ICCJ. Decizia nr. 889/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 889/2010
Dosar nr. 38972/3/2006
Şedinţa publică de la 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1221 din 09 octombrie 2007 pronunţată de Tribunal Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC T.R.E. SRL în contradictoriu cu pârâţii SC S.I. SRL şi M.L.(L.)M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că la data de 20 iulie 2005, între pârâtă, în calitate de vânzător promitent - personal şi ca mandatar pentru F.E.T.A., B.E.C., A.A.I.C., A.J.G.H., P.N.R.C. şi St.N.G.C., şi reclamantă, în calitate de cumpărător promitent, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. General Budişteanu, compus din teren în suprafaţă de 2220 mp şi 4 corpuri de clădire.
Natura juridică a acestui act este aceea a unui antecontract de vânzare – cumpărare din care a rezultat în sarcina promitentei – vânzătoare obligaţia de a încheia cu promitenta – cumpărătoare, pe de o parte, un alt antecontract, după întabularea dreptului de proprietate al promitentei – vânzătoare iar, pe de altă parte, un contract de vânzare – cumpărare în formă autentică, pentru imobilul menţionat în antecontract, după ce acesta va fi eliberat de chiriaşi.
La data de 24 octombrie 2006, aceeaşi pârâtă a încheiat cu pârâta SC S.I. SRL contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1175, vizând acelaşi imobil, act a cărui nulitate absolută se solicită în cauză, ca fiind perfectat cu fraudarea drepturilor reclamantei şi având o cauză ilicită.
Tribunalul a constatat că, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 1175/2006, pârâta M.L.M. şi-a încălcat obligaţiile asumate prin antecontract, totodată, au fost lezate drepturile reclamantei rezultate din acelaşi act, respectiv dreptul de a încheia un contract prin care să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului.
Cu toate acestea, frauda drepturilor creditorului nu conduce la nulitatea absolută a contractului astfel încheiat, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâta SC S.I. SRL ar fi cunoscut existenţa antecontractului de vânzare – cumpărare.
Nici cauza ilicită, ca motiv de nulitate absolută a contractului, nu poate fi reţinută, întrucât nu s-a făcut dovada că vreuna dintre părţile contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată ar fi urmărit prin încheierea acestui contract fraudarea drepturilor reclamantei. Nu s-a făcut dovada că scopul urmărit de pârâta cumpărătoare ar fi fost altul decât acela de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, iar scopul pârâtei vânzătoare ar fi fost altul decât acela de a dobândi preţul convenit cu cumpărătoarea.
Apelurile declarate de către reclamantă şi pârâta M.L.M. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 136 din 26 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat în totalitate legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, înregistrat la data de 18 martie 2009.
Prin motivele de recurs depuse la data de 21 aprilie 2009, s-au formulat critici de nelegalitate a deciziei, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că, potrivit clauzelor antecontractului încheiat la data de 20 iulie 2005, promitenta-vânzătoare nu se putea răzgândi în orice condiţii să încheie un alt antecontract/contract de vânzare-cumpărare, părţile prevăzând o modalitate de desfiinţare a antecontractului doar cu condiţia parcurgerii unei anumite proceduri de către promitenta-vânzătoare, dispoziţie contractuală ce reprezintă o valabilă clauză de dezicere stipulată în favoarea promitentei-vânzătoare.
Pe de altă parte, vânzarea de către promitenta-vânzătoare a imobilului ce făcea obiectul antecontractului a fost o operaţiune speculativă ilicită, încheiat fiind cu fraudarea legii şi a drepturilor promitentului - cumpărător.
Având în vedere principiul „fraus omnia corumpit”, în mod greşit, instanţele de fond au reţinut buna - credinţă a intimatei SC S.I. SRL la cumpărarea aceluiaşi imobil, în condiţiile în care aceasta şi-a asumat riscul ca un terţ să poată invoca drepturi în legătură cu imobilul.
Din probele administrate, precum şi din modul în care s-au prevăzut obligaţiile asumate prin contract de către intimata M. rezultă că SC S. nu a fost străină de antecontract, astfel încât nu se poate reţine buna-credinţă a SC S. la încheierea actului de vânzare - cumpărare.
La termenul din 12 februarie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului în considerarea depunerii tardive a motivelor de recurs, cauza fiind reţinută spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată, Curtea apreciază că este întemeiată, întrucât recurenta - pârâtă nu a depus motivele de recurs în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ., potrivit căruia calea de atac se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., respectiv în 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Or, în cauză, comunicarea deciziei de apel s-a efectuat către recurenta – pârâtă la data de 2 aprilie 2009, la domiciliul ales, respectiv la adresa avocatului C.N., indicată ca atare în condiţiile art. 98 C. proc. civ.
De la acea dată, recurenta ar fi trebuit să motiveze calea de atac în termenul procedural de 15 zile, respectiv până la data de 20 aprilie 2009, ceea ce nu s-a întâmplat, motivele de recurs fiind depuse la dosar cu o zi întârziere, respectiv la 21 aprilie 2009.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că actul comunicării ce produce efecte este cel realizat la data de 6 aprilie 2009, deoarece, urmare a încetării mandatului de reprezentare în proces acordat SCA N.N.D.K.P. şi a alegerii de domiciliu operate în favoarea acesteia, învederate la data de 24 august 2008, reclamanta şi-a ales un nou domiciliu, în aplicarea art. 93 C. proc. civ., la adresa avocatului C.N., adus la cunoştinţă conform art. 98, adresă la care comunicarea deciziei este legal efectuată.
Faţă de manifestarea de voinţă a părţii în sensul de a i se comunica toate actele de procedură la noul domiciliu ales, este lipsită de relevanţă, din punctul de vedere al momentului de început al termenului de recurs, comunicarea deciziei şi la o altă adresă poştală, chiar dacă aceasta a fost menţionată în dispozitivul deciziei, din eroare, ca reprezentând domiciliul ales.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu s-au depus motivele de recurs în termenul arătat, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect invocată din oficiu.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimata – pârâtă SC S.I. SRL, acestea urmează a fi acordate în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., faţă de modul de soluţionare a recursului.
Cu toate acestea, se impune reducerea cheltuielilor solicitate, apreciindu-se, în aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că suma de 100.000 lei, menţionată în ordinul de plată datat 10 februarie 2010, în baza facturii nr. 989819 din 9 februarie 2010, este nejustificat de mare în raport de activitatea pe care avocatul intimatei se presupune că trebuia să o îndeplinească pentru o apărare corespunzătoare în cauză.
Astfel, dată fiind depunerea tardivă a motivelor de recurs, principalul mijloc de apărare la îndemâna intimatei era acela al excepţiei nulităţii recursului, fiind inutile referirile la aspecte de fond ale cauzei.
Or, în raport de actele de procedură vizând această apărare, suma de 5.000 lei este considerată drept suficientă cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, motiv pentru care va fi acordată intimatei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Constată nul declarat de reclamanta SC T.R.E. SRL împotriva deciziei nr. 136/ A din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 5000 lei, către intimata – pârâtă SC S.I. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
