ICCJ. Decizia nr. 1888/2011. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1888/2011

Dosar nr. 3364/87/2007

Şedinţa publică din 3 martie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă publică din data de 3 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâta recurentă P. SA – membru O.M.V. Grup privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4), (5), art. 73 alin. (3) lit. p), şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă că, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate care vizau o pretinsă neconstituţionalitate a interpretării legii de către instanţe la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie.

În sensul celor de mai sus, au fost exemplificate deciziile nr. 93/2000, nr. 584/2006, nr. 494/2005, nr. 192/2008 şi nr. 474/2008 prin care Curtea Constituţională a statuat că, orice excepţie prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituţionalitate şi care se referă la interpretarea şi aplicarea legii, este inadmisibilă, întrucât excede competenţei Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a formulat recurs pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup. Cauza a avut prim termen de judecată a recursului la data de 17 decembrie 2009.

La acest termen, constatând că la apelul nominal părţile nu s-a prezentat şi că niciuna din acestea nu a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului.

La data de 5 ianuarie 2011 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării recursului fixându-i-se termen la 3 martie 2011.

Întrucât cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării cauzei potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 252 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup împotriva încheierii şedinţă din 03 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup împotriva încheierii de şedinţă din 03 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1888/2011. Civil