ICCJ. Decizia nr. 832/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 832/2010
Dosar nr. 1977/36/2008
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 11 octombrie 2006, reclamanţii Ş.G. şi Ş.A. au chemat în judecată pe pârâtul P.O. Eforie şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 361 din 08 septembrie 2006 emisă de pârât şi să-l oblige la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 300 mp. aferent Vilei „O.”, situat în oraşul Eforie, lotul 926, jud. Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 717 din 09 iunie 2006, Tribunalul Constanţa a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 361 din 08 septembrie 2006, dispunând restituirea în natură a imobilului casă şi teren în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud, str. Ştefan cel Mare precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren ce a făcut obiectul notificării, întrucât au probat pe deplin atât dreptul de proprietate al autorului lor, cât şi calitatea lor de succesori legali ai acestuia, iar preluarea imobilului de către stat a avut caracter abuziv în înţelesul legii speciale.
Astfel, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexa la acest decret la poziţia 351, proprietar Ş.H., ai cărei moştenitori legali sunt reclamanţii, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 66/1996 eliberat de B.N.P. E.B.
Dovada calităţii de proprietar a autoarei reclamanţilor s-a făcut cu actul de donaţie autentificat sub nr. 17270 din 10 iulie 1924, prin care A.S. a donat fiicei sale, S.H. (căsătorită cu Ş.N.), imobilul situat în localitatea Carmen Sylva, jud. Constanţa, reprezentând Vila „R.” (cunoscută în prezent sub denumirea de Vila „O.”) cu terenul aferent în suprafaţă de 300 mp., corespunzător lotului 926 din Parcelarea Movila Techirghiol.
Faţă de modalitatea de preluare, imobilul în litigiu se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sunt considerate a fi preluate în mod abuziv şi imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950.
Asupra situaţiei de fapt şi de drept expuse, ce vizează dovada dreptului de proprietate al autoarei rec1amanţilor şi a calităţii acestora de moştenitori, precum şi încadrarea imobilului în litigiu în categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, s-a statuat în mod irevocabil şi prin sentinţa civilă nr. 646/20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, menţinută prin decizia civilă nr. 279 din 2 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa şi prin decizia civilă nr. 2632 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin această sentinţă, ca urmare a contestaţiei formulate de reclamanţi, a fost anulată decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă SC C.S. SA (în soluţionarea notificării înregistrate la B.E.J. S.C.A. sub nr. 2970101 noiembrie 2001, ce a vizat şi terenul ce face obiectul acţiunii de faţă), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002 la B.N.P. G.P., încheiat între pârâtele SC C.S. SA şi SC E. SRL şi au fost obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanţilor imobilul situat în Eforie Sud, str. Ştefan cel Mare, jud. Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 300 mp. şi două construcţii: o construcţie compusă din parter şi etaj, amplasată în partea dreaptă a curţii şi o construcţie parter, având următoarele vecinătăţi: la N - proprietate SC C.S. SA, la S - str. Ştefan cel Mare, la E – P.O. Eforie, la V – P.O. Eforie, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic I.L.
Chiar dacă este vorba de pârâţi diferiţi, nu pot fi ignorate constatările instanţelor de judecată din procesul anterior sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate şi preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului.
În ceea ce priveşte modalitatea propriu-zisă de restituire, s-a reţinut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare al acestei legi, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare.
Împrejurarea că printr-o hotărâre anterioară reclamanţii au obţinut restituirea natură a terenului de la alţi pârâţi nu împiedică admiterea unei asemenea cereri faţă de pârâtul P.O. Eforie, în condiţiile în care, în calitate de titular al obligaţiei stabilite în sarcina sa prin legea specială (ca reprezentant legal al „unităţii deţinătoare” în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv unitatea administrativ teritorială în al cărei patrimoniu este inclus terenul litigios), a emis dispoziţia contestată în soluţionarea notificării adresate de către reclamanţi,
În ceea ce priveşte identificarea terenului, pentru a nu exista neconcordanţe sub acest aspect între două hotărâri judecătoreşti, şi întrucât expertiza tehnică imobiliară întocmită în cauză de ing. C.G. nu este pe deplin lămuritoare, s-a apreciat că nu există nici un impediment pentru a fi avută în vedere expertiza tehnică imobiliară întocmită de expertul I.L. şi omologată de Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 646 din 20 martie 2007, expertiză ce a fost adusă la cunoştinţa pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul P.O. Eforie, iar prin decizia civilă nr. 308/ C din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii Ş.G. şi Ş.A. au notificat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare solicitând restituirea în natura a imobilului casă şi teren în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud, lotul nr. 926 aferent Vilei „O.”.
Prin dispoziţia nr. 361/2006 P.O. Eforie respinge notificarea cu motivarea ca nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitori legali, aşa cum prevăd dispoziţiile act. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în decretul de naţionalizare apare o altă persoană şi nu autorul reclamanţilor.
În ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, Curtea de Apel a reţinut că, prin actul de donaţie încheiat în anul 1924, A.S. îi donează fiicei sale, H.S., imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe lotul nr. 926 ce fusese cumpărat de donator în anul 1908 cu actul de vânzare autentificat sub nr. 5579.
Potrivit procesului-verbal încheiat cu ocazia evaluării imobilelor, în vederea stabilirii impozitului succesoral după defunctul A.S., bunul donat se compune din construcţie p+1 şi teren în suprafaţă de apr. 300 mp.
Prin certificatul de moştenitor nr. 66/1996 se stabileşte calitatea reclamanţilor de moştenitori legali, ca descendenţi ai defuncţilor Ş.N. şi H.(fosta S.).
Conform art. 23.1 lit. d) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau autorul acesteia, la data preluării abuzive.
Astfel, reclamanţii se legitimează ca succesori legali ai defunctei S.H., proprietara imobilului ce face obiectul notificării, condiţia prevăzută în art. 3 din Legea nr. 10/2001 fiind, prin urmare, îndeplinită.
În cauză, autoritatea administrativă nu a dovedit că terenul ar fi fost deţinut de autorul reclamanţilor cu alt titlu decât cel de proprietar, ori că s-ar fi aflat în proprietatea altei persoane fizice sau juridice, astfel că nu a răsturnat prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că imobilul în litigiu a fost naţionalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa acestui decret apare menţionată la poziţia 351, Ş.H. cu imobilul situat în Vasile Roaită, str. Ştefan cel Mare.
Atât în expertiza C.Gh. cât şi în expertiza I. s-a stabilit că Vila „O.” este una şi aceeaşi cu Vila „R.”, iar în raportul de expertiză efectuat de expertul I. se menţionează că imobilul în litigiu este, în prezent, situat pe str. Ştefan cel Mare.
Pârâtul nu a contestat amplasarea imobilului la nr. 7 la judecata cauzei în fond şi nici nu a depus dovezi din care să rezulte o situaţie contrară celei reţinute în rapoartele de expertiză sus menţionate.
Pe cale de consecinţă, a reţinut instanţa de apel, faţă de aceste înscrisuri şi de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul a fost în mod abuziv preluat în proprietatea statul.
Anterior, reclamanţii au notificat, tot în temeiul Legii nr. 10/2001 C.S. SA solicitând restituirea imobilului situat în Eforie Ştefan cel Mare, jud. Constanţa, iar prin decizia nr. 4359/2005 cererea acestora a fost respinsă motivat de faptul că bunul nu mai face parte din patrimoniul societăţii fiind înstrăinat către SC E. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 646 din 20 martie 2007, Tribunalul Constanţa a constatat nulitatea înstrăinării imobilului şi a dispus restituirea în natură a acestuia către reclamanţi. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin respingerea atât a apelului, cât şi a recursului declarate de SC C.S. SA.
P.O. Eforie a emis dispoziţia contestată în prezenta cauză fără a invoca faptul că nu este persoana deţinătoare a bunului, ci a analizat notificarea din prisma dovezii dreptului de proprietate şi a modalităţii de preluare a imobilului în proprietatea statului.
Curtea de Apel a apreciat că, deşi este adevărat că se poate vorbi de existenţa a două dispoziţii de restituire a bunului, această împrejurare nu poate fi reţinută ca motiv de nelegalitate a sentinţei apelate întrucât, în procedura de executare, debitorul obligaţiei va fi executat doar pentru bunul pe care îl deţine în patrimoniu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat şi motivat recurs pârâtul P.O. Eforie.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
1. Hotărârea recurată este nelegală deoarece, prin respingerea apelului declarat de pârât, Curtea de Apel a confirmat soluţia de restituire a aceluiaşi teren, de două ori, prin hotărâri judecătoreşti diferite.
2. Reclamanţii nu au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea bunului. În evidenţele fiscale ale P.O. Eforie, lotul 926 apare înscris ca fiind deţinut de G.H. încă din anul 1940, iar această împrejurare coroborată cu faptul că în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, la poziţia 351, este menţionată Ş.H. ca proprietar al imobilul din str. Ştefan cel Mare nr. x, în cauză fiind vorba despre un alt imobil, anume acela din Ştefan cel Mare nr. y, dovedeşte că, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Prin sentinţa civilă nr. nr. 646 din 20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost anulată decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 189 din 14 februarie 2002, încheiat între pârâtele SC C.S. SA şi SC E. SRL şi au fost obligate pârâtele să restituie, în natură, reclamanţilor imobilul situat în Eforie Sud, str. Ştefan cel Mare nr. y, jud. Constanţa.
Chiar dacă în cauza finalizată prin sentinţa civilă nr. 646 din 20 martie 2007 a Tribunalului Constanţa s-a dispus restituirea în natură a terenului solicitat şi în prezentul litigiu, în cauză nu poate opera autoritatea de lucru judecat. Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1201 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate: de părţi, de obiect şi de cauză.
Între cele două litigii menţionate nu există o identitate de obiect şi de părţi deoarece pretenţiile juridice deduse judecăţii au fost diferite şi au fost formulate în contradictoriu cu pârâţi diferiţi. Astfel, în primul litigiu, reclamanţii au contestat, în contradictoriu cu SC C.S. SA şi SC E. SRL, decizia nr. 435 din 09 decembrie 2005 emisă de SC C.S. SA, pe când în prezentul litigiu, s-a solicitat în procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001, anularea dispoziţiei nr. 361 din 08 septembrie 2006 emisă de P.O. Eforie.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, împrejurarea că prin ambele hotărâri s-a dispus restituirea în natură a aceluiaşi imobil nu este de natură să afecteze legalitatea celei de-a hotărâri, ci reprezintă o problemă ce ţine de executarea pretenţiilor la care instanţa a constatat că sunt îndreptăţiţi reclamanţii.
De altfel, recurentul nu a contestat în procedura administrativă prealabilă calitatea sa de „unitate deţinătoare”, motivele pentru care, prin dispoziţia contestată, a respins pretenţiile reclamanţilor, vizând alte aspecte şi anume lipsa calităţii reclamanţilor de moştenitori legali şi lipsa dovezii de proprietate asupra bunului în litigiu.
2. Nefondate sunt şi susţinerile legate de greşita interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede necesitatea depunerii „actelor doveditoare” ale dreptului de proprietate, ori, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel această dovadă a fost făcută în cauză.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5579/1908, A.S. a dobândit dreptul de proprietate pe care apoi l-a transmis fiicei sale, H.S., prin actul de donaţie încheiat în anul 1924, asupra imobilul Vila „R.” din localitatea Carmen Sylva, construită pe lotul nr. 926.
Prin certificatul de moştenitor nr. 66/1996 s-a stabilit calitatea reclamanţilor de moştenitori legali, ca descendenţi, ai defuncţilor Ş.N. şi H.(fosta S.).
Imobilul în litigiu a fost naţionalizat, făcând obiectul Decretului nr. 92/1950. În anexa acestui decret apare menţionată la poziţia 351, Ş.H. cu imobilul situat în Vasile Roaită, str. Ştefan cel Mare nr. x.
Identitatea dintre imobilul ce a aparţinut defunctei Ş.H. şi cel menţionat la poziţia 351 în listele anexe la Decretul nr. 92/1950 (contestată prin motivele de recurs formulate), a fost stabilită prin probele administrate în cauză. Această împrejurare vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, prin interpretarea probelor administrate. Însă, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Evidenţele fiscale invocate de recurent nu reprezintă acte juridice cu efect constitutiv de drept, şi nu pot avea o forţă probantă superioară înscrisurilor menţionate anterior.
Conţinutul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5579/1908 şi al celui de donaţie încheiat în anul 1924, coroborate cu conţinutul listei anexe la Decretul nr. 92/1950 şi prezumţia legală relativă care operează în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, probează împrejurarea că reclamanţii au dovedit existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire a solicitat-o în patrimoniul autorilor lor.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în temeiul art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.O. Eforie împotriva deciziei nr. 308/ C din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul la plata sumei de 5950 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 859/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
