ICCJ. Decizia nr. 863/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 863/2010
Dosar nr. 1965/102/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 496 din 28 martie 2008, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanta D.E. şi în consecinţă: a modificat în parte dispoziţia nr. 4878 din 15 mai 2004 emisă de P.M. Târgu-Mureş, în sensul că a admis în parte cererea petentei şi a dispus stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul reprezentat de casă de locuit din cărămidă, compusă din parter şi etaj, cuprinzând 12 apartamente, situată în municipiul Târgu-Mureş, str. 7 Noiembrie, judeţul Mureş, înscrisă în CF nr. 2900 Târgu-Mureş, cu număr topografic 2121/1/1, 2126, 2127; a menţinut celelalte prevederi ale dispoziţiei atacate, referitoare la terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 403 mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată ce a aparţinut autorului ei, care a fost şi ea preluată abuziv, în condiţiile în care fostul proprietar a fost obligat să doneze statului terenul şi apoi silit să-şi demoleze construcţia existentă pe acest teren.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, care, prin decizia nr. 7/ A din 20 ianuarie 2009, a respins apelul pârâtului M. Târgu-Mureş, ca nefondat.
În motivarea soluţiei, curtea a reţinut că în mod corect în cauză s-au acordat despăgubiri pentru casa de locuit.
Aceasta deoarece, este cert că fostul proprietar a fost supus unor violenţe psihice la întocmirea ofertei de donaţie a terenului către stat şi că a fost obligat să-şi demoleze construcţia, sub ameninţarea naţionalizării.
În acest sens, prima instanţă a apreciat corect că nu există un motiv care să explice de ce proprietarul unei construcţii compuse din parter şi etaj, cuprinzând 12 apartamente şi dependinţe, ocupate de chiriaşi, înţelege să doneze terenul statului, apoi să demoleze construcţia, pe terenul respectiv ridicându-se apoi blocuri de locuinţe.
Rezultă că fostul proprietar a fost deposedat în mod abuziv de bunul său, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în virtutea cărora are dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Măsurile reparatorii prin echivalent se vor stabili conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură, potrivit procedurii prevăzute.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă valoarea materialelor de construcţie valorificate de fostul proprietar, iar pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, suma nu a reprezentat o despăgubire, acordată legal, pentru preluarea de către stat a imobilului.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul M. Târgu- Mureş, care a formulat următoarele critici:
Referitor la casa de locuit, pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, din actele dosarului reiese că aceasta a fost demolată de familia fostului proprietar, care a şi valorificat materialele de construcţie rezultate din demolare, motiv pentru care nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată.
Faţă de aceste împrejurări, care au fost recunoscute şi de reclamantă în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată a fost respinsă prin dispoziţia administrativă contestată în cauză.
Soluţia este legală şi temeinică raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora doar „imobilele preluate abuziv de stat .. se restituie în natură” sau, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.
Deoarece, în speţă, numai terenul a fost preluat de către stat, construcţia fiind demolată de către fostul proprietar, care a şi valorificat materialele de construcţie, prevederile Legii nr. 10/2001 nu se pot aplica.
De altfel, în urma audierii martorilor propuşi de reclamantă, nu a putut fi stabilită cu certitudine componenţa imobilului, materialele de construcţie din care a fost realizat, precum şi valoarea materialelor de construcţii valorificate de către fostul proprietar.
În atare condiţii, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil construcţie, fără a ţine cont de valoarea materialelor valorificate de către fostul proprietar, excede cadrului legal.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Recurentul contestă, în primul rând, dreptul la reparaţie al reclamantei pentru construcţia demolată ce a aparţinut autorului ei, susţinând că acest drept nu-i poate fi recunoscut cât timp numai terenul a fost preluat abuziv de stat, nu şi construcţia, demolată de familia fostului proprietar, care a şi valorificat materialele de construcţie rezultate din demolare.
Critica nu este fondată.
Astfel, instanţele anterioare au stabilit pe bază de probe că fostul proprietar, autorul reclamantei, a fost deposedat abuziv şi de construcţia existentă pe terenul donat statului, în condiţiile în care a fost obligat să-şi demoleze construcţia sub ameninţarea naţionalizării, după ce mai înainte, în urma violenţelor psihice la care a fost supus, donase statului terenul.
În raport de această situaţie de fapt, care, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., nu poate fi schimbată în recurs, cum urmăreşte în realitate recurentul, în mod legal prin hotărârea recurată s-a reţinut ca aplicabile speţei dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Confirmând pe temeiul acestor dispoziţii soluţia primei instanţe de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată, preluată abuziv din patrimoniul autorului reclamantei, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, ceea ce face inoperant motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât timp, în speţă, este stabilit definitiv, ca situaţie de fapt, că şi construcţia proprietatea autorului reclamantei a fost preluată abuziv de stat, nu se poate reţine, cum eronat pretinde recurentul, că la pronunţarea soluţiei din cauză au fost nesocotite prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care recunosc dreptul la măsuri reparatorii doar pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Pe de altă parte, recurentul contestă legalitatea soluţiei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată fără deducerea valorii materialelor rezultate în urma demolării, valorificate de fostul proprietar.
Nici această critică nu este fondată.
În reglementarea Legii nr. 10/2001, numai restituirea în natură nu poate fi dispusă de instanţă decât condiţionat de rambursarea sumei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite de persoana îndreptăţită pentru bunul ce i-a fost preluat de stat, ceea ce nu este cazul în speţă, unde reclamantei i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, art. 12 din Legea nr. 10/2001 prevede că „In situaţia imobilelor deţinute de stat, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4), dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit. "
Aşa cum s-a arătat deja, în speţă, s-a recunoscut reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, or potrivit art. 22 din acest titlu, competenţa de a se pronunţa asupra deducerii din despăgubirile cuvenite persoanei îndreptăţite a eventualelor despăgubiri încasate de aceasta aparţine C.C.S.D.
Prin urmare, nu se poate imputa instanţelor că nu au avut în vedere la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent valoarea materialelor de construcţie valorificate de fostul proprietar în urma demolării, aşa încât nici sub acest aspect nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat şi îl va respinge, ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va obliga pe recurent, ca parte care a căzut în pretenţii prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-reclamantă în această fază procesuală; cheltuielile de judecată sunt în sumă de 200 lei şi reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa nr. 262 din 08 iulie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. Târgu-Mureş prin P. împotriva deciziei nr. 7/ A din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu- Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei către intimata-reclamantă D.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 871/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
