ICCJ. Decizia nr. 1376/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1376/2011
Dosar nr. 49648/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 96/ A din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.M. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a fost obligată pârâta să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului în litigiu având în vedere că pârâta nu a soluţionat notificarea în termen.
În măsura în care petentul nu depune la dosar într-un termen rezonabil actele solicitate de unitatea notificată, aceasta are obligaţia de a finaliza analiza notificării pe baza actelor existente. Dacă actele sunt depuse, unitatea deţinătoare trebuie să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile.
2. Recursul
2.1. Motive
M.B. prin P.G. a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
În mod greşit a fost respins apelul întrucât Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenţei, alături de notificare şi a celorlalte acte a unei precizări a persoanei îndreptăţite la restituire în sensul că nu mai deţine probe.
În Capitolul I pct. 1 lit. e) din acelaşi act normativ, se arată că sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei ce se pretinde a fi îndreptăţită.
Obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, revine potrivit art. 22 notificatorului.
Reclamantul avea obligaţia de a depune dovezi prin care să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate.
Nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ., cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se impune aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât litigiul nu comportă un grad de dificultate sporit.
Cheltuielile de judecată sunt exagerat de mari câtă vreme potrivit Deciziei nr. 3564 a Consiliului U.N.B.R. se precizează exact onorariile minimale pentru serviciile prestate de către avocaţi.
În ce priveşte cheltuielile suportate de către reclamantă pentru procedura în faţa curţii de apel trebuie să se stabilească dacă au fost cu adevărat suportate şi faptul că acestea au fost necesare şi au o valoare rezonabilă.
Trebuie să fie avut în vedere art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
2.2. Analiza recursului
Recursul este nul pentru următoarele considerente:
Conform art. 302 lit. c) C proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ., prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304.
În speţă, „criticile" formulate de recurentă constau într-o înşiruire; de texte înscrise în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ceea ce nu poate constitui, în niciun caz, o respectare a cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Motivele de nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti ce pot fi deduse spre analiză instanţei de recurs trebuie să vizeze soluţia cuprinsă numii în hotărârea atacată, aspecte generice, „pe formular", neavând cum să fie rezolvate în recurs altfel decât prin aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, utilizarea „formularului" de către recurentă este cu atât mai evidentă cu cât a consacrat o pagină întreagă din cererea de recurs pentru a învedera nelegalitatea obligării sale la cheltuieli de judecată în condiţiile în care în prezentul proces P.M. Bucureşti nu a fost obligată la cheltuieli de judecată râd în primi instanţa, râd în apel. Desigur, acelaşi trebuie să fie motivul pentru care recurenta vorbeşte despre „reclamanta" ce i-a fost adversară în litigiu, numele celui care a sesizat prima instanţă, şi care şi-a păstrat calitatea procesuală pe tot parcursul judecăţii, neputând permite un asemenea acord gramatical.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul M.B. prin P.G. împotriva deciziei nr. 96/ A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1380/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1374/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
