ICCJ. Decizia nr. 1737/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1737/2011
Dosar nr. 18338/215/2008
Şedinţa Camerei de consiliu din 25 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
La data de 11 septembrie 2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, cererea având ca obiect acţiune în constatare, formulată de reclamanţii S.V. şi S.G., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Craiova prin Primar, prin care reclamanţii au solicitat să constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, intervenită la data de 20 februarie 2004, între ei, în calitate de promitenţi-cumpărători şi I.C., în calitate de promitent-vânzător, cu privire la imobilul compus din casă cu două camere şi dependinţele aferente, precum şi terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 76,24 mp, imobil situat în Craiova, judeţul Dolj şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.
Prin sentinţa civilă nr. 17578 din 19 noiembrie 2008 Judecătoria Craiova a respins acţiunea ca prematur formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că, în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora imobilele dobândite în condiţiile acestui act normativ nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării, şi faţă de data încheierii contractului de vânzare cumpărare – 20 ianuarie 1999, termenul la care imobilul ar fi putut fi înstrăinat se împlineşte la data de 20 ianuarie 2009, astfel încât vânzătorul I.C. nu putea înstrăina imobilul în litigiu, chiar dacă l-a dobândit de la autorii săi, ca moştenitor legal, deoarece termenul prevăzut de legea specială îi era şi acestuia opozabil.
Drept urmare, instanţa a concluzionat că reclamanţii pot să solicite constatarea valabilităţii promisiunii de vânzare-cumpărare abia după trecerea termenului de 10 ani aşa cum se prevede şi în actul încheiat la notariat la data de 8 martie 2002 între ei şi promitentul vânzător.
Judecata în recurs
Prin Decizia nr. 1041 din 6 mai 2009, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Arad.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut un vedere un motiv de recurs de ordine publică, pe care l-a invocat din oficiu, respectiv necompetenţa teritorială absolută a Judecătoriei Craiova.
Instanţa de recurs a reţinut că este de necontestat că natura juridică a convenţiei autentificate sub nr. 539 la 8 martie 2002 încheiate de reclamanţi cu numitul I.C. este aceea de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce a dat naştere în sarcina promitentului vânzător unei „obligaţii de a face", constând în obligaţia de încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare cu toate formalităţile prevăzute de lege la momentul la care poate opera transmiterea valabilă a proprietăţii. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul promitentului-cumpărător de a cere şi a obţine în viitor perfectarea vânzării în condiţiile prevăzute de lege.
Prin urmare, promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de părţi nu dă naştere unui drept de proprietate sau a altui drept real în patrimoniul promitenţilor cumpărător, ci numai unui drept de creanţă, ceea ce înseamnă că acţiunea prin care se valorifică acest drept, cum este acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de autentic de vânzare-cumpărare întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ. este o acţiune personală.
Nefiind vorba de o acţiune reală, locul situării imobilului nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul determinării instanţei competente, după cum nu prezintă importanţă nici locul executării obligaţiilor contractuale (care de altfel nu a fost stabilit în cuprinsul convenţiei), din momentul ce acţiunea nu are nici natura unei acţiuni mixte.
Dat fiind însă că promitentul vânzător I.C. a decedat înainte de îndeplinirea obligaţiei asumate prin convenţie, pentru determinarea instanţei competente teritorial a soluţiona acţiunea personală a promitenţilor-cumpărători, întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ. de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie făcută aplicarea art. 14 pct. 3 C. proc. civ., întrucât reclamanţii au devenit creditori ai defunctului I.C. pentru dreptul de creanţă constând în dreptul de a obţine realizarea vânzării, iar obligaţia corelativă a acestuia a devenit parte a pasivului său succesoral.
Fiind incidente dispoziţiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., competenţa teritorială are caracter exclusiv, aparţinând judecătoriei de la ultimul domiciliu al defunctului.
Cum în speţă ultimul domiciliu al promitentului vânzător I.C. a fost în jud. Arad, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la fila 8 din dosarul de fond, competenţa soluţionării acţiunii reclamanţilor în primă instanţă revenea Judecătoriei Arad şi nu Judecătoriei Craiova.
Declinarea competenţei de către Judecătoria Arad
După înregistrarea dosarului la Judecătoria Arad, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Arad prin Primar.
Pârâtul Ministerul Finanţelor a solicitat, prin cerere reconvenţională, a solicitat să se constate deschisă succesiunea şi să se declare vacantă succesiunea defunctului I.C.
Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 11 februarie 2010, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut incidenţa art. 158 alin. (3) C. proc. civ. şi împrejurarea că, din adresa nr. 14034 din 3 februarie 2010 emisă de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj, reiese că domiciliu al defunctului I.C. a fost în Municipiul Craiova, jud. Dolj, această localitate fiind în circumscripţia Judecătoriei Craiova, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei nr. 1041/2009 a Tribunalului Dolj.
Declinarea competenţei de către Judecătoria Craiova
Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 11 februarie 2010, Judecătoria Craiova şi-a declinat, la rândul său competenţa în favoarea Judecătoriei Arad, cu următoarea motivare:
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Aşadar, se instituie obligaţia instanţei de fond de a adopta rezolvarea problemelor de drept dezlegate de instanţa de recurs, astfel că instanţa de fond nu mai are dreptul de apreciere asupra acestor probleme, judecata urmând a se desfăşura cu respectarea îndrumărilor date de instanţa de control judiciar.
În speţă, prin Decizia civilă nr. 1041 din 6 mai 2009 Tribunalul Dolj, ca instanţă de recurs, a casat sentinţa civilă nr. 17578 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Craiova, învestită iniţial cu judecarea cauzei de faţă, şi a constat că aceasta din urmă nu a fost competentă în soluţionarea cauzei, întrucât, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., iar din probele administrate a rezultat că ultimul domiciliu al defunctului a fost în comuna jud. Arad, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Arad.
În plus, din depoziţia martorului N.C., coroborată cu menţiunile din certificat privind locul decesului, instanţa reţine că ultimul domiciliu efectiv al defunctului I.C. a fost în jud. Arad, neavând nicio relevanţă, din punct de vedere al competenţei teritoriale, domiciliul din actul de identitate al defunctului, atâta timp cât defunctul locuia efectiv în altă localitate.
Judecata conflictului
Instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei sunt Judecătoria Arad şi Judecătoria Craiova, aflate în circumscripţiile unor curţi de apel diferite, ceea ce atrage competenţa Înaltei Curţi de a rezolva conflictul, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând dosarul, Înalta Curte constată că impasul la care s-a ajuns cu privire la competenţa judecării cauzei a fost creat de Judecătoria Arad, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, a cărei temeinicie a fost cenzurată de instanţa de trimitere.
Astfel, în speţă, Tribunalul Craiova, ca instanţă de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competenţa teritorială a soluţionării cauzei, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la competenţa teritorială absolută dată de ultimul domiciliu al defunctului şi, totodată, stabilise şi situaţia de fapt relevantă sub acest aspect, şi anume că ultimul domiciliu al defunctului s-a aflat în comuna Vladimirescu, din raza teritorială a Judecătoriei Arad.
Dând eficienţă prevederilor art. 315 C. proc. civ. şi stabilind că situaţia de fapt a fost reconfirmată prin probele administrate la rejudecare, Judecătoria Craiova şi-a declinat în mod corect competenţa în favoarea Judecătoriei Arad.
Pentru aceste considerente şi fără a reanaliza ea însăşi chestiunea competenţei de judecare a cauzei din perspectiva aplicării art. 14 C. proc. civ., care a fost irevocabil soluţionată printr-o decizie dată în recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Arad competenţa de a judeca pricina.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1710/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1706/2011. Civil → |
|---|
