ICCJ. Decizia nr. 1745/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1745/2011
Dosar nr. 11636/3/2008
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 11636/3 din 22 martie 2008, contestatoarea C.J. a solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 9581 din 14 februarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în sensul de a se constata că aceasta este îndreptăţită şi la retrocedarea suprafeţei de 59,8 mp situată în sector 6 şi obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 59,8 mp, situată sector 6.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul compus din teren de 427 mp şi construcţie a aparţinut părinţilor săi, C.D. şi C.B., a căror moştenitoare este ea şi că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950. Contestatoarea a formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, pentru redobândirea imobilului, iar prin dispoziţia nr. 9582 din 14 februarie2008 emisă de Primarul General, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţie şi terenul aferent de 80,90 mp imposibil de restituit în natură, deoarece a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Contestatoarea a mai arătat că, prin Decizia nr. 20 din 12 octombrie 2007 emisă de SC P. SA s-a restituit contestatoarei suprafaţa de 119,7 mp, iar prin dispoziţia contestată i s-a restituit suprafaţa de 166,6 mp, în baza unui raport de expertiză tehnică întocmit în anul 1998 de expert T.V, deşi în dosarul de notificare exista un raport mai recent şi mai exact efectuat de expertul C.C., care arăta faptul că diferenţa de 59,8 mp nerestituită este reprezentată de o fâşie de teren care separă cele două suprafeţe restituite, fâşie de teren care se află în administrarea Municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1809, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea C.J. şi s-a modificat în parte dispoziţia contestată, în sensul că a fost obligat intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să restituie acesteia şi terenul în suprafaţă de 59,8 mp situat în Bucureşti, sector 6, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert C.C. prin punctele A2-A3-B4-B5-B6-B8-B1.
Pentru a hotărî în acest fel, tribunalul a constatat că, prin notificarea nr. 3641 din 14 august 2001, trimisă prin BEJ S. şi N., contestatoarea a solicitat restituirea în natură sau, în subsidiar, prin despăgubiri băneşti, a imobilul situat în Bucureşti B-dul G. nr. 3, sector 6, ce a aparţinut părinţilor săi, C.D. şi C.B., imobil ce a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 şi că, prin dispoziţia nr. 9582 din 14 februarie2008, emisă de Primarul General s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia şi terenul aferent de 80,90 mp imposibil de restituit, deoarece a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia nr. 20 din 12 octombrie 2007 emisă de SC P. SA s-a restituit contestatoarei suprafaţa de 119,7 m p, iar prin dispoziţia contestată s-a restituit contestatoarei suprafaţa de 166,6 mp, la emiterea acestei dispoziţii intimatul având în vedere un raport de expertiză tehnică întocmit în anul 1998 de expert T.V., din care rezultă că suprafaţa menţionată mai sus este liberă. Tribunalul a constatat că intimatul a recunoscut calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită, astfel că, era îndreptăţită şi la restituirea diferenţei de 59,8 mp, situată la aceeaşi adresă, restituirea acestei suprafeţe fiind posibilă.
Astfel, autorii contestatoarei au avut în proprietate suprafaţa de 427 mp teren, iar prin dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv cea contestată, acesteia i s-a restituit în natură şi prin echivalent suprafaţa de 367 mp, rămânând nerestituită suprafaţa de 60 mp
Din raportul de expertiză întocmit de expert C.N. rezultă că această suprafaţă identificată prin punctele A2-A3-B4-B5-B6-B8-B1, nu face parte din terenul deţinut de SC P. SA conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată seria M03 nr. 2767 din 18 martie 1996 eliberat de Ministerul Industriei, ci reprezintă o alee de trecere, terenul aflându-se în administrarea şi patrimoniul Municipiului Bucureşti, aspect susţinut şi de adresa nr. 42667 din 10 noiembrie 2008 emisă de Primăria Sectorului 6 Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile apelate, iar pe fond, respingerea contestaţiei formulată ca fiind neîntemeiată.
În motivarea apelului, s-a arătat că sentinţa pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de fond a admis în mod eronat acţiunea, reţinând în considerentele hotărârii pronunţate faptul că terenul în suprafaţă de 59,8 mp se află în administrarea sa, dispunând restituirea în natură a terenului identificat prin raportul de expertiză de la dosarul cauzei, ca fiind liber.
Prin dispoziţia contestată s-a dispus restituirea în natură în proprietatea doamnei C.J. terenul liber (curtea) în suprafaţă de 166,60 mp, situat în Bucureşti, sector 6, care se identifică conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic topo şi cadastru T.V.
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere atunci când a emis dispoziţia contestată raportul de expertiză depus de contestatoare la dosarul administrativ, Nota de reconstituire efectuată de Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, situaţia juridică, precum şi toate actele existente la dosarul administrativ.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert T.V. (anexă la Dispoziţia nr. 9581/2008) rezultă că suprafaţa de teren din actul de vânzare-cumpărare era de 427 mp, iar în administrarea municipalităţii la momentul efectuării expertizei mai erau 247 mp, diferenţa de 179,50 mp fiind ocupată de staţia P.C.
Totodată, în Nota de Reconstituire efectuată de Direcţia Patrimoniu Evidenţă Proprietăţi Cadastru - Serviciul Cadastru Imobiliar Edilitar, se precizează cu claritate faptul că pentru determinarea cu exactitate a suprafeţei imobilului de la adresa în cauză se va lua în considerare expertiza tehnică întocmită de expert T.V. şi care se va constitui ca plan anexă la dispoziţia Primarului General.
Mai mult decât atât, prin adresa nr. 754139/12156 din 06 august 2008, Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală - Serviciul Evidenţa Proprietăţii precizează ca "terenul în suprafaţă de 60,8 mp, ce face obiectul raportului de expertiză tehnică întocmit de expert C.C. efectuat în dosarul nr. 11636/3/2008 reprezintă o secţiune din imobilul ce a făcut obiectul Deciziei nr. 650/1976, emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti - Comitet Executiv, prin care se transmite ... în administrarea Centralei pentru Desfacerea Produselor Petroliere Bucureşti, coordonată de M.I.Ch., terenul în suprafaţă de 760 mp, situat la intersecţia bd."
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate de apelant şi în raport de probele administrate în faţa primei instanţe şi a celor administrate în apel, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele care urmează:
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, consacră în art. 7 principiul restituirii în natură a imobilelor, prevăzând că (1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
În art. 10 însă legiuitorul face o serie de distincţii cu privire la ceea ce se înţelege prin teren liber, astfel: în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, distincţii dezvoltate şi explicate în HG nr. 250/2007 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. în acest sens s-a stabilit că în aplicarea art. 10 din lege, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea, în cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
În apel a fost suplimentat probatoriul prin efectuarea unei expertize topografice ale cărei obiective au fost: identificarea şi individualizarea imobilului, a vecinătăţilor precum şi identificarea existenţei sau a inexistenţei unor elemente de sistematizare, reţele edilitare supra sau subterane. Raportul de expertiză a fost efectuat de expertul tehnic P.M., care a concluzionat că suprafaţa de teren în litigiu de 59 mp identificată prin vecinătăţile cuprinse în anexa la raport este folosit în prezent ca alee de trecere între bd. G. şi str. A. Din această schiţă precum şi din cele întocmite de expertul C.C. (fila 9 din dosarul de fond) rezultă că suprafaţa de teren în litigiu reprezintă alee de trecere destinată a deservi nevoile comunităţii, respectiv să asigure trecerea pietonilor între bd. G. şi str. A. nefiind prin urmare supusă restituirii în natură, aşa cum rezultă din textele legale precitate.
Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., va admite formulat de apelantul Municipiul Bucureşti, va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va respinge contestaţia ca nefondată, entitatea învestită cu soluţionarea notificării apreciind în mod corect faptul că suprafaţa de teren în litigiu nu este supusă restituirii în natură.
Împotriva deciziei nr. 286A din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.J. care, invocând motivul prev. de 304 pct. 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor se susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, pentru că a depăşit limitele stabilite prin cererea de apel, pentru verificarea situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă şi a dat eficienţă prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 fără a avea nicio probă la dosar în acest sens.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl reţine ca fondat pentru următoarele considerente.
Prin notificarea formulată în cauză, recurenta-reclamantă a solicitat restituirea în natură sau, în subsidiar, prin despăgubiri băneşti a imobilului situat în Bucureşti, B-dul. G., sector 6, ce a aparţinut părinţilor săi şi care a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin dispoziţia nr. 9582 din 14 februarie2008 emisă de Primarul General s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 80,90 mp imposibil de restituit în natură, imobil ce a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
SC P. SA, prin Decizia nr. 20 din 12 octombrie 2007, a restituit reclamantei suprafaţa de 119,7 m.
Prin dispoziţia nr. 9581 din 14 februarie2008 s-a restituit reclamantei suprafaţa de 166,60 mp situată la aceeaşi adresă, decizie ce a fost contestată în sensul că se impunea şi restituirea diferenţei de 59,8 mp, teren care era liber.
În acest sens se constată că autorii reclamantei au avut în proprietate 427 mp teren, din care s-a restituit în natură reclamantei 367 mp, rămânând nerestituită suprafaţa de 60 mp.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de C.N., rezultă că această suprafaţă identificată prin pct. A2 – A3 – B4 – B5 – B6 – B8 – B1 nu face parte din terenul deţinut de SC P. SA potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată seria M03 nr. 2767 din 18 martie 1996 eliberat de Ministerul Industriei, ci reprezintă o alee de trecere, trecerea aflându-se în administrarea şi patrimoniul Municipiului Bucureşti, aspect confirmat şi prin adresa nr. 42667 din 10 noiembrie 2008 emisă de Primăria Sectorului 6 Bucureşti.
Instanţa de apel a înlocuit motivul de apel al Municipiului Bucureşti, prin care s-a susţinut că fâşia de teren în discuţie nu îi aparţine, cu un motiv nou, conform căruia acel teren ar fi de utilitate publică, fiind supus dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Noul motiv nu este întemeiat, deoarece nu ţine seama de formulările din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv art. 10 alin. (4).
În speţă, prin două expertize întocmite în 2004 şi 2010 pe baza documentaţiei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară s-a concluzionat că terenul nu aparţine SC P. SA, ci Municipiului Bucureşti.
Terenul este liber de construcţii „nu este afectat de reţele supra sau/şi subterane" conform raportului de expertiză întocmit în anul 2010.
Se mai arată că aceeaşi fâşie de teren nu este amenajată, nu este asfaltată şi neiluminată, avându-se în vedere că primăria a considerat că nu îi aparţine.
Nu poate fi susţinut în cauză că acea suprafaţă de teren poate fi considerată o alee pietonală, în condiţiile în care nu este amenajată, nu poartă o denumire şi număr cadastral, care să o facă aparţinătoare sectorului 6 Bucureşti.
Recurentei i-au fost restituite două porţiuni de teren în natură, una de SC P. SA şi una de către Municipiul Bucureşti, iar fâşia în discuţie se află între aceste două terenuri restituite cu titlu de măsuri reparatorii în natură.
Prin expertiza întocmită de C.N. s-a evidenţiat cu claritate poziţia suprafeţei de teren a cărei restituire în natură se solicită, prin suprapunerea perfectă cu suprafaţa evidenţiată în documentaţia Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aspect evidenţiat cu ocazia confruntării la întabularea terenului restituit SC P. SA.
Raportul de expertiză întocmit de expertul Costache a fost efectuat pe baza datelor cadastrale, după ce s-au efectuat modernizările staţiei de carburanţi.
Această expertiză evidenţiază poziţia suprafeţei de teren restituită SC P. SA şi poziţia terenului a cărui restituire în natură se solicită. În plus, acest teren nu reprezintă o secţiune a imobilului care a făcut obiectul deciziei nr. 650/1976 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti, prin care s-a transmis în administrarea Centrului pentru Desfacerea Produselor Petroliere Bucureşti suprafaţa de 760 mp situată în intersecţia B-dul. G. – str. A. – str. P.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor nr. 767 martie 1996 atribuie în proprietatea exclusivă a C.P. SA suprafaţa de 439 mp identificată prin anexa 2 şi planurile topografice din anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată în ianuarie 1996 la Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Bucureşti.
Din analiza acestor planuri se constată că proprietatea C.P. SA de 436 mp nu include şi terenul în litigiu, care este liber.
Este evident că P. SA nu a restituit această suprafaţă, deoarece nu a avut-o în posesie niciodată.
Faţă de aceste considerente, se reţine că recurenta reclamantă este îndreptăţită la restituirea în natură şi a suprafeţei de 59 mp, teren liber, astfel că urmează a se admite recursul declarat, să se modifice Decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi să se menţină ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimatul-pârât, căzut în pretenţii va fi obligat să plătească reclamantei C.J. 1000 lei cheltuieli de judecată avansate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.J. împotriva deciziei nr. 286 A din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei nr. 1809 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o menţine.
Obligă intimatul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamanta C.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1708/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
