ICCJ. Decizia nr. 1205/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1205/2011
Dosar nr. 4398/1/2009
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 5 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs revizuenţii P.S.D.Ş.E.S.B., A.C.E. şi A.l.
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs în temeiul dispoziţiilor art. 342 pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
La data de 19 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (l) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie determinată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 2 noiembrie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 2 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat potrivit art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (l) C. proc. civ. şi constatând că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (l) Teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de revizuenţii P.S.D.Ş.E.S.B., A.C.E. şi A.I. împotriva încheierii de şedinţă din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1374/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1202/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
