ICCJ. Decizia nr. 1874/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 11 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, contestatoarele R.(B.) A. și R. (B.) I. au formulat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al municipiului București, SC C.I.SA, B.Ș., D.V., D.E., M.G., G.N., Primăria municipiului București, contestație împotriva Dispoziției nr. 9528 din 13 februarie 2008, emisă de Primarul General al municipiului București, prin care s-a respins notificarea nr. 902/2001, formulată de acestea, privind restituirea în natură a întregului imobil situat în București, precum și a Dispoziției nr. 9527 din 13 februarie 2008, prin care se restituie imobilul, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 și se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea. S-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, încheiat între B.Ș. și C.G.M.B; contractului de vânzare cumpărare, încheiat între D.V., căsătorit cu D.E. și C.G.M.B; contractului de vânzare cumpărare, încheiat între M.G. și C.G.M.B; contractului de vânzare cumpărare, încheiat între G.N.și C.G.M.B., iar în temeiul art. 480 și urm. C. civ., revendică apartamentele ce fac obiectul contractelor sus men?ionate.
în fapt, s-a arătat că prin notificarea nr. 902/2001, au solicitat restituirea în natură a întregului imobil situat în București, sector 3, format din construcție Corp A (S+P+l+M) și Corp B (S+P+l) și teren în suprafață totală de 425 mp, care a fost dobândit de tatăl lor, B.V., prin contractul de vânzare cumpărare din 21 ianuarie 1925 și transcris în data de 21 ianuarie 1925, la grefa Tribunalului Ilfov, secția notariat.
Au precizat că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, în anul 1959, când s-a dispus completarea listelor anexe la decret, în baza Hotărârii Consiliului de Miniștrii al R.P.R. nr. 563 din 12 mai 1959, la poziția nr. 908 figurând ca proprietar B.P.M., mama lor.
Vânzarea acestor apartamente, de către stat, în anul 1997, din imobil, cumpărătorilor B.Ș., D.V. și D.E., M.G. și G.N., s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale act. 1 din Legea nr. 112/1995, înainte de soluționarea cererii formulată în baza Legii nr. 112/1995 de R.A., prin care era încunoștințat că nu este corect preluat imobilul. S-a arătat că nu pot fi reținute dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, pentru că se referă la împrejurarea că, se acordă despăgubiri pentru imobilele înstrăinate fostului chiriaș cu respectarea operațiunilor de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul.
S-a mai arătat că, într-un litigiu anterior, solu?ionat prin sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999, pronunțată în dosar, de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantele au formulat o acțiune prin care au revendicat întregul imobil din sectorul 3, în contradictoriu cu pârâtele, mai puțin primele două. Acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar apelul prin Decizia civilă nr. 55/ A din 28 ianuarie 2000, pronunțată în dosar de C.A.B., secția a III-a civilă, a fost respins ca nemotivat.
Prin Decizia civilă nr. 206 din 30 ianuarie 2006, C.A.B., secția a IV-a civilă, a respins acțiunea în revendicare formulată doar împotriva pârâților D.V. și D.E., în fond ca inadmisibilă, în apel ca neîntemeiată, iar în recurs, ca autoritate de lucru judecat, cu opinie separată.
Au depus întâmpinări la dosarul cauzei pârâții B.Ș., M.G. și M.E., aceștia solicitând respingerea acțiunii introduse de reclamante; în ceea ce privește capătul 1 al acțiunii introductive, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, pe capătul 2 de cerere, au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât a operat termenul special de prescripție de 1 an, reglementat de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în privința capătului 3 de cerere au invocat excepția autorității de lucru judecat, față de dosarul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 55/ A din 28 ianuarie 2000 a Curții de Apel București.
La termenul de judecată din data de 18 iunie 2008, contestatoarele au formulat, în temeiul art. 57 C.pr.civ., cerere de intervenție forțată a pârâților M.E., Z.C.A. și Z.C.
La data de 20 octombrie 2008 contestatoarele au formulat cerere precizatoare și completatoare prin care au indicat valoarea apartamentelor. Au solicitat instanței să oblige pârâta Municipiul București prin Primar General să indice apartamentele care se restituie în baza Dispoziției nr. 9527 din 13 februarie 2008, suprafața acestora, de?inătorii lor actuali, precum și titlul acestora.
La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2008, pârâții Z.C.A. și Z.C. au depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numitului G.N. Au fost invocate excepția disjungerii, excepția inadmisibilită?ii acțiunii în revendicare, excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 5574 din 18 iunie 2002, definitivă și irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 17 decembrie 2008, deliberând asupra excep?iilor invocate, instan?a a respins cererile de disjungere și de suspendare ca neîntemeiate, a respins excep?ia lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., D. și M., ca nefondată. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor vânzare-cumpărare. A admis excepția autorității de lucru judecat pentru acțiunea în revendicare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că cererea de judecată are 3 capete de cerere între care există raporturi de accesorialitate. în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., D. ?i M. pe capătul 1 al cererii (contestație în baza Legii nr. 10/2001), tribunalul a constatat că reclaman?ii au precizat că, pe acest petit înțeleg să se judece cu Municipiul București prin Primarul General, iar nu și cu pârâții persoane fizice (care au fost chemați în judecată pe celelalte 2 capete de cerere), ca atare excepția fiind nefondată.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (capătul 2 al cererii), tribunalul a avut în vedere prev. art. 45 din Legea nr. 10/2001, fa?ă de introducerea ac?iunii la data de 11 martie 2008. Subsecvent acestei soluții, tribunalul nu a mai luat în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC C.I. (acesta fiind chemat în judecată pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare).
în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a capătului 3 de cerere privind acțiunea în revendicare, tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999, a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil, acțiunea în revendicare formulată de reclamantele din cauza de față, în contradictoriu cu pârâții B., D. și M., în sensul respingerii acesteia. Faptul că M.E. nu a fost parte în acel proces este fără relevanță, întrucât aceasta are aceeași situație juridică ca și soțul acesteia, parte în proces. Pe de altă parte, pârâții Z. au fost chemați în judecată în această cauză pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute, iar prin Decizia civilă nr. 206 din 30 ianuarie 2006 s-a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței menționate anterior în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii de revendicare, astfel încât acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
Prin sentința civilă nr. 234 din 18 februarie 2009, Tribunalul Bucure?ti, sec?ia a IV-a civilă a respins ca prescrisă cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a respins acțiunea în revendicare ca urmare a existenței autorității de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată contestația, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție, a obligat reclamantele la plata către pârâții B.Ș., M.G. și M.E. a sumei de 2.600 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea sentinței s-a reținut că, întrucât prin încheierea din 17 decembrie 2008 au fost admise excepțiile prescripției și autorității de lucru judecat, cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, s-a respins ca prescrisă, și ca urmare a existenței autorității de lucru judecat, acțiunea în revendicare.
în ceea ce privește contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legii nr. 10/2001 prin care se solicită restituirea în natură a întregului imobil situat în București, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 9527 din 13 februarie 2008, s-a dispus restituirea în natură a acestuia, cu excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin dispoziția nr. 9528 din 13 februarie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor vândute împreună cu terenul aferent și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Având în vedere că cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare menționate mai sus a fost respinsă ca prescrisă, tribunalul a constatat că pârâtul Municipiul București nu mai deține în patrimoniu respectivele apartamente împreună cu terenul aferent, astfel că nu are cum să dispună de aceste bunuri prin restituirea în natură, acesta procedând corect prin aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut, cu referire la cererea precizatoare, că nu trebuie omise dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu privire la termenul în care pot fi aduse critici dispozițiilor emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, respectiv 30 de zile de la comunicare.
Judecata în apel,
împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele, solicitând desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. în motivarea apelului s-a arătat că netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis prin încheierea din data de 3 decembrie 2008, excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția puterii de lucru judecat, având în că, petitul de cerere privind nulitatea contractelor din 2 noiembrie 2007, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 5,art. 948 și urm, art. 968 C. civ., principiilor de drept fraus omnia corrumpit și nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, iar admiterea acestei excepții are ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, art. 6 din C.E.D.O.
Pe cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2 noiembrie 2007, aferent pârâților Z.C. și C., instanța de fond a omis cu desăvârșire să se pronunțe.
Deși contestatoarele au solicitat introducerea în calitate de pârâți a lui M.E., Z.C. și C., având în vedere că nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 134 C. proc. civ., sens în care se aplicau dispozițiile art. 135 C. proc. civ., instanța nelegal și netemeinic, a calificat cererea ca intervenție forțată.
în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, instanța de fond a admis-o nelegal și netemeinic, deoarece nu este întrunită tripla identitate de elemente (art. 1201 C. civ.).
Instanța de fond, a apreciat gre?it că cererea completatoare de la termenul din data de 3 decembrie 2008, cu privire la temeiul de drept referitor la acțiunea în revendicare, trebuia formulată în termenul de 30 de zile. Instanța încalcă dispozițiile art. 134 C. proc. civ., prin care este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, iar cererea nu se socotește modificată în sensul art. 132 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 182/ A din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucure?ti, sec?ia a IX-a civilă ?i pentru cauze, privind proprietatea intelectuală a admis apelul reclamantelor, a desfiin?at în parte sentin?a apelată ?i a trimis cauza primei instan?e pentru solu?ionarea cererii de constatare a nulită?ii contractului nr. 820/2007 ?i a cererii de revendicare formulate împotriva intervenien?ilor for?a?i Z.
Pentru a pronun?a această decizie, instan?a de apel a re?inut că, în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiunea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, soluționată prin încheierea din 17 decembrie 2008, hotărârea primei instanțe este legală ?i temeinică, având în vedere că potrivit art. 45 alin (5) din Legea nr. 10/2001, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii speciale, termenul de un an fiind prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 august 2002, iar ac?iunea de fa?ă a fost formulată la data de 11 martie 2008, cu depășirea termenului menționat anterior. Argumentul în sensul că nu s-ar fi cerut constatarea nulității în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ci în baza dispozițiilor art. 5,art. 948 și urm, art. 968 C. civ., principiilor de drept fraus omnia corrumpit și nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, este nefondat, având în vedere că dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o dispoziție specială, derogatorie de la dreptul comun în sensul prescriptibilității dreptului de a cere constatarea nulității contractelor prin care statul a înstrăinat imobilele care fac obiectul acestei legi, indiferent de cauza de nulitate. Această dispoziție legală nu îi îngrădește accesul liber la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a nici dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., atât timp cât reclamanta a avut la dispoziție un termen în care să-?i exercite dreptul pe care nu a înțeles să îl respecte.
Este temeinică ?i soluția primei instanțe pronunțată prin aceeași încheiere, în sensul admiterii excepției puterii de lucru judecat raportat la capătul de cerere privind revendicarea imobilului în contradictoriu cu pârâții B.?., D.V., D.E., M.G. ?i M.E., având în vedere că, prin sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999 a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil acțiunea în revendicare formulată de reclamantele din cauza de față în contradictoriu cu ace?ti pârâți, iar faptul că M.E. nu a fost parte în acel proces este fără relevanță, întrucât aceasta are aceeași situație juridică ca și soțul acesteia, parte în proces.
Sunt nefondate susținerile apelantelor în sensul că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru intervenirea puterii lucrului judecat având în vedere că aceste condiții trebuie să existe raportat la capătul de cerere privind revendicarea, doar cu privire la acesta reținându-se autoritatea de lucru judecat. Or, obiectul litigiului este identic, fiind indiferent dacă în primul litigiu s-a revendicat întregul imobil, iar în prezentul litigiu doar părți din acesta, respectiv apartamentul deținut de fiecare dintre pârâții persoane fizice, reclamantelor fiindu-le opozabilă soluția de respingere a revendicării în integralitate. Cauza este aceeași întemeiată pe art. 480 C. civ. ?i pe titlurile lor de proprietate, celelalte temeiuri de drept invocate fiind aferente celorlalte capete ale acțiunii de față.
în ceea ce privește părțile, ceea ce este esențial în cazul puterii lucrului judecat este ca reclamantul să fi fost același, atât timp cât există identitate de cauză și obiect, ținând cont că acesta a avut la dispoziție, în primul proces, toate mijloacele de stabilire a cadrului procesual din punctul de vedere al părților, obiectului și cauzei. Astfel, se admite că reclamantului din prima cerere i se poate opune puterea de lucru judecat de pârâtul din a doua cerere, altul decât cel din primul proces, dacă are aceeași situație cu pârâtul inițial. în speță, aceasta este situația lui M.E., soția lui M.G., care nu a fost pare în primul proces.
Ca atare în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. privind identitatea de părți, cauză și obiect.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, tribunalul a arătat expres că nu a mai luat-o în discuție, raportat la admiterea excepției puterii lucrului judecat legat de același capăt de cerere.
în ceea ce privește faptul că prima instanță ar fi omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea Municipiului București să indice apartamentele care se restituie, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că, prin acțiunea introdusă la data de 11 martie 2008 nu s-a formulat un astfel de capăt de cerere, iar solicitarea formulată prin "cererea precizatoare și completatoare" din data de 21 octombrie 2008, nu reprezintă un capăt suplimentar de cerere, având în vedere, pe de o parte, faptul că reprezintă un al doilea punct prin care se indică valoarea apartamentelor, în mod evident fiind doar o cerere prin care se încerca lămurirea cadrului procesual, dacă mai sunt și alte apartamente care au fost înstrăinate, această concluzie fiind confirmată și de faptul că nu s-a indicat nici temeiul de drept ?i nici motivarea în fapt a unui eventual nou capăt de cerere, iar pe de altă parte, printr-o altă precizare din data de 10 februarie 2009, solicită ca probă cu înscrisuri ca Municipiul București să depună acte privind apartamentele care se restituie în baza dispoziției nr. 9527 din 13 februarie 2008, suprafața acestora, deținătorii actuali precum și titlul acestora.
A?a cum rezultă din conținutul dispozi?iei, spațiile care s-au restituit prin decizia în cauză sunt identificate ca fiind reprezentate de restul imobilului, care a rămas în urma încheierii contractelor prin care s-au înstrăinat apartamentele enumerate în acea dispoziție.
Curtea a constatat fondate motivele de apel prin care se susține nepronunțarea cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, contract care de altfel, nici nu a fost depus la dosar, în dispozitivul sentinței nefiind menționat acest contract la alineatul în care instanța s-a pronunțat cu privire la prescripția dreptului de a cere constatarea nulității. Nu se poate considera a fi vorba despre o eroare materială, având în vedere data încheierii acestui contract, faptul că nu se încadrează în situația tip a celorlalte contracte care existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar și la împlinirea termenului special de prescripție prevăzut de această lege.
Ținând cont că prin încheierea de la data de 17 decembrie 2008, când prima instanță s-a pronunțat cu privire la puterea de lucru judecat referitoare la acțiunea în revendicare, s-a reținut că pârâții Z. au fost chemați în judecată pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute, rezultă că instanța nu a analizat această excepție și raportat la acțiunea în revendicare îndreptată împotriva acestor pârâți.
Argumentul primei instanțe în sensul că împotriva pârâților Z. nu s-ar fi formulat acțiune în revendicare este eronat, având în vedere că prin cererea de intervenție forțată din data de 12 iunie 2008, reclamantele au arătat că înțeleg să revendice ?i apartamentul nr. X, parter, care ar fi făcut obiectul contractului nr. 820/2007.
Cu referire la cererea precizatoare, prima instanță nu a reținut raportat la acțiunea în revendicare că ar fi trebuit formulată în termenul de 30 de zile, ci cu privire la contestarea dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea nu se susțin, prima instanță motivându-?i deciziile privitoare la două excepții, dar ?i de ce este neîntemeiată contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu excepția celor reținute anterior ?i care duc la desființarea în parte a sentinței.
Judecata în recurs,
împotriva Deciziei civile nr. 182/ A din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, au declarat recurs reclamantele R.A. ?i R.I. (1) ?i pârâ?ii Z.C.A. ?i Z.C. (2).
1. Recursul reclamantelor este încadrat în dispozi?iile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ?i vizează nelegalitatea deciziei atacate pentru următoarele motive:
Instanța de fond a admis excepția puterii de lucru judecat, cu încălcarea prevederilor art. 1201 C. civ., având în vedere că nu este întrunită tripla identitate de elemente:
în ceea ce privește hotărârile invocate de către pârâți, sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999 a Tribunalului Bucure?ti, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 55/ A din 28 ianuarie 2000, Cur?ii de Apel Bucure?ti și Decizia civilă nr. 206 din 30 ianuarie 2006 a aceleia?i instan?e, raportată tot la sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999, obiectul a fost nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie întreg imobilul și nu doar patru apartamente ?i anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate prin fraudarea legii.
Obiectul prezentei acțiuni este diferit: contestație împotriva dispoziției nr. 9528 din 13 februarie 2008, emisă de Primarul General al municipiului București, prin care s-a respins notificarea nr. 902/2001, privind restituirea în natură a întregului imobil, precum și a dispoziției nr. 9527 din 13 februarie 2008, prin care se restituie doar o parte din imobil, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 și se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea; obligarea Municipiului București prin Primarul General să indice apartamentele care se restituie în baza dispoziției nr. 9527 din 13 februarie 2008; constatarea nulități absolute a contractelor din 02 noiembrie 2007; revendicarea prin comparare de titluri a apartamentelor (în număr de patru).
Al doilea element al puterii de lucru judecat, identitatea de cauză, nu este întrunită, deoarece temeiul juridic este diferit.
în ceea ce privește identitatea de părți, aceasta nu este îndeplinită, în prezentul litigiu, având calitatea de parte și M.E., care în litigiile anterioare nu au avut nicio calitate procesuală.
Instan?a de apel a apreciat gre?it dispozi?iile art. 129 alin. (6) ?i art. 132 C. proc. civ., cu referire la cererea completatoare ?i precizatoare formulată la termenul din 22 octombrie 2008.
2. La data de 27 octombrie 2010, pârâ?ii au formulat cerere de repunere în termenul de motivare a recursului, depunând, totodată, ?i motivele de recurs.
Cererea de repunere în termenul de motivare a recursului a fost fundamentată pe faptul că, împotriva pârâ?ilor nu a început a curge termenul prevăzut de art. 301, coroborat cu dispozi?iile art. 303 ?i ale art. 306 C. proc. civ. Arată că nu le-a fost comunicată niciodată decizia atacată ?i concluzionează că se află în termenul de motivare a căii de atac promovate.
Motivele de recurs sunt încadrate în dispozi?iile art. 304 pct. 8 ?i 9 C. proc. civ. Arată că instan?a de apel a procedat la o interpretare trunchiată a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, schimbând natura juridică ?i în?elesul lor.
Astfel, reclamantelor li s-a recunoscut prin dispozi?ia contestată, dreptul la repara?ii prin echivalent, în condi?iile în care într-un litigiu demarat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a respins ac?iunea în revendicare formulată de reclamante, a?a cum reiese din sentin?a civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999 a Tribunalului Bucure?ti.
Este eronată re?inerea cur?ii de apel în sensul că instan?a de fond trebuia să aprecieze cu privire la excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune în contra pârâ?ilor, în condi?iile în care această excep?ie era întemeiată cu privire la contractele încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Instan?a de fond a solu?ionat corect incidentele procedurale în cauză cu privire la prescrip?ia dreptului la ac?iune al reclamantelor ?i la excep?ia autorită?ii de lucru judecat.
Arată că nu în?elege ra?iunea pentru care instan?a de apel a considerat că pârâ?ii se află într-o situa?ie omisso medio, în condi?iile în care în considerentele instan?ei s-a făcut referire la excep?ia autorită?ii lucrului judecat, cu trimitere la considerentele încheierii din 17 decembrie 2008. Contractul de vânzare cumpărare a fost depus încă de la judecata în primă instan?ă, în momentul în care a fost solicitată prezentarea titlurilor ?i precizarea ac?iunii cu privire la valoarea acestora.
Analizând cu prioritate cererea formulată de pârâ?ii Z.C.A. ?i Z.C., prin care ace?tia solicită repunerea în termenul de recurs, înalta Curte constată că aceasta este tardivă, pentru considerentele ce succed:
Articolul 103 C. proc. civ. reglementează o repunere în termen în condiții restrictive, deoarece textul se referă la "cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei’’ să exercite calea de atac în termenul legal. în sensul textului citat, afirmația recuren?ilor că hotărârea atacată nu a fost comunicată, nu constituie motiv de repunere în termen.
Astfel, se constată că decizia atacată a fost comunicată la domiciliul so?ilor-pârâ?i din Bucure?ti, sector 3, imobil care, de altfel, reprezintă ?i obiectul litigiului de fa?ă. La dosar, al Cur?ii de Apel Bucure?ti (filele 115-116) se află procesele-verbale încheiate de persoana însărcinată cu înmânarea deciziei atacate, care cuprinde toate datele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., acest proces-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care le-a încheiat.
Decizia atacată a fost comunicată pârâ?ilor la data de 21 ianuarie 2010, iar ace?tia au în?eles să declare recurs la data de 10 martie 2010, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 25 octombrie 2010, cu depă?irea termenului legal. Or, potrivit art. 301 raportat la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul trebuia declarat în 15 zile de la comunicarea hotărârii ?i motivat prin cererea de recurs sau înlăuntrul aceluia?i termen.
Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea de repunere în termen și, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de pârâ?i, se va respinge, ca tardiv, recursul nedeclarat ?i nemotivat de ace?tia în termenul legal.
Recursul reclamantelor este nefondat.
Critica esen?ială a recursului prive?te re?inerea eronată, cu încălcarea dispozi?iilor art. 1201 C. civ., de către instan?ele inferioare a autorită?ii de lucru judecat a unor hotărâri judecătore?ti pronun?ate în litigii anterioare.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală absolută irefragabilă în art. 1201 C. civ. și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută de art. 166 C. proc. civ.
Potrivit art. 1201 C. civ. este "lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Art. 166 C. proc. civ. prevede că "excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs."
Astfel, în litigiul finalizat prin sentința civilă nr. 1203 din 19 octombrie 1999 a Tribunalului București, definită ?i irevocabilă prin decizia civilă nr. 55/ A din 28 ianuarie 2000 a Cur?ii de apel Bucure?ti, reclamantelor, în contradictoriu cu pârâ?ii B.?., D.V. ?i E., M.G., G.N. ?i C.G.M.B., li s-a respins revendicarea întregului imobil situat în Bucure?ti, precum ?i solicitarea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Prin demersul judiciar ini?iat la data de 11 martie 2008, reclamantele au formulat o nouă ac?iune cu trei petite: contesta?ie împotriva dispozi?iilor nr. 9527 ?i nr. 9528 emise de Primarul General al municipiului Bucure?ti, constatarea nulită?ii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 ?i revendicarea apartamentelor prin comparare de titluri.
A?adar, obiectul ambelor litigii - revendicarea întregului imobil/revendicarea celor patru apartamente ale aceluia?i imobil - este identic; scopul final urmărit de parte este același în ambele acțiuni, ceea ce este cazul în speță, reclamantele urmărind ca finalitatea proceselor pornite să fie aceea a restituirii în natură a imobilului în litigiu.
Identitatea de cauză, ca element ce se impune a fi analizat în cadrul autorității de lucru judecat, privește cauza cererii de chemare în judecată, temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere. Din această perspectivă, cauza celor două acțiuni este identică și anume deținerea imobilului de către pârâți, la fel ?i cauza cererilor de chemare în judecată, temeiul juridic al acestora fiind art. 480 C. civ. în spe?a de fa?ă, încadrarea ulterioară a ac?iunii introductive de instan?ă ?i pe dispozi?ii constitu?ionale ?i comunitare nu este de natură a schimba temeiul juridic ini?ial al cererii, câtă vreme dreptul reclamantelor de proprietate a fost respectat prin restituirea în natură a unei păr?i din imobil ?i stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute.
în pricinile care au făcut obiectul celor două judecăți există identitate de părți și de calități procesuale, neputând fi primită critica potrivit căreia M.E. nu ar fi avut calitate procesuală. Astfel, prin sentin?a civilă nr. 3696 din 23 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucure?ti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1741 din 30 iunie 2003 a Cur?ii de Apel Bucure?ti, sec?ia a III-a civilă, a fost respinsă ac?iunea în revendicare formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâ?ii-so?i M.G. ?i M.E.
Se constată, așadar, că în mod corect instanța de apel a reținut, confirmând hotărârea instanței de fond, că în cauză operează autoritatea de lucru judecat cu privire la petitul de revendicare, fiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză impusă de dispozițiile art. 1201 C. proc. civ.
Este neîntemeiat motivul de ordin procedural, referitor la nesolu?ionarea cererii de "completare ?i precizare" de acțiune formulată de reclamante la data de 20 octombrie 2008, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.
Astfel, prin încheierea de ?edin?ă din data de 24 septembrie 2008, Tribunalul Bucure?ti a învederat reclamantelor să indice valoarea fiecărui apartament revendicat, iar prin cererea depusă la 20 octombrie 2008, acestea s-au conformat dispozi?iilor luate de instan?ă. Solicitarea reclamantelor în sensul obligării pârâtului Municipiul Bucure?ti prin Primar General, de a indica apartamentele care se restituie prin decizia emisă de acesta, se prive?te a fi lipsită de fundament juridic, câtă vreme, prin dispozi?ia nr. 9527 din 13 februarie 2008 s-a restituit imobilul, cu excep?ia celor 4 apartamente individualizate.
Mai mult, critica de nesolu?ionare a cererii formulată la data de 20 octombrie 2008, intitulată de reclamante "precizatoare ?i completatoare", este formulată omisso medio, întrucât în apel s-a criticat doar cererea depusă la termenul din 3 decembrie 2008, cu privire la temeiul de drept al ac?iunii în revendicare.
Față de considerentele arătate anterior, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamante, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4061/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1753/2011. Civil → |
|---|
