ICCJ. Decizia nr. 888/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 888/2010
Dosar nr. 6019/108/2006
Şedinţa publică de la 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 6019/2006, la data de 04 ianuarie 2006, reclamantul F.N.I. a chemat în judecată M.J., prin M., solicitând obligarea acestuia, în condiţiile art. 998 şi 999 C. civ., la plata sumei de 6 miliarde lei vechi cu motivarea că, ministrul ar trebui să ia măsuri pentru ca subalternii de la Administraţia Penitenciarelor să nu-l mai supună la rele tratamente (art. 1 din O.G. nr. 56/2003, art. 267 şi 246 C. pen., art. 33 – art. 331 din Constituţia României şi art. 2 din Convenţia Europeană).
Se arată în motivarea cererii de chemare în judecată că aceste rele tratamente constau în obligarea reclamantului să inhaleze fum de tutun provenit de la ţigările şi ziarul din care deţinuţii îşi confecţionează ţigări; totodată, reclamantul învederează că decizia penală nr. 433/ R din 13 septembrie 2005 nu este respectată, deşi li se spune că această dispoziţie există şi în sentinţa penală 745 din 12 aprilie 2005 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosarul 11521/2004, încălcându-se astfel şi art. 21 din Constituţia României.
De asemenea, nu se respectă Legea nr. 349/2002 tocmai de către angajaţii M.J., iar angajaţii penitenciarului nu îi dau posibilitatea de a expedia scrisori recomandate prin poştă contra unei recipise poştale. Reclamantul mai arată că a expediat mai multe scrisori pârâtului prin care îşi arăta disponibilitatea de a soluţiona amiabil acest conflict, fără nicio pretenţie materială, dacă va fi contactat la penitenciar ori îi va fi expediată o scrisoare redactată personal de ministru, prin care să îi comunice modul în care să-i trimită petiţiile, astfel încât să le primească şi să aibă garanţia că nu se vor pierde pe drum, însă nu a primit niciun răspuns la toate acestea.
Acelaşi reclamant a susţinut că în continuare este dispus la o înţelegere pe cale amiabilă, ceea ce rezultă şi din aceea că până în prezent nu a formulat nicio plângere penală, deşi nu i se permite să trimită memorii decât în dosarul nr. 1081/2001 al Judecătoriei Arad în care a fost condamnat şi în dosarul de revizuire, nu şi în dosarele în care a formulat plângeri pentru sperjur şi abuz în serviciu, ca de altfel, nici în dosarele civile, încălcându-se dispoziţiile art. 24 şi 47 din Constituţia României.
În final, reclamantul arată că suma solicitată reprezintă daune morale pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti şi pentru scurtarea vieţii lui cu fum de tutun.
Prin sentinţa civilă 242 din 01 martie 2006, Tribunalul Arad şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Arad.
Prin decizia civilă 1356 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului, prin care s-a stabilit că revine competenţa materială pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, Tribunalului Arad.
În rejudecare, reclamantul (prin reprezentant) a formulat o completare de acţiune prin care a chemat în judecată şi S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum şi I.P.J. Arad, deoarece nici în perioada arestului preventiv nu i s-au respectat drepturile prevăzute în C.E.D.O.
Prin întâmpinare, M.J. a solicitat obligarea reclamantului la timbrarea acţiunii, a invocat că cererea de chemare în judecată nu respectă dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., învederându-se totodată, că în acţiune există formulări improprii, din care nu se poate deduce sensul exact al susţinerilor reclamantului şi nici pretenţiile concrete pe care le are faţă de M.J.L.C.
În baza art. 74 şi următoarele C. proc. civ., instanţa l-a scutit pe reclamant de plata taxei de timbru şi i-a încuviinţat cererea de asistenţă juridică gratuită.
Prin sentinţa civilă nr. 475 din 11 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 6019/2006, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins acţiunea completată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală 649 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Arad pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (3) teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. şi în prezent se află în penitenciar în executarea pedepsei de 13 ani ce i-a fost aplicată, situaţie în care este obligat să se supună regulamentului din penitenciar, apreciindu-se că, din arest reclamantul nu poate beneficia de mai multe facilităţi decât ceilalţi deţinuţi sau arestaţi preventiv.
Prima instanţă a mai reţinut că din conţinutul acţiunii, rezultă că reclamantul ar dori să poarte o corespondenţă personal cu ministrul justiţiei, dar nu pe adresa ministerului, ceea ce nu este posibil, atâta vreme cât acesta este reprezentantul instituţiei pârâte.
S-a mai constatat că de la arestare şi până la pronunţarea sentinţei, reclamantul a avut şi are pe rolul Tribunalului Arad un număr de 79 acţiuni civile, 57 acţiuni penale şi 8 acţiuni comerciale şi de contencios administrativ; pe de altă parte, în prezent, în materie civilă, reclamantul mai poate fi judecat doar de trei judecători, întrucât pe ceilalţi i-a chemat în judecată.
Faţă de numărul impresionant de dosare în care reclamantul este parte, prima instanţă a considerat că nu se poate reţine că nu i s-a acordat dreptul de petiţionare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamantul F.N.I. a declarat apel solicitând rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, motivând că nu îi este asigurat dreptul la petiţionare şi la apărare.
Prin decizia civilă nr. 154 din 11 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinica, întrucât prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, din studiul tuturor probelor dosarului, a rezultat în mod evident că nu sunt îndeplinite cerinţele legale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 – art. 999 şi 1000 alin. (3) C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, iar reclamantului nu i-au fost încălcate nici dreptul la petiţionare şi nici la apărare, după cum nu s-a dovedit în cauză nici raportul de cauzalitate dintre fapta pretins prejudiciabilă, ilicită şi prejudiciul moral suferit de reclamant, în condiţiile în care acesta se află în executarea unei pedepse private de libertate de 13 ani închisoare şi trebuie să se supună prevederilor Regulamentului de penitenciar, el neputând beneficia de alte drepturi sau de mai multe drepturi decât ceilalţi condamnaţi, deţinuţi ori arestaţi preventiv.
O eventuală corespondenţă personală cu M.J. pe o altă adresă decât cea a Ministerului este inadmisibilă, a apreciat şi instanţa de apel, întrucât ministrul este reprezentantul instituţiei pârâte şi corespondenţa oficială se poartă pe adresa sediului Ministerului.
În motivarea apelului, reclamantul a mai susţinut că hotărârea primei instanţe este nulă, întrucât nu a fost citat şi M.J., iar pe de altă parte nu i s-a asigurat efectiv dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Susţinerile anterioare ale apelantului reclamant, au fost înlăturate de instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu modificările ulterioare) potrivit cărora: (1) Conducerea M.J. se exercită de către M.J. .. (3) M.J. conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu alte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu alte autorităţi, instituţii publice şi organizaţii centrale şi locale, precum şi cu persoanele juridice şi fizice, din ţară şi din străinătate.
Prin urmare, s-a constatat că în cauză procedura de citare la prima instanţă a fost legal îndeplinită, urmare a citării M.J. prin reprezentantul său legal, M.J.
De asemenea, în legătură cu încălcarea dreptului de petiţionare, instanţa de apel a mai stabilit că tribunalul a reţinut în mod corect faptul că nu se poate constata că reclamantul nu a beneficiat de acest drept, câtă vreme pe rolul instanţelor de judecată acesta are un număr de 79 acţiuni civile şi 57 de acţiuni penale, precum şi 8 acţiuni comerciale şi de contencios administrativ.
Totodată, curtea de apel a constatat că prin sentinţa criticată, instanţa de fond a analizat şi pretenţiile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la un mediu de viaţă sănătos, considerându-le neîntemeiate, apreciind că şi cu privire la dreptul la apărare, pretenţiile apelantului reclamant sunt nefondate, întrucât acesta a beneficiat de apărător din oficiu.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs fără a proceda la încadrarea criticilor sale în ipotezele reglementate de art. 304 C. proc. civ., însă, Înalta Curte constată din dezvoltarea acestora că este posibilă analiza recursului pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică, recurentul pretinde că nu a fost legal citat la data judecării apelului său, în condiţiile în care deţinut fiind, faţă de acesta nu funcţionează regula termenului în cunoştinţă, conform art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Recurentul susţine că invocă şi un alt motiv de nulitatea a deciziei recurate, întrucât la niciun termen de judecată nu a fost citată în cauză în calitate de pârâtă doamna M.M. personal care să răspundă civil în nume propriu pentru faptul că nu a luat măsurile legale pentru ca petiţiile ce-i erau adresate să fie şi primite şi să se respecte în sistemul penitenciar în mod efectiv dispoziţiile Legii nr. 349/2002 şi decizia penală 433R/2005 a Tribunalului Arad, iar faptul că este deţinut nu îl poate împiedica să beneficieze de respectarea legii şi a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti. Totodată, recurentul susţine că niciun act normativ nu îl poate împiedica în exercitarea acestor drepturi prevăzute de art. 6, 8, 10, 13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 32 din C.E.D.L.F.O.
Pentru aceste motive de ordine publică, recurentul solicită să se dispună casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a sentinţei de primă instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că nu s-ar putea cerceta direct în recurs a respectării drepturilor sale prevăzute de Legea nr. 349/2002 şi de decizia penală nr. 433r/2005 a Tribunalului Arad.
Intimatul pârât M.J. a depus întâmpinare peste termenul legal, prin care a solicitat menţinerea deciziei atacate.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând înscrisurile cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 5 sau 9 C. proc. civ.
Astfel, la dosar apel se regăseşte procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul reclamant F.N.I. pentru termenul de judecată din 11 iunie 2009 când a avut loc judecarea apelului său, citare dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., iar procesul verbal întruneşte cerinţele de validitate prevăzute de art. 100 C. proc. civ., astfel că, dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se verifică.
Mai mult decât atât, la acelaşi termen de judecată apelantul reclamant a fost prezent în sala de şedinţă, situaţie în care şi dacă s-ar fi constatat vreo neregularitate cu privire la citarea sa, aceasta ar fi fost acoperită potrivit art. 89 alin. (2) C. proc. civ., citaţia fiindu-i înmânată cu mai mult de 5 zile libere înaintea termenului de judecată.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu se verifică în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nelegala citare a unei părţi nefiind un motiv de ordine publică, ci valorificarea unui motiv de nulitatea relativă circumscris vătămării părţii care se prevalează de această neregularitate de procedură, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., singura care o poate invoca.
Nefondată este şi critica privind necitarea în calitate de pârât în nume propriu a fostului ministru al justiţiei care să răspundă în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât în cauză a fost respectat pe deplin cadrul procesual stabilit de reclamant prin formularea cererii de chemare în judecată şi apoi prin completarea cererii după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul a chemat în judecată M.J. prin M., iar prin cererea completatoare şi S.R. prin M.F.P., A.N.P., precum şi I.P.J. Arad, toţi pârâţii chemaţi în judecată fiind citaţi întru respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 83/2005, (cu modificările ulterioare), pârâtul M.J. a fost citat prin reprezentantul său legal, ministrul justiţiei, astfel că instanţa de apel a soluţionat în mod legal această critică susţinută de reclamant şi prin motivele de apel, nefiind întrunite nici cerinţele presupuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul nu a invocat prin criticile formulate motive vizând fondul cauzei, solicitarea sa prin prezentul recurs, fiind de casare cu trimitere spre rejudecare în valorificarea pretinselor motive de ordine publică.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 154 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 februarie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 889/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
