ICCJ. Decizia nr. 1783/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1783/2011
Dosar nr. 10801/118/2007
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Primarul oraşului Eforie a emis, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 951 din 27 iunie 2007 prin care a fost respinsă notificarea formulată de petentul C.M.A., care a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Eforie, lot 36, în suprafaţă de 750 mp, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi nici a celei de moştenitor.
Împotriva dispoziţiei emisă de primar a formulat contestaţie petentul, susţinând că a făcut dovada că terenul a fost proprietatea bunicii sale materne, care a fost deposedată abuziv de dreptul ei de proprietate.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu B.S., solicitând a fi constatată valabilitatea contractului de concesiune nr. 110 din 13 mai 1996, precum şi a dreptului său de proprietate asupra construcţiei edificată şi pe parcela 36, ce formează obiectul litigiului.
Prin sentinţa nr. 661 din 18 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost admisă acţiunea principală, a fost anulată dispoziţia nr. 951 din 27 iunie 2007 emisă de Primarul oraşului Eforie, a fost dispusă restituirea în natură către contestator a terenului situat în Eforie Nord, lot. 36, în suprafaţă de 566 mp, a fost respinsă cererea contestatorului de restituire a diferenţei de 184 mp teren, situat în parcelarea R.L. Eforie, a fost obligat pârâtul să înainteze documentaţia aferentă pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reprezentând contravaloarea suprafeţelor de 184 mp ce nu poate fi restituită în natură, a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul B.S. şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 3100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 894 din 9 iunie 1916, S.P.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 750 mp, reprezentând lotul nr. 36, situat în oraşul Eforie Nord, că reclamantul a făcut dovada calităţii de succesor al acesteia, că imobilul a fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului şi că nu este posibilă restituirea în natură decât a terenului în suprafaţă de 566 mp, diferenţa de 184 mp neputând fi restituită în natură, deoarece este ocupată de alei de acces.
În privinţa cererii de intervenţie formulată de intervenientul B.S., prima instanţă a constatat că este neîntemeiată, deoarece acesta a preluat în folosinţă terenul în suprafaţă de 90 mp, respectiv loturile 36 şi 37, în baza contractului de concesiune nr. 110 din 13 mai 1996 încheiat cu Consiliul local al oraşului Eforie, că din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că pe o parte din terenul ce a format obiectul notificării este amplasată o fundaţie realizată de intervenient şi că aceasta nu are regimul unei construcţii în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991.
Apelul formulat împotriva sentinţei tribunalului de pârâtul Primarul oraşului Eforie, a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 81 C din 26 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, iar apelantul a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 3500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul oraşului Eforie susţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, şi anume a calităţii de succesor al fostei proprietare V.S., căsătorită cu S.P. şi că nu s-a dovedit că V.S.P. este aceeaşi persoană cu V.C., că nu a fost dovedită preluarea abuzivă a imobilului şi că, în conformitate cu prevederile art. II din OUG nr. 184/2002 cetăţenii străini sau apatrizii pot dobândi doar un drept de folosinţă special, iar reclamantul fiind cetăţean german nu poate beneficia de restituirea în natură a terenului.
Recursul este nefondat.
Terenul ce formează obiectul litigiului a fost cumpărat de V.S.P., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 894 din 9 iunie 1916 (fila 52 din dosarul tribunalului).
Astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 73 din 11 noiembrie 2004 emis de Biroul notarului public D.P., de pe urma defunctei C.V.(fostă P.V.) au rămas ca moştenitori V.C. şi C.M.C., iar de pe urma defunctului V.C. a rămas unică moştenitoare C.M.C. (filele 37 şi 38 dosar fond).
La fila 55 din dosarul tribunalului se află copia certificatului de moştenitor nr. 45 din 31 mai 2001 al Biroului notarului public I.M., conform căruia de pe urma defunctei C.M.C. a rămas ca unic succesor A.C.M.A.C.M), cetăţean german, căruia, în calitate de fiu îi revine întreaga masă succesorală.
Conform, declaraţiei de notorietate autentificată sub nr. 430 din 6 aprilie 2004 de notarul public D.P., numita G.P.C.V. a precizat că V.C. este una şi aceeaşi persoană cu V.P.
Cu aceste înscrisuri, precum şi cu actele de stare civilă depuse la dosar, contestatorul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, atât în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra terenului ce formează obiectul litigiului, cât şi calitatea sa de moştenitor.
În cauză nu a fost făcută dovada modalităţii preluării imobilului, dar simplul fapt că acesta se află în patrimoniul statului demonstrează că trecerea bunului în proprietatea statului s-a făcut abuziv, fără titlu valabil, astfel că este nefondată şi critica vizând acest aspect.
Neîntemeiat este şi ultimul motiv de recurs.
Este adevărat că potrivit art. II din OUG nr. 184/2002, cetăţenii străini sau apatrizii puteau dobândi doar un drept de folosinţă special asupra terenurilor pentru care erau îndreptăţiţi a le fi restituite în natură, dar ulterior această dispoziţie a fost abrogată prin Legea nr. 312/2005 care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
Conform art. 3 al capitolului II din Legea nr. 312/2005, cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, iar potrivit art. 8 lit. b) din aceeaşi lege, la data intrării ei în vigoare se abrogă orice dispoziţie contrară.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul oraşului Eforie împotriva deciziei nr. 81/C din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1757/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1752/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
