ICCJ. Decizia nr. 2064/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2064/2011
Dosar nr. 2396/63/2006
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 31 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta F.C.V., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, constatându-se, în considerentele sentinţei, că dispoziţia contestată nr. 13776 din 27 septembrie 2006 este legală şi temeinică.
Astfel, în mod corect s-a aprobat restituirea în natură doar a unei suprafeţe de 1717 mp din terenul de 4445 mp ce a aparţinut autorului reclamantei, M.D. şi a fost expropriat în baza Decretului nr. 810/1962, deoarece diferenţa de 2728 mp, pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, este ocupată de investiţii publice realizate, respectiv: incintă piaţă agroalimentară, blocuri de locuinţe, proprietate particulară.
Tribunalul a mai reţinut că printr-o altă dispoziţie a Primarului, din 7 iunie 2006, a fost soluţionată notificarea aceleiaşi reclamante vizând un alt teren al autorului său, ce a fost expropriat în anul 1964 în suprafaţă de 3178 mp, din care i-a fost restituită în natură doar o suprafaţă de 1019 mp.
S-a constatat că, în afara suprafeţelor deja restituite, nu mai există alte suprafeţe care să poată face obiectul aceleiaşi măsuri reparatorii, scopul exproprierii fiind atins, iar amenajările respective prezentând o utilitate publică.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 149 din 6 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, terenul în litigiu fiind situat în interiorul pieţei agroalimentare amenajate în Complexul Vechi Brazda lui Novac, piaţa fiind prevăzută cu copertină, mese, galantar lactate, pe o suprafaţă de 340 mp şi înconjurată de alei pietonale de acces, platforme, stradă, care ocupă o suprafaţă de 990 mp. Deşi expertul a arătat că această suprafaţă totală de 1329 mp este liberă de construcţii, menţiunea sa nu îşi are corespondent în dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, pentru a se considera că terenul ce formează obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, nu este necesar ca pe acesta să fie ridicate construcţii, ci să fie afectat unor amenajări de utilitate publică.
Instanţa a apreciat că pieţele, aleile de trecere constituie astfel de utilităţi, fiind evident că într-un complex de locuinţe trebuie să se asigure spaţii comerciale, în folosul locuitorilor din zonă, restituirea terenurilor pe care aceste spaţii sunt amplasate ducând la un disconfort pentru rezidenţi.
Din suprafaţa de teren afectată de piaţa agroalimentară, i s-au restituit deja reclamantei două parcele, având suprafeţele de 928 mp şi 189 mp, astfel încât restituirea întregului teren, pe care sunt amenajate copertine, mese, galantare specifice desfăşurării comerţului stradal ar duce la desfiinţarea spaţiului de utilitate publică.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel nu a observat incidenţa art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile. În speţă, aşa cum s-a evidenţiat în raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii în primă instanţă, aşa - zisa piaţă agroalimentară este formată din mese prevăzute cu copertină şi cu privire la care expertul a opinat că este liberă de construcţii şi că poate fi restituită în natură.
Simplul fapt că la aceste mese se practică un comerţ cu amănuntul nu este un impediment la restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât instanţa face trimitere expresă la dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, care nu reglementează situaţia din speţă.
Mai mult, unitatea deţinătoare a dispus restituirea în natură a unei părţi din terenul notificat, care este inclusă în aceeaşi piaţă, nefiind niciun motiv pentru a se respinge restituirea unei alte părţi.
În imediata apropiere a terenului ce face obiectul prezentului litigiu se află domeniul public, pe care sunt amplasate mai multe spaţii comerciale şi pe care pot fi mutate mesele, fiind o problemă de organizare ce trebuie rezolvată de către autoritatea administrativă locală, s-a conchis prin motivele de recurs.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Cu toate că au fost invocate, drept temei al cererii de recurs, atât dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât şi ale pct. 9 din aceeaşi normă, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă doar incidenţa cazului vizând aplicarea greşită a legii, nu şi a celui privind existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii în conţinutul deciziei de apel sau chiar nemotivarea hotărârii recurate.
În acest context, se reţine că terenul ce formează obiectul notificării soluţionate prin dispoziţia contestată, în suprafaţă de 4445 mp, a fost expropriat în anul 1962 de la autorul reclamantei, M.D.
Soluţionând această notificare, precum şi cea de-a doua notificare a reclamantei, ce viza un teren de 3128 mp expropriat în anul 1964 de la acelaşi autor, unitatea deţinătoare a inversat amplasamentele terenurilor solicitate, pentru notificare raportându-se la elementele de individualizare a terenului în suprafaţă de 3128 mp.
Cu toate acestea, se observă că această împrejurare nu a afectat în vreun fel analiza naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei: ambele terenuri se aflau în aceeaşi zonă, unul în continuarea celuilalt, astfel încât posibilitatea restituirii în natură în privinţa amândurora a fost verificată în acelaşi perimetru (pentru terenul de 3128 mp a fost emisă dispoziţia nr. 10183 din 7 iunie 2006). De altfel, reclamanta nu a formulat niciun fel de critici pe acest aspect, nici măcar prin contestaţia iniţială.
Prin motivele de recurs, se formulează critici relative la respingerea restituirii în natură a unei suprafeţe de 2728 mp din totalul de 4445 mp, prin dispoziţia nr. 13776 din 27 septembrie 2006.
S-a reţinut, necontestat, că această suprafaţă se află în incinta unei pieţe agroalimentare, amenajate ca atare, ambele instanţe de fond apreciind că această destinaţie este una de utilitate publică, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului afectat unei amenajări de utilitate publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din HG nr. 250 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Recurenta — reclamantă susţine că instanţa de apel, confirmând hotărârea primei instanţe, a ignorat dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat (.) construcţii uşoare sau demontabile", construcţii în categoria cărora se încadrează tonetele prevăzute cu copertină, chiar dacă prin intermediul acestora se desfăşoară comerţul cu amănuntul.
Întrucât art. 11 din lege, aplicabil în cazul imobilelor expropriate, precum în cauză, trimite la art. 10 alin. (3), se reţine că, în principiu, norma invocată de către recurentă este relevantă pentru restituirea în natură a unui teren expropriat înainte de anul 1989.
În speţă, însă, art. 10 alin. (3) nu este incident, contrar susţinerilor recurentei.
Nu se poate ignora împrejurarea că tonetele sau chioşcurile destinate comerţului mărunt, deşi reprezintă, în sine, construcţii uşoare sau demontabile, sunt amplasate în incinta pieţei menţionate. Astfel, posibilitatea restituirii în natură a terenului nu se raportează la evaluarea individuală a acestor construcţii, ci la spaţiul pieţei înseşi, constatându-se că prevalează caracterul de utilitate publică al amenajării destinate a deservi nevoile comunităţii din zonă.
În acest context, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că restituirea în natură a terenului pe care se află construcţiile demontabile, în incinta pieţei, ţinându-se cont şi de suprafeţele deja restituite reclamantei, ar conduce la desfiinţarea pieţei agroalimentare.
Or, o asemenea finalitate nu poate fi acceptată, deoarece caracterul de utilitate publică al spaţiului în discuţie reprezintă premisa analizei naturii măsurilor reparatorii posibil a fi acordate reclamantei, ce nu poate fi încălcată, permiţându-se desfiinţarea amenajării de interes public ori impunându-se schimbarea amplasamentului acestei amenajări, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs.
Caracterul de utilitate publică al pieţelor este reglementat expres în art. III pct. 2 din anexa 1 a Legii nr. 213/1998, în care sunt menţionate şi pieţele comerciale, ca bun aparţinând domeniului public al unităţii administrativ - teritoriale. întrucât norma nu distinge, sunt avute în vedere inclusiv pieţele agroalimentare.
Nu caracterul de bun domenial al pieţei în discuţie constituie impedimentul la restituirea în natură a terenului, ci natura sa de amenajare de utilitate publică, în sensul art. 10.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă norma menţionată nu include explicit pieţele agroalimentare în categoria amenajărilor de utilitate publică, se observă că enumerarea legală este exemplificativă (se permite continuarea listei prin sintagma „şi altele asemenea"), iar spaţiul în discuţie este de utilitate publică, după cum s-a arătat anterior.
De altfel, acest spaţiu corespunde definiţiei unei „amenajări de utilitate publică" din art. 10.3 din Normele metodologice, aceea de amenajare destinată „a deservi nevoile comunităţii", respectiv pentru folosul locuitorilor din zonă, piaţa fiind amplasată într-un complex de locuinţe, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei de apel.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea evocată de către recurentă, anume că unitatea deţinătoare, stabilind măsurile reparatorii pentru reclamantă, nu a fost consecventă, restituind în natură porţiuni din aceeaşi piaţă agroalimentară din care a refuzat restituirea suprafeţelor în litigiu.
Instanţa de judecată nu a fost învestită cu cercetarea legalităţii restituirii în natură de către unitatea deţinătoare a unor suprafeţe din incinta pieţei şi nu ar putea dispune restituirea în natură a suprafeţelor pentru care unitatea deţinătoare a refuzat această măsură fără o aplicare corespunzătoare a legii, independent de măsurile deja dispuse prin dispoziţia contestată.
Chiar dacă nu s-ar face aplicarea art. 11 alin. (3) din lege şi art. 10.3 din Normele metodologice, se constată că tot nu ar fi posibilă restituirea în natură a terenului de 2798 mp, astfel cum solicită reclamanta.
Terenul de 4445 mp, din care face parte suprafaţa în litigiu, a fost expropriat în anul 1962 în scopul construirii unor blocuri de locuinţe în cartierul Brazda lui Novac (ca, de altfel, şi cel de-al doilea teren al autorului, expropriat doi ani mai târziu).
Or, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
După cum a reţinut prima instanţă în cauză, scopul exproprierii a fost atins, inclusiv prin realizarea unor amenajări de utilitate publică, precum cea din speţă, care deserveşte nevoile locuitorilor din zonă.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.C.V. împotriva deciziei civile nr. 149 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2068/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
