ICCJ. Decizia nr. 1975/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1975/2011
Dosar nr. 8139/101/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Reclamanta D.I. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constatarea şi recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenta anticomunistă a acesteia şi a membrilor familiei sale, constatarea şi recunoaşterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Stăncuţa Nouă, judeţul Brăila (1 ianuarie 1952-1955) pentru toţi deportaţii, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 mii euro pentru aceasta şi toţi luptătorii aflaţi în viaţă, ca daune morale, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, a arătat că în luna iunie 1951 părinţii săi M.I. şi M.N. au fost deportaţi din comuna Pristol jud. Mehedinţi în satul Stăncuţa Nouă, jud. Brăila şi li s-au confiscat toate bunurile pe care le aveau.
La data deportării mama reclamantei era însărcinată cu reclamanta în 3 luni, i-a dat naştere în tabăra de deportaţi în care au locuit vreme de 4 ani şi 10 zile, perioadă de mari privaţiuni şi în care au suportat foame, mizerie,
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 38 din 25 ianuarie 2010 a respins cererea reclamantei.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că la adoptarea Legii nr. 221/2009 legiuitorul a urmărit acoperirea prejudiciului moral suferit de cei supuşi condamnărilor politice, necuprinzând în această categorie de despăgubiri şi pt cei supuşi măsurilor administrative cu caracter politic, iar judecătorul nu are rolul de a crea norme pentru repararea prejudiciului moral la care au fost supuşi cei din urmă, în lipsa cărora cererea nu poate fi soluţionată pozitiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta D.I., critica sa principală vizând faptul că dispoziţiile art. 5 pct. 1 din Legea nr. 221/2009 prevăd expres că orice persoană care a suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referinţă a acestui act normativ poate solicita instanţei de judecată despăgubiri morale pentru perioada cât a suferit, astfel încât sentinţa apelată este nelegală.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia nr. 148 din 5 mai 2010 a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauze spre rejudecare la tribunal.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că atât condamnarea cât şi măsura administrativă sunt măsuri abuzive ale regimului comunist fără vreo diferenţiere sub aspectul caracterului politic şi abuziv, că vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit ca urmare consecinţe penale sau administrative sancţionatorii, aducătoare de prejudicii materiale şi morale.
Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, devenind incidente dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, în temeiul dipoz. art. 8 şi 9 C. proc. civ., precizând, în cererea scrisă, că prima instanţă a analizat şi pe fond cererea reclamantei pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată şi că instanţa de apel avea obligaţia ca în cazul desfiinţării hotărârii instanţei de fond, reţină spre rejudecare cauza.
La termenul de judecată din data de 4 martie 2011 reprezentanţa recurentului a susţinut un motiv de casare de ordine publică, respectiv nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de fond, întrucât la dezbateri nu a fost prezent procurorul, deşi participarea sa în astfel de litigii este obligatorie.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat, înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acţiuni distincte: acţiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acţiunea în pretenţii reprezentând daune morale şi/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau faţă de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.
Pentru acţiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competenţa în primă instanţă a tribunalului, secţia civilă şi participarea procurorului la judecarea acestor cereri.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunţarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului parchetului constituie nulitate de ordine publică.
Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţată.
Întrucât participarea procurorului era obligatorie şi la soluţionarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage casarea deciziei deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Or, aşa cum rezultă din lucrările şi actele cauzei, soluţionarea litigiului la instanţele de fond s-a realizat în absenţa procurorului de la dezbateri, participarea procurorului in proces (inclusiv civil), de participant la judecată, desfăşurându-se în temeiul unei dispoziţii legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speţă), iar participarea în litigii, de natura celui în speţă, fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, text anterior menţionat.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea celorlalte critici alb recurentului, constată că recursul este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamanta D.I. şi va anula sentinţa apelată, urmând a trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 148 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată.
Admite apelul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia anulează sentinţa apelată şi trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1980/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
