ICCJ. Decizia nr. 1293/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1293/2011

Dosar nr. 4908/1/2010

Şedinţa publică din 16 februarie 2011

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii D.T., P.I., T.I.A., T.S., I.Z.L.A. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 5242 din 24 ianuarie 2006 emisă de pârât, solicitând obligarea acestuia să le restituie în natură imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 682 mp şi construcţie, compusă în prezent din subsol, parter, mezanin, etaj I, II şi mansardă.

La data de 8 mai 2006, SC K.T.C.M. SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul intimatului Primarul General al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2007, tribunalul a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie principală şi a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie.

Prin sentinţa civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV a civilă, a admis contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei contestate şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să restituie în natură reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 495 mp şi construcţie, compusă în prezent din subsol, parter, mezanin, etaj, mansardă. Prin aceeaşi hotărâre, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de SC K.T.C.M. SRL.

Împotriva sentinţei de fond au declarat apel reclamanţii, pârâtul şi intervenienta.

Prin decizia civilă nr. 891/A din 11 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul să restituie în natură contestatorilor imobilul situat în Bucureşti, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 674 mp şi construcţie, compusă în prezent din subsol, parter, mezanin, etaj, mansardă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins apelurile declarate de pârât şi de intervenientă.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti şi intervenienta SC K.T.C.M. SRL.

Prin decizia nr. 8841 din 30 octombrie 2009 s-au respins recursurile ca nefondate.

În motivarea deciziei s-a reţinut că, prin primele două motive de recurs, se contestă întinderea dreptului la reparaţie al reclamanţilor şi criticile vizează greşita interpretare de către instanţă a probelor administrate în cauză, aşa încât ea nu se încadrează în cazul de modificare indicat de recurentă - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. De asemenea, nu se încadrează nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

În ce priveşte al treilea motiv de recurs invocat de Municipiul Bucureşti, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii", principiu de drept procesual, care în speţă a fost respectat pe deplin de instanţele învestite cu soluţionarea acţiunii reclamanţilor, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, scopul urmărit fiind restituirea bunului în natură.

Determinant în calificarea cererii deduse în justiţie nu este titulatura atribuită de parte acesteia, ci obiectul şi scopul pretenţiilor, conţinut al acesteia şi care în speţă constă în aproprierea bunului litigios, preluat în mod abuziv de stat şi refuzat a fi restituit de pârâtă pe calea aleasă de reclamanţi, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, aspect corect dezlegat de cele două instanţe.

S-au apreciat ca nefondate criticile privind substituirea instanţelor judecătoreşti în atribuţiile unităţii administrative, aspect legal soluţionat de instanţe.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată „imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare”.

În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziţii, prin art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege se prevede că „persoana îndreptăţită va notifica. persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”, iar prin dispoziţiile art. 26 alin. (3) din legea menţionată s-a precizat că „decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă tribunalului.”.

Or, din moment ce s-a reglementat controlul de legalitate actului emis în aplicarea Legii nr. 10/2001 menţionat la instanţele judecătoreşti, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie, e evident că instanţa poate să dispună ea însăşi, în cadrul acestui control, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiu cenzurat pe cale judiciară

Înalta Curte a constatat că şi recursul declarat de intervenienta SC K.T.C.M. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs a vizat încheierea de şedinţă din 20 iunie 2007 a primei instanţe, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie principală, motivat de faptul că nu există legătură între această cerere, care urmăreşte protejarea dreptului de creanţă izvorât din efectuarea unor lucrări de investiţii imobilului litigios şi cererea principală, având ca obiect contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin care reclamanţii au solicitat, în aplicarea specială a acestui act normativ şi în contradictoriu cu unitatea deţinătoare, să li se recunoască dreptul de a obţine beneficiul restituirii în natură a imobilului, ca măsură reparatorie a acestei legi.

De natura cererii de intervenţie în interes propriu este că aceasta este îndreptată împotriva părţilor din litigiu, tinzând a se obţine obiectul litigiului, situaţie care nu se regăseşte în speţă faţă de pretenţia intervenientei.

Oricum, cadrul procesual fixat de legea specială în materie de reparaţie - Legea nr. 10/2001, este reglementat de dispoziţiile legale susmenţionate şi se referă la contestarea deciziei/dispoziţiei emise în aplicarea acestei legi.

În ce priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că principiul preeminenţei dreptului, a cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin aceste dispoziţii, nu se analizează în opoziţie cu obligaţiile stabilite de un stat prin acte normative.

S-a menţionat faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 25 din Constituţia României, implică obligativitatea părţii interesate de a respecta procedurile şi condiţiile instituite de state prin acte normative pentru a obţine recunoaşterea şi protecţia dreptului material pretins.

Aplicarea normelor de drept stabilite prin lege de un stat garantează siguranţa socială şi nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici un motiv de discriminare, cât timp aceiaşi normă de drept (în speţă, cea referitoare la condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească cererea de intervenţie principală) se aplică tuturor persoanelor care formulează o atare cerere.

În cauză nu s-a contestat dreptul părţii de acces la o instanţă sau cel de a beneficia de un proces echitabil, ci i s-a impus respectarea dispoziţiilor procedurale de exercitare a acestuia.

În condiţiile în care intervenienta nu a dobândit calitatea de parte, nu poate formula motive de recurs cu privire la fondul cauzei, motiv pentru care celelalte critici nu vor fi analizate de Curte.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Primarul General al municipiului Bucureşti, invocând în speţă dispoziţiile art. 318 alin. (1) Teza 2 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a invocat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe pe motivul de recurs privind faptul că Primarul nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât proprietatea aparţine municipalităţii şi nu organului administrativ ori autorităţii executive a localităţii. Acest motiv a fost invocat şi de intervenient, motiv pentru care instanţa de recurs a omis să cerceteze recursul intervenientei.

De asemenea s-a susţinut că instanţa s-a pronunţat împotriva Municipiului Bucureşti care nu a fost parte în cauză, şi nici nu a declarat recurs.

Contestaţia în anulare este nefondată, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate de către recurent iar nu argumentele de fapt indicate de părţi, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsecvente motivului de casare invocat, instanţa fiind în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun.

În cauză se constată că instanţa de recurs a analizat calitatea procesuală a părţilor în cadrul fixat de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin raportare la dispoziţiile art. 21-22 reţinând că are calitate procesuală unitatea deţinătoare prin reprezentantul său, respectiv municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General.

Au mai susţinut contestatorii că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra recursului declarat de Primarul general al municipiului Bucureşti, dar acest aspect nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

Astfel, instanţa de recurs a fost investită cu recursul declarat de Municipiul Bucureşti iar nu de Primarul general al municipiului Bucureşti, cum în mod eronat susţin contestatorii.

Prin urmare, instanţa de recurs a analizat şi respins recursul declarat de Municipiul Bucureşti, care a figurat ca parte în cauză atât la fond, cât şi în apel şi recurs.

Nefondată este şi susţinerea referitoare la faptul că instanţa de recurs nu a cercetat recursul intervenientei, deoarece recursul declarat de intervenienta SC K.T.C.M. SRL a fost respins ca nefondat.

Soluţia respingerii recursului declarat de aceasta a fost amplu motivată de instanţa de recurs care a analizat motivarea primei instanţe referitoare la inadmisibilitatea cererii de intervenţie şi a făcut aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O. în materia dreptului de acces la o instanţă de judecată.

Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza art. 320 C. proc. civ., contestaţia în anulare să fie respinsă.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a contestatorilor vor fi obligaţi aceştia la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi în sumă de 3.720 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Primarul general al municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 8841 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Obligă pe contestatori la 3720 lei cheltuieli de judecată către intimaţii D.T., I.Z.L.A., P.I., T.I.A. şi T.S.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1293/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs