ICCJ. Decizia nr. 3077/2011. Civil. Constatare nulitate act. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3077/2011

Dosar nr. 969/36/2011

Şedinţa publică de la 6 iunie 2012

Asupra recursului de faţă. din examinarea lucrărilor dosarului reţine următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 923/118 din 06 octombrie 2006 (nr. în format vechi 6697/COM/2006). reclamanţii R.T. şi R.C. au chemat în judecată pe pârâtul B.T. şi ulterior şi-au extins acţiunea şi împotriva SC I.T.F. SA prin administrator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a actului adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 autentificat sub nr. 354 din 15 februarie 1996 la notariatul de Stat Constanţa, actului adiţional nr. 1/1996 autentificat sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 la BNF B.C. şi împuternicirii nr. 425/1995 emisă de SC I.T.F. SA.

In motivarea cererii, reclamanţii au susţinui că actul adiţional este întocmii în fals în ceea ce priveşte autentificarea sa. dar şi pentru motivul că reclamanţii nu au participat la adunare:: generală şi nu au avut cunoştinţă că au devenit acţionari ai societăţii fiind folosite mijloace dolosive pentru introducerea lor în societate şi că în toate înscrisurile semnăturile nu le aparţin, lipsind consimţământul acestora: a fost nesocotită o dispoziţie imperativă şi prohibitivă a legii şi a regulilor de convieţuire socială faptul că prin mijloace dolosive pârâtul B.T. şi soţia lui şi C.L.B. s-au retras din societate şi au introdus în societate alte persoane, (ară avizul acestora, care urmau să suporte consecinţele necorespunzătoarei administrări a SC I.T.F. SA. ajunsă imediat. după întocmirea acestor acte. în faliment. în timp ce pârâtul a dobândit, cu semnături falsificate, două spaţii comerciale.

În drept au fost invocate disp. art. 948. art. 949 şi art. 966 C. civ..

Prin întâmpinare, pârâtul B.T. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că: SC I.T.F. SA a fost înfiinţată în anul 1993. că a avut calitatea de acţionar, deţinând 500 acţiuni, acţiuni pe care Ie-a vândut în anul 1995 reclamantului R.T.. prin încheierea acestei tranzacţii a pierdut şi calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie. R.T. şi soţia acestuia. R.C., devenind acţionari, au efectuat acte şi fapte juridice pe parcursul a II ani.

Pârâtul a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece dobândirea de către reclamanţi a calităţii de acţionari ai SC I.T.F. SA s-a făcut prin voinţa lor. prin cumpărarea acţiunilor, iar actul adiţional supus analizei nu atestă decât faptul că AGA a luat act de vânzarea-cumpărarea acţiunilor.

In ce priveşte actul adiţional nr. 1/1996. a arătat că acesta a fost întocmit după un an de la data pierderii calităţii de acţionar de către pârâtul B.T.. iar referitor la împuternicirea nr. 425 din 29 august 1995 dată de SC I.T.F. SA numitei A.L., pârâtul a afirmat că nu a participat la acordarea acestui mandat.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinui că singura persoană cu care a avut raport juridic este reclamantul R.T., căruia i-a vândut cele 500 acţiuni deţinute la SC I.T.F. SA. vânzare care s-a realizat printr-un act anterior. necontestat sub aspectul valabilităţii şi al îndeplinirii condiţiilor de formă, acest act fiind înscris în registrul comerţului şi verificată legalitatea lui. Consideră pârâtul că. odată ce reclamanţii au cumpărat acţiuni, aceştia s-au comportat ca acţionari. iar reclamanta R.C. a fost şi administrator al societăţii.

Prin răspunsul Ia întâmpinare, reclamanţii au susţinut că nu au cumpărat acţiuni de la pârâtul B.T.. astfel că. actele la care se referă acesta. sunt nule pentru lipsa consimţământului valabil al părţii care se obligă.

Pârâta SC I.T.F. SA, în faliment, prin lichidator judiciar nu a formulat întâmpinare şi nu a pus la dispoziţia instanţei actele solicitate întrucât acestea nu se află în posesia lichidatorului.

Prin sentinţa civilă nr. 6354/COM din 13 decembrie 2007, Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul B.T.. respingând cererea privind constatarea nulităţii actului adiţional nr. 1/1996 autentificat sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 şi a împuternicirii nr. 485 din 29 august 2005 formulată de reclamanţii R.T. şi R.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea privind constatarea nulităţii actului adiţional autentificat sub nr. 36548 din 21 august 1995 formulată de reclamanţii, ca nefondată.

Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, tribunalul a reţinut. în esenţă, că reclamanţii au dobândit calitatea de acţionari anterior actului adiţional autentificat sub nr. 36548 din 21 august 1995 prin care se atestă că AGA a luat act de retragerea pârâtului B.T. din societate, ca urmare a înstrăinării acţiunilor sale şi că nu s-a dovedit nulitatea operaţiunii de transmitere a acţiunilor la purtător. iar în privinţa actului adiţional nr. 1/1996 s-a reţinut că acest înscris autentic face dovada până la înscrierea în fals în ce priveşte prezenţa reclamantului R.T. în faţa notarului: hotărârea acţionarilor de a majora capitalul social. consemnată în acest act face dovada până la proba contrară.

De asemenea, la data încheierii acestui act. întrucât pârâtul B.T. nu mai avea calitatea de acţionar, cererea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu acesta este introdusă împotriva unei persoane fără calitate.

În privinţa împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995 s-a reţinut valabilitatea acesteia câtă vreme nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că ea a fost emisă prin falsificarea semnăturilor celor doi reclamanţi.

2. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii R.T. şi R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev. de art. 282-298 C. proc. civ., cu următoarea motivaţie. În esenţă:

Instanţa de fond interpretând greşit actul dedus judecăţii şi ignorând probatoriile administrate în cauză, a pronunţat o soluţie netemeinică, nelegală şi nedreaptă:

Instanţa de fond deşi a admis proba cu interogatoriul pârâtului. admiţând aplicarea disp. art. 225 C. proc. civ., prin sentinţa dală nu s-a făcui nici o trimitere referitoare la această probă:

Instanţa de fond îşi întemeiază soluţia exclusiv pe concluziile scrise depuse de intimat, nesocotind în mod nejustificat probele existente la dosarul cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 94/COM din 02 septembrie 20T0 Curtea de Apel Constanţa a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea primei instanţe şi pe fond a admis acţiunea, cu consecinţa anulării actului adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 autentificat sub nr. 354 din 15 februarie 1996, actului adiţional nr. 1/1996 autentificat sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 şi împuternicirii nr. 425/1995 emisă de SC I.T.F. SA. Pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 3030,15 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.

Analizând criticile aduse hotărârii apelate. Curtea a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit. În sensul art. 1169 C. civ. modalitatea de înstrăinare a celor 500 de acţiuni către reclamanţi în anul 1995 deoarece, la dosar nu a fost depus actul de vânzare-cumpărare ori cesionare şi în atare situaţie, consemnările din actul adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 cuprind menţiuni neconforme cu realitatea.

De asemenea au fost reţinute dispoziţiile rezoluţiei nr. 5151/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care a avut la bază Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 520427 din 14 februarie 2008. conform căruia semnăturile existente în dreptul numelui reclamanţilor R.T. şi R.C. de pe cele trei înscrisuri care fac obiectul litigiului, nu au fost executate de titulari.

In esenţă, Curtea a reţinut ca şi motiv de anulare a înscrisurilor lipsa consimţământului la încheierea acestora şi respectiv neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 948 C. civ.

Concluzionând că în lipsa dovezilor de cumpărare a acţiunilor pârâtului B.T. se impune anularea înscrisurilor în discuţie. Curtea a apreciat, de asemenea, că în mod greşii a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

3. Împotriva acestei decizii pârâtul B.T. a declarat recurs prin care a solicitat: în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel. motivat de faptul că instanţa de apel s-a pronunţat ultra petita în sensul că, deşi instanţa a fost învestită cu o cerere în constatarea nulităţii absolute s-a dispus în sensul anulării actelor juridice obiect al acţiunii, cerere care este prescriptibilă. De asemenea decizia nu este motivată sub aspectul petitelor prin care s-a solicitat anularea actului adiţional nr. 1/1996 şi a împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995.

În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea deciziei atacate. în sensul respingerii apelului reclamanţilor şi menţinerii sentinţei primei instanţe, susţinând că s-a reţinut în mod greşii faptul că. deşi actul adiţional nr. 36548 din 29 august 1995 a fost semnat de reclamanţi, totuşi semnăturile nu le aparţin, potrivit concluziilor raportului de expertiză grafologică din dosarul penal şi aceasta deoarece acest act nu a fost semnat de reclamanţii R.T. şi R.C., ci numai de către vechii asociaţi, astfel că nu se poate vorbi despre lipsa consimţământului lor la încheierea actului.

Pe de altă parte, recurentul a apreciat că în mod greşit nu s-a reţinui că acţiunile transmise sunt la purtător, de vreme ce în mod expres asociaţii au înţeles să-i confere acest caracter, iar conform art. 99 din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune a acestora.

A criticat şi modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.T. cu privire la actul adiţional nr. 1/1996 întrucât acestuia i-a încetat calitatea de acţionar la SC I.T.F. SA în luna august 1995. iar actul adiţional nu vizează nici un raport juridic care să lege părţile din proces, deoarece acesta vizează majorarea capitalului social ca urmare a reevaluării mijloacelor fixe. astfel că cererea de constatare a nulităţii lui nu poate fi realizată decât în contradictoriu cu societatea.

În privinţa împuternicirii nr. 425/1995, recurentul a reiterat nemotivarea deciziei sub acest aspect arătând în consecinţă că nu poate aduce contraargumente. şi totodată împrejurarea că cele reţinute de prima instanţă în privinţa acestui act juridic sunt legale şi temeinice.

Recursul a fost admis prin decizia nr. 1776 din 10 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind casată decizia nr. 94/COM din 02 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A reţinut instanţa de recurs că. deşi reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute, instanţa de apel. rejudecând fondul ca efect al schimbării în tot a sentinţei primei instanţe, a apreciat că motivele invocate de reclamanţi. în speţă lipsa consimţământului sunt motive de nulitate relativă, urmând a fi determinai momentul de la care termenul de prescripţie începe să curgă.

Pe fond, în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat hotărârea încălcând principiul nemijlocirii folosind drept argumente în sprijinul soluţiei adoptate probe extrajudiciare, respectiv un raport de expertiză administrat într-o cauză penală.

Pe de altă parte. în considerentele deciziei, evocându-se aceeaşi probă extrajudiciară, s-a reţinut o stare de fapt greşită în privinţa anulării actului adiţional nr. 36548 din 21 august 1995, câtă vreme acest înscris nu poartă semnăturile reclamanţilor. astfel încât, concluzia potrivit căreia semnăturile reclamanţilor nu Ie aparţin acestora, reţinută de instanţă este cel puţin contradictorie.

De asemenea, dispunând asupra anulării împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995, din considerentele deciziei nu rezultă care sunt motivele de fapt şi de drept ce sprijină această soluţie, sub acest aspect hotărârea nefiind motivată, aşa încât critica este întemeiată conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

In consecinţă, neadministrarea tuturor probelor necesare cercetării fondului. încălcarea obligaţiei cercetării directe şi nemediate a tuturor elementelor care servesc la dezlegarea pricinii sunt considerente în baza cărora se reţine insuficienta cercetare a fondului cauzei şi incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa casării şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că soluţia care se impune este aceea a casării, potrivit art. 304 alin. (3) C. proc. civ.

A mai constatat că motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., mai sus analizat şi. de asemenea, incident în cauză, este unul de modificare, însă, potrivit aceluiaşi text procedural, menţionat anterior, casarea se pronunţă şi atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Ori, în speţă, se impune cercetarea fondului sub toate aspectele relevate. şi in consecinţă, administrarea tuturor probelor, ceea ce calea de atac a recursului este limitativă. în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ.

Acestea sunt considerentele reţinute în sprijinul adoptării soluţiei casării eu trimitere spre rejudecare instanţei de apel. tară a se omite totodată din vedere. prevederile art. 313 C. proc. civ. care constituie regula pentru deciziile tic casare pronunţate de instanţa supremă. Excepţia potrivit căreia casarea este urmată de pronunţarea asupra fondului, instituită la art. 314 C. proc. civ. vizează situaţiile în care se urmăreşte aplicarea corectă a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, ceea ce nu este cazul în speţă.

4. După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 969/36/2011. Examinând apelul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor Deciziei de casare nr. 1776 din 10 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de apel a reţinut caracterul său fondat.

Prin decizia civilă nr. 132/COM din 19 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi R.T. şi R.C. împotriva Sentinţei civile nr. 6354/COM din 13 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 923/118/2006, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B.T. şi SC I.T.F. SA - prin lichidator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL.

A fost schimbată în parte hotărârea apelată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea; a fost respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii B.T. şi SC I.F. SA privind constatarea nulităţii actului adiţional la statutul şi contractul SC I.T.F. SA Constanţa. autentificat sub nr. 36548 din 21 august 1995 de Notariatul de Stat Constanţa: a fost respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC I.T.F. SA privind constatarea nulităţii actului adiţional nr. 1/1996 la statutul şi contractul SC I.T.F. SA, autentificat sub nr. 4638 din 8 noiembrie 1996 la Biroul Notarului Public B.C.

A fost admis capătul de cerere formulat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC I.T.F. SA privind constatarea nulităţii împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995 şi a fost constatată nulitatea împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995 date de SC I.T.F. SA numitei A.L.

Au fost menţinute dispoziţiile referitoare la respingerea cererii de constatare a nulităţii actului adiţional nr. 1/1996 la statutul şi contractul SC I.T.F. SA, autentificat sub nr. 4638 din 8 noiembrie 1996 la Biroul Notarului Public B.C., şi a împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995, cerere formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul B.T. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa, în apel după casare, a reţinut că apelanţii reclamanţi au solicitat să se constate nulitatea absolută a trei acte juridice, dintre care doar unul dintre acestea poate fi opozabil pârâtului B.T., în calitatea sa de parte contractantă, acesta semnând actul adiţional nr. 36548 din 21 august 1995, autentificat la fostul Notariat de Stat.

În ceea ce priveşte actul adiţional nr. 1/1996. autentificai sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 la BNP B.C. şi împuternicirea nr. 425/1995, intimatul pârât B.T. nu apare ca semnatar al acestor acte. fiind terţ căruia nu i se poate opune un viciu în exprimarea voinţei necesare pentru constituirea acelor înscrisuri. Calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identităţi între cel chemat în judecată ca pârât şi cel obligat în raportul juridic supus controlului judecătoresc.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că intimatul pârât îşi justifică în cauză calitatea procesuală pasivă doar pentru actul adiţional nr. 36548 din 21 august 1995. iar pentru celelalte două înscrisuri, respectiv actul adiţional nr. 1/1996 autentificai sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 şi împuternicirea nr. 425/195 va fi admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, urmând a fi respinsă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. LI996 şi a împuternicirii nr. 425/1995. în contradictoriu cu pârâtul B.T., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanţa de apel. după casare, a reţinui că reclamanţii au invocat nulitatea actului adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 autentificat la fostul notarial de stat pentru lipsa consimţământului lor la încheierea acestui înscris, prin care s-a consemnat că. urmare a hotărârii AGA din 18 august 1995. care a luat act de vânzarea celor 500 de acţiuni cu o valoare nominală de 5000 lei fiecare, aparţinând lui B.T.. către R.T., s-a dispus înlocuirea preşedintelui Consiliului de Administraţie, retragerea din societate a acţionarilor B.T., B.A. şi C.B. şi cooptarea noilor acţionari R.T., R.C. şi L.A.

Curtea a examinat caracterul valabil al actelor cuprinse în obiectul cererii de chemare în judecată prin analiza înscrisurilor depuse la dosar, cauzele de nulitate absolută invocate de apelanţii reclamanţi neputând fi probate prin declaraţiile martorilor audiaţi în faţa primei instanţe, iar cu privire la interogatoriul administrai pârâtului intimat B.T., acesta a fost avut în vedere doar cu privire la actul adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 şi numai în măsura în care au putut fi coroborate răspunsurile sale. în raport de prevederile art. 225 C. proc. civ. cu aspecte relevate prin înscrisurile existente în dosar.

Astfel. Curtea a constatat că apelantul reclamant R.T., deşi contestă că ar fi devenit acţionar la SC I.T.F. SA. sub pretextul că nu şi-ar li manifestat niciodată consimţământul pentru a dobândi această calitate, semnează ca titular al acestei calităţi contestate actul adiţional autentificat la BNP B.C. sub nr. 354 din 15 februarie 1996. În care se menţionează că ,,urmare a şedinţei AGA din 18 august 1995, s-a hotărât schimbarea sediului social din Constanţa, în Mamaia. Vila 8"; (rezoluţia dată în dosarul nr. 5151/P/2006 Ia data de 28 martie 2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, fila 5, filele 64-67 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Totodată, se reţine faptul că pentru operaţiunile de autentificare a actelor adiţionale nr. 1/1996, autentificat sub nr. 4638/08 noiembrie 1996 şi cel autentificat sub nr. 354 din 15 februarie 1996 la BNP B.C. s-a prezentat personal în faţa notarului public apelantul reclamant R.T.

Ori, fiind vorba despre acte autentice, acestea fac dovadă in privinţa datei şi a menţiunilor agentului instrumentator până la înscrierea în fals. ceea ce releva în cauză prezenţa apelantului reclamant, ca împuternicit al SC I.T.F. SA, dată fiind calitatea sa de acţionar, în faţa notarului public, pentru autentificarea acestor înscrisuri.

In ceea ce priveşte calitatea .le acţionar a apelantei reclamante R.C., aceasta recunoaşte. în declaraţia de la fila 13 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată la 02 mai 2003 ,,că a intrat în SC I.T.F. SA în anul 1995, a fost un simplu acţionar, nu a participat în nici un fel la activităţile societăţii şi nu a semnat acte financiar contabile.";

Curtea a reţinut că a fost depus la dosarul cauzei (în apelul înregistrai sub nr. 923/118/2006, la fila 28) un proces verbal al adunării generale a acţionarilor SC I.T.F. SA din 02 aprilie 1996. în care se desemnează ca secretar de şedinţă d-na R.C., aceasta semnând procesul verbal, act necontestat de părţile litigante.

Din coroborarea înscrisurilor anterior menţionate Curtea a constatat că remiterea acţiunilor la purtător de la B.A. către R.C. a avut loc efectiv, apelanta reclamantă cunoscând faptul că devine acţionar la SC I.T.F. SA. cu toate consecinţele juridice pe care le presupune această calitate în cadrul persoanei juridice.

În virtutea acestor considerente, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte validitatea actului adiţional autentificat sub nr. 36548 din 21 august 1995 la fostul notariat de stat. Examinată prin prisma motivelor invocate de apelanţi, că acestea sunt nefondate, convenţia fiind validă, cât timp nu s-a dovedit existenţa vreunui fals în legătură cu autentificarea sa. nu au fost probate mijloacele dolosive care au condus la cooptarea unor noi acţionari în cadrul SC I.T.F. SA. nu poate fi vorba de falsificarea semnăturilor apelanţilor R.C. şi R.T., aceştia nefiind părţi în actul juridic contestat, iar consimţământul lor a fost exprimat prin simpla tradiţiune a acţiunilor la purtător, actul adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 fiind opozabil terţilor de la data înregistrării sale la registrul comerţului.

Referitor la actul adiţional nr. 1/1996, autentificat sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 la BNP B.C., prin care s-a hotărât majorarea capitalului social, urmare a reevaluării mijloacelor fixe din capitalul social, conform raportului de evaluare întocmit de SC P.S.F. SRL Constanţa. Curtea a reţinut că sunt aplicabile acestui act regulile de constituire a voinţei societare în cadrul unei societăţi eu pluralitate de acţionari.

S-a reţinut în cadrul raportului de constatare tehnico ştiinţifică nr. 520427 din 14 februarie 2008 (filele 64-67 din dosarul Î.C.C.J.) că semnăturile din dreptul numelor M.G. (96,28%) şi R.T. (1.25%) au fost executate de către titulari.

Prezintă relevanţă caracterul autentic al semnăturii executate de acţionarul M.G. prin prisma cvorumului necesar pentru valabilitatea unei hotărâri luate în cadrul adunării generale, iar în ceea ce-l priveşte pe apelantul R.T., fiind semnat actul adiţional de acesta şi efectuate formalităţile de autentificare tot de persoana sa, împuternicit de ceilalţi acţionari. Curtea va reţine caracterul nefondat al motivelor care au determinat contestarea acestui act.

Referitor la apelanta reclamanta R.C., a cărei semnătură a fost falsificată în acest înscris, după cum relevă acelaşi raport de constatare ştiinţifică nr. 520427 din 14 februarie 2008, Curtea a reţinut că sunt considerate cauze de nulitatea absolută în ceea ce priveşte hotărârile adunării generale a asociaţilor unei societăţi comerciale acele încălcări ale normelor de ordine publică, ce afectează formarea voinţei sociale în cadrul acestor adunări, ori în cauză nu au fost invocate nulităţi care să conducă la concluzia că a fost alterată voinţa socială în adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social, hotărârea putând fi valabil luată prin exprimarea voinţei acţionarului majoritar. M.G.

De altfel, se mai reţine că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act adiţional la statutul şi contractul societăţii, prin care se adoptă decizii privind bunul mers al persoanei juridice, este o acţiune societară, fiind exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, neputând fi utilizată pentru un interes personal, cum se urmăreşte în prezenta cauză.

Din regimul juridic diferit ce distanţează acţiunea în constatarea nulităţii unui act de voinţă societară de cea a constatării nulităţii unui act juridic civil, Curtea a constatat caracterul valabil al actului adiţional nr. 1/1996, autentificat sub nr. 4638 din 08 noiembrie 1996 la BNP B., fiind respectat mecanismul de formare a voinţei acţionarilor prin exprimarea valabilă a votului majorităţii, minoritatea fiind datoare a se supune acestei hotărâri.

Împuternicirea nr. 425 din 29 august 1995, prin care SC I.T.F. SA a mandatat pe A.L. să semneze contractele de vânzare cumpărare a imobilelor situate în Constanţa, către B.T., a fost considerată nulă absolut pentru următoarele considerente:

Împuternicirea contestată reprezintă un contract de mandat în cadrul căruia este necesar a se verifica dacă acest înscris materializează voinţa reală a societăţii comerciale de a transfera către o altă persoană prerogativa exercitării dreptului de dispoziţie asupra celor două imobile.

Era necesar, şi pentru această împuternicire, să existe o voinţă societară adoptată în condiţii de majoritate a voturilor valabil exprimate de către acţionari, însă, după cum se arată în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 520427 din 14 februarie 2008, în care s-a examinat şi acest înscris, semnăturile aparţinând lui M.G., S.E., R.T., R.C. şi L.A. nu au fost executate de titulari, astfel că această împuternicire, nesemnată de niciunul dintre acţionarii SC I.T.F. SA, nu poate angaja societatea comercială în nici un raport juridic ce s-ar naşte în temeiul acestei împuterniciri false.

Prin urmare, Curtea a constatat că SC I.T.F. SA nu şi-a manifestat niciodată voinţa de a împuternici persoana fizică A.L. pentru semnarea contractelor de vânzare cumpărare cu B.T. pentru imobilele identificate în cuprinsul actului, fiind incidenţă cauza de nulitate absolută privind lipsa totală a consimţământului.

5. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanţii R.C. şi R.T. precum şi pârâtul B.T.

Recurenţii reclamanţi au solicitat casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În esenţă, reluând apărările din cererea de chemarea în judecată şi din celelalte faze procesuale, reclamanţii au invocat nulitatea actului adiţional nr. 36548 din 21 august 1995 autentificat la fostul notariat de stat pentru lipsa consimţământului lor la încheierea acestui înscris, prin care s-a consemnat că, urmare a hotărârii AGA din 18 august 1995, care a luat act de vânzarea celor 500 de acţiuni cu o valoare nominală de 5000 lei fiecare, aparţinând lui B.T., către R.T., s-a dispus înlocuirea preşedintelui Consiliului de Administraţie. retragerea din societate a acţionarilor B.T., B.A. şi C.B. şi cooptarea noilor acţionari R.T., R.C. şi L.A.

Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului său şi pe cale de consecinţă modificarea în parte a deciziei civile nr. 132/COM din 19 octombrie 2011 în sensul respingerii şi capătului de cerere privind constatarea nulităţii împuternicirii nr. 425 din 29 august 1995 date de I.T.F. SA numitei A.L. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

In esenţă, pârâtul a susţinut că, deşi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a hotărât asupra acestei chestiuni şi a stabilit că nu se poate lua în considerare la soluţionarea apelului raportul de expertiză administrat într-o cauză penală, Curtea de Apel Constanta, rejudecând apelul, a constatat nulitatea împuternicirii 425 din 29 august 1995 ţinând seama de aceeaşi expertiză întocmită într-o cauză penală. care are un caracter extrajudiciar. Cauza de nulitate absolută invocată de reclamanţi, prin lipsa totală a consimţământului, nu putea să fie constatată în lipsa unor probe care cădeau în sarcina apelanţilor-reclamanţi să fie administrate în mod nemijlocit în faţa instanţei, probe care nu au fost niciodată solicitate.

Până la dovada contară, înscrisul contestat, respectiv împuternicirea 425 din 29 august 1995 se bucura de prezumţia de legalitate în ce priveşte îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate Ia exprimarea consimţământului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată constată caracterul fondat al criticilor formulate de către reclamanţi şi de către pârât şi va admite ambele recursuri, răspunzând printr-un considerent comun:

In apel, după casare, instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare nr. 1776 din 10 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Practic, la primul termen de judecată acordat după înregistrarea cauzei după casare - 05 octombrie 2011- pricina a rămas în pronunţare, (ară a se da posibilitatea părţilor să solicite şi să administreze probe care să conducă la deplina stabilire a situaţiei de fapt. Deşi, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării (fila 20 dosar apel), reclamanţii au solicitat o verificare de scripte, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri şi au fost luate concluzii pe fondul pricinii.

Astfel, cu toate că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât casarea deciziei tocmai pentru că în primul ciclu procesual, în apel, nu au fost administrate toate probele necesare cercetării fondului şi pentru că a fost încălcat principiul nemijlocirii prin soluţionarea apelului prin valorificarea unui raport de expertiză administrat într-o cauză penală, Curtea de Apel Constanta, rejudecând apelul, a constatat nulitatea împuternicirii 425 din 29 august 1995 ţinând seama de aceeaşi expertiză întocmită într-o cauza penală, şi fără a administra alte probatorii necesare şi utile cauzei.

Aşadar, şi decizia pronunţată în al doilea ciclu procesual în apel. suferă de aceleaşi vicii ca şi prima decizie, motiv pentru care se impune o nouă casare pentru aceleaşi considerente pe care le-a avut în vedere şi decizia de casare nr. 1776 din 10 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care nu vor mai fi reluate în cele ce urmează.

În consecinţă, principalul motiv pentru care se dispune prezenta casare, este necesitatea administrării probei cu expertiză grafologică în această cauză, iar nu preluarea concluziilor unei expertize dintr-o cauză penală, probă care nu se poate administra în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 305 C. proc. civ.

Pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt. instanţa de apel va trebui să administreze şi alte probatorii, despre care au făcut vorbire atât reclamanţii cât şi pârâtul în cadrul recursurilor declarate, dar şi în apel în dosarul din primul ciclu procesual (filele 21-23 şi 74).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru toate considerentele reţinute. conform art. 312 şi art. 314 C. proc. civ. va admite recursurile declarate de reclamanţii R.C. şi R.T. şi de pârâtul B.T. împotriva deciziei civile nr. 132/COM din 19 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanţii R.C. şi R.T. şi de pârâtul B.T. împotriva deciziei civile nr. 132/COM din 19 octombrie 201 1 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casează hotărârea atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3077/2011. Civil. Constatare nulitate act. Recurs