ICCJ. Decizia nr. 3876/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 6500 din 21 mai 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.I.X. SRL București împotriva pârâtei SC T.V.C. SA București cu consecința obligării acesteia să execute lucrări de reparații la imobilul "Hală depozit țevi și service" situat în București, sector 4, conform punctului de vedere al experților desemnați de instanță (ing. C.A., A.H. și L.C.E.). Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei/zi de întârziere de la data pronunțării sentinței și până la începerea efectivă a lucrărilor de reparații cu 39.950,47 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea lucrărilor de reparații la imobilul "Hală depozit țevi și service", situat administrativ în București, sector 4, precum și plata unor daune cominatorii de 1.000 lei pe zi întârziere, iar în subsidiar, încuviințarea executării acestor lucrări cu o altă societate urmând ca pârâta să suporte contravaloarea.
Invocând prevederile art. 1073 și urm. C. civ. și ale Legii nr. 10/1995, reclamanta a susținut că prin contractul de antrepriză nr. 21 din 12 august 2003 încheiat între părți, pârâta s-a obligat să execute obiectivul anterior menționat, însă ulterior finalizării construcției au început să apară deficiențe constând în fisurarea panourilor de închidere, precum și alte vicii identificate inclusiv de Inspectoratul de stat în Construcții. Deși i s-a comunicat această situație pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei de a le remedia.
în acest context, tribunalul a arătat că potrivit art. 9 din contract pârâta și-a asumat obligația de a executa lucrările la nivel cantitativ și calitativ corespunzător, în conformitate cu prevederile din standardele și prescripțiile tehnice în vigoare și să remedieze fără plată părțile din lucrări executate cu deficiențe sau abateri peste limitele admisibile, constatate în timpul execuției, la recepția preliminară sau în perioada de garanție.
Raportul de expertiză efectuat inițial nu a fost luat în considerare cu motivarea că expertul desemnat în cauză nu este autorizat MLPAT, situație în care s-a dispus efectuarea unei noi expertize din ale cărei concluzii a rezultat că în concepția și proiectarea clădirii exista deficiențe în privința structurii și subansamblurilor de închidere și se impune efectuarea lucrărilor de reparații.
în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/1995 pârâta în calitate de executant răspunde pentru viciile ascunse ale construcției, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în conformitate cu art. 1073 și art. 1082 C. civ.
Referitor la cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 26.777.416,2 lei cu titlu de rest de plată conform contractului și a convenției din 26 mai 2004, prima instanță a reținut că contrar susținerilor pârâtei, reclamanta nu și-a asumat obligația de a achita această sumă.
Pe de altă parte, dacă această sumă reprezintă garanția de bună execuție, cererea pârâtei este, de asemenea, nejustificată în condițiile în care aceasta nu a semnat procesul-verbal de recepție finală din 25 august 2005.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 564 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București , secția a V-a comercială.
Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat că răspunsurile cuprinse în raportul de expertiză efectuat în această etapă procesuală conține aprecieri de ordin subiectiv ale expertului judiciar, nefiind obținute pe baza unor metode de calcul verificate științific pe baza cărora să se obțină rezultate obiective, motiv pentru care s-a raportat la expertiza întocmită de cei trei experți desemnați de tribunal de pe lista comunicată de MLPAT.
Prin urmare, s-au înlăturat criticile apelantei potrivit căreia prin obligarea la efectuarea lucrărilor de reparații s-ar schimba starea tehnică a imobilului convenită de părți, cu motivarea că dacă s-ar lua aceste măsuri s-ar înfrânge voința legiuitorului care stabilește răspunderea executantului pentru viciile apărute. Totodată, potrivit art. 9 lit. g) din contract pârâta s-a obligat să răspundă pentru obligațiile ce îi revin în baza Legii nr. 10/1995, astfel încât răspunderea sa contractuală este în legătură cu întreaga investiție din faza de proiect și până la finalizarea lucrării, indiferent cine a fost executantul unei părți din această lucrare.
S-au respins și criticile referitoare la interpretarea convenției părților încheiată în luna mai 2004 și a modului de soluționare a cererii reconvenționale având în vedere faptul că reclamanta a renunțat strict la pretențiile referitoare la viciile aparente expres și limitativ enumerate în înscrisul respectiv. Restituirea garanției de bună execuție nu se justifică deoarece pârâta nu a semnat procesul-verbal de recepție finală, situație în care perioada de garanție s-a prelungit automat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.V.C. SA București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor recurenta invoca faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile contractului încheiat între părți și a nesocotit forța obligatorie a acestuia, concluzionând contrar convenției părților că răspunderea sa contractuală poate fi antrenată în legătură cu întreaga investiție, de la faza de proiect până la finalizarea acesteia, ceea ce excede obligațiilor asumate prin contractul părților.
Pornind de la premisa greșită că recurenta și-ar fi asumat și obligația întocmirii proiectului tehnic al detaliilor de execuție, instanța de apel prin decizia recurată, menținând hotărârea primei instanțe a dispus efectuarea unor lucrări de reparații care a dispus efectuarea unor lucrări de reparații care vizează aducerea imobilului într-o altă stare tehnică în privința soluțiilor constructive decât acelea prevăzute în proiectul tehnic ce face parte din contractul de antrepriză nr. 21 din 12 august 2003.
în legătură cu acest aspect, deși s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize, ulterior instanța de apel încălcând prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a înlăturat nejustificat această probă argumentându-și soluția exclusiv pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat la tribunal, pronunțând astfel o soluție lipsită de temei legal.
De asemenea, arată recurenta, instanța de apel a interpretat eronat convenția părților din 26 mai 2004 cu privire la reglarea financiară a contractului cu consecința obligării sale și la efectuarea unor lucrări de reparații pentru realizarea cărora s-a diminuat valoarea contractului.
O altă critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva criticilor referitoare la modul de soluționare al cererii reconvenționale, în condițiile în care reclamanta intimată s-a obligat în mod expres și necondiționat să achite suma ce a format obiectul acestei critici.
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanta a investit prima instanță cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la executarea lucrărilor de reparații la imobilul anterior identificat, cu motivarea că aceasta în calitate de executant nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale asumate prin contractul de antrepriză.
Soluționând apelul, instanța de apel, deși a apreciat că față de expertiza întocmită la tribunal este necesară suplimentarea probațiunii prin efectuarea unei noi expertize, prin decizia recurată această probă este înlăturată având în vedere că nu se bazează pe argumente științifice, soluția întemeindu-se pe probele administrate de prima instanță.
în acest context, înalta Curte observă, că deși instanța de apel a considerat că este necesară această probă stabilind din oficiu și alte obiective față de cele propuse de părți, ulterior a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în această etapă procesuală cu motivarea că este rezultatul unei aprecieri de ordin subiectiv, astfel încât se impune să se raporteze la concluziile expertizei întocmite de experții MLPAT desemnați de tribunal, deși această probă a fost contestată prin motivele de apel, iar la rândul său instanța aplicând art. 292 și art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat că este necesară completarea probelor administrate la primă instanță.
Acest raționament este nu doar contradictoriu dar a avut drept consecință și încălcarea prevederilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. în sensul că procedând în acest mod, instanța de apel a soluționat procesul fără a cerceta fondul prin prisma obligațiilor ale pârâtei asumate prin contractul de antrepriză, a limitelor în care răspunderea contractuală a acesteia poate fi angajată, prin examinarea în concret a criticilor formulate de apelanta în aceste privințe.
Prin urmare, înalta Curte a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. în sensul că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, situație în care soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtei, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, situație în care cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, iar analizarea celorlalte critici formulate de recurentă nu este posibilă.
în rejudecare, instanța de apel va analiza toate motivele și va administra la cerere sau din oficiu toate probele necesare inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate pentru justa soluționare a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3499/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3111/2011. Civil → |
|---|
