ICCJ. Decizia nr. 1887/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1887/2011
Dosar nr. 7590/95/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 ianuarie 2001, petenta SC C.E.R. SA, având calitatea de pârât – recurent în dosarul nr. 7590/95/2008, a solicitat în contradictoriu cu reclamantul P.I. lămurirea şi completarea dispoziţiunilor deciziei civile nr. 2791 din 6 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 7590/95/2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii se arată că petenta a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 136 din 29 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 7590/95/2008 având ca obiect exproprierea. În faza procesuală a recursului s-a formulat şi s-a susţinut cererea cu privire la cheltuielile de judecată, totuşi această susţinere nu a fost cuprinsă în dispozitivul deciziei civile a cărei lămurire şi completare se solicită: Cu alte cuvinte se susţine că, s-a omis să se menţioneze în dispozitivul hotărârii că odată cu respingerea recursului se respinge şi cererea privind cheltuielile de judecată.
În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea dosarului în care s-a pronunţat decizia a cărei lămurire şi completare se solicită.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se va respinge ca nefondată, cererea de lămurire şi completare a dispozitivului.
Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau a unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Această instituţie are un caracter general în sensul că îşi găseşte aplicaţiune în privinţa omisiunii de a soluţiona un capăt de cerere indiferent de valoarea lui.
Cum, petentul a solicitat prin demersul judiciar, completarea hotărârii, pe motiv că, instanţa a omis să se pronunţe şi cu privire la cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, este cert că, teoretic, cererea promovată se încadrează în dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. Dar, din punct de vedere al admisibilităţii acţiunii, în cauză nu ne aflăm în niciuna din situaţiile reglementate de acest text, având în vedere că în calea de atac a recursului părţile nu au formulat şi o cerere accesorie, care să privească plata cheltuielilor de judecată.
Or, potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii în toate cazurile hotărăsc numai asupra cererilor deduse judecăţii.
Rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Instanţa nu poate iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunile cu care a fost investită, astfel cum acestea au fost formulate.
Cum în speţa supusă judecăţii părţile din proces nu au solicitat ca odată cu soluţionarea recursului să se facă şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. - plata cheltuielilor de judecată -, este cert că instanţa nu se putea pronunţa cu privire la o cerere accesorie cu care nu a fost investită.
Aşadar, în raport de cele reţinute, Înalta Curte va respinge cererea de lămurire şi completare a dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2791 din 06 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 47/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1888/2011. Civil → |
|---|
