ICCJ. Decizia nr. 2130/2011. Civil. Strămutare. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2130/2011
Dosar nr. 5777/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 3939 din 22 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea cererii de strămutare formulată de petentul S.E.I., prin care se solicită strămutarea pricinii ce face obiectul dosarului nr. 438/267/2009 al Judecătoriei Novaci.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în anulare S.E.I., fără a o motiva în vreun fel.
La termenul din 9 martie 2011 instanţa din oficiu a pus în discuţie inadmisibilitatea promovării contestaţiei în anulare.
Astfel, conform art. 40 alin. (4) - prima parte - C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, contestaţia în anulare formulată împotriva acestei încheieri este inadmisibilă, legiuitorul excluzând posibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate în materie de strămutare.
Faţă de cele reţinute urmează a se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de S.E.I. împotriva încheierii nr. 3939 din 22 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2128/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2131/2011. Civil. Acţiune în constatare.... → |
---|