ICCJ. Decizia nr. 1290/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 11.CC din 26 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a acțiunii civile formulată de executorul Judecătoresc C.G. în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc G.C.V., A.F.P. Mizil, Primăria orașului Mizil, SC E.M.N. SA, SC C. SA, A.N.A.R. SA, SC U.S., SC R.V.O. SA în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
în soluționarea conflictului negativ de competență, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art.11 din Legea nr.188/2000, în cazul unui conflict ivit între două birouri de executori judecătorești aflate în circumscripția unor instanțe diferite, competența de soluționare revine judecătoriei pe raza căreia se află biroul executorului cel dintâi sesizat, în cazul în speță Judecătoria Râmnicu Sărat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Biroul Executorului Judecătoresc C.G., înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 17 noiembrie 2008.
La 7 octombrie 2009, înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care nici una dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, la 12 noiembrie 2010, în vederea discutării perimării, în acord cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ.
înalta Curte constată aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil.
Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.
Cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 7 octombrie 2009, data suspendării judecării cauzei pentru lipsa părților și până la 12 noiembrie 2010, data repunerii din oficiu a cauzei pe rol, din vina părților nefiind întocmit nici un act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat perimat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1194/2011. Civil → |
|---|
