ICCJ. Decizia nr. 2493/2011. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2010 reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâta C.C. TR.SEVERIN și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată să elibereze înscrisul care face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 311 din 30 decembrie 2002, respectiv anexa la contractul menționat; obligarea la daune cominatorii în valoare de 150 lei/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației de eliberare a înscrisului și plata cheltuielilor de judecată.
A arătat, că la data de 30 decembrie 2002, în baza procesului verbal de adjudecare a licitației nr. 311/30 decembrie 2002, reclamantul a cumpărat de la pârâtă, spațiul comercial denumit "Bufet Malovăț" situat în localitatea Malovăț, județul Mehedinți și s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 311 din 30 decembrie 2002, reclamantul primind decât un exemplar al contractului încheiat, fără alte anexe sau înscrisuri care făceau parte din acest contract.
A mai arătat că la sfârșitul anului 2009 s-au făcut demersuri ca în cartea funciară a localității Malovăț să-i fie intabulat reclamantului dreptul de proprietate asupra spațiului comercial cumpărat. în luna ianuarie 2010 a adresat o cerere către OCPI - Mehedinți, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Dr. Tr. Severin, înregistrată sub nr. 1146 din 22 ianuarie 2010.
Prin adresa O.C.P.I. - Mehedinți, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dr. Tr. Severin s-a comunicat reclamantului că pentru înscrierea în cartea funciară a imobilului situat în unitatea administrativ - teritorială Malovăț este necesară completarea cererii cu inventarul anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 311 din 30 decembrie 2002.
Reclamantul pentru a se conforma adresei O.C.P.I. - Mehedinți, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dr. Tr. Severin a adresat o cerere pârâtei, fiind înregistrată sub nr. 20 din 4 februarie 2010, prin care a solicitat eliberarea inventarului anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 311 din 30 decembrie 2002.
Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 99 din 7 mai 2010 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să predea reclamantului copia inventarului anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 311 din 30 decembrie 2002.
A respins totodată capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii.
în motivarea soluției instanța de fond a reținut că acela care transmite altuia un bun are obligația ca o dată cu perfectarea înscrisului constatator al operației juridice să transmită cumpărătorului orice alte înscrisuri aflate în legătură directă cu lucrul vândut, înscrisuri care apar ca accesorii față de actul de vânzare cumpărare. în lipsa acestui inventar anexă nu se poate perfecta înscrierea la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară astfel încât cumpărătorul nu ar putea beneficia de protecția deplină a dreptului său.
Martorii ascultați în fața instanței au declarat sub prestare de jurământ că V.C. nu a primit inventarul anexă. în aceste condiții există interesul pentru reclamant de a avea în posesia sa acest inventar anexă, în lipsa acestuia neputând intabula dreptul său, drept care ar rămâne astfel fără o protecție deplină față de terțele persoane.
Răspunzând criticilor formulate de părți, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 242 din 30 noiembrie 2010 a respins excepția netimbrării apelului pârâtei C.C. Drobeta Turnu Severin. A admis apelul acesteia, a schimbat în tot sentința criticată și a respins acțiunea reclamantului.
De asemenea s-a respins apelul formulat de reclamantul C.V., ca nefondat.
Instanța de control judiciar, în fundamentarea soluției că excepția netimbrării apelului va fi respinsă, întrucât dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 aprobată prin Legea nr. 106/1996, sancționează nerespectarea obligației de a timbra cererile introduse în instanțe și nu alte cauze, cum ar fi înaintarea în copie a taxei judiciare de timbru.
Este adevărat, apelantei-pârâte i s-a pus în vedere să depună originalul taxei judiciare de timbru, însă sancțiunea ce i s-ar aplica ar fi excesivă, în raport de faptul că taxa de timbru a fost înaintată instanței prin fax la 2 noiembrie 2010 (data ședinței de judecată), după cum nu există nici-o reglementare legală care să prevadă obligativitatea depunerii originalului taxei de timbru.
Cât privește fondul cauzei, trebuie arătat că, libertatea contractuală, consacrată prin art. 969 C. civ., constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener și cu clauzele pe care părțile le convin.
în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a dispus efectuarea unor adrese atât către OCPI Drobeta Turnu Severin, cât și către C.C. Drobeta Turnu Severin, în vederea comunicării întregii documentații referitoare la dezmembrarea Complexului Comercial din comuna Malovăț, pentru a se verifica dacă se fac mențiuni despre existența inventarului, și a constatat că, la data de 30 decembrie 2002 între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul C.V. a dobândit de la pârâta C.C. Drobeta Turnu Severin, un imobil în comuna Malovăț, prețul fiind plătit la 6 ianuarie 2003.
Susținerile părților au fost contradictorii în ceea ce privește inventarul anexă, pentru că dacă reclamantul a afirmat că acest act nu i s-a comunicat, pârâta a argumentat că, dacă C.V. nu ar fi primit actul menționat, nu s-ar fi prezentat la 6 ianuarie 2003 pentru a plăti prețul contractului.
Părțile cauzei pot remedia această lipsă a inventarului anexă fie printr-un act adițional prin care să completeze respectivul document, fie printr-o acțiune judecătorească prin intermediul căreia să se lămurească clauza privitoare la inventarul anexă.
împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul C.V.A, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că în mod eronat a reținut instanța de apel că nu se impune prezentarea spre dovada achitării taxei de timbru originalul Ordinului de plată privind taxa de timbru fiind încălcate dispozițiile art. 146/1997 privind taxa de timbru.
De asemenea susține că s-au interpretat eronat probele cauzei, întrucât din conținutul acestora rezultă că nu s-a încălcat și nici nu s-a întocmit un inventar anexă la contractul de vânzare-cumpărare.
Recursul este fondat.
Art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (3) arată că "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Potrivit art. 38 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1990 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea legii privind taxele judiciare de timbru "Dovada plății taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanța de încasare în numerar, eliberată de unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului.
în speță, documentele depuse în susținerea achitării plății taxei de timbru nu întocmesc dispozițiile precitate, reprezentând copii xerox atât a chitanței cât și a timbrului judiciar, sub acest aspect criticile recurentului fiind întemeiate.
în ce privește modul de interpretare a probatoriilor se vor înlătura criticile formulate având în vedere că în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. instanța de apel a administrat noi probatorii din conținutul cărora reiese că respectivul inventar nu există justificat făcând trimitere la alte mijloace juridice de remediere a situației.
← ICCJ. Decizia nr. 3111/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2497/2011. Civil → |
---|