ICCJ. Decizia nr. 1437/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1437/2011
Dosar nr. 1200/1/2010
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamantul P.R.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.200.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept şi plata cheltuielilor de judecată.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 350 din 6 martie 2007 a admis, în parte, cererea reclamantului şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1800 lei cu titlu de daune morale.
La data de 23 aprilie 2007 a fost înregistrată cererea de recurs (recalificată ca apel prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2007) formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe.
În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor, la termenul de judecată din data de 15 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a suspendat cauza.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs reclamantul P.R.P., iar, ulterior l-a retras.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3248 din 22 mai 2008 a luat act de manifestarea de voinţă a recurentului, astfel exprimată.
În dosarul de apel, prin rezoluţia preşedintelui de secţie din data de 25 august 2008 (fila 30 verso - dosar apel) s-a dispus citarea părţilor pentru discutarea excepţiei perimării, acordându-se termen în acest scop la data de 30 septembrie 2008.
La data de 2 septembrie 2008 s-a înregistrat la grefa Curţii (fila 35 - dosar apel) cererea reclamantului P.R.P. de constatare a perimării, cerere pentru care s-a stabilit acelaşi termen de judecată în data de 30 septembrie 2008.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins excepţia privind perimarea cererii de apel şi a menţinut măsura suspendării cererii de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că prin promovarea recursului de către reclamant împotriva încheierii de suspendare a cauzei, până la data de 22 mai 2008, data la care instanţa de recurs s-a desesizat, s-au efectuat acte de procedură, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.
La data de 2 iulie 2009 a fost înregistrată la grefa Curţii de Apel cererea pârâtului (apelant) de repunere pe rol a cauzei, acordându-se termen în vederea soluţionării acestei cereri la data de 15 septembrie 2009.
Prin întâmpinare (fila 46 dosar apel) reclamantul P.R.P. a invocat excepţia perimării apelului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea, prin decizia nr. 180/A din 10 noiembrie 2009 a constatat perimată cererea de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248, 252 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în speţă, în mod greşit s-a făcut aplicarea dispoz. art. 248 C. proc. civ., întrucât de la data de 30 septembrie 2008, când s-a dispus menţinerea suspendării cauzei şi până la data de 2 iulie 2009, când a solicitat repunerea pe rol a cauzei, a trecut mai puţin de un an de zile.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Or, în speţă, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 15 iunie 2007, recurentul a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii sale de apel.
În acest context al analizei, apărarea acestuia că prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel s-a respins excepţia perimării apelului pârâtului şi că a fost întrerupt cursul perimării prin declararea recursului de către reclamant, nu are relevanţă în contextul în care, în primul rând, acesta, în calitate de parte care justifică interes în casarea hotărârii atacate prin apel, nu a iniţiat niciun demers procedural în scopul reluării judecăţii apelului pe care l-a promovat.
Cât priveşte actul de procedură realizat de reclamantul P.R.P., este adevărat că prin recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 15 iunie 2007, putea să înlăture sancţiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. în beneficiul tuturor participanţilor din prezentul litigiu, în ipoteza în care reclamantul îşi păstra actual interesul în susţinerea acestuia şi nu şi-l retrăgea.
Însă, prin retragerea acestei căi de atac, neurmată de niciun alt demers procedural pentru continuarea judecăţii, a generat situaţia consacrată de textul de lege, care reglementează perimarea în materie civilă.
Prin urmare, nu este sustenabil argumentul recurentului care invocă unui act de procedură săvârşit de către reclamant în vederea continuării judecării procesului, în condiţiile art. 249 C. proc. civ., atât timp cât acesta din urmă s-a desistat prin retragerea recursului, iar ulterior acestui moment nicio parte nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
În raport de această împrejurare, care nu poate echivala cu întreruperea perimării, înalta Curte nu va primi critica formulată de pârât şi nu va reţine ca dată de la care începe să curgă termenul de perimare a apelului data la care instanţa de recurs a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantului de retragere a recursului îndreptat împotriva încheierii de suspendare, respectiv data de 22 mai 2008, ci data la care pricina fost suspendată pentru lipsa părţilor, respectiv 15 iunie 2007.
Faţă de considerentele precedente, se reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală apreciind întrunirea în cauză a condiţiilor perimării prevăzute de dispoz. art. 248 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 180/A din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 1386/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1480/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
