ICCJ. Decizia nr. 963/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 963/2010
Dosar nr. 21973/3/2007
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 13 iunie 2007, reclamanţii P.R.G. şi Şt.A.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.B., prin P.G. au contestat Dispoziţia nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., solicitând instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, anularea în parte a dispoziţiei contestate şi atribuirea în deplină proprietate şi posesie către reclamanţi a terenului situat în Bucureşti, str. Căderea Bastiliei, sector 1, în integralitate, aşa cum a fost preluat abuziv de S.R. de la autoarea reclamanţilor, L.A.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin dispoziţia menţionată le-a fost restituită în natură o parte din imobil, restul imobilului, compus din trei apartamente şi garaj, fiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, doar o parte din respectivul teren fiindu-le atribuit în folosinţă specială.
Au mai susţinut reclamanţii că, deşi sunt cetăţeni străini, au dreptul de a dobândi în proprietate terenuri pe teritoriul României, prin moştenire legală, situaţie în care se află şi în privinţa acestui imobil, fiind moştenitorii legali ai autoarei L.A.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 23 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis, în parte, acţiunea contestatorilor, a anulat în parte Dispoziţia nr. 7104 din 12 decembrie 2006 emisă de P.G. al M.B. şi a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanţilor imobilul - teren, situat în Bucureşti, str. Căderea Bastiliei, în suprafaţă de 303,76 mp (din suprafaţa totală de 455 mp), teren identificat conform planului topografic scara 1:500, anexă la dispoziţia contestată, urmând ca pârâtul să emită şi o nouă dispoziţie în acest sens; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale actului contestat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin Dispoziţia nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., ca răspuns la notificarea nr. 26/2002 formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură acestora imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, str. Căderea Bastiliei, imobil compus din construcţie tip B cu excepţia apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. 1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul situat la subsol şi garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a atribuit în folosinţă specială reclamanţilor terenul în suprafaţă de 303,76 mp, din suprafaţa totală de 455 mp, cu obligaţia respectării dreptului de acces pentru ceilalţi coproprietari.
Prima instanţă a avut în vedere la stabilirea suprafeţei de teren aferente imobilului în litigiu, procesul - verbal al Comisiei de înfiinţare a cărţilor funciare nr. 2639/1940 şi Partea a l-a a Cărţii Funciare întocmite, care cuprinde datele relevante privitoare la imobilul în litigiu, din analiza cărora se poate reţine că la nivelul anului 1940 A.L., autoarea contestatorilor, deţinea ca proprietar un teren cu casă, compusă din subsol, parter, etaj, pod şi curte cu garaj, suprafaţa acestui imobil fiind de 455 mp.
Din actul de preluare abuzivă a imobilului în temeiul decretului de naţionalizare nu rezultă alte date privind întinderea terenului aferent construcţiei naţionalizate.
În drept, au fost avute în vedere şi regula de drept prevăzută de art. 1169 C. civ., în sensul că reclamanţii nu au dovedit preluarea abuzivă a unei alte suprafeţe de teren.
Tribunalul a apreciat că, faţă de dispoziţiile actuale constituţionale, nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului către contestatorii cetăţeni străini.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat cerere de apel atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Prin motivele de apel, părţile au criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile exprese ale legii speciale incidente în cauză, potrivit cărora cetăţenilor străini li se acordă doar un drept de folosinţă specială asupra imobilelor - teren, iar aceste dispoziţii nu au fost declarate neconstituţionale.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv din menţiunile privind înregistrarea acestora în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, reiese în mod clar că suprafaţa totală de teren aferentă imobilului situat la adresa str. Căderea Bastiliei (fostă str. Cometa) este de 570,60 m.p., din care 493,60 mp este suprafaţa totală aflată în proprietate exclusivă a autoarei apelanţilor, iar 77 m.p. suprafaţa de teren reprezentând cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărţirea făcută prin actul dotal autentificat de Secţia notariat a fostului Tribunal Ilfov sub nr. 2132 din 07 februarie 1923.
În acest act dotal părinţii autoarei apelanţilor, A.L., au înzestrat-o pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafaţă de 570,60 mp, cu faţada de 14,55 metri şi cu condiţia ca pe o lăţime de 2 metri, pe toată lungimea lotului să se creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curţii.
Apelanţii au precizat că şi proprietarul imobilului situat în str. Căderea Bastiliei a fost obligat tot prin act dotal să constituie o servitute pentru lotul nr. lll.
Deşi din probele administrate în dosarul cauzei a reieşit în mod clar că terenul preluat în mod abuziv de către statul român a fost în suprafaţă de 570,60 mp, în cadrul procedurii administrative de retrocedare a fost luată în considerare o suprafaţă totală de 455 mp, din care au fost atribuiţi în folosinţă specială doar 303,77 mp, restul de 151,54 mp fiind înstrăinaţi în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin cererea de apel, contestatorii au solicitat să se aibă în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei şi să se încuviinţeze o expertiză topografică care să identifice cu claritate terenul, limitele şi suprafaţa acestuia.
Curtea de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, obiectivele încuviinţate de instanţă fiind identificarea lotului de teren, aşa cum acesta este determinat în actul dotai autentificat sub nr. 2132 din 07 februarie 1923, precizarea suprafeţei de teren provenită din terenul proprietatea autoarei contestatorilor, teren care a fost afectat de servitutea de trecere, identificarea suprafeţelor de teren corespunzătoare apartamentelor din imobilul în litigiu şi vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, identificarea suprafeţei de teren ocupată de construcţii şi a suprafeţei de teren liberă de construcţii, identificarea suprafeţelor de teren care sunt în folosinţă comună, respectiv alei de acces, suprafeţe de teren ocupate de conducte de utilităţi.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M.C., desemnat de instanţă, s-a stabilit că imobilul din str. Căderea Bastiliei se compune din lotul 2, cu o suprafaţă de 569,73 mp şi lotul 3, cu o suprafaţă de 198,80 mp, s-a stabilit că pe suprafaţa lotului 2 există două construcţii, casa cu o suprafaţă de 182,36 mp, trotuar cu o suprafaţă de 35,26 mp, curte de lumină cu suprafaţă de 17,49 mp, garaj cu o suprafaţă de 25,41 mp; conform celor patru contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 s-a stabilit că suprafaţa de teren aferentă apartamentelor înstrăinate este de 151,64 mp; suprafaţa de teren liberă de construcţii în j cadrul lotului nr. 2 rezultă ca diferenţă dintre suprafaţa totală de 569,73 mp şi suprafaţa total construită de 260,52 mp, respectiv suprafaţa de 309,21 mp.
Consilierul expert al contestatorilor, încuviinţat de instanţă, a întocmit un coraport de expertiză tehnică ce s-a constituit în obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, la cererea expresă a apelanţilor-reclamanţi.
Prin decizia nr. 896/ A din 18 decembrie 2008, al cărui dispozitiv a fost îndreptat, din oficiu, în baza art. 281 C. proc. civ., prin încheierea dată în şedinţa din camera de consiliu din 05 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti,s a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile, reţinând următoarele:
Cu privire la apelul pârâtului, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, referitoare la dreptul de proprietate privată;
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum si prin moştenire legală.
În acelaşi sens, au fost reţinute şi aplicate dispoziţiile legislaţiei speciale care statuează;
(3) Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 48/2004; „(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie.
(4) În situaţia cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit un drept de folosinţă special asupra unor terenuri în condiţiile alin. (1), dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte, la cerere, în drept de proprietate, după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective;
(5) Dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) nu se aplică în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.”
Persoane prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, sunt persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, în cazul acestora soluţia adoptată de legiuitor fiind aceea că „şi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.”
Apelantul-pârât nu a contestat calitatea de moştenitori ai fostei proprietare a imobilului, în ceea ce-i priveşte pe contestatori, situaţie care conferă incidenţa deplină dispoziţiilor legale susmenţionate, cu precizarea că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din legea specială, prevăd în mod expres că de prevederile legii speciale beneficiază şi moştenitorii legali si testamentari ai Persoanelor fizice îndreptăţite.
S-a reţinut, în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului în litigiu, că înscrisurile aflate la dosarul cauzei au dovedit că acesta a trecut în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 92/1950, cu menţiunea expresă-naţionalizat la 20 aprilie 1950.
Dacă legea specială conferă situaţiei imobilului în litigiu atributul de imobil preluat în mod abuziv de stat, art. 2 din aceeaşi lege, distincţia relevantă pentru cauză între un imobil preluat cu titlu valabil şi un imobil preluat fără titlu valabil, se poate face cu uşurinţă, dat fiind nelegalitatea evidentă a actului de naţionalizare în contextul actelor normative existente la data naţionalizării.
Literatura de specialitate şi jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată au constatat că decretul de naţionalizare contravenea dispoziţiilor legale în vigoare de la data preluării imobilului, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, precum şi dispoziţiilor Tratatelor internaţionale la care România este parte, anume D.U.D.O.
Pe lângă împrejurarea că lipsirea de proprietate nu a fost justificată de o cauză de interes public, autoarea reclamantului nu a fost despăgubită pentru pierderea proprietăţii sale cu o sumă care să reflecte valoarea reală a bunului, astfel că orice preluare întemeiată pe dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, era neconstituţională şi prin urmare, nu putea constitui un titlu valabil pentru preluarea imobilului.
Cu privire la apelul contestatorilor, instanţa de apel a reţinut:
Prin Dispoziţia nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., ca răspuns la notificarea nr. 26/2002 formulată de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură acestora imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, str. Căderea Bastiliei, imobil compus din construcţie tip B, cu excepţia apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. 1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul situat la subsol şi garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a atribuit în folosinţă specială reclamanţilor terenul în suprafaţă de 303,76 mp, din suprafaţa totală de 455 mp, cu obligaţia respectării dreptului de acces pentru ceilalţi coproprietari.
Din cuprinsul actului dotal, autentificat sub nr. 2132 din 07 februarie 1923, rezultă că părinţii autoarei apelanţilor, A.L., au înzestrat-o pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafaţă de 570,60 mp, cu faţada de 14,55 metri şi cu condiţia ca pe o lăţime de 2 metri, pe toată lungimea lotului să se creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curţii.
La dosarul cauzei există însă şi copia de pe procesul-verbal din dosarul nr. 2638/1940 din care rezultă expres că autoarea contestatorilor domicilia în Bucureşti, str. l.G. Duca, că era proprietara lotului nr. 2 în temeiul actului dotal menţionat anterior, copia procesului verbal nr. 2639/1940, care cuprinde menţiunea expresă pe aspectul identificării imobilului, teren în suprafaţă de 455 m.p., situaţie care coroborată cu înscrisul aflat la dosar, Partea a I-a a CF privind imobilul situat la nr. x, proprietatea numitei L.O.A., dovedeşte că suprafaţa terenului asupra căruia se poate valorifica procedura administrativă de restituire în natură este de 455 mp, şi nu de 570.60 mp.
S-a mai reţinut că înscrierea imobilului în cartea funciară s-a făcut în temeiul legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 (art. 165 şi 166).
Curtea de apel a apreciat că, în condiţiile date se impune a fi avute în vedere, din perspectiva probaţiunii dreptului de proprietate, înscrisurile referitoare la înscrierile făcute în cartea funciară, întrucât cartea funciară a fost reglementată ca fiind un registru real ce se întemeiază pe datele care au rezultat din identificarea cadastrală a imobilelor.
Cartea funciară a avut rolul, pe de o parte, de registru de evidenţă, cuprinzând toate datele privitoare la identificarea şi situaţia juridică a imobilelor, şi, pe de altă parte, de registru juridic, în sensul că toate operaţiunile juridice referitoare la transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea drepturilor reale privind imobilul înmatriculat erau supuse unui control riguros din perspectiva legalităţii acestor operaţiuni, înscrierile efectuate în cartea funciară bucurându-se de forţă probantă.
Principiile care au stat la baza acestui sistem de carte funciară (care încă nu a fost abandonat, dată fiind ultraactivitatea unora din dispoziţiile sale), se cuvin a fi menţionate, fiind relevante şi pentru cauza de faţă; principiul publicităţii integrale, principiul efectului constitutiv de drept real al înscrierii, drepturile reale se nasc, se modifică ori se sting numai prin înscrierea în cartea funciară, principiul legalităţii, principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia cuprinsul cărţii funciare se consideră exact, afară de îngrădirile şi excepţiile prevăzute de lege.
Suprafaţa de teren de 303, 76 m.p. restituită în natură reclamanţilor prin hotărârea primei instanţe, reprezintă diferenţa dintre suprafaţa de teren deţinută în proprietate de autoarea contestatorilor (455 m.p.), probaţiunea fiind făcută după regulile sistemului cărţilor funciare şi suprafaţa de 151,24 m.p., teren aferent imobilelor înstrăinate.
Pe aspectul acestei ultime suprafeţe de teren (151,24 m.p.) aferentă imobilelor înstrăinate, contestatorii nu au formulat nici o critică, ambele expertize efectuate în cauză identificând această suprafaţă prin aceleaşi coordonate şi înscrisuri (actele de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor - cumpărători).
Împotriva acestei decizii, precum şi a încheierii din 5 februarie 2009, au declarat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că este vorba de o simplă eroare materială strecurată în dispozitiv şi a aplicat din oficiu dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., dovada în acest sens stând chiar în întregul conţinut al încheierii din care rezultă că nu este o simplă eroare materială, în sensul că în dispozitivul iniţial s-a menţionat la singular „apelul” în loc de „apelurile”, ci de fapt că noul dispozitiv este diferit de cel iniţial. Practic sunt două dispozitive diferite, două soluţii diferite, unul pronunţat la soluţionarea cauzei şi altul modificat şi completat cu foarte puţin timp înainte de redactarea hotărârii.
Astfel, apelanţii-reclamanţi au fost induşi şi menţinuţi în eroare cu privire la soluţia pronunţată de instanţă, soluţie care nu poate fi schimbată sub nici o formă, aceasta trebuind să fie una şi aceeaşi cu aceea „pronunţată în şedinţă publică.”
În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au arătat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod clar că suprafaţa totală de teren aferentă imobilului în litigiu este de 570,60 m.p., din care 493,60 m.p. este suprafaţa totală aflată în proprietate exclusivă a autoarei reclamanţilor, iar 77 m.p. suprafaţa de teren reprezentând cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărţirea făcută prin Actul dotal autentificat sub nr. 2132/1923.
Situaţia de fapt prezentată de reclamanţi este confirmată în totalitate de documentele existente la dosar, cât şi de expertiza topo efectuată în cauză de expert M.C., de unde rezultă că suprafaţa totală a imobilului este de 569,73 m.p., din care 73,54 m.p. afectaţi de o servitute de trecere în favoarea imobilului şi suprafaţa de 151, 54 m.p. a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995.
Rezultă în mod clar că suprafaţa care trebuie retrocedată este de 418,49 m.p., din care 73,54 m.p. afectaţi de servitute de trecere în favoarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, str. căderea Bastiliei.
Recursul va fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin încheierea din 5 februarie 2009, instanţa de apel, din oficiu, a constatat că în dispozitivul (minuta) deciziei civile nr. 869/A/2008 s-a strecurat o eroare materială, în sensul că s-a trecut în mod greşit „respinge apelul ca nefondat” în loc de „respinge apelurile ca nefondate” şi a dispus, în baza art. 281 C. proc. civ., îndreptarea acestei erori materiale.
Criticile formulate pe acest aspect, încadrate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite, deoarece recurenţii-reclamanţi nu au arătat şi nu au dovedit ce vătămare le-a fost pricinuită şi care nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
De altfel, în considerentele hotărârii, curtea de apel a analizat ambele recursuri declarate în cauză şi a răspuns tuturor criticilor formulate de reclamanţi şi de pârât.
Ca urmare, menţiunea din dispozitivul deciziei nr. 869/A/2008, îndreptată din oficiu prin încheierea din 05 februarie 2009, este o eroare materială. Îndreptarea a fost dispusă de instanţă în temeiul art. 281 C. proc. civ., care prevede că „orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”
Este de reţinut şi faptul că apelanţii-reclamanţi, văzând dispozitivul consemnat în condica de şedinţă, aveau posibilitatea să formuleze o cerere de completare a hotărârii, în baza art. 2812 C. proc. civ., însă aceştia nu au înţeles să uzeze de această cale procedurală.
Recurenţii au invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile legale incidente în speţă şi că nu a stabilit în mod corect întinderea dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
Instanţele fondului au stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt statuată prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele.
Analizându-se şi coroborându-se înscrisurile depuse la dosar, respectiv partea a I-a C.F. şi procesul-verbal nr. 2639/1940 al Comisiei de înfiinţare a cărţilor funciare, care cuprind datele de identificare ale imobilului, în cauză s-a statuat că autoarea reclamanţilor deţinea în proprietate un imobil (casă şi teren) în suprafaţă de 455 m.p. şi nu de 570,60 m.p.
S-a reţinut şi faptul că, din actul de preluare abuzivă a imobilului, Decretul nr. 92/1950, nu rezultă alte date privind întinderea terenului aferent construcţiei naţionalizate şi că reclamanţii nu au dovedit preluarea unei alte suprafeţe de teren, aşa încât, faţă de dispoziţiile art. 1169 C. civ., s-a apreciat că susţinerile reclamanţilor sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Întinderea dreptului de proprietate al imobilelor se stabileşte în baza înscrierilor făcute în C.F., care cuprinde date privind situaţia juridică, identificarea imobilelor, precum şi operaţiunile juridice ce privesc transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea drepturilor reale cu privire la imobile.
În situaţia în care reclamanţii ar fi constatat şi ar fi considerat că în cartea funciară există înscrise date eronate privind imobilul în discuţie, aceştia aveau posibilitatea de a formula o cerere de îndreptare a erorilor cuprinse în C.F., însă în cauză nu s-au făcut dovezi în acest sens.
În speţa de faţă, instanţele au coroborat datele din C.F. cu privire la imobil cu menţiunile cuprinse în alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, stabilind astfel suprafaţa de teren posibil de restituit în natură către reclamanţi – persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor legii speciale.
Aşadar, se constată că, la situaţia de fapt pe deplin stabilită, instanţele au aplicat în mod corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 incidente în speţă.
Faţă de toate considerentele reţinute, se impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.R.G. şi Şt.A.M.A. împotriva deciziei nr. 896/ A din data de 18 decembrie 2008 şi încheierii din 5 februarie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1434/2010. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
