ICCJ. Decizia nr. 2126/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2126/2011
Dosar nr. 9066/118/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2008, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâţii A.I., R.C., D.A.M., D.G. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata unor despăgubiri în cuantum de 400.014.000 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că pârâţii, R.C., D.A.M. şi D.G., în calitate de judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au încălcat drepturile prevăzute de Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât în dosarul nr. 216/36/2007 al instanţei supreme i-au numit un avocat din oficiu, obligând-o în final la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În ce-l priveşte pe pârâtul A.I., a susţinut că acesta, în calitate de avocat din oficiu, s-a prezentat în instanţă fără a studia dosarul, susţinând în mod greşit că reclamanta şi-ar fi retras recursul ce forma obiectul dosarului menţionat.
După un prim ciclu procesual în care a fost lămurit cadrul procesual atât în ce priveşte cauza acţiunii - art. 504 C. proc. pen. – cât şi persoana în contradictoriu cu care înţelege să se judece, indicată a fi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin sentinţa civilă nr. 158 din 11 februarie 2010, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Prima instanţă a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., indicate în extenso, că reclamanta nu se regăseşte în nici una dintre ipotezele reglementate de acest text, întrucât nu a suferit o condamnare penală, nu a fost privată de libertate şi nu i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal.
Mai mult decât atât, reclamanta nu a făcut dovada că a suferit vreun prejudiciu de natură materială sau morală ca urmare a soluţiei contestate, deşi sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Prin Decizia nr. 91 C din 10 mai 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva susmenţionatei hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt evocată de parte nu se înscrie în sfera de aplicare a textului art. 504 C. proc. pen. şi că, în speţă, nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu real şi justificat din punctul de vedere al legii.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta care a susţinut că judecata pricinii s-a desfăşurat în lipsa sa, nefiind legal citată şi că, împrejurările cauzei nu au fost lămurite sub toate aspectele.
Dezvoltând situaţia de fapt evocată în cererea introductivă de instanţă, reclamanta a susţinut că soluţiile pronunţate în cauza penală înregistrată pe rolul instanţei supreme (dec. nr. 1873 din 3 aprilie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dos. nr. 216/36/2007), ca şi cele pronunţate în cursul urmăririi penale sunt erori materiale de natură a antrena răspunderea statului, ele fiind date cu încălcarea legii şi ale Constituţiei României şi Convenţiei europene a drepturilor omului.
Scopul adoptării soluţiilor menţionate l-a constituit împiedicarea în exercitarea căii de atac a revizuirii hotărârii pronunţate în dos. nr. 949/2002 al Judecătoriei Constanţa prin care a fost condamnată pe nedrept pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o şi care nu a fost probată.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Critica privind soluţionarea litigiului cu nesocotirea prevederilor art. 85 C. proc. civ. nu este fondată întrucât, potrivit dovezii de citare (aflată la fila 8 dosar apel) privind-o pe reclamantă, aceasta a fost citată pentru termenul de dezbatere al apelului la adresa indicată, neconstatându-se astfel existenţa vreunui viciu procedural cât priveşte înştiinţarea sa pentru termenul menţionat, judecata căii de atac desfăşurându-se în condiţiile prescrise de lege.
Nu sunt fondate nici criticile privind nelămurirea deplină a situaţiei de fapt deduse judecăţii (care nu au fost dezvoltate şi nici pe cele privind nelegalitatea soluţiei atacate sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea acţiunii.
Se reţine că, potrivit art. 504 C. proc. pen., textul pe care reclamanta şi-a încadrat în drept pretenţiile solicitate prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare".
Totodată „are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal".
Or, în speţă, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele precis reglementate de textul legal invocat, astfel cum au fost acestea mai indicate ceea ce determină netemeinicia pretenţiilor solicitate în baza acestor dispoziţii legale, care corect au fost respinse de instanţele fondului.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 91C din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2131/2011. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2079/2011. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
