ICCJ. Decizia nr. 2132/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2132/2011
Dosar nr. 5968/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2003, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâta SC V.L. SA pentru a fi obligată să-i restituie în natură imobilul (teren) situat în oraşul Costeşti, în suprafaţă de 2590 mp deţinut de pârâtă, parte a terenului de 10.900 mp ce a constituit proprietatea antecesorului său S.P.I., de la care bunul a fost preluat de stat în temeiul sentinţei nr. 545 din 5 august 1953, pronunţată de Tribunalul Popular al raionului Costeşti.
Prin sentinţa nr. 294 din 30 noiembrie 2006, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea introductivă şi a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea suprafeţei de 1680 mp, teren situat în Argeş, oraş Costeşti, compusă din două parcele, notate cu A – B – G – D – M – N – O – P – R – A şi respectiv E – F – G – H – I – J – K – L – P – E pe schiţa anexă la raportul de expertiză D.C. Pentru diferenţa de 870 mp, teren ce nu a fost restituit în natură, s-a dispus ca reclamantul să primească despăgubiri băneşti.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie.
Apelurile declarate de pârâta SC V.L. Argeş SA şi chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva susmenţionatei hotărâri, au fost admise prin Decizia nr. 189 A din 24 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti,secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie. A fost desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 203 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi a admis în parte cererea de chemare în judecată.
S-a constatat că reclamantul este persoană fizică îndreptăţită să-i fie restituită în natură suprafaţa de 1680 mp, teren situat în Judeţul Argeş, oraş Costeşti, compusă din două parcele, notate cu A – B – C – D – M – N – O – P – R – A şi respectiv E – F – G – I – J – L – K – S – T – E pe schiţa anexă la raportul de expertiză D.C.
Pentru diferenţa de 870 mp, teren ce nu a putut fi restituit în natură s-a dispus ca reclamanţii să primească despăgubiri băneşti în sumă de 32.430 lei, echivalentul a 8.700 Euro.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată împotriva A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia nr. 69 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi admis apelul chematei în garanţie.
Sentinţa tribunalului a fost schimbată, în sensul respingerii cererii formulate de pârâtă împotriva sa, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC V.L. Argeş SA criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
1. instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii pârâte şi asupra momentului privatizării sale.
S-a susţinut că SC V.L. Argeş SA este o societate integral privatizată încă din anul 1998, deci anterior Legii nr. 10/2001, astfel încât trebuia să se dea eficienţa cuvenită bunei-credinţe manifestată la momentul încheierii actului de transmisiune (actul de cesiune de acţiuni nr. 148/1998) şi dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) care prevăd clar dreptul la despăgubire în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
2. în mod nelegal s-a menţinut restituirea terenului de 1680 mp în natură, în raport de dispoziţiile legale evocate, care impuneau stabilirea dreptului la despăgubiri pentru toată suprafaţa de 2550 mp.
3. greşit a fost dispusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri băneşti, întrucât astfel au fost încălcate dispoziţiile legii speciale privind modul de stabilire şi plată a despăgubirilor [prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007 şi art. 29 alin. (1)-(2) din Legea nr. 10/2001] şi greşit a fost soluţionată cererea de chemare în garanţie, pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 şi Legea nr. 137/2002, dar şi a prevederilor art. 60-63 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 1337 şi urm. C. civ.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de restituire în natură a terenului şi constatarea că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri, precum şi admiterea cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 8799 din 28 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că imobilul în litigiu - teren de 2550 mp - situat în oraşul Costeşti, judeţul Argeş, proprietatea antecesorului reclamantului – I.S. – a fost preluat de stat, alături de alte bunuri în aplicarea sentinţei civile nr. 545 din 4 august 1953 pronunţată de Tribunalul popular al raionului Costeşti, hotărâre care în urma exercitării căilor de atac împotriva sa, a fost modificată prin Decizia nr. 3085 din 11 noiembrie 1957 pronunţată de Tribunalul Regional Piteşti - colegiul civil - în sensul respingerii cererii introdusă de secţiunea financiară în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/51 prin care au fost trecute în proprietatea statului bunurile prevăzute în procesul-verbal din 21 ianuarie 1952 şi în inventarul anexă.
Restituirea bunului nu a mai operat, acesta fiind deţinut, necontestat de societatea pârâtă care refuză restituire sa justificat de incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (1) (fost art. 27), din Legea nr. 10/2001, care prevăd în ipoteza dată exclusiv dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor).
S-a reţinut astfel că atât la momentul formulării notificării, cât şi al introducerii acţiunii în justiţie - 26 mai 2003 - erau în vigoare dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent…".
După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 şi republicarea legii speciale, textul legal citat, devenit art. 29 alin. (1) prevede că „pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate …, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
S-a constatat astfel că dacă în art. 27 din lege se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, dispoziţiile art. 29 din actuala reglementare prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind registrul de stabilire şi plată a acestora.
Sesizând neconstituţionalitatea prevederii legale actuale, contrară principiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi al egalităţii în drepturi [art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din legea fundamentală), instanţa constituţională a decis (Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008] că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt încălcate normele constituţionale evocate, aspect corect reţinut de instanţa de apel.
Ca urmare, în analiza cererii de restituire în natură, astfel cum cu temei şi legal reţine aceeaşi instanţă, trebuie analizată, alături de condiţia privatizării societăţii şi pe aceea a valabilităţii titlului statului, cerinţa pretinsă cumulativ de textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (fost art. 27) şi neîndeplinită în speţă.
Pentru că, preluarea bunului – confiscat în baza Decretului 11/1951 în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desfiinţată în căile de atac – constituie cu evidenţă o preluare fără titlu şi atrage în acest fel inaplicabilitatea normei ce prevede dreptul la despăgubiri în echivalent [art. 29 alin. (1) din lege] şi, consecutiv, dreptul la restituirea bunului în natură, potrivit principiilor generale reglementate de legea de reparaţii, prevăzute de art. 1, art. 7 şi art. 9 din lege.
S-a reţinut că, se dovedeşte a fi de prisos analiza privatizării societăţii pretinsă de societatea comercială în cauză, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat, una dintre cerinţele normei legale invocate de recurenţi nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii.
Nici celelalte critici nu s-au apreciat fondate, întrucât prin dispozitivul hotărârii atacate s-a constatat doar îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri în modalitatea reglementată la momentul introducerii acţiunii fără a se dispune instituirea unei obligaţii în acest sens în sarcina recurentei.
Instanţa de apel a învederat totodată că modul de plată a despăgubirii urmează a se realiza în conformitate cu regulile stabilite de lege cât priveşte procedura de despăgubire, care sunt de imediată aplicare.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC V.L. Argeş SA - invocând în drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) Teza 2 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare s-a invocat că instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi asupra momentului privatizării societăţii pârâte.
S-a susţinut că în raport de data privatizării -1998 - trebuia să se dea eficienţă bunei credinţe existente la momentul privatizării, fiind greşită motivarea instanţei de recurs că este de prisos analiza privatizării societăţii atâta timp cât una din cerinţele normei legale invocate de către recurenţi nu este îndeplinită în cauză, respectiv valabilitatea titlului statului, cerinţa pretinsă cumulativ cu condiţia privatizării societăţii.
Contestaţia în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare ce se poate exercita în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Omisiunea din greşeală de a analiza vreunul din motivele de casare constituie motiv de contestaţie în anulare.
Neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăşi o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
Contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată.
În cauză se constată că instanţa de recurs a analizat aspectele privind data şi efectele privatizării societăţii în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi a apreciat că aceste aspecte sunt nerelevante în condiţiile în care s-a făcut dovada că bunul a fost preluat fără titlu, astfel că nu se poate reţine omisiunea analizei vreunui motiv de casare, din greşeală.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 C. proc. civ. a se respinge contestaţie în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC V.L. Argeş SA împotriva deciziei nr. 8799 din 28 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2135/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2128/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
