ICCJ. Decizia nr. 1024/2011. Civil
| Comentarii |
|
1. Instanța de fond
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 72 din 26 ianuarie 2009 a respins excepția prematurității invocată de pârâtul Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul L.Ș., la 28 octombrie 2008, prin care a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) cu dobânda de 2% pe an calculate de la 22 octombrie 2003 la zi și în continuare până la momentul plății.
în motivarea soluției Tribunalul a reținut în esență următoarele:
La 24 august 2004 reclamantul a încheiat cu numitul H.L. o convenție prin care acesta din urmă a recunoscut datoria pe care o are față de reclamant, în sumă de 500.000 dolari S.U.A.
Debitorul reclamantului a decedat la 16 noiembrie 2004 în urma acestui fapt fiind emis un certificat de vacanță succesorală din 21 octombrie 2008 prin care Statul Român a preluat întreg patrimoniul defunctului sub beneficiu de inventar (conform art. 680 C. civ.).
Potrivit certificatului s-a constatat că masa succesorală se compune din bunuri mobile: 40 părți sociale în valoare nominală de 10 lei și valoare totală de 400 lei reprezentând 40% din capitalul social al SC W.O. SRL și un număr de 8316 acțiuni la valoare nominală de 10,99 lei (în valoare totală de 91.450,22 lei) reprezentând 436.687 dolari S.U.A. cu o cotă de participare la pierderi și beneficii de 83,16 deținute la SC A. SA.
Instanța a constatat că bunurile menționate în certificatul de succesiune nu au fost evaluate și valorificate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Nu s-a primit susținerea reclamantului, în sensul că se impune a se îndestula în satisfacerea creanței din partea din activul net rezultat în urma lichidării societăților SC A.O. SA, SC D.R.O. SRL și SC A. SRL radiate în perioada 2004 - 2008, parte din activul acestor societăți pe care Statul are dreptul să o primească, în raport de împrejurarea că aceasta nu a fost menționată în certificatul de vacanță succesorală.
S-a observat că potrivit art. 713 C. civ. statul, în calitate de moștenitor, poate răspunde pentru pasivul succesoral numai cu bunuri în natură care fac parte din patrimoniul succesoral.
2. Instanța de apel
Reclamantul prin apelul declarat împotriva sentinței tribunalului a formulat trei critici:
- Acțiunea are ca obiect realizarea dreptului său de creditor față de Statul Român, împrejurare care obligă instanța să se pronunțe asupra acestei creanțe printr-o hotărâre care să poată constitui titlul său executoriu față de pârât;
- Pârâtul a invocat propria culpă pentru neefectuarea evaluării și valorificării bunurilor preluate conform O.G. nr. 14/2007, apărare reținută de instanță pentru respingerea acțiunii.
- Instanța nu poate refuza să se pronunțe cu privire la activul rezultat în urma lichidării SC A.O. SA, SC D.R.O. SRL, SC A. SRL, ca urmare a faptului că acest activ nu a fost menționat în certificatul de vacanță succesorală.
Curtea de Apel București - secția a IV - a civilă prin decizia civilă nr. 156/A din 2 martie 2010, în complet de divergență în majoritate a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
în motivarea acestei soluții s-au reținut în esență regulile consacrate de Codul Civil privind culegerea succesiunilor vacante de către stat.
Potrivit art. 680 C. civ. bunurile trec în proprietatea statului sub beneficiu de inventar, statul răspunzând pentru pasivul moștenirii, numai în limita activului în condițiile în care statul nu are un drept de opțiune succesorală și deci, nu poate fi obligat pentru pasiv decât în această limită și numai cu bunurile ce fac parte din moștenire.
S-a constatat astfel că acțiunea este nefondată deoarece pârâtul nu poate fi obligat la restituirea sumei de 500.000 dolari S.U.A. și a dobânzilor corespunzătoare deoarece el răspunde numai cu bunurile mobile ce se găsesc în patrimoniul defunctului.
S-a constatat că imposibilitatea obligării la plată a statului este determinată de împrejurarea că bunurile mobile prevăzute în certificatul succesoral - acțiuni în valoare nominală - nu au fost încă valorificate cu respectarea cerințelor O.G. nr. 7/2007, fapt recunoscut și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Nu s-a primit critica referitoare la neincluderea în activul rezultat în urma lichidării SC A.O. SA; SC D.R.O. SRL și SC A. SA deoarece în certificatul de vacanță succesorală s-a stabilit componența masei succesorale și anume activul deținut de defunct la societățile SC W.O. SRL și SC A. SA, societăți care funcționau la 12 octombrie 2008, data emiterii certificatului de vacanță succesorală.
S-a mai constatat că reclamantul - apelant nu a prezentat la dosar decât dovezi referitoare la demersurile sale pentru a cunoaște stadiul evaluării și valorificării bunurilor în condițiile O.G. nr. 14/2007 și nu a administrat probe în susținerea ultimului motiv de apel.
3. Recursul
Reclamantul a declarat la 20 mai 2010 recurs împotriva deciziei nr. 156/2010 a Curții de Apel București.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în fapt s-a criticat soluția Curții de Apel pentru lipsa motivelor pentru care s-a pronunțat respingerea acțiunii. Sub acest aspect, recurentul a arătat că deși instanța a reținut că are o creanță împotriva statului și că acesta nu poate răspunde decât în limita activului succesoral preluat și mai mult decât atât, că statul debitor este vinovat de neevaluarea și valorificarea bunurilor menționate și certificatul de succesiune, s-a respins acțiunea fără să se indice un temei sau argument care a condus instanța la o asemenea decizie.
Recurentul a precizat că acțiunea se suprapune peste constatările instanței care observă că statul nu poate fi obligat decât în limita activului iar reclamantul a cerut exact acest lucru, obligarea statului la plată în limita activului moștenirii.
S-a criticat drept nemotivată și decizia de a nu include în activul succesoral activul rezultat în urma lichidării societăților A.O. SA, D.R.O. SA și SC A. SRL cât privește partea din acțiuni ce a revenit defunctul H.L., și că instanța s-a limitat la a face referință la certificatul de succesiune care a stabilit deja masa succesorală de la momentul deschiderii succesiunii. Reclamantul - recurent a arătat că în lipsa constatării printr-o hotărâre judecătorească a calității sale de creditor față de Statul Român, nu a putut face demersurile necesare pentru bunurile sau sumele de bani rezultate în urma lichidării societăților respective și care s-ar fi cuvenit defunctului.
Nu s-au arătat argumentele de drept pentru care s-a considerat că dispozițiile certificatului de vacanță succesorală au putere de lucru judecat și nu mai pot fi completate sau modificate.
S-a mai arătat că nici răspunsul instanței la susținerea sa că Statul prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a invocat propria culpă pentru neefectuarea evaluării și valorificării bunurilor preluate conform O.G. nr. 14/2007, nu oferă argumentul care a condus la respingerea acțiunii, fiind sigur că numai statul ca succesor al deținătorului poate face verificări asupra societăților lichidate aflate în funcție la momentul deschiderii succesiunii și când prin faptul acestei succesiuni Statul a preluat acțiunile defunctului la aceste societăți.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. a fost susținut prin invocarea greșitei interpretări a dispozițiilor O.G. nr. 14/2007, în sensul că acoperirea dreptului de creanță al reclamantului depinde de valorificarea bunurilor rămase din succesiune, deși aceste bunuri au fost identificate și enumerate în acel certificat.
Recurentul a arătat că reglementarea invocată nu se aplică decât bunurilor preluate de stat din succesiuni vacante după apariția acestui act normativ (2007), or succesiunea defunctului H.L. a fost deschisă în 2004, și existența acestei ordonanțe nu poate conduce la respingerea acțiunii de realizare a creanței sale.
Sub acest aspect s-a mai semnalat că deși instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii (pentru că nu se poate apela la instanță câtă vreme nu s-a aplicat O.G. nr. 14/2007) tot instanța respingând acțiunea pentru același considerent, că trebuie aplicată O.G. nr. 14/2007, a împiedicat prin aceasta liberul acces la justiție.
S-a solicitat a se constata că prin interpretarea greșită a O.G. nr. 14/2007 și prin încălcarea art. 21 din Constituție și a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recurentului i s-a creat un prejudiciu grav.
4. Analiza instanței de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate se constată că recursul este fondat și ca urmare va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Situația de fapt, corect reținută în cauză de instanța de fond și respectiv cea de apel și care de altfel nu a fost contestată de pârât, a primit o rezolvare contrară raporturilor juridice construite între părți printr-o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Reclamantul este creditorul recurentului H.L. (a cărui moștenire vacantă a fost culeasă de Stat în temeiul art. 680 C. civ.) pentru un împrumut de 500.000 dolari S.U.A. și convenit a fi restituit prin convenția încheiată la 24 august 2004, în termen de patru ani.
Decesul debitorului intervenit la 16 noiembrie 2004, a transferat această datorie din patrimoniul împrumutatului în patrimoniul Statului în temeiul art. 680 C. civ., care în raport de certificatul de vacanță succesorală nr. 39 din 21 octombrie 2008 (fila 4 din dosarul de fond) a cules moștenirea.
în certificatul de vacanță succesorală sunt menționate bunurile rămase de pe urma defunctului care reprezintă activul succesoral (bunuri mobile constând în părți sociale și din capitalul social al SC W.O. SRL și respectiv acțiuni la SC A. SA) precum și o creanță de 500.000 dolari S.U.A. datorați de defunct numitului L.Ș. în baza convenției sub semnătură privată din 24 august 2004 (ca pasiv succesoral).
Statul a cules în universalitatea sa patrimoniul existent în momentul decesului lui H.L. și nu mai este ținut să răspundă pentru datoriile succesiunii, beneficiind de avantajul legal prevăzut de art. 713 C. civ. de a plăti datoriile succesiunii numai până la concurența valorii bunurilor primite și de a se scuti chiar de plata datoriilor, predând toate bunurile succesiunii creditorilor și legatarilor (pct. 1) și de a nu-și amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii și de a conserva în contul succesiunii dreptul de a cere plata creanțelor sale (pct. 2).
Statul a preluat succesiunea vacantă pe care a cules-o în temeiul mai sus arătat și pe care este "obligat" să o primească întrucât potrivit art. 646 C. civ. bunurile fără stăpân sunt ale statului - iar succesiunea lui H.L. potrivit art. 724 C. civ., este privită ca vacantă, erezii cunoscuți (soție și fii) lepădându-se de ea (potrivit certificatului de vacanță succesorală).
Ca urmare, Statul este un succesor în drepturile și obligațiile defunctului și în această calitate este ținut în temeiul art. 969 și 1584 C. civ., să restituie suma de bani împrumutată de la reclamant de H.L.
De altfel datoria succesiunii a fost recunoscută de pârât.
Apărările formulate de pârât în refuzul de a face această plată legate de împrejurarea că Statul nu a evaluat și valorificat bunurile mobile menținute în certificatul de succesiune potrivit dispozițiilor O.G. nr. 14/2007 nu pot constitui un impediment în onorarea obligației Statului de a plăti această datorie.
în mod nefondat, printr-o greșită interpretare a O.G. nr. 14/2007 instanțele au respins acțiunea considerând că plata debitului nu se poate face câtă vreme Statul nu a dat curs reglementărilor prevăzute de acest act normativ.
în primul rând se observă că la 28 octombrie 2008 - data înstrăinării acțiunii - creanța era lichidă, certă și exigibilă, iar invocarea lipsei de diligență a statului în realizarea procedurii impuse de O.G. nr. 14/2007 este anihilată de principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. (Mai ales în condițiile în care actul normativ citat prevede în art. 2 lit. a) definește organele de valorificare ca fiind direcțiile generale ale finanțelor publice județene pentru bunurile intrate în proprietatea privată a Statului aflate pe teritoriul României).
în al doilea rând împrejurarea că obligarea la restituirea debitului nu este confirmată de punerea în aplicare cu precădere a O.G. nr. 14/2007 rezultă atât din dispozițiile art. 713 C. civ. care la pct. 1 teza a doua prevede ca modalitate de executare și posibilitatea ca debitorul să se scutească chiar de plata datoriilor prin predarea tuturor bunurilor succesiunii, cât și din economia O.G. nr. 14/2007.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 14/2007 bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condițiile prezenței ordonate de Ministerul Finanțelor Publice prin organele de valorificare abilitate, iar veniturile încasate din valorificarea bunurilor potrivit art. 10 alin. (1) se varsă la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare. Or, în cazul dedus judecății, este în discuție o plată pentru un debit al succesiuni, care așadar nu se mai poate face venit la bugetul de stat.
Având în vedere că între patrimoniul statului și patrimoniul defunctului există distincție prin efectul beneficiului de inventar și că în certificatul de succesiune vacantă s-au indicat o serie de bunuri ca făcând parte din activul succesiunii (activ în care în mod evident se includ și beneficiile ulterioare decesului, inclusiv cele deduse din lichidarea unor societăți la care defunctul deținea acțiuni sau părți sociale), se constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. precum și la 2% dobândă anuală, conform art. 1856 C. civ.
Pe cale de consecință constatându-se întemeiate criticile s-a admis recursul, a fost modificată decizia atacată în sensul că a fost admis apelul reclamantei și a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis acțiunea cu obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. cu dobânda de 2% pe an până la data plății.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1033/2011. Civil → |
|---|
