ICCJ. Decizia nr. 2076/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2076/2011
Dosar nr. 5729/101/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.
La data de 23 ianuarie 2009, reclamantul D.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor şi Mediului, solicitând despăgubiri civile în valoare de 14 miliarde lei ROL daune morale şi 14 miliarde lei ROL daune materiale. Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Decizia civilă nr. 1319 din 24 septembrie 2001 pronunţată în dosarul nr. 7749/C/2001 de Tribunalul Timiş, privitoare la reintegrarea sa în funcţie, nu a fost executată din rea-credinţă de executorii judecătoreşti din judeţul Mehedinţi, astfel că Statul Român este răspunzător pentru prejudiciul cauzat atât material cât şi moral reclamantului.
La termenul din 03 martie 2009, reclamantul a depus la dosar o precizare de acţiune prin care arată că daunele morale şi materiale să fie acordate în raport de indicele de inflaţie şi rata bancară şi în plus, mai solicită de la pârâte suma de 4000 Euro lunar, pentru toată viaţa.
Prin sentinţa civilă 368 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins acţiunea ca nefondată.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 170 din 26 mai 2010 a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează.
Prin sentinţa civilă nr. 6322 din 02 octombrie 1997 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a anulat dispoziţia prin care a fost desfăcut contractul de muncă al reclamantului şi s-a dispus reintegrarea acestuia în muncă, pe postul de şef al Circumscripţiei Sanitar Veterinare Orşova.
Pentru că reclamantul a susţinut că hotărârea nu a fost executată, a solicitat instanţei să fie obligată unitatea angajatoare, Direcţia Sanitar Veterinară Mehedinţi, să execute obligaţia ce i s-a impus, iar prin Decizia civilă nr. 1319/R din 24 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Timiş, angajatorul a fost obligat la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere cu începere de la 06 martie 2001 şi până la punerea în executare pornită în dosarul de executare nr. 65/E din 06 martie 2001.
Prin sentinţa civilă 1522 din 29 martie 2005, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul 13087/2004, unitatea angajatoare DSV Mehedinţi şi terţul poprit Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară au fost obligate, în procedura validării popririi, la plata sumei de 1 360.000.000 lei ca urmare a punerii în executare silită a sentinţei civile 1319/2001. Astfel, prejudiciul moral şi material suferit de reclamant până la data pronunţării acestei hotărâri a fost acoperit, pentru perioada respectivă fiind inadmisibil a se cere o nouă reparaţie, cât timp instanţa care a validat poprirea a obligat la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în parte, iar reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu mai mare pentru perioada 2001- 2005.
La aceste despăgubiri s-au adăugat şi cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 2007 în sarcina Statului Român.
În plus, acţiunea în pretenţii promovată de reclamant priveşte realizarea unui drept patrimonial de creanţă, care, potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, se prescrie în termen de 3 ani de la data când dreptul a fost născut. Cum dreptul reclamantului la despăgubiri s-a născut de la data când a devenit definitivă hotărârea judecătorească din 2 octombrie 1997 de reintegrare a sa în muncă, reclamantul poate pretinde acordarea de daune morale şi materiale doar pentru perioada de timp de trei ani dinaintea promovării acţiunii de faţă, pretenţiile sale pentru perioada anterioară fiind prescrise. Aşadar, temeinicia pretenţiilor reclamantului se analizează pentru perioada 23 ianuarie 2006-23 ianuarie 2009.
Instanţa a apreciat că raporturile dintre părţi sunt definite în prezent, pentru perioada de referinţă (pentru care pot fi solicitate despăgubiri) prin efectele juridice ale deciziei 346 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat şi opozabilă reclamantului.
Prin aceasta, instanţa a reţinut irevocabil că sentinţa civilă nr. 6322 din 02 octombrie 1997 a fost executată, prin emiterea de către DSV a dispoziţiei 17 din 25 mai 1998, prin care D.I. a fost reintegrat în postul de şef CSV Orşova. Ulterior acestei reîncadrări, reclamantul a funcţionat pe postul de şef al CSV Orşova până la data de 28 aprilie 1999, aşa cum rezultă şi din carnetul său de muncă, după care, în urma Protocolului din 28 aprilie 1999, întregul personal al unităţii la care lucra reclamantul a trecut în subordinea Primăriei Orşova, reclamantul devenind angajatul primăriei.
Curtea de Apel Craiova a anulat dispoziţia 25/2005 prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantului, reţinând că a dispus asupra unor atribuţii care nu mai existau în organigrama şi statele sale de funcţiuni, deoarece din anul 1999 activitatea de asistenţă sanitar veterinară a ieşit, prin lege, din competenţa de activitate a D.S.V.S.A. Mehedinţi.
În raport de conţinutul deciziei civile 346 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, tribunalul a reţinut corect că după ce a această decizie a fost pronunţată reclamantul nu mai poate pretinde despăgubiri ca urmare a unui prejudiciu suferit prin neexecutarea obligaţiei de a fi reîncadrat în muncă.
Răspunderea civilă delictuală a pârâtelor sau chiar o răspundere garanţie a statului nu poate fi angajată, condiţiile existenţei acesteia nefiind îndeplinite pentru că nu există o faptă culpabilă şi nici un raport de cauzalitate între pretinsa faptă şi prejudiciul suferit de reclamant.
De altfel, chiar reclamantul a recunoscut prin motivele de apel că a fost reintegrat în muncă iar prin Decizia 40 din 5 aprilie 2006 i s-a desfăcut contractul de muncă, ceea ce a generat o nouă nemulţumire, reintegrarea care se dispusese nefiind pe postul deţinut anterior anului 1997 deoarece nu a mai fost posibilă.
Critica reclamantului privind respingere neîntemeiată a probei cu martori nu este fondată, cât timp analiza pretenţiilor reclamantului presupune, înainte de administrarea probei cu martori, dovedirea unor alte aspecte, faţă de care proba solicitată devenea inutilă.
Esenţial în soluţionarea acţiunii este faptul că reclamantul nu poate pretinde acordarea unor pretenţii anterior anului 2006, pentru că dreptul său la acţiune s-a prescris, faptul că prejudiciul suferit a fost reparat prin civilă 1522 din 29 martie 2005, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi prin hotărârea instanţei Europene şi că Decizia civilă 346 din 17 februarie 2006 a Curţii de Apel a stabilit, cu putere de lucru judecat, inexistenţa raportului obligaţional dintre părţi, pentru considerentele deja expuse.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul.
Prin considerentele recursului se arată că au fost recuzaţi toţi judecătorii Curţii de Apel Craiova pentru că au fost influenţaţi de o magistrată de la Curte prin falsificarea deciziei nr. 1319 din 24 septembrie 2001; că judecătorii au comis infracţiuni, solicitând administrarea probei cu martori.
Recursul este nul pentru argumentele ce succed.
A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei.
Recurentul nu a indicat şi dezvoltat niciunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Nemulţumirile recurentului, nestructurată din punct de vedere juridic, nu pot fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., căci nu fac referire la argumentele folosite de instanţă la pronunţarea deciziei.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va constata nulitatea recursului în temeiul dispoziţiilor art.306 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei civile nr. 170 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2079/2011. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2031/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
