte sentinţa şi va obliga pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 791 mp, conform Legii speciale de reparaţie nr. 247/2005 şi, conform aceluiaşi act normativ, va obliga pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 2/ A din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte decizia, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 165/ C din 05 mai 2009 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că:
Obligă pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 791 mp., conform Legii speciale de reparaţie nr. 247/2005.
Obligă pe pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate, spaţii comerciale la parter, apartament la etaj şi garaj, conform Legii speciale de reparaţie nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6752/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 6751/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
