ICCJ. Decizia nr. 733/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 733/2010
Dosar nr. 1903/108/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, la 3 iunie 2008, reclamantul K.T.R. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Judeţean Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad şi CN Loteria Română pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 818.440 sau echivalentul în lei, la data plăţii, la cursul B.N.R., a 221.200 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Arad, judeţ Arad.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantului i-a fost restituit prin Decizia nr. 7681/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie imobilul situat în Arad, judeţ Arad.
Notificarea prin care antecesorul acestuia a solicitat restituirea imobilului este datată martie 2001.
Pârâţii răspund delictual pentru prejudiciul cauzat reclamantului pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe toată durata litigiului. Fiind vorba de un imobil, acesta este producător de fructe constând în chirii.
Perioada totală în care reclamantul a fost lipsit de folosinţa imobilului de la data promovării acţiunii în revendicare este martie 2001 - octombrie 2005.
Reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 70 din 12 februarie 2009, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins excepţia netimbrării şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad. A respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 7681/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat pârâţii Consiliul Judeţean Arad şi Consiliul Local al Municipiului Arad să restituie în natură reclamantului imobilul situat în Arad, judeţ Arad. Prin protocolul de predare-primire din 23 mai 2006 imobilul a fost predat reclamantului. După ce a intrat în proprietatea imobilului, reclamantul a încheiat contracte de închiriere iar potrivit acestor contracte, cuantumul chiriilor încasate lunar se cifrează la 3.950 euro care, înmulţit cu 56 de luni perioada promovării acţiunii 2001 şi restituirea imobilului 2005 reprezintă suma de 221.200 euro sau 818.440 lei.
În privinţa prescripţiei, calitatea de proprietar fiind dobândită în luna octombrie 2005 iar primirea efectivă a imobilului s-a realizat în luna mai 2006, înseamnă că reclamantul este îndreptăţit la formularea pretenţiilor.
Pentru ca reclamantul să fie îndreptăţit la despăgubiri, trebuie făcută dovada că cealaltă parte a obţinut venituri din folosinţa bunului său. Dacă s-ar accepta ideea că reclamantul trebuie despăgubit de cealaltă parte care însă nu a realizat nici un venit, mai mult, a făcut cheltuieli pentru conservare şi administrare, s-ar putea ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză prevăzută de art. 992 C. civ.
Contractele pe care reclamantul Ie-a încheiat anterior primirii imobilul nu au nicio relevanţă raportat la pârâţii din proces. Reclamantul poate încheia ca proprietar orice contract cu oricine, pe orice chirie, dar această împrejurare nu face obiectul raportului juridic cu pârâţii care nu au avut beneficii, nu au plătit chirii şi în consecinţă nu pot fi obligaţi la ceva ce nu au obţinut.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 191/ A din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea obligându-i pe pârâţi la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsă de folosinţă. A respins „în rest" cererea de chemare în judecată.
În considerentele deciziei s-a arătat că este indiferent dacă pârâţii au obţinut sau nu beneficii de pe urma exploatării imobilului în litigiu, câtă vreme, pe de o parte, obţinerea beneficiului nu este o condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi, pe de altă parte, pârâţii nu pot opune propria lipsă de diligentă ce a avut ca efect nevalorificarea imobilului deţinut cu consecinţa inexistentei beneficiului, pretenţiilor reclamantului.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că pârâţii au suportat cheltuieli legate de administrarea imobilului, având în vedere că restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 se face în starea în care acesta se află la data cererii de restituire şi, pe de altă parte, pârâţii nu au sesizat instanţa cu vreo cerere în restituirea cheltuielilor suportate cu administrarea bunului.
Chiriile sunt fructe civile, care se dobândesc de regulă zi de zi, pe măsura trecerii timpului. Cum chiriile au natura unor prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită în termen de 3 ani.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în luna iunie 2008, reclamantul nu poate cere obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară lunii iunie 2005.
4. Recursurile
4.1. Recursul declarat de reclamant - motive
în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a formulat următoarele critici împotriva deciziei date în apel:
Excepţia prescripţiei acţiunii a fost invocată şi în primă instanţă dar a fost respinsă. Instanţa a apreciat că dreptul la acţiune curge de la data hotărârii irevocabile de restituire a imobilului. Niciunul dintre pârâţi nu a înţeles să declare apel sau aderare la apel împotriva sentinţei prin care a fost respinsă această excepţie, dar au reiterat-o în faţa instanţei de apel prin întâmpinări. Instanţa a admis-o încălcând art. 296 C. proc. civ. ce prevede că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea. în condiţiile în care prima instanţă a respins expres această excepţie, este evident că recurentului, prin admiterea ei în apel i s-a creat o situaţie mai grea.
Instanţa a aplicat greşit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 atunci când a apreciat că acţiunea trebuia introdusă odată cu cererea de revendicare a imobilului. Textul legal menţionat prevede că prescripţia dreptului la acţiune pentru repararea pagubei cauzată de fapta ilicită începe să curgă de la dat când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta ilicită şi pe cel răspunzător de ea. Or, în cauză, reclamantul a cunoscut fapta ilicită, respectiv folosinţa nelegală, abia la data pronunţării deciziei de restituire a imobilului. La data promovării acţiunii în revendicare reclamantul nu era proprietarul imobilului, astfel încât era în imposibilitate de a încheia contracte de închiriere pentru imobil.
4.2. Recursul declarat de pârâta CN Loteria Română - motive în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta CN Loteria Română a formulat următoarele critici împotriva hotărârii instanţei de apel:
Ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală doar în cazul în care CN Loteria Română nu ar fi respectat dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul lăsării imobilului în deplină proprietate şi posesie reclamantului, şi nicidecum pentru perioada cuprinsă între data promovării acţiunii în revendicare şi data eliberării spaţiului.
Câştigul pe care reclamantul pretinde că nu l-a putut realiza nu este cert în privinţa existenţei şi nici a posibilităţilor de evaluare.
Expertiza a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale dispoziţiilor procedurale şi, în temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este lovită de nulitate. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare invocate care evocau aspecte ce ţin de nelegalitatea şi netemeinicia celor reţinute de expert în raportul de expertiză.
4.3. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad - Motive Consiliul Local al Municipiului Arad a formulat următoarele critici împotriva deciziei date în apel:
Instanţa de apel a analizat nelegal excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Raportat la faptul că reclamantul a dobândit calitatea de proprietar al imobilului la 6 octombrie 2005, în baza deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată cu care era în drept de a urmări recuperarea pagubelor pricinuite prin lipsa de folosinţă a imobilului.
În mod greşit au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 58.460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie 2005.
În mod greşit a fost înlăturată motivarea instanţei de fond cu privire la lipsa relei-credinţe a pârâţilor în ce priveşte posesia imobilului.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, instanţa neluând în considerare prevederile art. 169 C. proc. civ. şi nesocotind dispoziţiile art. 201 şi art. 212 C. proc. civ.
4.4. Analiza făcută de instanţa de recurs
1. Reclamantului nu i s-a creat în apel o situaţie mai grea în propria cale de atac, prin nesocotirea prevederilor art. 296 C. proc. civ.
Faţă de soluţia de respingere ca nefondată, în întregime, a cererii de chemare în judecată, reţinerea prescripţiei dreptului la acţiune numai pentru o parte din perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, nu înseamnă agravarea situaţiei reclamantului în propria cale de atac.
Pe de altă parte, pârâţii cărora li s-a respins în primă instanţă această excepţie, nu aveau interes să declare apel prin care să readucă în discuţie chestiunea prescripţiei dreptului la acţiune, de vreme ce prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
2. Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Aşadar, dreptul la contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului preluat fără titlu valabil se naşte doar din momentul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus restituirea în natură.
În speţă, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la restituirea în natură a imobilului situat în Arad, judeţ Arad la 6 octombrie 2005, când a fost admis recursul şi au fost casate hotărârile instanţelor de fond care respinseseră cererea sa.
Prin urmare, pentru perioada anterioară acestei date nu există dreptul reclamantului la contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, independent de buna sau reaua-credinţă a pârâţilor în administrarea imobilului. în aceste condiţii, nu se mai pune nici problema analizării prescripţiei acţiunii cu privire la un drept care nu există.
Întrucât reclamantul a pretins prin acţiune contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada martie 2001 - octombrie 2005, cererea de chemare în judecată este nefondată.
Având în vedere că instanţa de apel a obligat pârâţii la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei iunie 2005 - octombrie 2005, a pronunţat o soluţie cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, criticile sub acest aspect ale pârâţilor întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile pârâţilor vor fi admise iar recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
Decizia instanţei de apel va fi modificată în sensul că apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Arad şi CN Loteria Română împotriva Deciziei civile nr. 191/ A din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, şi în consecinţă:
Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.T.R. împotriva sentinţei civile nr. 70 din 12 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.T.R. împotriva Deciziei civile nr. 191/ A din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 757/2010. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
