ICCJ. Decizia nr. 2/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1454/D din 30 septembrie 2008, Tribunalul Satu Mare a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S.T.E., S.A. și S.I.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților K.E.I. și S.J.; a respins excepția puterii lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor; a admis în parte plângerea la Legea nr. 10/2001 a reclamanților și, în consecință:
A obligat pârâtul la soluționarea notificării din 25 mai 2001 emisă de biroul executorului judecătoresc V.A., privind imobilul, căruia în natură îi corespunde casa șl teren aferent; a respins restul pretențiilor; a respins plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamanții S.J. și K.E.I., în contradictoriu cu același pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamanților S.T.E., S.A., S.I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 19 din 11 martie 2010, a admis apelul declarat de reclamanții S.T.E., S.I. și S.A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în întregime plângerea, și în consecință, obligația stabilită în sarcina pârâtului vizează întregul imobil, care în natură reprezintă casă și teren în suprafață de 7118 m.p.; a obligat pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor București să plătească părții reclamante S.T.E., S.I. și S.A. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor București împotriva aceleași sentințe, pentru motivele ce urmează:
La data de 29 mai 2001, sub nr. 37/2001, a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc V.A., notificarea reclamanților ce viza casa și terenul aferent.
Prin actul nr. 2141 din 2 noiembrie 2001, Primăria comunei Odoreu a comunicat reclamanților că notificarea acestora a fost transmisă Centrului de încercare a Soiurilor Mărtinești - comuna Odoreu.
Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor a arătat că terenul solicitat aparține domeniului public, având regimul juridic reglementat de Legea nr. 18/1991 (art. 35), iar conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu face obiectul acestei legi, cu precizarea că imobilul urmează a fi trecut pe lista imobilelor pentru care se vor acorda despăgubiri.
Ulterior comunicării, a fost declanșat litigiul, acesta vizând doar parcela, celelalte parcele menționate în notificarea reclamanților nefăcând obiectul prezentului proces.
Parcela are o suprafață de 7118 m.p., pe aceasta găsindu-se inclusiv casa ce a aparținut antecesorului reclamanților în perioada anterioară regimului comunist, dreptul de proprietate al acestuia fiind intabulat sub nr. B.1, el vizând atât construcția notată sub A I 4, cât și terenul în suprafața mai sus indicată.
Acest imobil apare menționat în Planul cadastral depus în dosarul de apel la fila 42, alături de alte imobile aflate în administrarea Centrului de Testare a Soiurilor. Corespondența apare menționată și în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită.
în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 a Judecătoriei Satu Mare, au fost declarate nule absolut certificatele de moștenitor din 10 aprilie 1995 și 10 aprilie 1995, reținându-se că parcela nu se găsea în patrimoniul celor doi defuncți la data decesului acestora, prin urmare dreptul asupra acesteia nu putea fi transmis mortis causa, însă faptul că respectivele certificate de moștenitor au fost desființate prin hotărârea judecătorească menționată nu face ca reclamanților din prezentul proces să le lipsească calitatea procesuală activă, astfel cum fără temei susține apelantul pârât. Aceștia, prin actele de stare civilă existente la dosar, au justificat calitatea de succesori ai proprietarului tabular al imobilului din litigiu, respectivele certificate de moștenitor fiind anulate nu pentru că reclamanții nu ar fi moștenitorii defuncților menționați în acel act, ci pentru că imobilul se afla în proprietatea statului și nu în patrimoniul lor.
Terenul în suprafață de 7118 m.p. a constituit proprietatea numiților S.T. și A. până în anul 1946 când a fost preluat de Statul Român în baza Decretului de expropriere nr. 83 din 2 martie 1946, tot atunci fiind trecut în patrimoniul G.A.S. O., ulterior, respectiv în anul 1954, a ajuns în administrarea Centrului teritorial de încercare a soiurilor de plate, în prezent reorganizat în baza deciziei nr. 66/31 din 18 septembrie 1997 a Ministerului Agriculturii și Alimentației în Centrul pentru Testarea Soiurilor Satu Mare.
întregul teren a fost preluat de stat, fiind vorba de o măsură abuzivă, din adresa nr. 76558 din 15 martie 1991 emisă de Ministerul de Interne din care a rezultat că S.T. a fost dislocată în baza Decretului de expropriere nr. 83 din 2 martie 1946 și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Turda, județul Cluj, măsură aplicată întregii familii, restricțiile domiciliare fiind ridicate abia în anul 1954 când însă imobilul se afla deja în administrarea G.A.S. - ului, mai apoi a Centrului teritorial de încercare a soiurilor de plante.
Soluția instanței de fond apare ca fiind parțial eronată atunci când impune pârâtei obligația de a soluționa notificarea reclamanților cu privire la casa și terenul aferent, fără a-i preciza întinderea în dispozitivul sentinței, mai mult, în considerentele hotărârii instanța face vorbire despre faptul că o parte din teren cade sub incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, dar acest lucru nu echivalează cu neînrudirea reclamanților la măsuri reparatorii în, condițiile Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a apreciat greșit probele din dosar, pronunțând o hotărâre prin care a obligat Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor la soluționarea notificării nr. 25 mai 2001 emisă de Biroul executorului judecătoresc V.A., al cărei obiect este restituirea în natură a imobilului înscris, căruia în natură îi corespund casa și terenul în suprafață de 7.118 mp.
Prin sentința civilă nr. 3775/1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, instanța a constatat nulitatea absolută totală a celor două certificate de moștenitor, respectiv 340 din 10 aprilie 1995 și 341 din 10 aprilie 1995, și a dispus Serviciului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Satu Mare, anularea încheierii nr. 3642/1995 și a încheierii nr. 3643/1995 prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al numiților S.T.E., S.I. și S.A. asupra imobilului.
în condițiile în care există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de anulare a intabulării dreptului de proprietate al reclamantelor pentru imobilul în cauză, nu există temei pentru Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară de emitere a celor două extrase de Carte Funciară pentru informare nr. 431 și 432.
Instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțând o hotărâre prin care recunoaște dreptul de proprietate al intimaților pentru imobilul asupra căruia, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare) s-a constatat dreptul de proprietate al Statului Român.
Totodată, chiar dacă intimații au vocație succesorală dovedită cu actele de stare civilă, au folosit ca probe certificatele de moștenitor din 10 aprilie 1995, anulate tot prin aceeași hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
în alin. (1) al art. 304 C. proc. civ., se stipulează că modificarea sau casarea unor hotărâri în calea extraordinară de atac a recursului se poate cere doar pentru aspecte de nelegalitate.
Așadar, motivele referitoare la aprecierea greșită a probatoriului, ce se constituie în motive de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului.
Recurentul invocă drept motive de nelegalitate lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamantelor la acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 precum și excepția puterii de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 a Judecătoriei Satu-Mare confirmată prin decizia civilă nr. 1006/R din 1 septembrie 1999, invocă drept temei al criticilor formulate, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor referitoare la succesiunile defuncților S.T.E. și S.A. întrucât terenul în suprafață de 7118 m.p., ce a fost într-adevăr proprietate antecesorilor pârâților S.T.E., S.A. și S.I., a fost trecut în proprietatea Statului român în 1946 în baza unui decret de expropriere, că datorită destinației sale nu mai poate intra în proprietatea privată a persoanelor fizice, fiind folosit pentru cercetare de interes public și că nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Instanța conchide că imobilul nefiind în patrimoniul defuncților la data decesului acestora, în mod nelegal a fost cuprins în masa succesorală, la fel de nelegale fiind înscrierile virtualilor moștenitori.
Cele stabilite în sentința arătată nu afectează vocația succesorală a moștenitorilor defuncților S. la acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 conform art. 4 din lege, care la art. 11 menționează modalitatea de acordare a acestora pentru imobilele expropriate.
Excepția puterii de lucru judecat invocată de recurentă și indicată drept izvor al depășirii puterii judecătorești este nefondată, câtă vreme cele două pricini au obiect și cauză diferită. Tot ceea ce s-ar putea reține sub acest aspect ar fi că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în 1946, și că imobilul expropriat a fost proprietatea autorilor intimaților, împrejurări de altfel necontestate în prezenta cauză.
Așadar, instanța, față de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, a soluționat cererea de chemare în judecată cu respectarea principiului separației puterilor în stat și în temeiul dispozițiilor legii de reparație.
înalta Curte, reținând că nu au fost incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1171/2011. Civil → |
|---|
