ICCJ. Decizia nr. 735/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 735/2010
Dosar nr. 24647/3/2005
Şedinţa publică de la 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P. SA a emis Dispoziţia din 4 iulie 2005, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001 a respins notificarea formulată de petenţii P.I. şi P.D.L., privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru un depozit de petrol cu 6 rezervoare, conductele şi utilajele existente pe teren la data de 18 mai 1949, teren în suprafaţă de 729 mp, cu toate construcţiile, împrejmuirea, pavajul şi celelalte instalaţii accesorii, teren intravilan în suprafaţă de cca. 5.800 mp, compus din cca. 2.000 m2 (curtea existentă a Competrolului, 729 mp preluaţi prin naţionalizare, 3.102 mp teren intravilan, care s-a determinat scăzând din suprafaţa de teren ce i-a rămas lui N.C.P.P. (după preluarea celor 729 m2 de la punctul anterior, actuala suprafaţă de 1.318 mp, imobile situate în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, cu motivarea că petenţii nu au depus acte din care să rezulte dreptul de proprietate al autorului acestuia, la data preluării abuzive de către stat.
Prin sentinţa nr. 242 din 13 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a fost admisă în parte contestaţia, a fost anulată parţial decizia emisă de intimata SC P. SA, care a fost obligată să emită dispoziţie de restituire în natură contestatorilor a imobilului situat în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, în suprafaţă de 453 mp şi a imobilului situat în aceeaşi localitate, în suprafaţă de 560 mp, identificat prin raportul de expertiză prin punctele O, N, T, E, S, O, (schiţa 4 anexată raportului de expertiză şi a fost obligată intimata la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 692/ A din 29 septembrie 2008, prin care a fost respins apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinţei tribunalului, a fost admis apelul declarat de contestatori împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată, în parte, în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost anulată dispoziţia emisă de SC P. SA, care a fost obligat să emită dispoziţie de restituire în natură contestatorilor şi a terenului în suprafaţă de 3.961,83 mp, situat în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, identificat prin suplimentul la expertiză tehnică, cu schiţele anexe (729 mp, 342,90 mp, 955 mp şi 1.934,93 mp), a fost menţinută dispoziţia referitoare la terenul în suprafaţă de 453 mp şi cea privitoare la cheltuielile de judecată şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.250 lei, cu acelaşi titlu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost obligată să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 3.961,83 mp, situat în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea; că nu a fost făcută dovada de către contestatori a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001; că hotărârea atacată cu recurs este netemeinică, deoarece instanţa a avut posibilitatea de a verifica toate actele existente la dosar; că nu a fost făcută dovada preluării abuzive de către stat a imobilelor; că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al autorului contestatorilor şi că nu a fost stabilită identitatea imobilelor.
Recursul este nefondat.
În cadrul unui alt proces, finalizat prin Decizia nr. 7985 din 26 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost stabilită calitatea contestatorilor din prezenta cauză de moştenitori ai defunctei B.E.L., care, la rândul său a fost moştenitoarea defunctului P.P.N.
Această calitate a fost dovedită şi în prezenta cauză cu certificatele de moştenitor şi actele de stare civilă aflate în copie la filele 78 - 85 din dosarul tribunalului.
Şi dreptul de proprietate asupra terenurilor a fost dovedit cu actul de vânzare - cumpărare din 1911, iar suprafeţele de teren menţionate în dispozitivul deciziei curţii de apel au fost corect stabilite, pe baza suplimentului raportului de expertiză tehnică întocmit în faza de apel de către expertul P.F., din care rezultă şi că proprietatea P.P. a devenit proprietate de stat.
Parţial a fost făcută dovada preluării abuzive prin Decretele nr. 448/1949 şi 338/1958, iar pentru diferenţa de teren, este suficientă lipsa actelor prin care pârâta să justifice modul în care au fost preluate.
Şi prin raportul de expertiză tehnică efectuat la instanţa de fond (filele 127 - 140) au fost individualizate terenurile, pe baza actelor de proprietate, a actelor normative ce au stat la baza exproprierii şi naţionalizării.
În privinţa criticilor vizând netemeinicia deciziei curţii de apel se constată că acestea nu pot fi analizate în recurs, deoarece nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
La cererea intimaţilor, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, faţă de intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva Deciziei nr. 692/ A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III- a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimaţii Popescu Ion şi Popescu Doiniţa Liliana.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 737/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 733/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
---|