ICCJ. Decizia nr. 1171/2011. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 14 noiembrie 2008, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R. a chemat în judecată pe pârâții SC T.C. SRL și T.A.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încălcarea de către pârâți a drepturilor conexe aparținând producătorilor de fonograme reprezentați de reclamantă, prin faptele de comercializare a fonogramelor sub forma tonurilor de apel telefonice și să-i oblige în solidar pe pârâți la plata de despăgubiri.

în motivarea cererii, reclamanta arată că pârâții desfășoară activitatea de reproducere și comercializare a unor fonograme, reprezentate sub forma unor tonuri de apel, care pot fi descărcate pe un telefon mobil și apoi reproduse pe orice suport digital.

Fonogramele astfel accesibile publicului constau în reproduceri neautorizate după produsele muzicale, respectiv înregistrările aparținând membrilor U.P.F.R.

Prin sentința civilă nr. 386 din 17 martie 2009, Tribunalul București - secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respins acțiunea acesteia și a obligat-o să plătească pârâtei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Din contractul intitulat "Autorizație licență neexclusivă" nr. 31 din 26 iulie 2005, depus la dosar de pârâți rezultă că aceștia au încheiat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România -Asociația pentru Drepturi de autor - U.C.M.R.-A.D.A. o convenție pentru utilizarea în mod legitim a tonurilor de apel în schimbul unei remunerații ce se va plăti organismului de gestiune colectivă.

Din hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004 dată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - O.R.D.A., prin care s-a stabilit Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, rezultă că la această procedură de mediere au participat în calitate de organism de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. și nu U.P.F.R.

Față de aceste considerente și de faptul că nici prin decizia O.R.D.A. nr. 104/2005 invocată ca temei al acțiunii reclamantei nu-i este încredințată expres îndrituirea de a colecta remunerații pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel, cu excepția eventual a celor fixate de fonograme, dar despre care nu se poate vorbi în prezenta speță, excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată.

Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 235/A din 22 decembrie 2009, Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Tribunalul a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active pornind de la o greșită calificare a obiectului cererii de chemare în judecată.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede în art. 94 categoriile de titulari de drepturi conexe drepturilor de autor, incluzând artiștii interpreți sau executanți pentru propriile interpretări ori execuții, producătorii de înregistrări sonore și producătorii de înregistrări audiovizuale pentru propriile înregistrări și organismele de radiodifuziune și de televiziune pentru propriile emisiuni și servicii de programe.

în speță, reclamanta U.P.F.R., în calitate de reprezentant al producătorilor de fonograme (înregistrări sonore) a solicitat în baza art. 139 din Legea nr. 8/1996 despăgubiri rezultând din încălcarea drepturilor acestora protejate conform art. 105 alin. (1) lit. a) și b) din lege și nu a drepturilor patrimoniale constând în remunerația unică echitabilă pentru utilizarea directă ori indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, reglementată în art. 1065-1121 și 123-135 din aceeași lege.

Or, prima instanță a apreciat calitatea procesuală activă a reclamantei cu elemente străine litigiului fără a intra în cercetarea fondului.

Judecata în recurs

împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

în motivarea cererii, recurenții susțin următoarele:

1. Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece, contrar susținerilor reclamantei din acțiune, fapta constând în activitatea de comercializare a tonurilor de apel nu este una ilicită.

Aceasta, deoarece, activitatea este strict reglementată prin Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile, aprobată prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004, iar pârâții s-au conformat acestei hotărâri încheind licențe de utilizare a operelor muzicale.

De asemenea, instanța de apel a reținut greșit că reclamanta nu solicită drepturi patrimoniale constând în remunerația unică echitabilă pentru utilizarea fonogramelor, deși în acțiune s-a indicat expres că prejudiciul ce trebuie acoperit va fi determinat prin triplul sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare care a făcut obiectul faptei ilicite.

2. Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu nerespectarea art. 1065, 107, 123, 1231, 1251, 130, 131, 1312, 1313, 133 din Legea nr. 8/1996 și a hotărârii arbitrale nr. 1 din 18 decembrie 2004 privind drepturile de autor și drepturile conexe care stabilește Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile.

Recurenții susțin că pentru acest domeniu de utilizare a operelor muzicale, Metodologia nu conferă calitate procesuală activă reclamantei, O.R.D.A. desemnând U.C.M.R.-A.D.A. ca organism unic de gestiune colectivă pentru aplicarea Metodologiei anterior citate, care se referă atât la drepturile de autor cât și la cele conexe, stabilind un procent de 10% din încasări pentru îndestularea ambelor categorii.

Intimata-reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare, dar a solicitat prin concluziile scrise depuse la dosar respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Ceea ce s-a dedus judecății a fost un fapt juridic pretins ilicit, despre care recurenții că susțin că este perfect legal.

în atare situație nu se poate vorbi despre denaturarea actului juridic dedus judecății, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind greșit indicat.

în ceea ce privește criticile de nelegalitate care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea sunt nefondate.

în soluționarea apelului, care a presupus reevaluarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, curtea de apel a făcut o corectă distincție între protecția conferită de lege autorului operei muzicale și protecția conferită de lege producătorului înregistrării sonore.

Pentru drepturile autorilor de opere muzicale, care sunt opere de creație intelectuală în sensul art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996, organismul de gestiune colectivă abilitat să le apere este într-adevăr, U.C.M.R.-A.D.A.

Astfel cum se arată expres în conținutul său, prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 18 decembrie 2004 O.R.D.A. s-a pronunțat exclusiv cu privire la "Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor", iar participantă la mediere a fost U.C.M.R.-A.D.A., adică organismul de gestiune colectivă ce îi reprezintă pe autorii de opere muzicale.

Or, ceea ce se susține de către reclamantă prin acțiune, nu este încălcarea drepturilor de autor aparținând autorilor operelor muzicale, ci încălcarea drepturilor conexe aparținând producătorilor de înregistrări sonore, denumite și fonograme.

Aceste drepturi conexe sunt expres reglementate în Capitolul III al Legii nr. 8/1996 și nu reprezintă drepturi de autor care să poate fi gestionate de U.C.M.R.-A.D.A.

Gestiunea colectivă a drepturilor producătorilor de înregistrări sonore aparține reclamantei U.P.F.R., conform deciziei O.R.D.A. nr. 5/1997, fapt necontestat de altfel în cauză.

Chestiunea dacă pârâții utilizează ca tonuri de apel opere muzicale în conformitate cu hotărârea arbitrală nr. 1/2004, sau dacă, dimpotrivă, aceștia utilizează sub formă de tonuri de apel înregistrări sonore, cu alte cuvinte interpretări sau execuții ale unor opere muzicale fixate conform art. 103 din Legea nr. 8/1996 și dacă această utilizare încalcă sau nu drepturile producătorilor de fonograme reprezintă o chestiune de fond, și nu de calitate procesuală, care se impune a fi analizată pe baza unui probatoriu adecvat.

Așa fiind, în mod legal a dispus curtea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, legitimarea procesuală activă a U.P.F.R. în acțiunea vizând protejarea drepturilor producătorilor de fonograme fiind pe deplin justificată.

în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia și a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1171/2011. Civil