ICCJ. Decizia nr. 6751/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6751/2010
Dosar nr. 19500/63/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 16 decembrie 2008, reclamanţii P.D., P.I., L.N., M.C., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să li se restituie în natură terenul în suprafaţă de 572 m.p. situat în Craiova, str. Brezoi (str. Felinarului) şi obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri pentru casa demolată şi a terenului în suprafaţă de 2.128 m.p. de la această adresă.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt persoane îndreptăţiţi care au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiind moştenitorii autorului său, P.M. care a deţinut în proprietate imobilul format din casă şi teren aferent situat în municipiul Craiova, str. Brezoi (str. Felinarului).
Reclamanţii au mai arătat că autorul lor a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare suprafaţa de 200 m.p. la adresa din str. Găzăriei din municipiul Craiova, pe care ulterior a construit o casă, iar din certificatul de moştenitor S 196/1954 rezultă că autorul lor a deţinut 2500 m.p. la această adresă.
De asemenea, au mai arătat reclamanţii că au formulat notificare pentru acest imobil, însă aceasta nu s-a soluţionat, precum şi faptul că imobilul a fost trecut, ca efect al exproprierii din anul 1981 în proprietatea statului, casa a fost demolată, construindu-se blocuri şi amenajându-se spatii verzi.
În baza art. 129 C. proc. civ., s-a emis adresa către Primăria Craiova pentru înaintarea actelor care au stat la baza notificării reclamantelor.
În baza art. 129 C. proc. civ., s-a cerut intimaţilor dovada comunicării către reclamanţi a deciziei nr. 4352/2003 a Primarului Municipiului Craiova.
Conform adresei, fila 146, intimaţii au răspuns că această decizie nu a fost comunicată reclamanţilor.
La data de 08 mai 2009 reclamanţii au precizat acţiunea in sensul solicitării anulării dispoziţii nr. 4352/2003 a Primarului Municipiului Craiova, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 572 m.p. situat în municipiul Craiova, str. Brezoi (str. Felinarului) si obligarea la acordarea de despăgubiri pentru casa demolată şi a terenului în suprafaţă de 2182 m.p. de la aceasta adresa (f. 170).
În perioada 22 mei 2009 - 26 iunie 2009 cauza a fost suspendată în baza art. 1 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 333 din data de 23 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 19500/63/2008 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi; s-a desfiinţat Dispoziţia nr. 4362 din 06 martie 2003 emisă de Primarul Municipiului Craiova; s-a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafaţă de 2700 m.p. şi construcţie demolată de 103,70 m.p. suprafaţă construită, situat în Craiova, str. Felinarului, fostă str. Brezoi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că amplasamentul terenului în litigiu este ocupat de aleile de acces la blocul de locuinţe alăturat, de stradă şi de trotuare, precum şi de 3 blocuri de locuinţe.
În privinţa parcelelor în suprafaţă de 97 m.p. şi respectiv 588 m.p., identificate pe schiţa raportului de expertiză tehnică, s-a constatat că nu pot fi considerate libere, întrucât sunt limitate de stradă, trotuare, alei de acces şi blocuri, fiind ocupate de amenajări care deservesc blocurile, făcând parte din ansamblul rezidenţial construit imediat după expropriere.
S-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la măsuri reparatorii pentru suprafaţa totală de 2700 m.p., în condiţiile Legii nr. 10/2001 nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7, 9 şi 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.D., P.I., L.N. şi M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel s-a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în raport de care avea obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, nefiind menţionat probatoriul în baza căruia s-a stabilit că terenul solicitat ar fi afectat de construcţii.
S-a arătat că instanţa nu se putea subroga în drepturile şi obligaţiile părţilor în privinţa indicării destinaţiei terenului ce putea fi retrocedat reclamanţilor, singurii care puteau determina limitele judecăţii şi obiectul acesteia
Cea de-a doua critică din apel vizează reţinerea eronată a faptului că terenul, ce se solicită a fi restituit în natură, este afectat de utilităţi publice, apreciindu-se că întreg probatoriul administrat, respectiv raportul de expertiză tehnică şi afirmaţiile reprezentanţilor intimatei, au evidenţiat că nu sunt afectate de utilităţi publice cele două suprafeţe de teren de 97 m.p. şi respectiv 588 m.p., neavând relevanţă faptul că pe teren se află o platformă betonată şi două alei spre ghena de gunoi.
Ultima critică din apel vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, arătându-se că pentru platforma betonată existentă pe teren nu s-a făcut dovada existenţei unei autorizaţii de construire, platformele betonate neregăsindu-se în lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public local, nefiind cuprinse într-o sistematizare a teritoriului administrativ, instanţa de fond neîndeplinindu-şi obligaţia de a verifica dacă imobilul este inclus în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale.
Prin decizia civilă nr. 46 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat. apelul formulat de reclamanţii P.D., P.I., L.N. şi M.C.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamanţi, întrucât prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept, din probele administrate în cauză reieşind faptul că terenul aflat în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de amenajări de utilitate publică.
S-a reţinut, în mod întemeiat, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul deţinut de autorul reclamanţilor în suprafaţă de 2700 m.p., expropriat prin Decretul nr. 64/1981, este în mare parte ocupat de blocurile de locuinţe ( Bl.C8, Bl. C10, Bl. C11, şi B.C35 ), str., Basarabia,alei de circulaţie, zone verzi, zonă de protecţie blocuri şi o platformă betonată ( parcare ).
S-a înlăturat, ca nefondată, critica potrivit căreia prima instanţă nu a avut în vedere conţinutul raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul C.V., întrucât din conţinutul acestui raport a rezultat cu certitudine faptul că cea mai mare parte a terenului în litigiu, în suprafaţă de 2700 m.p., este afectat de utilitate publică, astfel încât s-a realizat scopul pentru care s-a dispus exproprierea imobilului aparţinând autorului reclamanţilor.
S-au respins, ca nefondate, şi criticile din apel referitoare la inexistenţa unei autorizaţii de construire pentru platforma betonată, în condiţiile în care destinaţia de utilitate publică nu este condiţionată de existenţa vreunei autorizaţii, precum şi cele referitoare la omisiunea instanţei de a verifica dacă terenul în litigiu este inclus în inventarul bunurilor ce a aparţinut domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile în care amenajările de utilitate publică nu presupun cu necesitate includerea bunului în domeniul public al localităţii şi nici nu se confundă cu acesta.
Împotriva deciziei de mai sus, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în parte, în sensul de a li se restitui în natură suprafeţele de teren identificate ca fiind libere prin raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul de fond.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că din suprafaţa totală de 2700 m.p., ce a aparţinut în proprietatea autorului lor, le poate fi restituită în natură suprafaţa de 685 m.p. formată din două parcele de 97 m.p. şi respectiv de 588 m.p., întrucât, din punct de vedere tehnic, cele două suprafeţe pot fi restituite în natură vechilor proprietari, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în primă instanţă.
S-a mai arătat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a se putea restitui în natură un teren, acesta trebuie să fie afectat de construcţii care să îndeplinească cumulativ două cerinţe: să fie ulterioare momentului preluării abuzive de către stat şi să fie, în mod obligatoriu, autorizate, legal, condiţii care însă nu sunt îndeplinite în ceea ce priveşte cele două suprafeţe de 588 m.p. şi respectiv 97 m.p., suprafeţe străbătute de două alei care fac legătura între blocul C35 şi ghena de gunoi, întrucât expertul tehnic a arătat că desfiinţarea acestora nu ar afecta intrarea principală în blocul C 35.
Al doilea motiv de recurs a vizat greşita respingere de către instanţa de apel a cererii de suplimentare a probatoriului formulată pe data de 16 februarie 2010, în sensul efectuării unei adrese către Primăria municipiului Craiova pentru a se comunica dacă platforma betonată ce se află pe terenul în litigiu a fost edificată cu autorizaţie de construcţie, precum şi efectuarea unei noi expertize tehnice în specialitatea urbanism şi administrarea teritoriului, în vederea identificării cu exactitate a situaţiei celor două suprafeţe de teren.
S-a arătat că, respingerea cererii de administrare a probelor respective s-a întemeiat pe o motivare eronată, susţinându-se, în privinţa expertizei, că nu a fost solicitată prin motivele de apel, iar necesitatea obţinerii unor dovezi de la Primăria municipiului Craiova a apărut ulterior comunicării hotărârii primei instanţe, din cuprinsul căreia s-a putut observa că s-a nesocotit opinia expertului tehnic.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de reclamanţi prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:
Este adevărat că, corolarul Legii nr. 10/2001 este reprezentat de prevalenţa restituirii în natură a imobilelor preluate de către stat în perioada de referinţă de aplicare a acestei legi, însă, totodată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.
Or, pentru a se putea dispune restituirea în natură a terenului solicitat de către reclamanţi, era necesar ca, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, acesta să fie liber, lucru care nu s-a realizat în cauză, conform probatoriului administrat în cadrul celor două instanţe de fond.
Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul construit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv al unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor.
În acest sens, spaţiile verzi şi platforma betonată, ca şi aleile de acces constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale astfel încât suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură nu putea fi obţinută decât prin echivalent.
Se va constata astfel, că în cauză, scopul exproprierii s-a realizat, iar terenurile solicitate de către reclamanţi nu pot fi restituite în natură conform dispoziţiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe acestea se găsesc lucrări şi amenajări de utilitate publică ce au fost constatate de către expertiza topo efectuată în primă instanţă.
În această privinţă, realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, în concepţia legiuitorului, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au criticat faptul că în mod greşit nu li s-a restituit în natură cele două suprafeţe de 97 m.p. şi respectiv de 588 m.p., însă, în raport de situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe, raportată la întregul material probatoriu administrat în cauză, în mod întemeiat s-a constatat că şi aceste două suprafeţe sunt afectate de utilitate publică şi nu pot fi restituite în natură, ci numai prin echivalent.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamanţi, referitor la greşita respingere de către instanţa de apel a cererii de probatorii formulată pe data de 16 februarie 2010, se va constata faptul că nu poate fi analizat, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin art. I pct. 112 din Legea nr. 219/2005.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.D., P.I., L.N. şi M.C. împotriva deciziei civile nr. 46 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6756/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6740/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
