ICCJ. Decizia nr. 1029/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 792 din 5 iunie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă contestația formulată de B.C. și B.A.R., a fost anulată dispoziția nr. 2 din 29 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Județean Ilfov, a fost obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 7000,23 m.p., situat în comuna Grădiștea, județul Ilfov (identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic C.G.), în favoarea contestatorilor și să înainteze copia notificării și a documentației către Primăria Grădiștea pentru soluționarea acesteia în ceea ce privește construcțiile, a fost obligat intimatul la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.
în motivarea sentințe s-a reținut că, prin dispoziția nr. 2 din 29 noiembrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Județean Ilfov, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 7000 m.p. situat în comuna Grădiștea, județ Ilfov formulată de contestatori cu motivarea că terenul constituie în prezent domeniu public al județului Ilfov, conform H.G. nr. 930/2002.
Potrivit procedurii administrative speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, persoana care se consideră îndreptățită la reparații trebuie să facă dovada dreptului de proprietate existent la data preluării imobilului de către stat, a calității de moștenitor al fostului proprietar, dacă este cazul, și dovada preluării imobilului în perioada de referință a legii, precum și să formuleze în termen legal notificarea prevăzută de actualul art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată.
Această notificare se soluționează prin decizia/dispoziția motivată a unității deținătoare, care trebuie să stabilească, pe baza dovezilor administrate, fie admiterea notificării, cu consecința restituirii în natură sau propunerii măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, fie respingerea notificării, dacă nu se face dovada calității de persoană îndreptățită la reparații.
în speță, contestatorii au depus, în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor, actul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 1879, prin care vânzătorii L.A. și alții vând Moșia Grădiștea cumpărătorilor D.G. și D.T., Actul de vânzare din 21 februarie 1890, prin care numitul D.G. îi vinde lui D.T. partea lui din moșie, acesta din urmă devenind proprietar exclusiv, și Fișa de expropriere a lui D.T.D., din care rezultă că, în raport cu totalul suprafeței de 210 ha deținută anterior exproprierii (tabel - fila 194), numitul D.T.D. a rămas cu suprafețele de 2,3238 ha aferentă conacului și 47,6762 ha teren arabil, la data definitivării exproprierii, 15 iunie 1947 (fila 195).
Și acest rest de proprietate i-a fost preluat numitului D.T.D. conform procesului verbal din 2 martie 1949 (fila 196).
Tribunalul a constatat că au făcut contestatorii, de asemenea, dovada calității lor de moștenitori ai autorului expropriat, prin certificatul de moștenitor din 14 august 1996 și certificatul de calitate de moștenitor legatar din 6 aprilie 2000 (filele 198,199), din care rezultă transmiterea succesiunii de la autorul D.D. la legatara universală Romano Paraschiva și de la aceasta la legatarii cu titlu universal B.A.R. și B.C.
Astfel, Tribunalul a reținut că cea mai mare parte a Moșiei Grădiștea a fost expropriată în baza Decretului nr. 83/1949, fără a se prevedea plata vreunei despăgubiri, deși decretul a fost aplicat după ratificarea de către România a Declarației Universale a Drepturilor Omului și în condițiile în care era în vigoare Constituția de la 1948 și Codul civil, care garantau dreptul de proprietate și reglementau condițiile de excepție ale exproprierii. S-a constatat că acest act normativ contravenea ordinii constituționale, dar și celei internaționale la care România era parte, imobilul fiind expropriat abuziv, cu atât mai mult cu cât autorului i s-a preluat fără temei și suprafața de aproximativ 50 ha rămasă inițial în proprietatea sa în conformitate chiar cu Decretul nr. 83/1949 și din care face parte terenul în litigiu.
Având în vedere preluarea vădit abuzivă, fără un titlu valabil, a imobilului în litigiu, văzând și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia terenurile preluate a terenului în perioada 1945-1989 constituie domeniu public dacă au intrat cu titlu valabil în proprietatea publică, ceea ce nu este cazul în speță, precum și faptul că s-a dispus de teren prin H.G. nr. 930/2002 după ce s-a înregistrat notificarea persoanelor îndreptățite, Tribunalul a apreciat că este nejustificată și abuzivă respingerea notificării, actul normativ mai sus menționat fiind lipsit de eficiență sub aspectul aplicării legii speciale de reparație, motiv pentru care - în baza art. 26 alin. (3) Legea nr. 10/2001 - va admite contestația precizată și va anula Dispoziția nr. 2 din 29 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Județean Ilfov.
în consecință, constatând că din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic C.G. rezultă existența liberă a terenului ce face obiectul notificării, iar din planul de amplasament - Anexa nr. 3 (fila 157) reiese că suprafața de teren de 1600 m.p. ce a fost deja restituită reclamanților, prin dispoziția nr. 124 din 15 mai 2006, nu este inclusă în această suprafață de 7000 mp. (a se vedea și extrasul din planul parcelar de la fila 101), Tribunalul a obligat intimatul Consiliul Județean Ilfov ca, în baza art. 1 și 11 din Legea nr. 10/2001, să emită dispoziție de restituire în natură către contestatori a terenului construit și neconstruit de 7000,23 mp. evidențiat în proprietatea Județului Ilfov și în administrarea SC C. Ilfov SA, astfel cum a fost el identificat prin expertiză.
Totodată, văzând că prin dispoziția atacată se stabilise (în preambulul acesteia) transmiterea documentației și copiei notificării Primăriei Grădiștea spre competentă soluționare a acesteia în ceea ce privește construcțiile, care nu sunt menționate în H.G. nr. 930/2002, văzând de asemenea și solicitarea contestatorilor de a se soluționa notificarea și cu privire la construcții, dar și faptul că Primăria comunei Grădiștea nu este parte în prezenta cauză și nici nu s-a făcut în cauză dovada că a fost efectiv învestită până în prezent cu soluționarea notificării, Tribunalul a dispus și obligarea pârâtului Consiliului Județean să înainteze copia notificării și a documentației către Primăria Grădiștea pentru soluționarea acesteia în ceea ce privește construcțiile.
în baza art. 274 C. proc. civ. intimatul a fost obligat și la plata către contestatori a sumei de 1800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezentul proces,constând în onorarii de expert și avocat conform chitanțelor depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 72/A din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală s-a respins apelul formulat de apelantul-intimat Consiliul Județean Ilfov împotriva sentinței civile nr. 792 din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
S-a dispus admiterea aderării la apel formulată de apelanții-contestatori B.C. și B.A.R.
A fost schimbată în parte, sentința în sensul că a fost obligat intimatul să restituie în natură terenul în cauză în favoarea contestatorilor.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
în ceea ce privește apelul principal, Curtea l-a constatat nefondat, având în vedere că apelantul-intimat a invocat în susținerea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în cauză o hotărâre de atestare a domeniul public al județului Ilfov, precum și al comunelor și orașelor din județul Ilfov, din 2002.
Or, pe de o parte această hotărâre este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar conform art. 21 alin. (5) "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
Mai este de reținut, pe de altă parte, că Legea nr. 10/2001 nu distinge sub aspectul restituirii, deci și în natură, între bunurile care sunt în domeniul public sau în cel privat al statului.
Astfel, potrivit art. 9 "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini", potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "imobilele - terenuri și construcții-preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare", iar potrivit alin. (4) "în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean".
Ca atare, faptul că bunul s-ar afla în domeniul public, nu constituie conform legii motiv de refuz de restituire în natură a bunului, și cu atât mai puțin dacă a fost trecut în acest domeniu public după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile Legii nr. 213/1998, invocate de către apelantul intimat în sprijinul apărării acestuia, pe lângă faptul că sunt anterioare Legii nr. 10/2001, care cuprinde dispoziții speciale derogatorii de la dreptul comun, nu sunt de natură a duce la concluzia nelegalității hotărârii atacate, având în vedere că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Ca atare, pe lângă faptul că legiuitorul acceptă revendicarea bunurilor preluate fără titlu, chiar aflate în domeniul public, se referă și la posibilitatea edictării unor legi speciale care să reglementeze situația acestora, cum a fost și Legea nr. 10/2001.
Referitor la faptul că apelantul ar fi înaintat notificarea și documentația către Primăria Grădiștea pentru soluționarea acesteia, în ceea ce privește construcțiile, ci adresa nr. 11451 din 03 noiembrie 2009, aceasta este ulterioară sentinței atacatei speță, astfel că nu poate fi interpretată decât ca o executare de bună voie a sentinței, iar nu ca un motiv de netemeinicie sau nelegalitate a acestei dispoziții.
în ceea ce privește apelul incident (aderarea la apel), Curtea l-a constatat fondat, având în vedere că prin contestație contestatorii au solicitat să se dispună anularea Dispoziției nr. 2 din 29 noiembrie 2006 a Consiliului Județean Ilfov și, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafață de 7.000 m.p., situat în comuna Grădiștea, județ Ilfov, și a construcțiilor aferente.
Prin sentința atacată, urmare a admiterii contestației, a fost anulată dispoziția nr. 2 din 29 noiembrie 2006 emisă de Consiliul Județean Ilfov, a fost obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în cauză, în favoarea contestatorilor.
Potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007, dată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Ca atare, atât timp cât prima instanță a analizat fondul notificării constatând-o întemeiată, trebuia să dispună direct restituirea în natură a terenului în cauză, în favoarea contestatorilor, așa cum era formulat petitul cererii cu care a fost învestită iar nu doar obligarea intimatei să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în cauză, în favoarea contestatorilor. De altfel, în acest din urmă caz contestatorii ar putea avea dificultăți de punere în executare a hotărârii judecătorești.
în consecință, Curtea, în temeiul art. 296 raportat la art. 295 C. proc. civ., a respins apelul formulat de apelantul-intimat, a admis aderarea la apel formulată de apelanții-contestatori, a schimbat în parte, sentința în sensul că a obligat intimatul să restituie în natură terenul în cauză în favoarea contestatorilor și a menținut celelalte dispoziții.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivul de recurs indicat este cel prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. căruia îi corespund următoarele critici.
Imobilul se află în domeniul public al județului Ilfov, la poziția nr. 13 din secțiunea III a anexa 1 la H.G. nr. 930/2002 prin care a fost atestat domeniul public al județului Ilfov precum și al comunelor și orașelor din județul Ilfov, și în administrarea SC C. Ilfov SA.
Conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, încălcarea acestui regim juridic fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Solicită admiterea recursului.
Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele.
Recursul vizează imposibilitatea juridică a restituirii în natură a terenului în litigiu datorită apartenenței acestuia la domeniul public al județului Ilfov statuat prin H.G. nr. 930/2002.
în realitate, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora, nu este incompatibilă cu dispozițiile ulterioare ale legii speciale reparatorii nr. 10/2001, consecință a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Tot astfel, Legea nr. 10/2001 prin art. 9, nu exclude de la măsurile reparatorii bunurile aflate în domeniul public, iar art. 21 din aceiași lege conține prevederi exprese de restituire a acestei categorii de bunuri, după condițiile expres determinate în text.
în consecință, apartenența la domeniul public a bunului supus restituirii nu a constituit un impediment legal de nerestituire în natură a bunului, situație în care recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost neîntemeiat și a fost respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1033/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3004/2011. Civil → |
|---|
