ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 890/2010
Dosar nr. 11790/118/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 11790/118/2007, reclamanta V.A.M. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul P.M. Constanţa la emiterea ofertei de restituire prin echivalent în bunuri şi servicii în compensare ori să propună acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Constanţa, str. Daciei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că imobilul a aparţinut defunctei sale mătuşi M.E., născută C., fiind dobândit de către aceasta în baza actului de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Constanţa sub nr. 1737/1930. Imobilul în suprafaţă de aproximativ 110 mp, era compus dintr-un singur corp de casă şi curte, construcţia având un singur nivel, parter cu două camere, sală şi bucătărie.
În ceea ce priveşte descendenţa sa, reclamanta a arătat că mama sa, M.E., născută C., a fost sora proprietarei M.E., născută C. De asemenea, reclamanta este unica moştenitoare a fraţilor săi, M.G. şi C.E., care au decedat fără descendenţi direcţi.
Preluarea abuzivă a imobilului s-a realizat prin naţionalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950, şi a fost înstrăinat către terţe persoane în temeiul Legii nr. 112/1995.
Deşi reclamanta a formulat notificare la data de 9 august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la B.E.J. S.C.A., ataşând actele privind proprietatea, descendenţa, calitatea de persoană îndreptăţită şi preluarea abuzivă, autorităţile administraţiei publice locale nu au procedat nici până în momentul de fată la soluţionarea notificării.
Prin sentinţa civilă nr. 1474 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta N.D. şi a obligat pârâtul P.M. Constanţa să emită dispoziţie privind propunerea acordării de despăgubiri băneşti în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Constanţa, str. Daciei şi la plata către reclamantă a sumei de 3180 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert şi onorariu avocat).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 2066 din 9 august 2001 la B.E.J. S.C.A., reclamanta împreună cu C.E. şi M.G. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. Daciei jud. Constanţa, fostă proprietate a lui E.M.
Reclamanta se legitimează în calitate de persoană îndreptăţită la restituire în calitate de nepoată de soră (M.E.) a defunctei M.E., potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 10975 din 26 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. l 1647/212/2007, alături de G.A., M.G. şi C.E.
Prin certificatul de moştenitor nr. 6 din 7 aprilie 2005 întocmit de B.N.P. D.G. din Bucureşti s-a constatat că de pe urma defunctei C.E. decedată la data de 20 februarie 2005 au rămas ca moştenitori V.A.M. şi M.G. în calitate de fraţi, iar prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 29 din 10 octombrie 2007 întocmit de acelaşi birou s-a constatat că de urma defunctului M.G., decedat la data de 16 iulie 2007, a rămas ca unic moştenitor V.A.M. în calitate de soră.
De asemenea, trebuie menţionat că pentru acelaşi imobil a formulat notificare şi G.A., înregistrată sub nr. 315 din 8 februarie 2002 la B.E.J. S.C.A., în calitate de nepot de soră (G.E.) a defunctei M.E.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1561 din 25 martie 2008 la B.N.P. C.B. din Constanţa şi rectificat prin încheierea nr. l 1067 din 9 septembrie 2008, V.A.M. a cesionat numitei N.D. cota indiviză de 1/2 din drepturile sale ce decurg din notificarea nr. 2066 din 9 august 2001, privind imobilul din Constanţa, str. Daciei, compus din construcţie şi teren aferent.
De asemenea, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1559 din 24 martie 2008 la acelaşi birou notarial, G.A. a cesionat aceleaşi cesionare cota indiviză de 1/2 din drepturile sale ce decurg din notificarea nr. 315 din 8 februarie 2002 privind acelaşi imobil.
În consecinţă, cesionara N.D. se legitimează procesual activ şi beneficiază de dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil din Constanţa, str. Daciei.
În ceea ce priveşte imobilul notificat, se constată că prin actul dotal transcris sub nr. 1737 din 7 iunie 1930 A.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., cu ocazia căsătoriei acesteia, imobilul din Constanţa str. Daciei, compus din teren cumpărat cu actul transcris sub nr. 833/1928 şi construcţia ridicată pe teren. Prin acelaşi act, F.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., imobilul din Constanţa str. Daciei, compus din teren cumpărat cu actul transcris sub nr. 832/1928 şi construcţia ridicată pe teren.
Din foaia de date pentru cartea funciară depusă la dosar şi datând din anul 1941, rezultă că imobilul aparţinând lui M.E., dobândit ca dotă de la A. şi F.C., se afla situat în Constanţa, str. Daciei şi era compus din teren şi locuinţă (parter: 2 camere, sală şi dependinţe).
Imobilul compus din 167,31 mp teren şi locuinţă (2 camere, hol şi bucătărie) a fost identificat prin expertiza tehnică imobiliară ing. B.M. ca fiind situat în Constanţa, str. Daciei.
Din istoricul de rol depus la dosar, rezultă că imobilul notificat se află în prezent la adresa din str. Daciei. În Registrul matricol din perioada 1942-1950, la matricola 142 a figurat E.M. cu imobil structurat pe parter, compus din 2 camere, sală, bucătărie şi 110 mp teren, în perioada 1952-1954 fiind inclus la matricola 141. Imobilul a figurat în perioada 1955-1957 la matricola 152, în perioada 1958-1961 la matricola 409 şi a fost naţionalizat în anul 1962 conform Decretului nr. 92/1950.
În prezent, imobilul este deţinut de numitul I.V. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 27056 din 29 septembrie 1996 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanţa în temeiul Legii nr. l 12/1995.
Prin urmare, se reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv preluarea de către stat s-a făcut fără titlu valabil, atât timp cât imobilul situat la nr. x bis a fost preluat împreună cu cel de la nr. x, pe numele de C.G. şi D., figurând la poziţia 495 în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, astfel cum a fost completată prin hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 246 din 5 martie 1959.
Potrivit art. l alin. (2) şi art. 26 alin. (l) din Legea nr. l0/2001 republicată, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptăţite, ori plata de despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, măsuri ce vor fi acordate prin dispoziţia sau decizia motivată a autorităţii investite cu soluţionarea notificării.
Art. 18 lit. c) din lege, prevede în mod expres că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, ori în speţă nu s-a contestat legalitatea înstrăinării imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 către numitul I.V.
Prin urmare, restituirea în echivalent cu bunuri sau servicii se realizează în urma negocierilor dintre autoritatea investită cu soluţionarea notificării şi persoana îndreptăţită, iar despăgubirile băneşti nu se acordă de către instanţa de judecată investită în temeiul Legii nr. 10/2001, ci potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 247/2005-Titlul VII., iar reclamanta şi-a manifestat opţiunea pentru acordarea despăgubirilor băneşti.
Împotriva menţionatei sentinţe a declarat apel, în termen legal pârâtul M. Constanţa, prin P., iar prin decizia civilă nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul şi a fost obligat apelantul la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, că prin probatoriul administrat în cauză reclamanta a răsturnat prezumţia simplă în sensul că autoarea sa E.M.(născută C.) era proprietara bunului la momentul naţionalizării, iar nu fraţii acesteia C.G. şi D., care au fost menţionaţi în anexa la Decretul nr. 92/1950.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 210 din 18 februarie 2009, Tribunalul Constanţa a obligat P.M. Constanţa să emită dispoziţie pentru propunere de despăgubire, conform legii speciale, în beneficiul reclamantei N.D. şi pentru imobilul preluat abuziv de la autoarea sa, M.E., imobil situat în Constanţa, str. Daciei, compus din 15 mp şi construcţie, imobil ce a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 familiei S.
Coroborând raportul de expertiză efectuat în cauză cu planul cadastral din perioada 1994-1997, din care rezultă că imobilul de la adresa din str. Daciei nr. x bis este evidenţiat ca fiind învecinat la est cu imobilul din str. Daciei nr. x şi la vest cu imobilul din str. General Manu, cu foaia de date pentru carte funciară întocmită în anul 1941, rezultă că imobilul dobândit de autoarea reclamantei de la fraţii săi F. şi A.C. situat la data donaţiei în Constanţa, str. Daciei nr. z bis, în prezent nr. x bis, era compus din 170 mp teren şi o construcţie din cărămidă, cu două camere, sală şi dependinţe. Împrejurarea că în perioada 1952-1957, după preluarea abuzivă de către stat, acesta a figurat în evidenţele autorităţilor locale ca având o suprafaţă de 110 mp nu îi poate fi opusă reclamantei în condiţiile în care s-a dovedit că terenul aferent imobilului preluat de la autoarea sa a fost de 170 mp.
În concluzie, s-a considerat ca nedovedită susţinerea apelantului-pârât conform cu care măsurile reparatorii s-ai acordat pentru două imobile comasate.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât M. Constanţa, prin P., pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă modificării şi că, atât instanţa de apel, ca şi cea de fond au încălcat dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptăţită şi nici că bunul, aşa cum există în prezent, şi cum a fost identificat, a fost preluat abuziv în perioada de referinţă.
Astfel, din adresa Direcţiei Patrimoniu, ataşată în copie, rezultă că în perioada 1936-1938, proprietar a figurat o altă persoană, C.E., iar în 1950 erau proprietari C.G. şi D. Rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptăţită.
În 1995, Daciei nr. x apare comasat cu x A (x bis) ceea ce explică diferenţa de teren şi construcţii din expertiză. Nu s-a observat că s-au preluat în 1950 de la C.D. şi G. 110 m.p. teren şi 2 camere, o sală şi bucătărie.
Faţă de noua configuraţie a imobilului, în minută trebuia specificat pentru imobilul din str. Daciei, nr. x bis, aşa cum a fost preluat, nu cum arată astăzi prin comasare, expertiza conţinând imobilul comasat.
Pentru motivele arătate recurentul-pârât solicită, în principal, admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii cu respingerea acţiunii, iar în subsidiar, precizarea în minută a imobilului, aşa cum a fost preluat, reclamanta nefiind îndreptăţită la despăgubiri pentru un imobil comasat cu altul. Menţionează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă lipsa calităţii de proprietar a reclamantei prin raportare la identificarea imobilului în litigiu, lipsa calităţii procesuale active în raport de suprafaţa care excede imobilului din str. Daciei nr. x bis, căci, în opinia recurentului, imobilul din str. Daciei nr. x a fost comasat în anul 1995 cu cel de la nr. x A (x bis) de pe aceeaşi stradă, ceea ce explică diferenţa de teren şi construcţii din expertiză.
Înalta Curte apreciază că o astfel de susţinere nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:
Din actul dotal autentificat sub nr. 1386 din 7 iunie 1930 rezultă că autoarea reclamantei a dobândit două imobile, unul situat pe str. Daciei nr. z bis, compus din teren, astfel cum a fost identificat prin actele de cumpărare nr. 832 şi 833/1928 şi construcţia edificată de către donatori şi un alt imobil situat în Constanţa str. General Manu colţ cu Daciei, compus din teren şi construcţie, astfel cum rezultă din actul transcris sub nr. 831/1928.
Prin urmare, pentru nici unul dintre cele două imobile nu a fost precizată suprafaţa de teren şi componenţa construcţiei.
Conform adresei nr. 10272/2005 a R.A.E.D.P.P. Constanţa imobilul situat în str. General Manu este colţ cu str. Daciei nr. x - x bis şi a fost naţionalizat de la C.G. şi D., la poziţia nr. 495 a Decretului nr. 92/1950. Cu privire la acest imobil, identificat în prezent la adresa din str. Daciei nr. x, prin sentinţa civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., instanţa identificându-l în raport de actul autentificat sub nr. 1386/7 06 1930 şi de poziţia nr. 495 a Decretului nr. 92/1950.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea imobil, menţionat în actul dotal autentificat sub nr. 1386 din 7 iunie 1930 pe str. Daciei nr. z bis, acesta a fost identificat la numărul x bis pe str. Daciei prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, aspect care se coroborează cu adresa nr. 60192 din 10 decembrie 1996 a A.F.M. Constanţa din care rezultă că E.M. a figurat ca proprietară a două imobile, pe str. Daciei nr. x şi nr. x bis, aceste imobile având valori locative diferite, de 22500 lei şi de 25000 lei, fiind naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 .
De altfel, necomasarea celor două imobile rezultă şi din împrejurarea că acestea au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 către persoane diferite.
Deoarece nu există un înscris care să menţioneze întinderea terenului de la nr. z bis, actualmente x bis, iar din evidenţele fiscale menţionate rezultă că E.M. a fost proprietara celor două imobile, de pe str. Daciei nr. x şi x bis, pentru imobilul de la nr. x fiind propusă acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., în condiţiile legii speciale prin sentinţa civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanţa, Înalta Curte apreciază că s-a făcut dovada faptului că cele două imobile nu au fost comasate, ci au o individualitate proprie, fiind identificate prin probele administrate în prezenta cauză şi în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 11789/118/2007 al Tribunalului Constanţa.
În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de identitate de persoană între C.E. şi M.E., Înalta Curte apreciază că nu poate fi susţinută o astfel de critică, pentru argumentele expuse pe larg de către ambele instanţe de fond, transcrierea diferită a prenumelui datorându-se unei simple erori materiale de întocmire a registrului de proprietari în perioada 1936-1938.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelantul-pârât M. Constanţa, prin P., împotriva deciziei nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N.D.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 5.950 lei, către intimata-reclamantă N.D., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 889/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 963/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
