ICCJ. Decizia nr. 2280/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2280/2011
Dosar nr. 26628/3/2008
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 iulie 2008 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 26628/3/2008, reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia să restituie imobilul din Bucureşti, contestând în acest fel dispoziţia din 04 iunie 2008, prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului arătat.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 13 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat de la Confederaţia Generală a Muncii, în baza Decretului nr. 478/1954.
Prin Decizia civilă nr. 1076 din 04 iunie 2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a respins notificarea formulată de reclamantă privind restituirea imobilului în litigiu.
Reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România a solicitat obligarea pârâtului la restituirea imobilului menţionat, în calitatea sa de succesor în drepturi a Confederaţiei Generale a Muncii.
Fată de această cerere, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, rezultă că, pentru ca o persoană juridică să fie îndreptăţită la măsuri reparatorii, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: 1. să fie proprietara imobilului; 2. imobilul să fi fost preluat abuziv de stat; 3. să-şi fi continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau activitatea ei să fi fost interzisă, iar după anul 1989 persoana juridică respectivă să-şi fi reluat activitatea; 4. printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să se stabilească faptul că reclamanta este una şi aceeaşi cu cea desfiinţată sau interzisă.
În cauza de faţă, reclamanta susţine că este continuatoarea unei alte asociaţii, însă nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a înscris în registrul persoanelor juridice fără scop lucrativ, în temeiul sentinţei civile nr. 782 din 16 martie 1990 pronunţate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. De asemenea, în temeiul deciziei civile nr. 17 din 31 august 1993, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, reclamanta a fuzionat cu alte sindicate, dar fără să se precizeze vreo legătură a acestora cu fosta persoană juridică a cărei succesoare pretinde că este. Din aceste hotărâri judecătoreşti nu rezultă că există identitate între persoana juridică reprezentată de Confederaţia Generală a Muncii şi reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România.
Din statutul reclamantei Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, depus la dosar, rezultă că aceasta a preluat patrimoniul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, ca succesor universal prin absorbţie. Tribunalul a reţinut însă că nu s-a făcut dovada că există vreo legătură între Confederaţia Generală a Muncii şi Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România şi că, astfel, această confederaţie şi-a continuat activitatea.
Având în vedere aceste considerente, reţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legii în prezenţa cărora reclamanta să fie îndreptăţită la măsuri reparatorii, tribunalul a respins cererea acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 30 aprilie 2009, reclamanta a declarat apel.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanţă a reţinut greşit faptul că nu s-a făcut dovada că a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
1. Astfel, imobilul a intrat în proprietatea autoarei reclamantei conform actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal din 12 decembrie 1947 de secţia notariat a Tribunalului Ilfov, intervenit între Uniunea Sindicatelor a Salariaţilor din Industria Pielărie şi Încălţăminte din România, membră a Confederaţiei Generale a Muncii, în calitate de cumpărător şi R.H. şi E.W., în calitate de vânzător. Imobilul cumpărat era situat în str. I., compus din teren în suprafaţă de 411 m.p., cu tot ce se afla construit pe el, şi anume 3 corpuri de case.
Intrarea imobilului în proprietatea sindicatului a fost atestată şi de procesul-verbal pentru stabilirea diferenţelor de impozit din 21 februarie 1948, precum şi de poliţa de abonament din 28 martie 1949 pentru instalaţiile de apă şi canal, furnitură de apă şi serviciul de evacuare a apelor uzate. În plus, calitatea Confederaţiei Generale a Muncii de proprietară a imobilului a fost atestată şi prin contractul de închiriere din 22 mai 1959, încheiat de organul de conducere al acesteia, Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România cu doamna R.A.
2. Imobilul sa fi fost preluat abuziv de stat.
Prin adresa din 1959, Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România, organul de conducere al Confederaţia Generală a Muncii, a donat Sfatului Popular al Capitalei un număr de 49 imobile, printre care şi imobilul situat în str. I. Acceptarea donaţiei s-a făcut prin decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, în baza prevederilor Decretului nr. 478/1954. Legea nr. 10/2001, în art. 2 alin. (1) lit. c) prevede expres că prin imobilele preluate abuziv se înţelege: „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în forma autentică".
Actul de donaţie este nul de drept, având în vedere prevederile C. civ., art. 813, conform căruia „toate donaţiunile se fac prin act autentic", şi art. 1171, conform căruia „Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut", deoarece acceptarea donaţiei s-a făcut printr-o decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare România, organ de conducere colectivă.
Actul de donaţie, pentru a fi un act autentic, ar fi trebuit să fie înregistrat la secţia notarială a Tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul. Pe de altă parte, actul de donaţie este nul de drept, având în vedere şi prevederile Legii nr. 52/1945, art. 18 lit. i) fraza a ll-a: „în niciun caz, averea sindicatului profesional nu va putea fi împărţită între membrii săi şi nici nu va putea fi destinată unor interese străine celor profesionale".
3. În ceea ce priveşte calitatea apelantei reclamante de continuator al acestei confederaţii sindicale, şi nu asociaţii, aşa cum face referire prima instanţă, arată că a depus la dosar acte din care rezulta acest fapt şi anume:
- sentinţa civilă nr. 43 din 11 iunie 1945 a Tribunalului Ilfov, secţia l C.C., prin care autoarea sa, Confederaţia Generală a Muncii, a devenit persoană juridică, fiind înscrisă în Registrul special de confederaţii şi uniuni;
- extrase din ziarele din acea perioadă, din care rezultă că organul de conducere al Confederaţiei Generale a Muncii era Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România;
- minuta privind desfăşurarea Congresului Sindicatelor din 18 mai 1966, în urma căruia prin rezoluţie şi statut Confederaţia Generală a Muncii îşi schimbă denumirea în Uniunea Generală a Sindicatelor din România, respectiv Consiliul Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, precum şi extrasele din ziare cu privire la schimbarea denumirii şi alegerea noilor organe de conducere;
- sentinţa civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, prin care, în temeiul aceloraşi legi: Decretul nr. 31/1954, Legea nr. 21/1924 şi Legea nr. 52/1945 ale sindicatelor profesionale, Uniunea Generală a Sindicatelor din România se transformă în noua confederaţie Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, organizaţie care a trecut în statut la Capitolul VI - Fondurile băneşti şi mijloacele materiale ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România la art. 26 lit. d) „Patrimoniul Consiliului Central al Uniunea Generală a Sindicatelor din România, dobândit de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal prin absorbţie".
Apelanta-reclamantă a arătat că Uniunea Generală a Sindicatelor din România nu a fost dizolvată, aşa cum cerea Legea nr. 52/1945 art. 40, cât şi Decretul nr. 31/1954, iar trecerea în statutul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România a prevederilor privind patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (acceptat de instanţă prin sentinţa civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sector 1) nu poate să însemne decât acordul instanţei conform legislaţiei în vigoare la acea dată, că Confederaţia Naţională a Sindicatelor din România este continuatoarea Uniunii Generale a Sindicatelor din România sub o altă denumire şi cu alte organe de conducere; noua organizaţie fiind compusă din marea majoritate a federaţiilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România şi preluând şi personalul vechii organizaţii;
- Decizia civilă nr. 17 din 31 august 1993 a Tribunalului Bucureşti, prin care, ca efect al fuziunii (comasare) cu C.S.I. F., Confederaţia Univers, Federaţia Petrom şi Federaţia Sindicatelor din Radiocomunicaţii, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din România devine Confederaţia Naţională a Sindicatelor din România - F. Statutul noii organizaţii, rezultate prin fuziune, are, de asemenea, trecut în mod explicit la art. 82 lit. a) că patrimoniul Confederaţia Naţională a Sindicatelor din România - F. include şi patrimoniul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din România (statut aprobat de instanţă prin Decizia sus-menţionată), chiar dacă acest lucru era firesc, conform legilor în vigoare când două persoane juridice fuzionează şi patrimoniile celor două se unesc.
În cuprinsul sentinţei instanţei de fond se face referire la faptul că din actele depuse la dosar nu reiese că exista vreo legătură între Confederaţia Generală a Muncii şi Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Mai mult decât atât, se reţine împrejurarea că Confederaţia Generală a Muncii şi-ar fi continuat activitatea.
Faptul că Confederaţia Generală a Muncii s-a transformat în Uniunea Generală a Sindicatelor din România este de notorietate publică, în perioada respectivă (1966-1989), partidul comunist neacceptând decât o singura organizaţie sindicală, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, care a preluat tot patrimoniul fostei Confederaţii Generale a Muncii.
De altfel, conform Legii nr. 52/1945 asupra sindicatelor profesionale, art. 47, „Tribunalul va înfiinţa un registru special, în felul celui prevăzut de art. 13, pentru uniunile şi confederaţiile". Astfel, în acest registru special ţinut de către tribunal există toate modificările survenite în perioada 1954-1989, cu privire la autoarea apelantei-reclamante.
În dovedirea susţinerilor sale, apelanta reclamantă a depus la dosar, în fotocopie: sentinţa civilă nr. 43 din 11 iunie 1945, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia l C.C. în Dosar nr. 43 din 11 iunie 1945, adresa din 01 aprilie 2009 emisă de Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, adresa din 29 mai 2009 emisă de Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale, adresa din 25 mai 2009 emisă de Tribunalul Bucureşti, adresa din 23 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii, adresa din 15 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală, adresele din 26 martie 2010 şi din 21 aprilie 2010 emise de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii, adresa din 29 aprilie 2010 emisă de Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 februarie 1937 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 05 februarie 1940 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin notificarea din 14 februarie 2002 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti prin intermediul executorului judecătoresc M.D., reclamanta a solicitat, în temeiul art. 20, 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Prin dispoziţia din 04 iunie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, a fost respinsă notificarea ca nedovedită. Pentru a decide astfel, unitatea deţinătoare a reţinut că notificatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Împotriva acestei decizii de respingere, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a formulat prezenta contestaţie, în baza căreia tribunalul a verificat temeinicia şi legalitatea deciziei menţionate.
Chestiunea litigioasă o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit datelor istorice referitoare la mişcarea sindicală, după anul 1900 au apărut uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleaşi profesii sau meserii înrudite, iar în 1906 a fost constituită Comisia Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat şi statutul general al mişcării sindicale. În acelaşi an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor. În anul 1908 a apărut Uniunea Generală Sindicală a Lucrătorilor din Încălţăminte. Între anii 1919 şi 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după 1924 s-a trecut la reorganizarea sindicatelor ca entităţi juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924.
Conform aceloraşi informaţii publice, în anul 1945 a luat fiinţă Confederaţia Generală a Muncii, înscrisă ca persoană juridică la Tribunalul Ilfov, prin sentinţa nr. 43 din 11 iunie 1945. Uniunile sindicatelor au continuat să existe şi după anul 1945, prin diverse acte normative făcându-se referire la o parte dintre acestea: Uniunea Sindicatelor Miniere (Legea nr. 638/1946), Uniunea Sindicatelor Corpului Didactic (Decretul nr. 176/1948), Uniunea Sindicatelor Sanitare (Decretul nr. 181/1949). Prin Decretul nr. 358/1949 pentru organizarea caselor de ajutor reciproc pe lângă sindicate, Confederaţia Generală a Muncii a dobândit o poziţie specială, fiind abilitată să adopte un statut privind modul de constituire şi de funcţionare al acestor case şi dobândind întregul patrimoniu al fostelor case de credit de orice fel, case şi fonduri de ajutor. Totuşi, casele de ajutor reciproc urmau să dobândească personalitate juridică odată cu înregistrarea lor la Comitetele Centrale ale Uniunilor Sindicatelor respective. Această poziţionare la un nivel superior a Confederaţiei Generale a Muncii reiese şi din Legea nr. 3/1950, din care rezultă că i s-a solicitat acordul pentru stabilirea duratei maxime a contractului de muncă, precum şi din Decretul nr. 18/1952, prin care au fost scutite de impozit clădirile aparţinând Partidului Muncitoresc Român, Confederaţiei Generale a Muncii, Uniunilor Sindicale, Sindicatelor.
Începând cu anul 1953 a apărut Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populară România (menţionat în Decretul nr. 312/1953), care a participat şi la adoptarea unor acte normative (hotărârile nr. 907/1956, 807/1965, 880/1965), existând şi comitete centrale ale Uniunii Sindicatelor de Ramuri (H.C.M. nr. 795/1960), precum şi comitete centrale ale sindicatelor (H.C.M. nr. 741/1961).
După momentul adoptării Constituţiei din 1965 (art. 80), a apărut Uniunea Generală a Sindicatelor din România, continuând să existe uniunile sindicatelor pe ramuri (Legea nr. 1/1970, Legea nr. 10/1972).
În anul 1990 s-au creat bazele juridice ale înfiinţării sindicatelor libere (Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii).
În fapt, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 februarie 1947 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, Uniunea Sindicatelor Unite a Salariaţilor din Industria Pielărie şi Încălţăminte din România a dobândit de la R.H. şi E.W. imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 411 m.p., cu tot ce se află construit pe el, şi anume 3 corpuri de case. La data de 28 martie 1947, Uniunea Sindicatelor Unite a Salariaţilor din Industria Pielărie şi încălţăminte, cu sediul în Bucureşti, a încheiat cu Uzinele Comunale Bucureşti poliţa de abonament pentru instalaţiile de apă şi canal, furnitură de apă şi serviciul de evacuare a apelor uzate pentru imobilul situat la aceeaşi adresă.
La data de 22 mai 1959, între Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, în calitate de proprietar, pe de o parte, şi R.A., pe de altă parte, în calitate de chiriaş în baza repartiţiei Serviciului de Gospodărire Locativă, s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect apartamentul, situat în Bucureşti. Se poate deduce că Consiliul General al Sindicatelor a dobândit această calitate în urma subordonării juridice a uniunii sindicatelor care l-a cumpărat în anul 1947.
Prin Decizia din 30 ianuarie 1960, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române a acceptat donaţia făcută de Consiliul General al Sindicatelor, în ceea ce priveşte o serie de imobile, între care şi cel din str. I., iar prin procesul verbal încheiat la data de 03 martie 1960, imobilul a fost predat I.A.L. de către Consiliul General al Sindicatelor.
Potrivit situaţiei juridice comunicate în apel de către Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Evidenţa Proprietăţii, în evidenţele cadastrale întocmite pe bază de declaraţii în anul 1986, a fost înscris imobilul din str. I. cu suprafaţa 390 m.p. teren, din care total construcţii 283 m.p., ca proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidenţelor I.N.T. I.C.R.A.L. Colentina.
Prin sentinţa civilă nr. 782 din 16 martie 1990 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 732/PJ/1990, în baza art. 32 din Decretul nr. 31/1954, art. 84 şi urm. din Legea nr. 21/1924 şi conform Legii nr. 52/1954 a fost admisă cererea de înscriere ca persoană juridică a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, compusă din Federaţia Sindicatelor Libere din Metalurgie, Federaţia Sindicatelor Libere din Construcţii de Maşini, Federaţia Sindicatelor Libere din Agricultură, Federaţia Sindicatelor Libere din Comerţ, Cooperaţie şi Turism, Federaţia Sindicatelor Libere din Construcţii şi Materiale de Construcţii, Federaţia Sindicatelor Libere Medico-Sanitare şi Farmaceutice, Federaţia Sindicatelor Libere din Gospodăria Comunală şi Federaţia Sindicatelor Libere din Unităţile Textile, Tricotaje, Confecţii şi Pielărie, Cauciuc, Încălţăminte şi s-a acordat personalitate juridică acestei confederaţii. La art. 26 lit. d) din Statut s-a prevăzut că fondurile băneşti ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România provin, între altele, din patrimoniul Consiliului General al Sindicatelor din România, dobândit de Consiliul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, ca succesor universal, prin absorbţie.
Prin Decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, a fost admisă cererea formulată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - F. şi s-a dispus înregistrarea în registrul special al persoanelor juridice a confederaţiei, înfiinţate prin fuziunea confederaţiilor: Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, Confederaţia Sindicatelor Independente - F., Confederaţia Univers şi afilierea Federaţiei Petrom şi Federaţiei Sindicatelor Radiocomunicaţii, ca persoană juridică. La art. 82 din Statut s-a prevăzut că patrimoniul Confederaţiei este format, între altele, din patrimoniul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, Confederaţia Sindicatelor Independente - F., Confederaţiei Univers, conform bilanţurilor contabile la data constituirii, precum şi din bunurile mobile şi imobile componente ale patrimoniului C.C. al Uniunii Generale a Sindicatelor din România aferente structurilor sindicale care intră în componenţa Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – F.
În drept, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001: „Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: (...) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...); îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă (...)".
În raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în speţă, dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a identităţii cu Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat, respectiv donaţia intervenită în anul 1960, fie a calităţii sale de succesoare a celei de-a doua persoane juridice.
În primul rând, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România a luat fiinţă, în condiţiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin sentinţa civilă nr. 782 din 16 martie 1990 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 732/PJ/1990, iar Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - F., în aceleaşi condiţii, abia prin Decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Sub cel de-al doilea aspect, se constată că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare prin absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România) de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului acestuia, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părţi din patrimoniul primei persoane juridice, ce şi-ar fi menţinut fiinţa, urmată de o transmitere a sa la Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, persoana juridică nou înfiinţată, potrivit art. 42 din acelaşi act normativ, fiind de principiu că oricare dintre aceste operaţiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea sa unilaterală de voinţă, cum este propriul statut. Acest principiu se deduce din prevederile art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează de a avea fiinţă o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său şi acela în care s-a înfiinţat.
Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti prin care s-a acordat succesiv personalitate juridică celor două confederaţii, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România şi apoi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - F., care nu au fost pronunţate în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al Sindicatelor din România (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), nu ar putea fi invocate în justificarea transmiterii bunului în litigiu din patrimoniul acestuia din urmă în cel al reclamantei, deoarece ele îşi produc efectele substanţiale (modificarea situaţiei juridice dintre părţile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părţi.
De altfel, la momentul actual, în România există mai multe confederaţii sindicale, cele mai reprezentative, recunoscute şi la nivelul negocierilor tripartite Guvern - sindicate - patronate, prin organismul C.E.S. (Consiliul Economic şi Social) fiind: Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - F.; Blocul Naţional Sindical; Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa; Confederaţia Sindicatelor Democratice din România; Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.
Nu în ultimul rând, nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al preluării imobilului în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, donaţia fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, organizaţie sindicală recunoscută şi ocrotită de stat, implicată chiar de acesta în procesul de elaborare a legilor, în favoarea unui organ al puterii de stat (art. 51 din Constituţia din 1953).
Reţinând temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, Curtea, prin Decizia civilă nr. 285A din 03 mai 2010 a respins ca nefondat apelul formulate de apelanta reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Împotriva deciziei nr. 285 din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a declarat recurs reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F. pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs recurentul face o scurtă prezentare a situaţiei faptice, menţionând că instanţa de apel a apreciat că, chestiunea litigioasă în cauză o constituie calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Apoi, este prezentat pe scurt istoricul mişcării sindicale din România, evidenţiindu-se că s-a pornit pe ideea greşită că reorganizarea sindicatelor a fost făcută după anul 1924, pornind de la Legea nr. 21/1924 privind persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii).
Se susţine că, la apariţia Legii nr. 21/1924 era în vigoare o lege cu privire la sindicate, prevedere trecută şi în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 21/1924, potrivit căruia „legile speciale privitoare la asociaţii sau sindicate profesionale rămân în vigoare întrucât nu contravin dispoziţiilor de ordine publică din legea de faţă".
Se mai arată că instanţa de apel a reţinut şi interpretat în mod greşit prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, trecute în sentinţa prin care Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, confederaţia recurentei, a obţinut personalitatea juridică.
În acest sens, se arată că sentinţa pentru dobândirea personalităţii juridice face referiri la art. 32 din Decretul nr. 31/1954, cu toate că din punct de vedere al dreptului comun, în speţă este aplicabil dreptul special prevăzut de Lege nr. 52/1945 cu privire la sindicatele profesionale la care se face referire prin aceeaşi hotărâre.
Cu privire la faptul că reclamanta nu ar fi persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii, s-a apreciat că trebuie făcută dovada identităţii Consiliului General al Sindicatelor din Republica Populară Română (ulterior Uniunea Generală a Sindicatelor din România), care figurează în actul de preluare a imobilului, respectiv donaţia din 1960.
Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, învederează că imobilul a intrat în proprietatea autoarei reclamante, conform actului de vânzare-cumpărare din 1947 încheiat între Uniunea Sindicatelor a Salariaţilor din Industria Pielăriei şi Încălţăminte din România, membră a Confederaţiei Generale a Muncii, în calitate de cumpărător, şi R.H. şi E.W., în calitate de vânzători.
Intrarea în proprietatea sindicatelor a imobilului în litigiu se susţine că a fost atestată şi prin procesul-verbal pentru stabilirea diferenţelor de impozit din 1948, de poliţa de abonament din 1949 pentru instalaţiile de apă şi canal, furnitură de apă şi serviciu de evacuare a apelor uzate.
Mai mult decât atât, se arată că reclamanta şi-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului şi prin contractul de închiriere din 1959 încheiat între organul său de conducere şi numita R.A.
Se susţine că imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin donaţie, act ce este nul de drept, deoarece potrivit art. 813 C. civ. donaţia nu s-a încheiat prin act autentic şi pentru ca donaţia să fie un act autentic trebuia înregistrat la notariat, în raza în care se afla imobilul.
Se critică aplicarea greşită a legii în condiţiile în care nu există nici o dovadă de comasare, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 sau o divizare a patrimoniului în baza alin. (2) din acelaşi articol.
Legea aplicabilă în cauză se arată că este Legea nr. 52/1945 privind sindicatele profesionale, legea în baza căreia reclamanta a devenit persoană juridică.
De fapt, toate criticile formulate în apel sunt reluate prin recursul declarat în cauză, instanţa de apel făcând o amplă analiză a tuturor aspectelor invocate.
Fără a relua analiza în concret a tuturor criticilor, se reţine că în mod corect instanţa de apel a soluţionat cauza.
Cu toate acestea, se impune totuşi analiza în mod deosebit a aspectelor referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca reclamanta să fie persoana îndreptăţită.
În cauză se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „sunt îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat; îndreptăţirea la măsuri reparatorii prevăzute de textul invocat este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoarea prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceleaşi persoane juridice cu cele desfiinţate sau interzise".
În speţă, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România a luat fiinţă în condiţiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, prin sentinţa civilă nr. 782 din 16 februarie 1990 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, iar Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - F., în aceleaşi condiţii prin Decizia civilă nr. 17 din 31 august 1995 a Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Sub al doilea aspect prevăzut de text, instanţa reţine că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că a intervenit o comasare prin absorbirea Consiliului General al Sindicatelor din România de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului acestuia conform art. 41 alin. (2) sau o desprindere a unei părţi din patrimoniul primei persoane juridice care şi-ar fi menţinut fiinţa, urmată de transmiterea sa la Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, persoană juridică nou înfiinţată, potrivit art. 42 din acelaşi act normativ.
Este de principiu că, oricare dintre aceste operaţiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept, prin manifestarea sa unilaterală de voinţă.
Acest principiu se deduce din art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează să fiinţeze o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său şi acela în care s-a înfiinţat.
Sub un alt aspect trebuie reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care a fost acordată succesiv personalitatea juridică celor două confederaţii, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România şi apoi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F., care nu au fost pronunţate în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al Consiliului General al Sindicatelor din România, nu ar putea fi invocate în justificarea transmiterii bunului din litigiu, din patrimoniul acestuia din urmă în cel al reclamantei, pentru că ele îşi produc efectele numai între părţi.
Distinct de cele arătate, la momentul actual în România există mai multe confederaţii sindicale.
De fapt, în cauză nu s-a făcut dovada caracterului abuziv al preluării imobilului, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, donaţia fiind făcută de Consiliul General al Sindicatelor din Republica Populară România, organizaţie sindicală recunoscută şi ocrotită de stat şi implicată chiar de către acesta în procesul de elaborare al legilor în favoarea unui organ al puterii de stat.
Faţă de toate considerentele expuse mai sus, hotărârea recurată este legală, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – F., împotriva deciziei nr. 285A din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2284/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2068/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
