ICCJ. Decizia nr. 891/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 891/2010
Dosar nr. 22030/3/2007
Şedinţa publică de la 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV- a civilă, reclamanta M.A.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S. să fie anulată Decizia nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de aceasta şi să se constate că este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii pentru construcţia demolată din Predeal, judeţul Braşov, conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin notificarea înregistrată la Primăria Predeal la 09 august 2001 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 423,88 m.p.situat în Predeal, judeţul Braşov şi măsuri reparatorii pentru construcţia demolată ce a fost situată la aceeaşi adresă, această notificare fiind transmisă intimatei RA A.P.P.S. care, prin adresa din 24 februarie 2003, i-a comunicat care sunt actele necesare în vederea completării dosarului.
Prin întâmpinare, intimata RA A.P.P.S. a arătat că Primăria Predeal a transmis acestei instituţii notificarea formulată de către contestatoare, anexând actele depuse în copie xerox, insuficiente pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, conform Legii nr. 10/2001, situaţie în care au fost solicitate contestatoarei înscrisurile necesare în acest sens, dar adresa comunicată a rămas fără răspuns, ca urmare intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta M.A.L. împotriva Deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către intimata RA A.P.P.S.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel M.A.L., iar prin Decizia civilă nr. 46/ A din 09 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Prin Decizia civilă nr. 717 din 26 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004 şi a trimis cauza spre rejudecarea fondului aceluiaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii, reţinând în aplicarea acestui principiu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Imobilul a fost rechiziţionat în baza Ordinului din 1949 al M.A.I., aspect ce rezultă din sentinţa civilă nr. 2243 din 30 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului Stalin.
Drept urmare, s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii sale de proprietară a bunului preluat abuziv de stat.
S-a mai reţinut că, deoarece instanţa nu a soluţionat pricina pe fondul ei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul şi, drept consecinţă, a casat cele două hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului aceluiaşi tribunal.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, sub nr. 22030/3 la data de 13 iunie 2007.
La data de 06 noiembrie 2007, reclamanta M.L. a depus la dosar precizări la acţiunea formulată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004, s-a solicitat anularea acestei decizii în totalitate şi soluţionarea notificării din 12 iulie 2002 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 413,88 m.p., teren liber de construcţii şi măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţia demolată reprezentată de Vila L.
De asemenea, reclamanta M.A.L. a depus cerere precizatoare prin care a arătat că faţă de hotărârea civilă din 3 martie 2005 a Judecătoriei Braşov rămasă definitivă şi irevocabilă, solicită să se dispună obligarea pârâtei RA A.P.P.S. la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 413,88 m.p. precum şi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia Vila L., în prezent, demolată.
Prin hotărârea din 3 martie 2005 s-a constatat nulitatea absolută a deciziei din 6 februarie 1992 privind atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă de 413 mp înscris în C.F.
Prin sentinţa civilă nr. 1693 din 12 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, s-a admis în parte contestaţia precizată formulată de reclamanta M.A.L., împotriva Deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către pârâta RA A.P.P.S.; a fost anulată Decizia nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de RA A.P.P.S.; a fost obligată pârâta la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de propunere de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 413,88 mp situată în Predeal, judeţul Braşov şi construcţia demolată (Vila L.) ce a fost situată la aceeaşi adresă şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.062 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a constatat că, în fapt, reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei emise în procedura Legii nr. 10/2001, care să aibă drept finalitate obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 413,88 mp cât acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată.
Tribunalul nu a ţinut cont de solicitarea reclamantei de emitere a deciziei de acordare direct de despăgubiri băneşti, având în vedere că această nouă precizare a intervenit după închiderea dezbaterilor.
Pe fondul contestaţiei, tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 717/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în cauză, contestatoarea a făcut dovada calităţii de proprietar a bunului preluat abuziv, respectiv a imobilului Vila L., astfel că, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi ţinând cont că a fost formulată notificarea în termen legal, tribunalul a constatat că problema calităţii contestatoarei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001,este o chestiune dezlegată în mod irevocabil.
S-a mai constatat că potrivit extrasului de C.F. privind imobilul, cât şi avându-se în vedere constatările expertului, că suprafaţa de teren preluată de stat este de 413,88 mp, acesta fiind şi suprafaţa solicitată de reclamantă spre restituire în natură.
În ce priveşte restituirea în natură a terenului, tribunalul a constatat că aceasta nu este posibilă.
Referitor la solicitarea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcţie - Vila L., tribunalul a constatat că niciuna din părţi nu a contestat faptul că respectiva construcţie a fost demolată, astfel încât s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în sensul că partea contestatoare este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta RA A.P.P.S., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Apelanta a pretins că nu este în măsură să emită o decizie de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată, întrucât potrivit art. 32 din Legea nr. 10/2001, notificarea se soluţionează potrivit art. 10 sau 11, prin dispoziţia motivată a Primarului unităţii administrativ teritoriale în a cărui rază s-a aflat imobilul.
Ca atare, unitatea în măsură să emită o decizie de acordare de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, este Primăria Oraşului Braşov.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 5.062 lei, s-a solicitat de către apelantă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că suma pretinsă cu acest titlu este exagerată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 325 din 13 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia contestată nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de apelantă s-a respins notificarea înregistrată la Primăria Predeal din 2001, în raport de nedepunerea în termenul legal a unor acte care să probeze calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită.
În ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei contestatoare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aceasta a fost stabilită irevocabil prin Decizia nr. 717 din 26 ianuarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în primul ciclu procesual, stabilindu-se totodată şi caracterul abuziv al preluării.
În raport de decizia de casare, instanţa urma să stabilească numai măsurile reparatorii cuvenite reclamantei, astfel că, au fost înlăturate ca nefondate criticile formulate cu privire la nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, câtă vreme au fost dezlegate irevocabil prin decizia pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual.
În ceea ce priveşte apărarea formulată de apelantă în temeiul dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât această pretinsă „lipsă de competenţă" a fost invocată pentru prima dată în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual şi după emiterea unei dispoziţii de respingere a notificării.
S-a apreciat că din actele dosarului, rezultă că imobilul s-a aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea RA A.P.P.S. care are calitatea de unitate deţinătoare şi, deci, competenţa de a se pronunţa asupra notificării formulate.
Mai mult decât atât, notificarea reclamantei a ajuns la RA A.P.P.S., fiind înaintată de către Primăria Predeal sesizată iniţial de către reclamantă, iar asupra acestei sesizări apelanta pârâtă nu a avut niciun fel de obiecţii (filele 13 - 15 Dosar fond nr. 1667/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă).
Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa de apel a c constatat că acestea au fost dovedite cu chitanţele aflate la dosarul cauzei, totalizează 5.062 lei, sunt compuse din onorariu de expertiză şi onorariu de avocat şi au fost suportate de intimata reclamantă.
În ceea ce priveşte onorariul de expert, acesta nu poate fi micşorat, existând un impediment legal prevăzut de art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar cu privire la onorariu de avocat s-a apreciat că nu se impune reducerea acestuia, având în vedere complexitatea dosarului şi faptul că acesta se afla în cel de-al doilea ciclu procesual.
În termen legal, împotriva acestei decizii, intimata RA A.P.P.S. a promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel a soluţionat critica privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, reţinând că lipsa de competenţă în soluţionarea notificării a fost invocată pentru prima dată în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual.
Se susţine de către recurentă că o astfel de motivare este lipsită de temei legal, întrucât RA A.P.P.S. a invocat acest aspect încă din momentul în care s-a stabilit ca reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită.
Mai mult decât atât, mai arată recurenta, chiar dacă nu ar fi invocat normele menţionate din Legea nr. 10/2001, instanţa, în baza rolului său activ, potrivit art. 129 C. proc. civ., avea obligaţia sa facă aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001 şi să stabilească entitatea competentă pentru soluţionarea notificării în ceea ce priveşte construcţia demolată.
Pe de altă parte instanţa de apel a apreciat că imobilul s-a aflat în proprietatea statului şi în administrarea RA A.P.P.S. şi că, prin urmare, recurenta are calitatea de unitate deţinătoare, fiind deci competentă să soluţioneze notificarea şi pentru măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcţie.
Terenul solicitat de reclamantă se afla în prezent în proprietatea publică a statului şi administrarea recurentei.
Însă nu se poate stabili aceeaşi concluzie şi cu privire la construcţia demolată, întrucât aceasta a fost demolată de statul român, iar nu de recurentă care nu a deţinut niciun moment aceasta construcţie.
Recurenta susţine că în mod nelegal a fost dezlegată şi critica sa din apel referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă şi a căror cenzurare a solicitat-o în apel.
Pentru a răspunde acestui motiv de apel, curtea de apel a considerat că nu se impune reducerea onorariului de avocat, având în vedere complexitatea dosarului şi faptul că acesta se afla în cel de-al doilea ciclu procesual.
Aceasta motivare este neîntemeiată, susţine recurenta întrucât avocatul ce a reprezentat-o pe reclamantă în cel de-al doilea ciclu procesual nu a asigurat asistenţa juridică a acesteia şi pe parcursul judecării cauzei în primul ciclu procesual.
Mai mult decât atât, recurenta consideră că speţa nu are o complexitate deosebită, principala problemă de drept ce se cerea a fi dezlegată privind competenţa de soluţionare a notificării pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs peste termenul legal, astfel că acest act de procedură al părţii a fost calificat drept note scrise; s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat pe baza argumentelor reţinute de instanţa de apel în decizia recurată.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele de modificare a deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum corect au reţinut instanţele de fond, niciuna dintre părţile cauzei nu a contestat că după preluarea imobilului de către stat în baza sentinţei civile nr. 2243/1954 a Tribunalului Popular al Raionului Stalin dată în aplicarea prevederilor Decretului nr. 111/1951, respectiv, în anul 1961, construcţia aflată pe teren (Vila L.) a fost demolată, imobilul fiind situat în Predeal, jud Braşov; această susţinere a fost făcută de reclamantă încă prin formularea notificării adresate iniţial Primarului oraşului Predeal din 7 august 2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 413,88 mp şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată; după preluarea imobilului, pe terenul în litigiu s-a edificat o altă construcţie, anume Vila I., aflată în administrarea recurentei.
Prin soluţia primei instanţe, pronunţate după casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a dispus anularea dispoziţiei emise de recurentă prin care notificarea a fost respinsă în întregul ei, instanţa de judecată obligând recurenta la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru teren, cât şi pentru construcţia demolată.
Deşi prin motivele de apel formulate, pârâta a invocat necompetenţa sa pentru a face propunere motivată pentru acordarea de despăgubiri şi pentru construcţia demolată, sens în care a invocat prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa de apel a înlăturat această susţinere în mod nelegal, raportându-se la momentul procesual la care pârâta a invocat aplicabilitatea normei menţionate (în al doilea ciclu procesual), coroborat cu împrejurarea că învestirea sa prin după redirecţionarea notificării adresate de reclamantă Primăriei oraşului Predeal, aceasta nu a făcut obiecţiuni din acest punct de vedere; în plus, instanţa de apel a statuat în sensul că recurenta ar avea calitatea de unitate deţinătoare şi în ce priveşte construcţia demolată.
Criticile recurentei privind nereţinerea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt întemeiate.
Astfel, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de procedură referitoare la momentul în care recurenta putea invoca această apărare, întrucât în primul ciclu procesual decizia emisă de pârâtă a fost confirmată în primă instanţă şi în apel şi numai după dezelgarea irevocabilă a problemei calităţii intimatei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin Decizia nr. 717 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a dispus reluarea judecăţii de la prima instanţă, această apărare putea fi în mod obiectiv invocată; ca atare, până la momentul rejudecării cauzei, instanţele nu au analizat pe fondul ei notificarea formulată de reclamantă, căreia i se negase calitatea de persoană îndreptăţită.
Or, analiza calităţii de persoană îndreptăţită se analizează cu prioritate faţă de calitatea de unitate deţinătoare a imobilului în legătură cu care se formulează notificarea sau de entitate învestită cu soluţionarea acesteia, potrivit dispoziţiilor legii, după care se identifică tipul de măsuri reparatorii aplicabile situaţiei de fapt reţinute în cauză.
Drept urmare, nici la momentul primirii notificării şi nici ulterior, în primul ciclu procesual, această apărare nu era necesar a fi fost invocată, de vreme ce singura chestiune dezbătură în proces până la acel moment, era cea a calităţii de persoană îndreptăţită, celorlalte aspecte anterior menţionate, presupuse de analiza fondului notificării, nefiind antamate.
Din acest motiv s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare chiar la prima instanţă, iar nu la instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., soluţia atacată în primul ciclu procesual, fiind echivalentul unei admiteri a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invalidată în calea de atac a recursului.
Nici dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la calitatea recurentei de unitatea deţinătoare nu poate fi reţinută în ce priveşte construcţia demolată, calitate ce se verifică doar referitor la terenul imposibil de restituit în natură, având în vedere explicitarea acestor două noţiuni prin Cap. 2 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, se constată că în baza dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, entitatea învestită conform dispoziţiilor legii speciale, cu soluţionarea notificării în partea sa referitoarea la acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, este primarul unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul demolat, respectiv, al Oraşului Predeal.
Criticile recurentei privind aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată prin sentinţa primei instanţe şi deduse analizei instanţei de apel, nu vor putea fi analizate în recurs, nefiind critici de nelegalitate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 3 rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, urmând a se modifica decizia recurată, cu consecinţa admiterii apelului formulat de pârâtă, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate; drept urmare, se va înlătura obligaţia RA A.P.P.S. de a emite dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată, obligând pârâta să înainteze notificarea împreună cu actele anexe, cu privire la construcţie, spre competentă soluţionare către Primăria Predeal, conform art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată; se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S., împotriva Deciziei nr. 325 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Modifică decizia recurată, admite apelul, schimbă în parte sentinţa, în sensul că înlătură obligaţia RA A.P.P.S. de a emite dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţia demolată (Vila L.), din, Predeal, jud. Braşov.
Obligă pe RA A.P.P.S. să înainteze notificarea şi actele anexe, cu privire la construcţie, spre competentă soluţionare, către Primăria Predeal.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 804/2010. Civil → |
|---|
